Act Internațional

Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii din 17.07.2006 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 aprilie 2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere din limba engleză.

Strasbourg, 15 mai 2003

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei și ceilalți semnatari ai Convenției asupra relațiilor personale care privesc copiii, denumită în continuare Convenție,

având în vedere dispozițiile Convenției europene asupra recunoașterii și executării hotărârilor în materie de încredințare a copiilor și de restabilire a încredințării copiilor, adoptată la 20 mai 1980 (STE nr. 105),

având în vedere dispozițiile Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii și ale Convenției de la Haga din 19 octombrie 1996 asupra competenței, legii aplicabile, recunoașterii, executării și cooperării cu privire la răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor,

având în vedere dispozițiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești asupra copiilor ambilor soți,

recunoscând că, așa cum a fost prevăzut în diferite instrumente juridice internaționale ale Consiliului Europei, precum și în art. 3 al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, interesul superior al copilului este un considerent primordial,

fiind conștiente de necesitatea de a adopta noi reglementări pentru ocrotirea relațiilor personale dintre copii și părinții lor, precum și cu alte persoane care au legături de familie cu copiii, conform protecției asigurate de art. 8 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 (STE nr. 5),

având în vedere art. 9 al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului separat de unul sau de ambii săi părinți de a întreține relații personale și contacte directe regulate cu ambii părinți, exceptând situațiile când acestea sunt contrare interesului superior al copilului,

având în vedere dispozițiile alin. 2 al art. 10 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, care prevede dreptul copilului ai cărui părinți locuiesc în state diferite de a întreține în mod regulat relații personale și contacte directe cu cei 2 părinți ai săi, cu excepția unor circumstanțe excepționale,

conștiente de oportunitatea de a recunoaște nu numai părinții, ci și copiii drept titulari de drepturi,

convenind, în consecință, să înlocuiască noțiunea de "drept de vizită privind copiii" cu aceea de "relații personale privind copiii",

având în vedere dispozițiile Convenției europene privind exercitarea drepturilor copiilor (STE nr. 160) și dorința de promovare a măsurilor care să-i poată ajuta pe copii în cadrul problemelor privind relațiile personale cu părinții și cu alte persoane care au legături de familie cu copiii,

fiind de acord să recunoască nevoia copiilor de a întreține relații personale nu numai cu cei 2 părinți ai lor, ci și cu anumite alte persoane care au legături de familie cu copiii și importanța pentru părinți și pentru aceste alte persoane de a rămâne în contact cu copiii, sub rezerva protejării interesului superior al copiilor,

constatând necesitatea promovării adoptării de către state a unor principii comune în ceea ce privește relațiile personale privind copiii, în special pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaționale în acest domeniu,

realizând că mecanismele instituite pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești străine în ceea ce privește relațiile personale privind copiii au mai multe șanse de a da rezultate satisfăcătoare atunci când principiile pe care se întemeiază aceste hotărâri străine sunt similare principiilor în vigoare în statul care le pune în executare,

recunoscând necesitatea, atunci când copiii și părinții sau celelalte persoane având legături de familie cu copiii trăiesc în state diferite, de a încuraja autoritățile judiciare să permită mai des vizitele transfrontaliere și de a crește astfel încrederea tuturor celor interesați în faptul că acei copii vor fi înapoiați la terminarea acestor vizite,

constatând că măsurile de ocrotire eficiente și garanțiile suplimentare sunt mai potrivite pentru a asigura înapoierea copiilor, în special la terminarea vizitelor transfrontaliere,

constatând că este necesar un instrument internațional suplimentar pentru a furniza soluții, mai ales în materie de relații personale transfrontaliere privind copiii,

în dorința de a stabili o cooperare între toate autoritățile centrale și toate celelalte organe competente, pentru a promova și a ameliora relațiile personale dintre copii și părinții lor, precum și cu celelalte persoane care au legături de familie cu acești copii și, în special, pentru a promova cooperarea judiciară în cauzele privind relațiile personale transfrontaliere,

au convenit următoarele:

CAPITOLUL I Scopul Convenției și definiții

ARTICOLUL 1 Scopul Convenției

Prezenta convenție are ca scop:

a) să stabilească principiile generale care trebuie să se aplice hotărârilor privind relațiile personale;

b) să stabilească măsurile asigurătorii și garanțiile adecvate pentru a asigura exercitarea normală a relațiilor personale și înapoierea imediată a copiilor la terminarea perioadei de vizită;

c) să instaureze o cooperare între autoritățile centrale, autoritățile judiciare și alte organisme în scopul de a promova și a ameliora relațiile personale dintre copii și părinții lor, precum și cu celelalte persoane care au legături de familie cu ei.

ARTICOLUL 2 Definiții

În sensul prezentei convenții, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) relații personale:

(i) șederea copilului, limitată în timp, la o persoană menționată la art. 4 sau 5, cu care copilul nu locuiește de obicei, sau întâlnirea dintre copil și acea persoană;

(ii) orice forme de comunicare între copil și acea persoană;

(iii) furnizarea oricăror informații cu privire la copil către acea persoană sau invers;

b) hotărâre privind relațiile personale - o hotărâre a unei autorități judiciare privind relațiile personale, inclusiv o învoială privind relațiile personale, care a fost confirmată de o autoritate judiciară competentă sau care îmbracă forma unui act autentic înregistrat și executoriu;

c) copil - o persoană care are vârsta mai mică de 18 ani, cu privire la care o hotărâre referitoare la relațiile personale poate fi pronunțată sau executată într-un stat parte;

d) legături de familie - relații strânse, precum cele existente între un copil și bunicii săi sau frații și surorile sale, care decurg de drept sau dintr-o relație de familie de fapt; Jurisprudență (1)

e) autoritate judiciară - o instanță judecătorească sau o autoritate administrativă care are competențe echivalente.

CAPITOLUL II Principii generale aplicabile hotărârilor privind relațiile personale

ARTICOLUL 3 Aplicarea principiilor

Statele părți adoptă măsuri legislative și alte măsuri care se vădesc necesare pentru a se asigura că principiile conținute în acest capitol sunt aplicate de către autoritățile judiciare, atunci când pronunță, modifică, suspendă sau revocă hotărâri privind relațiile personale.

ARTICOLUL 4 Relații personale între un copil și părinții săi Jurisprudență (1)

1. Copilul și părinții săi au dreptul de a obține și de a întreține relații personale constante.

2. Aceste relații personale nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului. Jurisprudență (1)

3. Atunci când nu este în interesul superior al copilului să întrețină relații personale nesupravegheate cu unul dintre cei 2 părinți ai săi, se ia în considerare posibilitatea de întreținere a unor relații personale sub supraveghere sau a altor forme de relații personale cu acest părinte.

ARTICOLUL 5 Relații personale între un copil și alte persoane decât părinții Jurisprudență (1)

1. Sub rezerva interesului superior al copilului, pot fi instituite relații personale între copil și alte persoane decât părinții săi, care au cu acesta legături de familie.

2. Statele părți sunt libere să extindă această dispoziție și la alte persoane decât cele menționate la alin. 1, iar acolo unde s-a făcut acest lucru statele părți pot decide în mod liber ce tip de relație personală se aplică, așa cum este definită la art. 2 lit. a).

ARTICOLUL 6 Dreptul copilului de a fi informat, consultat și de a-și exprima opinia Jurisprudență (1)

1. Un copil considerat conform dreptului intern că are suficient discernământ are dreptul, exceptând cazul în care ar fi în mod evident contrar interesului său superior:

- să primească orice informație relevantă;

- să fie consultat;

- să își exprime opinia.

2. Opiniilor și dorințelor, precum și sentimentelor constatate trebuie să li se acorde atenția cuvenită.

ARTICOLUL 7 Soluționarea litigiilor în materia relațiilor personale

Atunci când sunt soluționate litigii în materie de relații personale, autoritățile judiciare iau toate măsurile adecvate:

a) pentru a se asigura că cei 2 părinți sunt informați despre importanța pe care o au pentru copil și pentru fiecare dintre ei stabilirea și întreținerea de relații personale regulate cu copilul lor;

b) pentru a-i încuraja pe părinți și pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce privește relațiile personale cu acesta, în special prin recurgerea la medierea familială și la alte metode de soluționare a conflictelor;

c) înainte de a lua o hotărâre, să se asigure că dispun de informații suficiente, în special din partea titularilor răspunderii părintești, pentru a decide în interesul superior al copilului și, atunci când este cazul, să obțină informații suplimentare de la alte organisme sau persoane relevante. Jurisprudență (1)

ARTICOLUL 8 Învoieli cu privire la relațiile personale

1. Statele părți încurajează părinții și celelalte persoane care au legături de familie cu copilul, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, să respecte principiile enunțate în art. 4-7, atunci când încheie sau modifică o învoială cu privire la relațiile personale cu un copil. Aceste învoieli ar trebui să fie încheiate, de preferință, în scris.

2. La cerere, autoritățile judiciare, cu excepția existenței unei dispoziții contrare în dreptul intern, încuviințează o învoială cu privire la relațiile personale cu un copil, cu condiția ca această învoială să nu contravină interesului superior al copilului.

ARTICOLUL 9 Punerea în executare a hotărârilor privind relațiile personale

Statele părți iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că hotărârile privind relațiile personale sunt puse în executare.

ARTICOLUL 10 Măsuri asigurătorii și garanții ce trebuie luate
cu privire la relațiile personale

1. Fiecare stat parte prevede și promovează folosirea de măsuri asigurătorii și de garanții. El comunică secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităților sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenției pentru acest stat parte, cel puțin 3 categorii de măsuri asigurătorii și garanții existente în dreptul său intern, în plus față de măsurile asigurătorii și de garanțiile prevăzute la art. 4 alin. 3 și la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenție. Schimbările privind măsurile asigurătorii și garanțiile existente se comunică cât mai curând posibil.

2. Atunci când circumstanțele cazului o cer, autoritățile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre privind relațiile personale unor măsuri asigurătorii și unor garanții, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât și înapoierea copilului la locul în care el locuiește în mod obișnuit, la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia.

a) Măsurile asigurătorii și garanțiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în special:

- supravegherea relațiilor personale;

- obligația pentru o persoană de a suporta cheltuielile de transport și de cazare pentru copil și, dacă se impune, pentru oricare altă persoană care îl însoțește;

- depunerea unei garanții de către persoana la care copilul locuiește în mod obișnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana care solicită relațiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de relații;

- o amendă impusă persoanei cu care copilul locuiește de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze hotărârii privind relațiile personale.

b) Măsurile asigurătorii și garanțiile care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o deplasare ilicită a acestuia pot cuprinde în special:

- depunerea pașaportului sau a unui alt act de identitate și, dacă este necesar, prezentarea unui document din care să rezulte că persoana care solicită relații personale a notificat această depunere, pe durata vizitei, autorității consulare competente;

- garanții financiare;

- garanții reale asupra bunurilor;

- angajamente sau obligații acceptate față de instanțe;

- obligația, pentru persoana care întreține relații personale cu copilul, să se prezinte periodic cu copilul în fața unui organ competent, de exemplu, serviciul pentru protecția tinerilor sau un post de poliție din raza locului unde relațiile personale se exercită;

- obligația, pentru persoana care solicită relații personale, de a prezenta un document care este emis de statul în care relațiile trebuie să se exercite, care să ateste recunoașterea și caracterul executoriu al unei hotărâri privind încredințarea sau relațiile personale ori ambele, înainte de pronunțarea hotărârii solicitate sau înainte de exercitarea relațiilor;

- impunerea unor condiții în raport cu locul în care relațiile personale urmează să se exercite și, dacă este necesar, înregistrarea, într-un sistem de informații național sau transfrontalier, a unei interdicții care împiedică copilul să părăsească statul în care relațiile personale trebuie să aibă loc.

3. Orice astfel de măsuri asigurătorii și garanții sunt exprimate în formă scrisă sau sunt probate printr-un înscris și fac parte din hotărârea privind relațiile personale ori din învoiala încuviințată.

4. Dacă măsurile asigurătorii sau garanțiile urmează să fie puse în aplicare într-un alt stat parte, autoritatea judiciară dispune de preferință acele măsuri asigurătorii și acele garanții susceptibile să fie executate în acel stat parte.

CAPITOLUL III Măsuri pentru promovarea și îmbunătățirea relațiilor
personale transfrontaliere

ARTICOLUL 11 Autoritățile centrale

1. Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care să exercite funcțiile prevăzute de prezenta convenție, în cazul relațiilor personale transfrontaliere.

2. Statele federale, un stat în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept sau statele care au unități teritoriale autonome sunt libere să desemneze mai mult de o autoritate centrală și să precizeze competența teritorială sau personală a acestora. Acolo unde un stat a desemnat mai mult de o autoritate centrală, acesta specifică autoritatea centrală căreia îi poate fi adresată orice comunicare în vederea transmiterii către autoritatea centrală competentă din cadrul acestui stat.

3. Orice desemnare efectuată conform prezentului articol se notifică secretarului general al Consiliului Europei.

ARTICOLUL 12 Obligațiile autorităților centrale

Autoritățile centrale din statele părți:

a) cooperează între ele și promovează cooperarea între autoritățile lor competente, inclusiv autoritățile judiciare, pentru îndeplinirea obiectivelor Convenției. Ele acționează cu toată diligența necesară;

b) în vederea facilitării punerii în aplicare a prezentei Convenții, comunică reciproc, la cerere, informații în legătură cu legislația lor internă privind răspunderea părintească, inclusiv privind relațiile personale, precum și orice altă informație mai detaliată în legătură cu măsurile asigurătorii și cu garanțiile, altele decât cele prevăzute deja, conform art. 10 alin. 1, și serviciile lor disponibile (inclusiv servicii juridice, finanțate de sectorul public sau într-un alt mod), precum și eventualele schimbări intervenite în legislația și în serviciile în materie;

c) iau toate măsurile adecvate pentru a descoperi locul în care se află copilul;

d) asigură transmiterea de cereri de informații emanând de la autoritățile competente și privind aspecte de drept sau de fapt în legătură cu procedurile aflate în curs;

e) se informează reciproc în legătură cu dificultățile care pot să apară cu ocazia aplicării Convenției și fac tot posibilul în vederea înlăturării obstacolelor în aplicarea acesteia.

ARTICOLUL 13 Cooperarea internațională

1. Acționând în cadrul competențelor lor respective, autoritățile judiciare, autoritățile centrale, serviciile sociale și alte organe ale statelor părți interesate cooperează în procedurile privind relațiile personale transfrontaliere.

2. În special autoritățile centrale trebuie să sprijine autoritățile judiciare din statele părți să comunice reciproc și să obțină informațiile și sprijinul necesar pentru a le permite să ducă la îndeplinire scopurile prezentei convenții.

3. În prezența unui caz transfrontalier, autoritățile centrale asistă copiii, părinții și alte persoane care întrețin legături de familie cu copilul, în special, în vederea inițierii unor proceduri privind relațiile personale transfrontaliere.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...