Organizația Națiunilor Unite - ONU

Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear din 14.09.2005 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 octombrie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Statele părți la prezenta convenție,

luând în considerare scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite privitoare la menținerea păcii și securității internaționale și promovarea unor relații de bună vecinătate, prietenie și cooperare între state,

amintind Declarația dată cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a creării Organizației Națiunilor Unite (ONU), la 24 octombrie 1995,

recunoscând dreptul tuturor statelor de a dezvolta și de a folosi energia nucleară în scopuri pașnice și interesele lor legitime față de beneficiile potențiale care rezultă din folosirea pașnică a energiei nucleare,

în spiritul Convenției privind protecția fizică a materialelor nucleare din 1980,

profund preocupate de escaladarea la nivel mondial a actelor de terorism, în toate formele și manifestările sale,

reamintind Declarația referitoare la măsurile de eliminare a terorismului internațional, anexată la Rezoluția 49/60 a Adunării Generale a ONU din 9 decembrie 1994, în care inter alia, statele membre ale ONU au reafirmat în mod solemn condamnarea necondiționată a tuturor actelor, metodelor și practicilor teroriste ca fiind acte criminale și nejustificate, indiferent de cine sunt comise și de locul unde se produc, inclusiv a celor care pun în pericol relațiile de prietenie dintre state și popoare și amenință integritatea teritorială și securitatea statelor,

observând că declarația încurajează, în același timp, statele să examineze urgent domeniul de aplicare a prevederilor legale internaționale referitoare la prevenirea, combaterea și eliminarea terorismului în toate formele și manifestările sale, cu scopul de a asigura existența unui cadru legal cuprinzător care să acopere toate aspectele acestei probleme,

amintind Rezoluția 51/210 a Adunării Generale a ONU din 17 decembrie 1996 și Declarația privind completarea Declarației din 1994 privind măsurile pentru eliminarea terorismului internațional, anexată la acest document,

amintind, de asemenea, că, în conformitate cu Rezoluția 51/210 a Adunării Generale a ONU, a fost creat un comitet ad-hoc pentru elaborarea, inter alia, a unei convenții internaționale pentru combaterea actelor de terorism nuclear, care să completeze instrumentele internaționale existente în acest domeniu,

observând că actele de terorism nuclear se pot solda cu consecințele cele mai grave și pot amenința pacea și securitatea internațională,

observând, de asemenea, că prevederile legale multilaterale existente nu creează un cadru adecvat de abordare a acestor atacuri,

fiind convinse de necesitatea de a întări urgent cooperarea internațională dintre state în elaborarea și adoptarea unor măsuri practice și eficiente de prevenire a unor asemenea acte de terorism și de urmărire și pedepsire a persoanelor care le comit,

observând că activitățile forțelor militare ale statelor sunt guvernate de reglementări ale dreptului internațional care se situează în afara cadrului prezentei convenții și că excluderea unor anumite acțiuni din aria de aplicare a prezentei convenții nu scuză și nu acordă un caracter licit unor acte care sunt ilegale și nu împiedică, prin urmare, exercitarea urmăririi în baza altor legi,

au convenit după cum urmează:

ARTICOLUL 1

Pentru scopurile prezentei convenții:

1. Material radioactiv reprezintă material nuclear și alte substanțe radioactive conținând nuclizi care suferă dezintegrare spontană (proces însoțit de emisia unuia sau a mai multor tipuri de radiații ionizante, cum ar fi particulele alfa, beta, neutroni și raze gama) și care, datorită proprietăților lor radiologice sau fisionabile, pot cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.

2. Material nuclear reprezintă plutoniul, cu excepția celui care are concentrația izotopică mai mare de 80% în plutoniu 238; uraniu 233; uraniul îmbogățit în izotopii 235 sau 233; uraniul care conține amestecul de izotopi care apare în natură altfel decât în forma minerală ori a reziduurilor minerale; sau orice alte materiale care conțin una ori mai multe dintre substanțele prezentate anterior.

Uraniul îmbogățit în izotopii 235 sau 233 reprezintă uraniul conținând fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie acești doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi și izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 și izotopul 238 din uraniul natural.

3. Instalație nucleară reprezintă:

a) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe nave, vehicule, aeronave sau obiecte spațiale pentru a fi folosite ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de nave, vehicule, aeronave sau obiecte spațiale ori pentru orice alte scopuri;

b) orice uzină sau mijloc de transport folosită/folosit pentru producerea, stocarea, procesarea sau transportul materialelor radioactive.

4. Dispozitiv reprezintă:

a) orice dispozitiv exploziv nuclear; sau

b) orice dispozitiv de dispersie a materialelor radioactive sau de emitere a radiațiilor care, datorită proprietăților lor radiologice, pot cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.

5. Echipamentele statului sau echipamentele guvernamentale includ toate obiectivele permanente sau temporare ori mijloacele de transport care sunt folosite sau ocupate de către reprezentanții unui stat, membrii unui guvern, ai unui organism legislativ ori judiciar sau de către funcționari ori angajați ai unui stat sau ai altor autorități ori entități publice sau de către angajați ori oficiali ai unei organizații interguvernamentale în exercitarea obligațiilor lor oficiale.

6. Forțele militare ale unui stat reprezintă forțele militare ale unui stat care sunt organizate, antrenate și echipate, în baza legislației naționale a acestuia, cu scopul principal de a asigura apărarea sau securitatea națională, și persoanele care sprijină aceste forțe militare și care se află în mod oficial sub comanda, controlul și responsabilitatea acestora.

ARTICOLUL 2

1. Orice persoană comite o infracțiune în sensul prevederilor prezentei convenții, dacă acea persoană, în mod ilegal și intenționat:

a) deține material radioactiv sau produce ori deține un dispozitiv:

(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau

(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor sau mediului;

b) folosește în vreun fel un material sau un dispozitiv radioactiv ori folosește sau avariază o instalație nucleară astfel încât să se elibereze sau să existe riscul eliberării unui material radioactiv:

(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau

(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor ori mediului; sau

(iii) cu intenția de a constrânge o persoană fizică sau juridică, o organizație internațională ori un stat să facă sau să se abțină de la o acțiune.

2. De asemenea, o persoană comite o infracțiune dacă:

a) amenință, în împrejurări care indică faptul că amenințarea este credibilă, că va comite una dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1 lit. b); sau

b) solicită în mod ilegal și intenționat material radioactiv, un dispozitiv sau o instalație nucleară, prin amenințare, în împrejurări care indică faptul că amenințarea este credibilă, sau prin folosirea forței.

3. De asemenea, o persoană săvârșește o infracțiune dacă aceasta comite o tentativă la una dintre infracțiunile prevăzute la alin 1.

4. De asemenea, orice persoană săvârșește o infracțiune dacă:

a) participă în calitate de complice la infracțiunile prevăzute la alin. 1, 2 ori 3; sau

b) organizează comiterea sau coordonează alte persoane în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1, 2 ori 3; sau

c) contribuie într-un alt mod la comiterea uneia sau a mai multor infracțiuni prevăzute la alin. 1, 2 ori 3 de către un grup de persoane care acționează pentru un scop comun, dacă această contribuție este intenționată și făcută fie cu scopul facilitării activității infracționale generale a grupului sau pentru a servi scopurilor acestuia, fie cunoscând intenția grupului de a comite infracțiunea sau infracțiunile respective.

ARTICOLUL 3

Prezenta convenție nu se aplică în cazul în care infracțiunea este comisă în interiorul unui singur stat, când presupusul făptuitor și victimele infracțiunii sunt cetățeni ai acestui stat, când presupusul făptuitor al infracțiunii se găsește pe teritoriul acestui stat și niciun alt stat nu are motive să stabilească propria competență, conform art. 9 alin 1 sau 2, fiind înțeles că în aceste cazuri se vor aplica prevederile art. 7, 12, 14, 15, 16 și 17, după caz.

ARTICOLUL 4

1. Nicio prevedere a prezentei convenții nu afectează alte drepturi, obligații și responsabilități ale statelor și persoanelor prevăzute în dreptul internațional, în special scopurile și principiile Cartei ONU și dreptul internațional umanitar.

2. Activitățile desfășurate de forțele militare în cursul unui conflict armat în înțelesul dreptului internațional umanitar, care sunt guvernate de acest drept, precum și activitățile desfășurate de forțele militare ale unui stat în exercitarea sarcinilor oficiale, în măsura în care acestea sunt guvernate de alte reguli ale dreptului internațional, nu intră sub incidența prezentei convenții.

3. Dispozițiile alin. 2 nu pot fi interpretate în sensul aprobării sau acordării unui caracter legal unor fapte ilegale ori în scopul efectuării urmăririi penale în baza altor legi.

4. Prezenta convenție nu se referă și nici nu poate fi considerată ca referindu-se în vreun mod la problematica legalității folosirii sau a amenințării cu folosirea armelor nucleare de către un stat.

ARTICOLUL 5

Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru:

a) a prevedea ca infracțiuni în dreptul său intern faptele prevăzute la art. 2;

b) a stabili pentru infracțiunile respective unele pedepse corespunzătoare, care să țină seama de gravitatea acestor infracțiuni.

ARTICOLUL 6

Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, inclusiv legislație internă, dacă este cazul, pentru a se asigura că actele criminale prevăzute de prezenta convenție, mai ales cele concepute sau calculate pentru a provoca teroare în rândul populației, al unui grup de persoane ori al unor indivizi, nu vor putea fi justificate în nicio împrejurare prin considerente de natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau prin alte motive similare și că sunt sancționate cu pedepse proporționale cu gravitatea lor.

ARTICOLUL 7

1. Statele părți trebuie să coopereze prin:

a) adoptarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv, dacă este necesar, prin adaptarea legislațiilor lor naționale, pentru a preveni și a contracara pregătirea pe teritoriul lor a comiterii, pe teritoriul național sau în afara acestuia, a infracțiunilor prevăzute la art. 2, inclusiv a măsurilor de interzicere pe teritoriul lor național a activităților persoanelor, grupurilor ori organizațiilor care încurajează, instigă, organizează, finanțează în cunoștință de cauză sau asigură cu bună știință asistență tehnică ori informații sau participă la săvârșirea acestor infracțiuni;

b) efectuarea unui schimb de informații precise și verificate, în conformitate cu prevederile legislațiilor lor naționale, prin modalitățile și cu respectarea condițiilor prevăzute în acestea, și coordonarea măsurilor administrative sau de altă natură adoptate, după caz, pentru depistarea, prevenirea, combaterea și cercetarea infracțiunilor prevăzute la art. 2 și pentru instituirea procedurilor penale împotriva persoanelor suspectate de comiterea unor asemenea infracțiuni. În mod special, un stat parte trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a informa fără întârziere celelalte state la care se face referire la art. 9 cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 2, precum și cu privire la pregătirile vizând comiterea unor asemenea infracțiuni despre care a luat cunoștință și să informeze, atunci când este cazul, organizațiile internaționale.

2. Statele părți trebuie să adopte măsurile adecvate, în conformitate cu legislațiile lor naționale, pentru a proteja confidențialitatea oricărei informații primite în mod confidențial în virtutea prezentei convenții de la un alt stat parte sau prin participarea la o activitate desfășurată pentru implementarea acestei convenții. Dacă statele părți furnizează informații în mod confidențial unor organizații internaționale, trebuie adoptate măsuri pentru a se asigura protejarea confidențialității acelor informații.

3. Prevederile prezentei convenții nu impun statelor părți obligația de a comunica informații pe care nu le este permis să le transmită în baza legislațiilor lor naționale sau a căror comunicare ar pune în pericol securitatea statului ori protecția fizică a materialului nuclear.

4. Statele părți vor informa secretarul general al ONU cu privire la autoritățile lor competente și punctele de legătură însărcinate cu transmiterea și primirea informațiilor la care se face referire în prezentul articol. Secretarul general al ONU va comunica, la rândul său, informațiile referitoare la autoritățile competente și punctele de legătură tuturor statelor părți și Agenției Internaționale pentru Energia Atomică. Accesul la aceste autorități și puncte de legătură trebuie să fie posibil în permanență.

ARTICOLUL 8

În scopul prevenirii infracțiunilor care intră sub incidența prezentei convenții, statele părți trebuie să depună toate eforturile pentru a adopta măsurile adecvate de asigurare a protecției materialelor radioactive, având în vedere recomandările și funcțiile relevante ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomică.

ARTICOLUL 9

1. Fiecare stat parte trebuie să adopte toate măsurile care sunt necesare pentru a-și stabili competența asupra infracțiunilor prevăzute la art. 2, atunci când:

a) infracțiunea este comisă pe teritoriul acelui stat; sau

b) infracțiunea este comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul acelui stat ori al unei aeronave care este înregistrată în baza legislației acelui stat la momentul comiterii infracțiunii; sau

c) infracțiunea este comisă de către un cetățean al acelui stat.

2. De asemenea, fiecare stat parte poate să își stabilească propria competență asupra oricărei infracțiuni de acest fel, atunci când:

a) infracțiunea este comisă împotriva unuia dintre cetățenii săi; sau

b) infracțiunea este comisă împotriva unui echipament public al statului sau unui echipament guvernamental al acelui stat în străinătate, inclusiv împotriva unei ambasade sau altor sedii diplomatice ori consulare ale acelui stat; sau

c) infracțiunea este comisă de către o persoană apatridă care își are reședința obișnuită pe teritoriul acelui stat; sau

d) infracțiunea este comisă în încercarea de a constrânge acel stat să facă ori să nu facă un act; sau

e) infracțiunea este comisă la bordul unui avion exploatat de guvernul acelui stat.

3. Cu ocazia ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenție, fiecare stat parte va notifica secretarului general al ONU competența stabilită potrivit legislației naționale și în conformitate cu alin. 2. În caz de modificare, statul parte îl informează imediat despre aceasta pe secretarul general al ONU.

4. Fiecare stat parte adoptă totodată măsurile necesare pentru a-și stabili competența în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 2, în cazul în care autorul presupus al infracțiunii se găsește pe teritoriul său și acest stat nu îl extrădează către unul dintre statele părți care și-au stabilit competența în conformitate cu alin. 1 și 2.

5. Prezenta convenție nu exclude exercitarea oricărei competențe în materie penală, stabilită de un stat parte, în conformitate cu legislația națională.

ARTICOLUL 10

1. De îndată ce primește informații că una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 a fost comisă sau este comisă pe teritoriul unui stat parte sau potrivit cărora o persoană care a comis ori care se presupune că a comis o astfel de infracțiune este posibil să fie prezentă pe teritoriul său, statul parte în cauză va lua măsurile necesare, potrivit legislației naționale, pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoștință.

2. Dacă apreciază că situația o justifică, statul parte pe teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor va lua măsurile adecvate, potrivit legislației naționale, pentru a asigura prezența acelei persoane în vederea urmăririi sau extrădării.

3. Orice persoană față de care sunt adoptate măsurile prevăzute la alin. 2 va avea dreptul:

a) să comunice fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului al cărui cetățean este ori al statului care este îndreptățit să îi protejeze drepturile sau, dacă acea persoană este apatridă, al statului pe teritoriul căruia acea persoană își are reședința obișnuită;

b) să fie vizitată de un reprezentant al acelui stat;

c) să fie informată cu privire la drepturile sale prevăzute la lit. a) și b).

4. Drepturile la care se face referire la alin. 3 vor fi exercitate în conformitate cu legile și reglementările statului pe teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor, cu condiția ca aceste legi și reglementări să permită deplina realizare a scopurilor pentru care au fost prevăzute drepturile menționate la alin. 3.

5. Prevederile alin. 3 și 4 nu aduc atingere dreptului fiecărui stat îndreptățit să își exercite competența, în conformitate cu art. 9 alin. 1 lit. c) sau alin. 2 lit. c), de a invita Comitetul Internațional al Crucii Roșii să comunice cu presupusul autor și să îl viziteze pe acesta.

6. Atunci când un stat parte a reținut o persoană, în temeiul dispozițiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, în mod direct sau prin intermediul secretarului general al ONU, statele părți care și-au stabilit competența în conformitate cu art. 9 alin. 1 și 2 și, în cazul în care consideră că este necesar, orice alt stat parte interesat, cu privire la faptul că acea persoană este reținută și la circumstanțele care justifică reținerea acelei persoane. Statul care efectuează investigațiile prevăzute la alin. 1 va informa imediat statele părți asupra rezultatelor cercetărilor și va indica dacă intenționează să-și exercite jurisdicția.

ARTICOLUL 11

1. În cazurile în care sunt aplicabile dispozițiile art. 9, statul parte pe teritoriul căruia se găsește autorul presupus al infracțiunii este obligat, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul, fără întârziere și fără nicio excepție, indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu a fost comisă pe teritoriul său, autorităților sale competente, pentru a exercita acțiunea penală potrivit procedurii prevăzute de legislația sa. Aceste autorități hotărăsc în aceleași condiții ca pentru orice altă infracțiune care are caracter grav conform legislației statului respectiv.

2. De fiecare dată când legislația internă a unui stat parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să predea pe unul dintre cetățenii săi decât cu condiția ca acea persoană să fie trimisă înapoi pentru a-și executa pedeapsa la care a fost condamnată la terminarea procesului sau procedurii pentru care extrădarea ori predarea i-a fost cerută și cu condiția ca acest stat și statul care reclamă extrădarea să accepte această cerere și celelalte condiții pe care le apreciază necesare, extrădarea sau predarea condiționată este suficientă pentru a stinge obligația prevăzută la alin. 1.

ARTICOLUL 12

Oricărei persoane reținute sau împotriva căreia au fost luate alte măsuri ori au fost efectuate proceduri, ca urmare a prevederilor prezentei convenții, îi vor fi asigurate un tratament echitabil, precum și toate drepturile și garanțiile, în conformitate cu legislația statului pe teritoriul căruia se află și cu dispozițiile aplicabile ale dreptului internațional, inclusiv prevederile în materia drepturilor omului.

ARTICOLUL 13


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...