Parlamentul României

Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26 noiembrie 2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

Prezenta lege reglementează Statutul asistentului social în România, precizând rolul Colegiului Național al Asistenților Sociali, denumit în continuare Colegiul, în apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.

Art. 2. -

(1) Pot fi asistenți sociali următoarele persoane:

a) cetățenii români;

b) cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul Economic European și ai Confederației Elvețiene;

c) cetățenii statelor terțe cu care România are acorduri bilaterale de reciprocitate și care au reședința temporară sau permanentă în România.

(2) Titlul de asistent social poate fi deținut de:

a) persoana care a obținut diploma de licență în cadrul unei instituții de învățământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani, acreditată conform legii;

b) persoana care deține diploma de absolvire a unei instituții de învățământ superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani, acreditată conform legii;

c) persoana care deține diploma de asistent social echivalată conform legii;

d) persoana care deține diploma de asistent social eliberată sau recunoscută în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în unul dintre statele aparținând Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană.

(3) În cazul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, recunoașterea diplomei de asistent social obținută în unul dintre statele menționate va fi efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică și diplomelor obținute de cetățenii români în unul dintre aceste state.

(5) Titlul de asistent social nu poate fi obținut de persoana care se găsește în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezenta lege.

Art. 3. -

(1) Asistentul social pune în practică cunoștințele, normele și valorile asistenței sociale pentru a interveni și a acorda asistență persoanelor sau comunităților, la cererea acestora sau ori de câte ori situația o impune.

(2) Asistentul social participă activ la elaborarea și aplicarea politicilor sociale în domeniu, strategiilor și planurilor de acțiune la nivel local, județean, național și internațional, promovând bunăstarea socială.

(3) Asistentul social desfășoară în principal următoarele tipuri generale de activități:

a) identifică segmentul de populație ce face obiectul activităților de asistență socială;

b) identifică și evaluează problemele socioumane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate;

c) dezvoltă planuri de acțiune, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate specifice domeniului;

d) sensibilizează opinia publică și o informează cu privire la problematica socială;

e) stabilește modalitățile concrete de acces la prestații și servicii specializate de asistență socială pe baza evaluării nevoilor;

f) dezvoltă programe de cercetare științifică și formare profesională.

(4) Tipurile de activități prevăzute la alin. (3) pot fi modificate și completate la propunerea Colegiului, în conformitate cu prevederile legale.

(5) Instituțiile și organismele publice sau private, abilitate prin lege să desfășoare activități de asistență socială, au obligația de a asigura realizarea activităților prevăzute la alin. (3) de către asistenți sociali sau sub îndrumarea directă a acestora.

Art. 4. -

Asistentul social respectă valorile și principiile etice referitoare la furnizarea serviciilor de calitate, justiția socială, demnitatea și unicitatea persoanei, autonomia persoanei, dezvoltarea relațiilor umane și dezvoltarea profesională permanentă, în vederea creșterii calității intervenției sociale.

Art. 5. -

Asistentul social își poate desfășura activitatea în regim salarial sau independent, cu drept de liberă practică:

a) în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;

b) în sectorul privat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, a prevederilor regulamentelor societății sau organizației respective.

CAPITOLUL II Statutul asistentului social

SECȚIUNEA 1 Formarea inițială a asistentului social și condițiile
de exercitare a profesiei

Art. 6. -

Formarea asistentului social se realizează în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate conform legii, specializate în asistență socială, forme de învățământ universitar de scurtă durată și de lungă durată.

Art. 7. -

Profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este cetățean român sau cetățean al altui stat, în condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1);

b) are studii de specialitate în asistență socială, conform prevederilor art. 2 alin. (2);

c) este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România;

d) nu se găsește în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în prezenta lege.

Art. 8. -

(1) Asistentul social își poate desfășura activitatea numai după aprobarea cererii de înscriere ca membru în Colegiu. Aprobarea cererii duce în mod automat la înregistrarea în Registrul național al asistenților sociali din România și la eliberarea avizului de exercitare a profesiei.

(2) Documentele necesare aprobării cererii sunt:

a) una dintre diplomele prevăzute la art. 2 alin. (2);

b) documente medicale;

c) certificat de cazier judiciar;

d) declarație pe propria răspundere că nu se află în situații de incompatibilitate cu statutul de asistent social.

(3) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul Economic European și ai Confederației Elvețiene pot depune documentele echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), eliberate de autoritățile competente din țările de origine sau de proveniență.

(4) Documentele prevăzute la alin. (2) și (3) se pot depune atât la sediul central al Colegiului, cât și la sediile descentralizate ale Colegiului, din teritoriu, conform art. 26 alin. (4), cu posibilitatea de a fi trimise și prin poștă.

Art. 9. -

(1) Profesia de asistent social poate fi exercitată independent, în condiții de liberă practică, în formele prevăzute de prezentul articol, de către persoanele prevăzute la art. 7 care obțin atestatul de liberă practică.

(2) Asistenții sociali pot opta să înființeze cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale, în condițiile legii.

(3) De la data înregistrării în Registrul național al asistenților sociali din România, societățile civile profesionale obțin personalitate juridică, cu condiția îndeplinirii cerințelor din dreptul comun.

(4) Cabinetele individuale de asistență socială și cabinetele asociate de asistență socială în desfășurarea activității lor pot angaja colaboratori.

(5) Pentru obținerea atestatului de liberă practică, asistentul social trebuie:

a) să facă dovada că a practicat asistența socială o perioadă de cel puțin 5 ani până în momentul depunerii cererii;

b) să nu fi fost găsit vinovat de Colegiu în cazul unor anchete privind practica de asistență socială;

c) să depună la Colegiu: cererea însoțită de curriculum vitae, o scrisoare de motivație și recomandări din partea a 3 asistenți sociali.

Art. 10. -

Cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care exercită profesia de asistent social în unul dintre aceste state în care sunt stabiliți, sunt exceptați de la cerința dobândirii calității de membru al Colegiului, a avizului de exercitare a profesiei și a atestatului de liberă practică atunci când desfășoară în România activitățile specifice profesiei, în contextul prestării de servicii. Aceste persoane depun la Colegiu o declarație referitoare la serviciile prestate și documentul care atestă exercitarea legală a profesiei în statul în care sunt stabiliți, eliberat de autoritățile competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente, persoanele respective sunt înregistrate automat în Registrul național al asistenților sociali din România pe durata prestării serviciilor.

Art. 11. -

(1) Asistentul social desfășoară tipurile generale de activități prevăzute la art. 3 alin. (3), cu obligația respectării metodologiei în domeniu, precum și a normelor și valorilor eticii profesionale.

(2) Modul în care asistenții sociali pun în practică prevederile Codului deontologic, precum și modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt stabilite de Colegiu.

SECȚIUNEA a 2-a Drepturi și obligații

Art. 12. -

Asistentul social are dreptul:

a) să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a răspunde în mod adecvat nevoilor sociale;

b) să-și apere profesia;

c) să asigure creșterea încrederii societății în asistența socială;

d) să fie deschis noilor domenii de intervenție;

e) la liberă practică, potrivit legii;

f) la apărarea și reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;

g) la accesul informațiilor privind exercitarea profesiei;

h) la pregătirea continuă în domeniul asistenței sociale.

Art. 13. -

(1) Asistentul social este obligat să păstreze confidențialitatea în legătură cu situațiile, documentele și informațiile pe care le deține în scop profesional, cu respectarea legislației în vigoare și a metodologiilor adoptate de către Colegiu.

(2) Instituțiile și organismele publice sau private au obligația de a asigura condițiile necesare pentru păstrarea confidențialității informațiilor și documentelor de către asistentul social, în condițiile legii.

SECȚIUNEA a 3-a Incompatibilități și interdicții

Art. 14. -

Nu poate beneficia de statutul de asistent social persoana care:

a) nu este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România;

b) a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de asistent social și pentru care nu a intervenit reabilitarea; Modificări (1)

c) are stabilită pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească definitivă; Modificări (1)

d) are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca sancțiune disciplinară, pe durata suspendării.

Art. 15. -

Statutul asistentului social este incompatibil cu:

a) desfășurarea oricărei activități de natură să aducă atingere demnității profesionale;

b) folosirea cu bună știință a cunoștințelor sau metodelor profesionale în defavoarea persoanei sau în scop ilegal;

c) apartenența sau promovarea intereselor unor formațiuni politice ori grupări scoase în afara legii.

SECȚIUNEA a 4-a Relațiile asistentului social cu alți specialiști
în domeniul asistenței sociale

Art. 16. -

În rezolvarea unor situații complexe, asistentul social colaborează cu specialiști din alte categorii profesionale.

Art. 17. -

În domeniul asistenței sociale sunt implicați atât asistenți sociali ca personal de specialitate, cât și alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror activitate este coordonată de către asistenții sociali, care îndeplinesc condițiile prezentei legi.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...