Parlamentul României

Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 noiembrie 2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Statutul profesional specific al medicului de medicină a muncii

SECȚIUNEA 1 Dispoziții generale

Art. 1 -

Funcția de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică.

Art. 2. -

Medicul de medicină a muncii este pregătit prin rezidențiat, prin parcurgerea unui program complet în pregătirea de specialitate, aprobat de Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România și confirmat prin promovarea examenului de specialitate.

SECȚIUNEA a 2-a Ocuparea postului și angajarea medicului de medicină a muncii

Art. 3. -

Medicul de medicină a muncii poate ocupa un post în sectorul public și/sau privat, conform pregătirii sale.

Art. 4. -

În sectorul public, ocuparea posturilor de medicină a muncii se face prin concurs, conform reglementărilor emise de Ministerul Sănătății.

Art. 5. -

În sectorul privat, angajarea medicului de medicină a muncii se face pe baza unui contract individual încheiat între medic și angajator.

SECȚIUNEA a 3-a Atribuții specifice medicului de medicină a muncii

Art. 6. -

Medicul specialist de medicină a muncii este principalul consilier al angajatorului și al reprezentanților angajaților în probleme de promovare a sănătății în muncă și în îmbunătățirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătății în muncă.

Art. 7. -

Medicul de medicină a muncii identifică factorii de risc și participă la acțiunile de evaluare a acestora prin următoarele acțiuni principale:

a) recomandă investigațiile adecvate necesare pentru a stabili diagnosticul bolilor profesionale și/sau al celor legate de profesie;

b) stabilește diagnosticul bolilor profesionale și al celor legate de profesie;

c) colaborează cu specialiști din alte domenii în stabilirea diagnosticului bolilor profesionale.

Art. 8. -

Medicul de medicină a muncii supraveghează sănătatea angajaților pe baza prevederilor legale și a riscurilor profesionale pentru sănătatea angajaților, respectând principiile de etică, astfel:

a) efectuează examinări medicale la încadrarea în muncă, de adaptare, periodice, la reluarea muncii și la încetarea activității profesionale în respectivul loc de muncă;
Jurisprudență (1)

b) coordonează monitorizarea biologică a expunerii profesionale și a efectelor biologice consecutive expunerii, după o prealabilă selecție a celor mai adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate și a valorii lor predictive;

c) ține evidența și supraveghează bolile profesionale, bolile legate de profesie și supraveghează bolile cronice în relație cu munca;

d) declară cazurile de boli profesionale, conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătății;

e) înregistrează bolile legate de profesie, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătății;

f) stabilește aptitudinea în muncă, cu ocazia oricărei examinări medicale.
Jurisprudență (1)

Art. 9. -

Medicul de medicină a muncii organizează supravegherea stării de sănătate a angajaților, concordant cu particularitățile expunerii la factorii de risc. În acest scop, medicul de medicină a muncii:

a) participă la evaluarea riscurilor privind bolile profesionale și bolile legate de profesie;

b) vizitează locurile de muncă pe care le are în supraveghere.

Art. 10. -

Medicul de medicină a muncii organizează primul ajutor și tratamentul de urgență și instruiește angajații cu privire la aplicarea metodelor accesibile lor de prim ajutor și a procedurilor de urgență, dacă are competență în acest sens.

Art. 11. -

Medicul de medicină a muncii face recomandări privind organizarea muncii, amenajarea ergonomică a locului de muncă, utilizarea în condiții de securitate a substanțelor folosite în procesul muncii, precum și repartizarea sarcinilor de muncă, ținând seama de capacitatea și aptitudinile angajaților de a le executa.

Art. 12. -

În cadrul comitetului de sănătate și securitate în muncă, medicul de medicină a muncii participă la stabilirea programelor de sănătate la locul de muncă, prin următoarele acțiuni:

a) consiliază reprezentanții angajatorului și ai angajaților asupra programelor de sănătate și securitate în muncă;

b) recomandă consultarea sistematică cu reprezentanții angajaților în probleme de medicină și sociologie a muncii;

c) consiliază asupra modului de alegere și definire a programelor de sănătate, securitate și de mediu, care se vor realiza de către angajator;

d) coordonează discuțiile privind sănătatea în muncă astfel încât să conducă la un acord de opinii între angajator și reprezentanții angajaților;

e) consiliază asupra mijloacelor de monitorizare și de evaluare a programelor de sănătate adaptate la locul de muncă.

Art. 13. -

Medicul de medicină a muncii evaluează aptitudinea pentru muncă în relație cu starea de sănătate și promovează adaptarea muncii la posibilitățile angajaților, asigurând:

a) evaluarea handicapului în relație cu munca;

b) managementul clinic în procesul de recuperare a capacității de muncă;

c) aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare;

d) colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitării angajaților cu probleme de sănătate mentală datorate unor factori aferenți procesului muncii și relațiilor interumane de la locul de muncă;

e) măsurile adecvate privind sănătatea și securitatea în muncă a angajaților cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri și consumul de alcool;

f) consilierea în probleme de reabilitare și reangajare;

g) consilierea cu privire la menținerea în muncă a angajaților vârstnici și a celor cu disabilități;

h) promovarea capacității de muncă, a sănătății, îndemânării și antrenamentului în relație cu cerințele muncii.

Art. 14. -

Medicul de medicină a muncii consiliază angajatorul asupra unei bune adaptări a muncii la posibilitățile angajatului în circumstanțele speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenți, vârstnici și persoane cu handicap.

Art. 15. -

Medicul de medicină a muncii întocmește rapoarte cât mai precise și mai complete către angajator, angajați și autoritățile competente, conform legii.

Art. 16. -

Medicul de medicină a muncii poate contribui prin activitatea sa la cunoașterea științifică în domeniul sănătății în muncă, respectând principiile etice aplicate în cercetarea medicală.

Art. 17. -

Medicul de medicină a muncii asigură managementul serviciilor medicale de medicină a muncii, astfel:

a) evaluează prioritățile de acțiune în domeniul sănătății în muncă;

b) evaluează calitatea serviciilor, promovând auditul cu privire la îngrijirile de sănătate în muncă;

c) păstrează datele medicale ale serviciului sub strictă confidențialitate;

d) concepe un program de instruire pentru personalul angajat în serviciile de medicină a muncii și de sănătate și securitate în muncă.

Art. 18. -

Activitatea medicului de medicină a muncii în cadrul unui serviciu medical de medicină a muncii include următoarele aspecte:

a) conducerea echipei;

b) recomandări asupra implicării altor specialiști în evaluarea riscurilor;

c) coordonarea supravegherii stării de sănătate și a monitorizării biologice în relație cu mediul de muncă și alți factori de risc evaluați;

d) promovarea activității științifice multidisciplinare pe baza datelor colectate cu privire la expunerea la factori de risc profesionali.

SECȚIUNEA a 4-a Drepturile medicului de medicină a muncii

Art. 19. -

Medicul de medicină a muncii are dreptul la toate facilitățile pe care angajatorul le pune la dispoziție angajaților.

Art. 20. -

Medicul de medicină a muncii are dreptul să beneficieze de toate posibilitățile care îi asigură accesul la perfecționarea profesională prin sistemul de pregătire continuă.

Art. 21. -

Salariul medicului de medicină a muncii se stabilește prin negociere între acesta și angajator, cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Art. 22. -

Medicul de medicină a muncii are dreptul la concediu de odihnă anual plătit, concedii de boală, concedii de maternitate, pensie și alte drepturi de asistență socială, prevăzute de legislația în domeniu.

Art. 23. -

Medicul de medicină a muncii are acces în toate secțiile, la toate procesele tehnologice, precum și la datele privitoare la compoziția unor materii și materiale utilizate în procesul muncii, sub rezerva confidențialității acestor date.

Art. 24. -

Medicul de medicină a muncii este membru al Colegiului Medicilor din România și beneficiază de protecția și facilitățile pe care acesta le pune la dispoziție membrilor săi.

Art. 25. -

Medicul de medicină a muncii colaborează cu specialiștii de medicină a muncii atât din unități medicale, cât și din alte unități în probleme metodologice, tehnice și de investigație științifică.

Art. 26. -

Medicul de medicină a muncii care ocupă funcții în instituții care nu furnizează servicii medicale are atribuții specifice domeniului de activitate stabilite conform legii.

SECȚIUNEA a 5-a Relațiile medicului de medicină a muncii cu angajatorul

Art. 27. -

Potrivit prevederilor convențiilor și recomandărilor Organizației Internaționale a Muncii, medicul de medicină a muncii își va desfășura activitatea fără vreo ingerință în ceea ce privește aplicarea cunoștințelor sale și nu i se poate cere să verifice veridicitatea lipsei de la serviciu a angajaților pe motive de îmbolnăvire.

Art. 28. -

Medicul de medicină a muncii este subordonat angajatorului pe linie administrativă, iar activitatea sa este în concordanță cu principiile de etică și deontologie medicală. Medicul de medicină a muncii apără interesele unității, ale angajaților și nu i se poate cere să folosească concluziile medicale în scopuri care prejudiciază angajatul.

Art. 29. -

Medicul de medicină a muncii colaborează cu angajatorul, reprezentanții angajaților și comitetul de sănătate și securitate în muncă, al cărui membru de drept este, în toate cazurile în care starea de sănătate a angajatului impune schimbarea locului de muncă, a felului muncii ori adoptarea unor alte soluții.

SECȚIUNEA a 6-a Principii de etică și deontologie în practica medicinei muncii

Art. 30. -


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...