Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 9/97 privind sistemele de compensare pentru investitori
Număr celex: 31997L0009

Modificări (...)

În vigoare de la 26 martie 1997

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 57 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social,

având în vedere avizul Institutului Monetar European,

în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189b din tratat(1), având în vedere proiectul comun aprobat de către comitetul de conciliere la 18 decembrie 1996,

(1) Avizul Parlamentului European din 19 aprilie 1994, Poziția comună a Consiliului din 23 octombrie 1995 și Decizia Parlamentului European din 12 martie 1996. Decizia Consiliului din 17 februarie 1997 și Decizia Parlamentului European din 19 februarie 1997.

(1) întrucât, la 10 mai 1993, Consiliul adoptă Directiva 93/22/CEE privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare; întrucât directiva în cauză este un instrument esențial pentru realizarea pieței interne în sectorul întreprinderilor de investiții;

(2) întrucât Directiva 93/22/CEE stabilește norme prudențiale pe care întreprinderile de investiții trebuie să le respecte în permanență, inclusiv norme al căror scop este să protejeze, în cea mai mare măsură posibilă, drepturile investitorilor asupra fondurilor sau asupra instrumentelor care le aparțin;

(3) întrucât, cu toate acestea, nici un sistem de supraveghere nu poate să ofere o protecție completă, în special în cazul comiterii unor fraude;

(4) întrucât protecția investitorilor și păstrarea încrederii în sistemul financiar constituie un aspect important al realizării și al bunei funcționări a pieței interne în acest sector; întrucât, în consecință, este esențial ca, în acest scop, fiecare stat membru să dispună de un sistem de compensare a investitorilor care să garanteze un nivel minim armonizat de protecție, cel puțin pentru micii investitori, în cazul în care o întreprindere de investiții se află în imposibilitatea de a și îndeplini obligațiile față de clienții investitori;

(5) întrucât, în consecință, micii investitori vor putea să achiziționeze servicii de investiții de la sucursale ale întreprinderilor de investiții din Comunitate sau în cadrul unei prestări de servicii transfrontaliere, cu aceeași încredere cu care le-ar achiziționa de la o întreprindere națională, știind că li se oferă un nivel armonizat de protecție în cazul în care o întreprindere de investiții s-ar afla în imposibilitatea de a și îndeplini obligațiile față de clienții investitori;

(6) întrucât, în absența unei astfel de armonizări minime și din preocuparea pentru protecția investitorilor, statele membre gazdă se pot considera îndreptățite să oblige întreprinderile de investiții din alte state membre care acționează prin intermediul sucursalelor sau în temeiul libertății de a presta servicii să adere la sistemul de compensare al statului gazdă, în cazul în care acestea nu sunt afiliate la nici un sistem de compensare a investitorilor în statul membru de origine sau în care sistemul menționat se consideră că nu oferă o protecție echivalentă; întrucât o astfel de exigență ar putea prejudicia funcționarea pieței interne;

(7) întrucât, cu toate că majoritatea statelor membre dispun în prezent de mecanisme de compensare a investitorilor, aceste mecanisme nu includ, în general, toate întreprinderile de investiții care dețin autorizația unică prevăzută în Directiva 93/22/CEE;

(8) întrucât, prin urmare, tuturor statelor membre ar trebui să li se impună să aibă unul sau mai multe sisteme de compensare a investitorilor, în care să fie inclusă fiecare dintre aceste întreprinderi de investiții; întrucât fiecare sistem trebuie să acopere fondurile și instrumentele deținute de către o întreprindere de investiții în raport cu operațiunile de investiții ale unui investitor și care, în cazul în care întreprinderea de investiții se găsește în imposibilitatea de a-și respecta obligațiile față de clienții investitori, nu pot fi restituite investitorului; întrucât acest lucru nu aduce atingere normelor sau procedurilor aplicabile în fiecare stat membru în ceea ce privește deciziile care trebuie luate în caz de insolvabilitate sau de lichidare a unei întreprinderi de investiții;

(9) întrucât definiția unei întreprinderi de investiții cuprinde instituțiile de credit care sunt autorizate să ofere servicii de investiții; întrucât aceste instituții de credit trebuie să fie incluse, de asemenea, într-un sistem de compensare a investitorilor în ceea ce privește activitatea de investiții ale acestora; întrucât, cu toate acestea, nu este necesar ca aceste instituții de credit să fie incluse în două sisteme separate, în cazul în care un singur sistem îndeplinește atât cerințele prezentei directive, cât și ale Directivei 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor; întrucât, cu toate acestea, în cazul anumitor întreprinderi de investiții care sunt și instituții de credit, poate fi dificil, în unele cazuri, să se facă o distincție între depozitele reglementate de Directiva 94/19/CE și fondurile deținute în legătură cu activitatea de investiții; întrucât statele membre ar trebui să poată determina ce directivă se aplică acestor creanțe;

(10) întrucât Directiva 94/19/CE permite unui stat membru să exonereze o instituție de credit de obligația de a participa la un sistem de garantare a depozitelor, în cazul în care instituția de credit respectivă participă la un sistem care protejează instituția de credit în sine și, în special, îi asigură solvabilitatea; întrucât, în cazul în care o instituție de credit care participă la un astfel de sistem este și o întreprindere de investiții, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, în anumite condiții, să exonereze instituția de credit în cauză de obligația participării la un sistem de compensare a investitorilor;

(11) întrucât un nivel minim armonizat de compensare de 20 000 ECU pentru fiecare investitor ar trebui să fie suficient pentru a proteja interesele micilor investitori în cazul în care o întreprindere de investiții se află în incapacitatea de ași îndeplini obligațiile față de clienții investitori; întrucât, prin urmare, este rezonabil să se stabilească nivelul minim armonizat de compensare la 20 000 ECU; întrucât, în conformitate cu Directiva 94/19/CE, ar putea fi necesare dispoziții tranzitorii limitate pentru a permite sistemelor de compensare să respecte această cifră, deoarece măsura se aplică și statelor membre care, la data adoptării prezentei directive, încă nu dispun de un astfel de sistem;

(12) întrucât aceeași valoare a fost adoptată și de Directiva 94/19/CE;

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...