Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO

Hotărârea din 14 ianuarie 2014 în cauza Mateescu împotriva României

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 20 iunie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

SECȚIA A TREIA

Strasbourg
(Cererea nr. 1.944/10)

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Mateescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 10 decembrie 2013,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 1.944/10 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Mircea Mateescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 11 decembrie 2009, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Diana Elena Dragomir, avocat în București. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a susținut, în esență, faptul că nu i s-a permis să practice simultan profesiile de avocat și de medic, încălcându-se astfel drepturile sale garantate de Convenție.

4. La 26 ianuarie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

5. La 10 decembrie 2013, Camera a respins cererea reclamantului de a se desesiza în favoarea Marii Camere (art. 72 § 1 din Regulamentul Curții).

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește în București.

7. Acesta este medic, având o experiență considerabilă; a profesat ca medic generalist timp de peste optsprezece ani. În această calitate, deține în prezent un cabinet particular, cu 2 angajați. De asemenea, este profesor la Facultatea de Medicină din București și este autor al mai multor lucrări de medicină generală.

8. În 2006, reclamantul a absolvit facultatea de drept; un an mai târziu a solicitat înregistrarea ca avocat, după ce a promovat examenul anual de admitere organizat de Baroul București. La 18 decembrie 2007, Baroul București a emis o decizie de validare a rezultatelor examenului și l-a declarat pe reclamant admis în barou.

9. La 14 februarie 2008, Baroul București a decis, de asemenea, să îl înscrie pe reclamant ca avocat stagiar începând din 15 februarie 2008. Având în vedere că efectuarea unui stagiu de 2 ani era o condiție obligatorie pentru obținerea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat, reclamantul a semnat un contract de colaborare cu firma de avocatură B.P. La 15 februarie 2008, baroul a aprobat stagiul reclamantului în cadrul firmei.

10. La 13 martie 2008, reclamantul a depus o cerere la Decanul Baroului București pentru a i se permite să efectueze stagiul de 2 ani în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, deși deținea în același timp propriul cabinet medical. Reclamantul a considerat că "profesia medicală nu este incompatibilă cu demnitatea profesiei de avocat sau cu regulile de conduită impuse avocaților, în sensul art. 30 din Statutul profesiei de avocat".

La 20 martie 2008, Baroul București a respins cererea reclamantului în temeiul art. 14 lit. b) și al art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995. În decizia sa, Baroul a declarat:

"

Cererea reclamantului de a exercita simultan profesiile de avocat și de medic este respinsă și, în consecință, reclamantul trebuie să opteze pentru una din cele două profesii."

11. La 21 aprilie 2008, reclamantul a contestat decizia respectivă în fața Uniunii Naționale a Barourilor din România. El a contestat motivarea respingerea cererii sale, în care, citându-se art. 14 lit. b), se face referire la incompatibilitatea cu exercitarea profesiei de avocat a oricărei persoane care exercită deja o "ocupați[e] care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri". Reclamantul a susținut că CV-ul său profesional, care includea un doctorat în medicină, o carieră de profesor universitar și calitatea de autor al mai multor cărți de medicină, nu putea, în niciun caz, să lezeze demnitatea profesiei de avocat. În același timp, a subliniat faptul că nu era nici angajat, nici comerciant, astfel cum se interzicea în legislația care reglementează activitățile exercitate de avocați. La 18 iunie 2008, Uniunea Națională a Barourilor din România a confirmat decizia Baroului București, de această dată în temeiul art. 15 din Legea nr. 51/1995, care enumeră "exhaustiv" profesiile care sunt compatibile cu profesia de avocat (a se vedea "Dreptul intern relevant" de mai jos). Având în vedere că practicarea medicinei nu este specificată în rândul acestor profesii, cererea reclamantului a fost respinsă.

12. Această decizie a fost contestată în fața Curții de Apel București.

În întâmpinare, pârâta a argumentat, în primul rând, că interpretarea coroborată a art. 14 și 15 din lege a condus la concluzia că nicio altă profesie nu putea fi exercitată în paralel cu cea de avocat, cu excepția celor enumerate în mod restrictiv la art. 15; în plus, practicarea a două profesii liberale în același timp nu era nici permisă de lege și nici oportună, având în vedere că fiecare profesie liberală necesită o dedicare totală din partea persoanei care o exercită.

13. La 20 ianuarie 2009, instanța a admis cererea de chemare în judecată, susținând că art. 14 lit. b) nu era aplicabil, în măsura în care "profesia de medic nu aduce atingere independenței profesiei de avocat". În continuare, instanța a susținut că orice restricție privind exercitarea unei profesii trebuie să fie prevăzută de lege în mod expres și fără echivoc, ceea ce nu este valabil în cazul de față. În plus, Constituția României protejează dreptul la muncă, ce nu poate fi supus niciunei limitări, cu câteva excepții enumerate în mod expres la art. 53, precum motivele de securitate națională, protejarea ordinii, a sănătății și a moralei publice sau protejarea drepturilor și libertăților individuale, niciuna dintre aceste situații nefiind aplicabilă în cazul reclamantului.

În plus, interdicția de a practica profesia de avocat, simultan cu exercitarea profesiei de medic, nu este inclusă în textul art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, care face referire doar la profesiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau sunt contra bunelor moravuri.

În continuare, instanța a hotărât că art. 15 din lege nu conține o listă exhaustivă a profesiilor compatibile cu profesia de avocat, în ciuda interpretării de către Uniunea Națională a Barourilor din România a dispoziției în cauză în sensul că, dacă în textul acesteia profesia de medic nu este inclusă în rândul profesiilor compatibile înseamnă că, prin deducție inversă, aceasta nu este compatibilă cu profesia de avocat. Profesiile incompatibile sunt enumerate exhaustiv la art. 14 și profesia de medic nu este inclusă în acestea.

Afirmația conform căreia exercitarea unei profesii liberale necesită o dedicare totală și, implicit, mult timp din partea persoanei care o practică nu putea fi luată în considerare pentru aprecierea legalității deciziilor adoptate de barourile locale și naționale; faptul că o persoană nu poate să dedice suficient timp pentru cazurile clienților nu are nicio legătură cu independența profesiei de avocat. Astfel, instanța a confirmat dreptul reclamantului de a exercita ambele profesii simultan, anulând deciziile barourilor.

14. Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (Înalta Curte). Aceasta a susținut că, deși art. 14 din lege enumeră profesiile care sunt incompatibile cu profesia de avocat în mod generic, oferind exemple, art. 15 reglementează, în mod strict și restrictiv, excepțiile care sunt permise, în rândul cărora nu este menționată profesia de medic. În același timp, exercitarea simultană a ambelor profesii încalcă principiul independenței avocaților. Prin dorința de a exercita ambele profesii, reclamantul nu a făcut decât să își demonstreze mercantilismul extrem, deoarece "acesta minimiza importanța acestor profesii, tratându-le pur și simplu ca pe o sursă de venit".

15. La 24 iunie 2009, Înalta Curte a admis calea de atac și a respins cererea reclamantului, hotărând că interpretarea coroborată a art. 14 și 15 conducea la concluzia că lista de situații compatibile este exhaustivă și astfel art. 15 face referire la singurele profesii care, prin lege, sunt compatibile cu profesia de avocat. Înalta Curte a subliniat că, deși dispozițiile art. 30 din Statutul profesiei de avocat, invocat de reclamant în apărarea sa, enumeră și alte situații de incompatibilitate și compatibilitate, acestea au un rang inferior unei legi și, prin urmare, nu pot să contrazică dispozițiile legii în cauză.

II. Dreptul și practica interne relevante

16. Legislația internă aplicabilă este prezentată în continuare.

1. Constituția României

Dispozițiile relevante ale Constituției României sunt redactate după cum urmează:

Art. 41

"

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă."

Art. 53

"

(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

2. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Dispozițiile relevante ale Legii nr. 51/1995 se citesc după cum urmează:

Art. 12

"

(1) Poate fi membru al barourilor din România cel care îndeplinește următoarele condiții:

a) are exercițiul drepturilor civile și politice;

b) este licențiat al unei facultăți de drept sau doctor în drept;

c) nu se găsește în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei de avocat.

(2) Îndeplinirea condiției prevăzute la lit. d) a alin. (1) trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condițiile prevăzute în statutul profesiei de avocat."

Art. 15

"

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;

b) ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri;

c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț."

Art. 16

"

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:

a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene;

b) activități și funcții didactice în învățământul juridic superior;

c) activitatea literară și publicistică;

d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară, în condițiile legii."

Art. 17

"

(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puțin anual și la nivel național, potrivit prezentei legi și Statutului profesiei de avocat. (...)".

Art. 18

"

(...)

(2) Condițiile efectuării stagiului, drepturile și obligațiile avocatului stagiar, ale avocatului îndrumător, precum și ale baroului față de aceștia sunt reglementate prin statutul profesiei.

(3) În perioada stagiului, cu acordul avocatului îndrumător, avocații stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate în considerare la aprecierea formării profesionale inițiale, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat.

(4) Stagiul se suspendă în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socotește pentru îndeplinirea stagiului.

(5) După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susține examenul de definitivare.

(6) Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie.

Art. 56

"

(1) Consiliul baroului este format din 5 până la 15 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani și care au o vechime continuă în profesie de minimum 8 ani. Decanul și prodecanul se includ în acest număr.

(2) Consiliul baroului are următoarele atribuții:

(...)

e) verifică și constată îndeplinirea condițiilor legale ale cererilor de primire în profesie și aprobă primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen; (...)".

Art. 66

"

Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuții:

(...)

o) verifică legalitatea și temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;

p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesiei;"

3. Statutul profesiei de avocat

Dispozițiile relevante ale Statutului profesiei de avocat se citesc după cum urmează:

Art. 28

"

Pentru primirea în profesie și pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Lege."

Art. 30

"

(1) Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel:

a) faptele personale de comerț exercitate cu sau fără autorizație;

b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de comanditar într-o societate comercială în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni;


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...