Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 29/2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (Text cu relevanță pentru SEE)
Număr celex: 32009L0029

Modificări (...), Referințe (5)

În vigoare de la 05 iunie 2009

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

DIRECTIVA 2009/29/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 23 aprilie 2009
de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și
extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de
emisie de gaze cu efect de seră (Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(2),

hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat(3),

întrucât:

(1) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului(4) a instituit un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (sistemul comunitar) pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră rentabilă și eficientă din punct de vedere economic.

(2) Obiectivul suprem al Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 94/69/CE a Consiliului(5), îl reprezintă stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropogenă periculoasă a sistemului climatic. În vederea atingerii acestui obiectiv, creșterea globală a temperaturii medii anuale la suprafață nu ar trebui să depășească nivelurile preindustriale cu mai mult de 2°C. Cel mai recent raport al Comitetului interguvernamental pentru schimbări climatice (IPCC) arată că acest obiectiv poate fi realizat numai dacă emisiile globale de gaze cu efect de seră încetează să crească până în 2020. Aceasta presupune intensificarea eforturilor depuse de Comunitate, implicarea rapidă a țărilor dezvoltate și încurajarea participării țărilor în curs de dezvoltare la procesul de reducere a emisiilor.

(3) În martie 2007, Consiliul European și-a exprimat angajamentul ferm de a reduce până în 2020 emisiile totale de gaze cu efect de seră din Comunitate cu cel puțin 20% în raport cu nivelurile din 1990 și cu 30% în cazul în care și alte țări dezvoltate se angajează să obțină reduceri comparabile ale emisiilor, iar țările în curs de dezvoltare mai avansate din punct de vedere economic aduc o contribuție adecvată, în funcție de responsabilitățile și capacitățile lor. Emisiile globale de gaze cu efect de seră ar trebui reduse până în 2050 cu cel puțin 50% față de nivelurile din 1990. Toate sectoarele economice ar trebui să contribuie în vederea realizării acestui obiectiv de reducere a emisiilor, inclusiv sectorul transportului maritim internațional și sectorul aviatic. Sectorul aviatic contribuie la aceste reduceri prin includerea sa în sistemul comunitar. În cazul în care, până la 31 decembrie 2011, în cadrul Organizației Maritime Internaționale și/sau de către Comunitate în cadrul UNFCCC, statele membre nu aprobă niciun un acord internațional care să includă emisiile din transportul maritim internațional printre obiectivele de reducere a emisiilor, Comisia ar trebui să înainteze o propunere care să includă aceste emisii din transportul maritim internațional, în conformitate cu normele armonizate, în angajamentul comunitar de reducere a emisiilor, urmărind intrarea în vigoare a actului propus până în 2013. Orice astfel de propunere ar trebui să reducă la minimum orice impact negativ asupra competitivității Comunității, luând în considerare eventualele beneficii pentru mediu.

(4) În Rezoluția sa din 31 ianuarie 2008 referitoare la rezultatul Conferinței de la Bali privind schimbările climatice (COP 13 și COP/MOP 3)(6), Parlamentul European a reafirmat poziția sa, potrivit căreia țările industrializate ar trebui să se angajeze să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 30% până în 2020 și cu 60-80% până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990. Dat fiind că anticipează rezultate pozitive în urma negocierilor de la Conferința părților (COP 15) care va avea loc la Copenhaga în 2009, Uniunea Europeană ar trebui să înceapă să pregătească obiective mai stricte de reducere a emisiilor pentru 2020 și ulterior acestei date și ar trebui să asigure ca, după 2013, sistemul comunitar să permită, dacă este necesar, impunerea unor plafoane mai stricte pentru emisii, în cadrul contribuției Uniunii la un nou acord internațional privind schimbările climatice (denumit în continuare "acord internațional privind schimbările climatice").

(5) Pentru a contribui la atingerea acestor obiective pe termen lung, este necesară definirea unui plan de reducere a emisiilor instalațiilor aflate sub incidența sistemului comunitar. Pentru îndeplinirea în condiții de rentabilitate a angajamentului Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% în comparație cu nivelurile din 1990, cotele de emisie alocate instalațiilor respective ar trebui să fie, până în 2020, cu 21% mai mici față de nivelurile emisiilor din 2005.

(6) Pentru a consolida gradul de certitudine și previzibilitatea sistemului comunitar, ar trebui să fie prevăzute dispoziții care vizează creșterea nivelului contribuției sistemului comunitar în vederea obținerii unei reduceri totale mai mare de 20%, în special în perspectiva obiectivului stabilit de Consiliul European de reducere cu 30% până în 2020, obiectiv considerat necesar din punct de vedere științific pentru evitarea unor schimbări climatice periculoase.

(7) Odată ce Comunitatea și țările terțe încheie un acord internațional privind schimbările climatice, care vizează luarea unor măsuri adecvate la nivel global după 2012, creditele pentru reducerile de emisii din aceste țări ar trebui să beneficieze de un sprijin considerabil. În așteptarea unui astfel de acord, ar trebui totuși să fie oferită o mai mare siguranță în ceea ce privește utilizarea în continuare a creditelor provenite din afara Comunității.

(8) Deși experiența acumulată în cursul primei perioade de comercializare atestă potențialul sistemului comunitar, iar finalizarea planurilor naționale de alocare pentru a doua perioadă de comercializare va genera reduceri semnificative ale emisiilor până în 2012, reexaminarea desfășurată în 2007 a confirmat necesitatea unui sistem mai armonizat de comercializare a emisiilor pentru a eficientiza utilizarea beneficiilor provenite din comercializarea cotelor, pentru a evita perturbarea pieței interne și pentru a facilita conectarea cu alte sisteme de comercializare a drepturilor de emisie. În afară de aceasta, ar trebui garantată o mai mare previzibilitate, iar domeniul de aplicare al sistemului ar trebui extins prin includerea unor noi sectoare și tipuri de gaze, atât pentru a consolida semnalul referitor la prețul carbonului în vederea atragerii investițiilor necesare, cât și pentru a crea noi posibilități de reducere, de natură să conducă la scăderea costurilor totale de reducere a emisiilor și la creșterea eficienței sistemului.

(9) Este necesar ca definiția gazelor cu efect de seră să fie aliniată la definiția dată de UNFCCC, iar modul de stabilire și actualizare a potențialului de încălzire globală al diferitelor gaze cu efect de seră ar trebui clarificat.

(10) Sistemul comunitar ar trebui să fie extins pentru a include instalații ale căror emisii pot fi monitorizate, raportate și verificate cu aceeași acuratețe ca în cazul cerințelor de monitorizare, raportare și verificare aplicabile în prezent.

(11) Pentru cazurile în care instalațiilor mici ale căror emisii nu depășesc pragul de 25 000 de tone de CO2 echivalent pe an li se aplică măsuri echivalente de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special măsuri fiscale, statele membre ar trebui să dispună de o procedură de a exclude aceste instalații mici din sistemul de comercializare a cotelor pe durata aplicării măsurilor echivalente. Spitalele pot fi, de asemenea, excluse dacă adoptă măsuri echivalente. Din motive de simplitate administrativă, acest prag oferă cel mai mare avantaj în termeni relativi în ceea ce privește reducerea costurilor administrative pentru fiecare tonă de CO2 echivalent exclusă din sistem. Ca urmare a abandonării perioadelor de alocare de cinci ani, și pentru o mai mare certitudine și previzibilitate, ar trebui prevăzute dispoziții cu privire la frecvența revizuirii permiselor de emisii de gaze cu efect de seră. Statele membre au responsabilitatea de a propune măsuri aplicabile instalațiilor mici care vor contribui la reducerea emisiilor în aceeași măsură ca și sistemul comunitar. Astfel de măsuri ar putea include fiscalitatea, convenții industriale și reglementări. Având în vederea necesitatea de a reduce sarcinile administrative inutile pentru operatorii cu niveluri scăzute de emisii, statele membre pot introduce proceduri și măsuri simplificate pentru a se conforma prezentei directive.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...