Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 55/2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane deplasate și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri
Număr celex: 32001L0055

În vigoare de la 07 august 2001

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

Directiva 2001/55/CE a Consiliului
din 20 iulie 2001
privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în
cazul unui aflux masiv de persoane deplasate și măsurile de promovare
a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea
acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 63 punctul (2) literele (a) și (b),

Având în vedere propunerea Comisiei1

Având în vedere avizul Parlamentului European2,

Având în vedere avizul Comitetului Economic și Social3

Având în vedere avizul Comitetului Regiunilor4,

Întrucât:

(1) Elaborarea unei politici comune în domeniul azilului, incluzând un sistem european comun de azil, este un element constitutiv al obiectivului Uniunii Europene de stabilire progresivă a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, deschis celor care, forțați de împrejurări, caută în mod legitim protecție în Uniunea Europeană.

(2) Cazurile de aflux masiv al persoanelor deplasate care nu se pot întoarce în țara de origine au crescut considerabil în ultimii ani în Europa. În aceste cazuri, poate fi necesară înființarea unor dispozitive excepționale care să le ofere o protecție imediată cu caracter temporar acestor persoane.

(3) În concluziile referitoare la persoanele deplasate din cauza conflictului din fosta Iugoslavie, adoptate de ministerele responsabile cu imigrarea la reuniunile lor de la Londra din 30 noiembrie și 1 decembrie 1992 și de la Copenhaga din 1 și 2 iunie 1993, statele membre și instituțiile Comunității și-au exprimat preocuparea față de situația persoanelor deplasate.

(4) La 25 septembrie 1995 Consiliul a adoptat o Rezoluție privind repartizarea sarcinilor în ceea ce privește la admiterea și șederea temporară a persoanelor deplasate5 și, la 4 martie 1996 a adoptat Decizia nr. 96/198/JAI privind o procedură de alertă și de urgență pentru repartizarea sarcinilor în ceea ce privește admiterea și șederea temporară a persoanelor deplasate6.

(5) Planul de Acțiune al Consiliului și Comisiei din 3 decembrie 19987 prevede adoptarea rapidă, în conformitate cu Tratatul de la Amsterdam, a standardelor minime pentru acordarea protecției temporare persoanelor deplasate din țări terțe care nu se pot întoarce în țările lor de origine și a măsurilor de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea și suportarea consecințelor primirii persoanelor deplasate.

(6) La 27 mai 1999 Consiliul a adoptat concluziile privind persoanele deplasate din Kosovo. Aceste concluzii invită Comisia și statele membre să tragă concluziile răspunsului lor față de criza din Kosovo, pentru a stabili măsurile în conformitate cu tratatul.

(7) Consiliul European de la Tampere a recunoscut, în reuniunea sa specială din 15 și 16 octombrie 1999, nevoia de a se ajunge la un acord, pe baza solidarității între statele membre, cu privire la problema protecției temporare a persoanelor deplasate.

(8) Prin urmare, este necesar să se stabilească standarde minime pentru acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane deplasate și să se adopte măsuri pentru de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

(9) Aceste standarde și măsuri sunt legate și interdependente din motive de eficiență, coerență și solidaritate și, în special, pentru a evita riscul mișcărilor secundare. Prin urmare, acestea ar trebui să fie cuprinse într-un singur instrument juridic.

(10) Această protecție temporară ar trebui să fie compatibilă cu obligațiile internaționale ale statelor membre în ceea ce privește refugiații. În special, nu trebuie să aducă atingere recunoașterii statutului de refugiat, în temeiul Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților, din 28 iulie 1951, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967, ratificat de toate statele membre.

(11) Mandatul Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați cu privire la refugiați și la alte persoane care au nevoie de protecție internațională ar trebui să fie respectat, și ar trebui să fie pusă în aplicare Declarația nr. 17, anexată Actului Final al Tratatului de la Amsterdam, cu privire la articolul 63 al Tratatului de instituire a Comunității Europene, care prevede că trebuie să aibă loc consultări pe probleme referitoare la politica de azil cu Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați și cu alte organizații internaționale interesate.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...