Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Directiva nr. 71/1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii
Număr celex: 31996L0071

Referințe (6), Reviste (5), Jurisprudență

În vigoare de la 21 ianuarie 1997

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI 96/71/CE
din 16 decembrie 1996
privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special art. 57 alin. (2) și 66,

având în vedere propunerea Comisiei(1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social(2),

în conformitate cu procedura prevăzută în art. 189b din Tratat(3),

(1) întrucât, în temeiul art. 3 lit. (c) din Tratat, eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor și a serviciilor reprezintă unul din obiectivele Comunității;

(2) întrucât, pentru prestarea serviciilor, orice restricții pe motive de naționalitate sau condiții de rezidență sunt interzise conform Tratatului cu începere de la sfârșitul perioadei de tranziție;

(3) întrucât realizarea pieței interne asigură un mediu dinamic prestării de servicii pe plan transnațional, care obligă un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi să detașeze temporar salariați pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care sunt angajați în mod obișnuit;

(4) întrucât prestarea de servicii poate lua fie forma executării lucrărilor de către o întreprindere în nume propriu sau în coordonarea sa, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea respectivă și destinatarul prestării de servicii, fie forma punerii la dispoziție de lucrători în vederea utilizării lor de către o întreprindere, în cadrul unui contract public sau privat;

(5) întrucât un astfel de tip de promovare a prestării de servicii la nivel transnațional necesită condiții de concurență loială și măsuri care să garanteze respectarea drepturilor lucrătorilor;

(6) întrucât transnaționalizarea raportului de muncă ridică probleme în ceea ce privește legislația aplicabilă acestui raport de muncă și întrucât este necesar, în interesul părților, să se prevadă condiții de lucru și de angajare aplicabile raportului de muncă avut în vedere;

(7) întrucât Convenția de la Roma din 19 iunie 1980 privind legislația aplicabilă obligațiilor contractuale4, semnată de 12 state membre, a intrat în vigoare pe 1 aprilie 1991 în majoritatea statelor membre;

(8) întrucât art. 3 din convenția menționată prevede, ca regulă generală, libertatea de alegere a legislației aplicabile de către părți; întrucât, în absența libertății de alegere, în temeiul art. 6 alin. (2), contractul este reglementat de legislația țării în care lucrătorul, executând contractul, își desfășoară în mod obișnuit activitatea, chiar dacă este detașat temporar într-o altă țară, sau, în cazul în care lucrătorul nu își desfășoară în mod obișnuit activitatea într-o singură țară, a legislației țării în care se găsește unitatea care a angajat lucrătorul, cu excepția cazului în care, din ansamblul circumstanțelor rezultă că respectivul contract este mai strâns legat de o altă țară, în acest caz aplicându-se legislația țării respective;

(9) întrucât, în temeiul art. 6 alin. (1) din convenția menționată, alegerea de către părți a legislației aplicabile nu poate avea ca rezultat privarea lucrătorului de protecția pe care i-o asigură dispozițiile imperative ale legii care, în temeiul alin. (2) din articolul menționat, s-ar aplica în cazul absenței libertății de alegere;

(10) întrucât art. 7 din convenția menționată prevede, în anumite condiții, aplicarea, în paralel cu legea declarată aplicabilă, a dispozițiilor imperative ale unei alte legi, în special cea a statului membru pe teritoriul căruia lucrătorul este detașat temporar;

(11) întrucât, conform principiului priorității dreptului comunitar, prevăzut în art. 20, convenția menționată nu aduce atingere aplicării dispozițiilor care, în anumite aspecte, reglementează conflictul de legi în materie de obligații contractuale, și care sunt incluse în acte ale instituțiilor Comunităților Europene sau în legislațiile naționale armonizate care pun în aplicare aceste acte;

(12) întrucât dreptul comunitar nu împiedică statele membre să extindă domeniul de aplicare a legislațiilor lor naționale sau a convențiilor colective de muncă încheiate de partenerii sociali la orice persoană care desfășoară o muncă salariată, inclusiv cu caracter temporar, pe teritoriul lor, chiar dacă angajatorul își are sediul într-un alt stat membru; întrucât dreptul comunitar nu interzice statelor membre să garanteze respectarea acestor norme prin mijloacele corespunzătoare;

(13) întrucât legislațiile statelor membre trebuie coordonate astfel încât să se prevadă un nucleu de norme imperative de protecție minimă, care trebuie respectate, în țara gazdă, de angajatorii care detașează lucrători în vederea executării unor lucrări cu caracter temporar pe teritoriul statului membru în care sunt prestate serviciile; întrucât o astfel de coordonare nu poate fi asigurată decât pe baza dreptului comunitar;

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...