Consiliul Comunităților Europene

Directiva nr. 104/1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind mărcile
Număr celex: 31989L0104

Referințe (2), Jurisprudență

În vigoare de la 11 februarie 1989

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

PRIMA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI
din 21 decembrie 1988
de apropiere a legislațiilor statelor membre privind mărcile
(89/104/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special art. 100 A,

având în vedere propunerea Comisiei1,

în cooperare cu Parlamentul European2,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social3,

întrucât legislațiile care se aplică în prezent mărcilor în statele membre conțin dezacorduri care poate îngreuna atât libera circulație a produselor, cât și libera prestare de servicii și poate denatura condițiile de concurență pe piața comună; întrucât se impune, în vederea stabilirii și funcționării pieței interne, apropierea legislațiilor statelor membre;

întrucât este important să nu se ignore soluțiile și avantajele pe care sistemul mărcii comunitare îl poate oferi întreprinderilor doritoare de a dobândi mărci noi;

întrucât în prezent nu se impune o apropiere totală a legislațiilor statelor membre în domeniul mărcilor și întrucât ajunge să se limiteze apropierea la dispozițiile naționale ca re au incidența cea mai directă asupra funcționării pieței interne;

întrucât prezenta directivă nu privează statele membre de dreptul de a continua să protejeze mărcile dobândite prin folosire și reglementează numai raporturile lor cu mărcile dobândite prin înregistrare;

întrucât statele membre păstrează de asemenea libertatea de a stabili dispozițiile de procedură privind înregistrarea, decăderea din drept sau nulitatea mărcilor dobândite prin înregistrare; întrucât este de competența lor, de exemplu, să stabilească forma procedurilor de înregistrare și de nulitate, să decidă dacă drepturile anterioare trebuie invocate în procedura de înregistrare sau în aceea de nulitate sau în ambele ori, mai mult, în cazul în care drepturile anterioare pot fi invocate în procedura de înregistrare, să prevadă o procedură de opoziție sau o examinare din oficiu sau ambele; întrucât statele membre păstrează facultatea de a stabili efectele decăderii din drept sau a nulității mărcilor;

întrucât prezenta directivă nu exclude aplicarea, în privința mărcilor, a dispozițiilor legislative ale statelor membre, altele decât dreptul mărcilor, cum ar fi dispozițiile cu privire la concurența neloială, la răspundere civilă sau la protecția consumatorilor;

întrucât atingerea obiectivelor urmărite de această apropiere presupune că achiziția și păstrarea dreptului la marca înregistrată să fie în principiu reglementate, în toate statele membre de aceleași norme; întrucât în acest scop, este necesar să se stabilească o listă exemplificativă de semne care pot constitui o marcă, dacă sunt potrivite să distingă produsele sau serviciile unei societăți comerciale de cele ale altor societăți comerciale; întrucât motivele de refuz sau de nulitate privind marca în sine, de exemplu, absența caracterului distinctiv sau privind conflictele marcă și drepturile anterioare, trebuie să fie enumerate exhaustiv, chiar dacă unele dintre aceste motive sunt enumerate cu titlu facultativ pentru statele membre care vor putea deci să mențină sau să introducă în legislația lor motivele în cauză; întrucât statele membre pot să mențină sau să introducă în legislația lor motivele de refuz sau de nulitate privind condițiile de achiziție sau de păstrare a dreptului la marcă pentru care nu există dispoziții de apropiere și care se referă, de exemplu, la calitatea de titular al mărcii, la reînnoirea mărcii, la regimul taxelor sau la nerespectarea regulilor de procedură;

întrucât, pentru a reduce numărul total al mărcilor înregistrate și protejate în Comunitate și, prin urmare, numărul conflictelor care apar între ele, este important să se ceară ca mărcile înregistrate să fie efectiv utilizate, sub amenințarea decăderii din drept; întrucât se impune prevederea că nulitatea unei mărci nu poate să fie pronunțată din cauza existenței unei mărci anterioare neutilizate, lăsând în același timp statelor membre posibilitatea de a aplica același principiu în ceea ce privește înregistrarea unei mărci sau de a prevedea că o marcă nu poate fi invocată cu titlu de valabilitate într-o procedură de plagiat dacă s-a stabilit, ca urmare a unei excepții, că titularul mărcii ar putea să fie decăzut din drepturile sale; întrucât, în toate aceste cazuri, este de datoria statelor membre să stabilească regulile de procedură aplicabile;

întrucât este fundamental, pentru a facilita libera circulație a produselor și prestarea liberă de servicii, de a face în așa fel încât mărcile înregistrate să se bucure de aici înainte de aceeași protecție în legislația tuturor statelor membre; întrucât, totuși, acest lucru nu privează statele membre de dreptul de a acorda o protecție mai mare mărcilor care au obținut un renume;

întrucât protecția conferită de marca înregistrată, al cărei scop este tocmai acela de a garanta funcția de origine a mărcii, este absolută în cazul de identitate între marcă și semn și între produse sau servicii; întrucât protecția funcționează, de asemenea, în caz de similitudine între marcă și semn și produse sau servicii; întrucât este indispensabil să se interpreteze noțiunea de similitudine în raport cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroși factori și, în primul rând, de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn, și între produsele și serviciile desemnate, constituie condiția specifică a protecției; întrucât mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat și, în special, sarcina probei, depind de normele naționale de procedură cărora prezenta directivă nu le aduce atingere;

întrucât este necesar, din motive de securitate juridică și fără a aduce atingere într-un mod inechitabil intereselor titularului unei mărci anterioare, să se prevadă ca acesta din urmă să nu mai poată cere anularea sau să se opună folosirii unei mărci ulteriore celei care îi aparține și a cărei folosință a tolerat-o cu bună știință un timp îndelungat, cu excepția cazului în care marca ulterioară a fost cerută cu rea-voință;

întrucât toate statele membre ale Comunității sunt asociate prin Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale; întrucât se impune armonizarea completă a dispozițiilor prezentei directive cu cele ale Convenției de la Paris; întrucât obligațiile statelor membre care decurg din această convenție nu sunt afectate de prezenta directivă; întrucât, dacă este cazul se aplică art. 234 alin. (2) din Tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...