Înalta Curte de Casație și Justiție - ÎCCJ

Decizia nr. 19/2017 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Curtea de Apel Brașov vizând obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele penale aflate în cursul judecății, atunci când din verificările efectuate a rezultat că inculpatul nu are niciun bun în proprietate

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.902/1/2017 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

aedin?a este prezidata de catre vicepreoedintele Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, domnul judecator I Iulian D.

La oedin?a de judecata participa doamna M M, procuror oef Serviciu judiciar penal, Sec?ia judiciara din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casa?ie oi Justi?ie.

La oedin?a de judecata participa doamna V Junger, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru solu?ionarea recursurilor în interesul legii, conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea oi func?ionarea administrativa a Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, republicat, cu modificarile oi completarile ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel Brașov vizând obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele penale aflate în cursul judecății, atunci când din verificările efectuate a rezultat că inculpatul nu are niciun bun în proprietate.

Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.902/1/2017, aflat pe rolul completului de judecata, precum oi cu privire la faptul ca la dosarul cauzei s-a depus, la 14 septembrie 2017, raportul întocmit de doamna judecator L V L, desemnata judecator-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul procedura penala.

Dupa prezentarea referatului cauzei, preoedintele completului, domnul judecator I Iulian D, vicepreoedinte al Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, constatând ca în cauza nu sunt cereri de formulat sau excep?ii de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror M M.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că prin recursul în interesul legii promovat de către Curtea de Apel Brașov s-a ridicat problema caracterului obligatoriu sau facultativ al luării măsurilor asigurătorii de către instanță în cursul judecății, în cauzele penale pentru care legislația în vigoare prevede o astfel de obligație (spre exemplu, în situația în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, raportat la art. 11 din aceeași lege, art. 32-33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare) ori dacă o asemenea măsură este lăsată la latitudinea instanței, atunci când din verificările efectuate rezultă că nu există niciun bun în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente. A menționat că în urma examinării hotărârilor anexate sesizării Curții de Apel Brașov a rezultat existența a două opinii jurisprudențiale în materie.

Reprezentantul Parchetului a menționat că, într-o primă orientare, instanțele de judecată au considerat că pentru instituirea măsurii asigurătorii, chiar și în situația obligativității luării unei astfel de măsuri, este necesar să existe bunuri în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente asupra cărora să se poată aplica măsura asigurătorie.

Astfel, pentru instituirea unei măsuri asigurătorii, chiar și în situația în care legea o prevede expres, s-a considerat necesar ca în patrimoniul inculpatului să existe bunuri asupra cărora să se poată aplica măsura asigurătorie. În acest sens s-a arătat că judecătorul, din oficiu sau fiind învestit cu o astfel de cerere, înainte de a lua măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului sau ale părții responsabile civilmente, trebuie să facă verificări pentru a stabili dacă există vreun bun în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente, măsura asigurătorie fiind pur formală și fără eficiență dacă se constată ulterior de către organul de executare că nu există niciun bun în patrimoniul inculpatului asupra căruia să se poată institui măsura.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele au considerat că măsura asigurătorie se poate dispune asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în mod generic, chiar dacă nu există nicio dovadă că ar exista bunuri în patrimoniul acestuia sau al părții responsabile civilmente, întrucât condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii nu prevăd obligația ca bunurile să fie identificate la momentul luării măsurii asigurătorii.

A menționat că opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul primei orientări jurisprudențiale, în sensul că la momentul luării măsurii asigurătorii ar trebui să existe bunuri mobile sau imobile în patrimoniul inculpatului, suspectului sau părții responsabile civilmente, iar cerința existenței bunurilor asupra cărora se instituie măsurile asigurătorii în patrimoniul persoanei vizate de aceste măsuri trebuie privită diferit, în funcție de felul măsurii asigurătorii dispuse: bunurile mobile și imobile ce fac obiectul sechestrului asigurător trebuie să existe, la momentul dispunerii măsurii, în patrimoniul suspectului sau inculpatului, respectiv părții responsabile civilmente, în timp ce măsura popririi asigurătorii poate viza atât sume de bani existente, cât și sume de bani viitoare.

S-a arătat că achiesarea la prima orientare jurisprudențială a fost determinată de interpretarea coroborată a art. 252 și art. 253 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, dar s-a avut în vedere și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, context în care instanța de contencios constituțional a statuat că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanță sau încheiere), îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel.

Totodată, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că în cadrul jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție instanța de contencios constituțional a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii și instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune).

În baza interpretării coroborate a textelor anterior menționate, văzând și jurisprudența amintită a Curții Constituționale, a concluzionat că bunurile trebuie să existe în patrimoniul persoanei vizate de sechestrul asigurător la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii, deoarece evaluarea prejudiciului și bunurilor inculpatului poate avea loc doar într-un asemenea context, evitându-se astfel indisponibilizarea bunurilor de o valoare superioară valorii probabile a pagubei.

În concluzie, a constatat că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și a solicitat Completului competent să soluționeze recursul în interesul legii ca, în conformitate cu dispozițiile art. 474 din Codul de procedură penală, să stabilească un mod unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la care face referire Curtea de Apel București.

Președintele Completului competent să judece recursul în interesul legii, constatând că nu sunt întrebări din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...