Organizația Internațională a Muncii - OIM

Convenția nr. 102/1952 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind normele minime de securitate socială*)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 15 mai 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 5

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii,

convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii și reunită la 4 iunie 1952 în a treizeci și cincea sesiune,

după ce a hotărât adoptarea anumitor propuneri privind normele minime de securitate socială, chestiune inclusă la pct. 5 al ordinii de zi a sesiunii,

după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenții internaționale,

a adoptat astăzi, 28 iunie 1952, prezenta convenție, denumită Convenția privind securitatea socială (normele minime), 1952 (Convenția).

PARTEA I Dispoziții generale

ARTICOLUL 1

1. În cadrul prezentei convenții:

a) termenul "prevăzut" semnifică determinat de sau în baza legislației sau reglementărilor naționale;

b) termenul "reședință" semnifică reședința obișnuită pe teritoriul statului membru, iar termenul "rezident" semnifică o persoană care își are reședința obișnuită pe teritoriul statului membru;

c) termenul "soție" semnifică o soție care este întreținută de soț;

d) termenul "văduvă" semnifică o femeie care în momentul decesului soțului era întreținută de către acesta;

e) termenul "copil" semnifică un copil sub vârsta de absolvire a învățământului obligatoriu sau un copil sub 15 ani, după cum poate fi prevăzut;

f) termenul "stagiu" semnifică o perioadă de cotizare sau o perioadă de angajare ori o perioadă de rezidență sau orice combinație între aceste perioade, după cum poate fi prevăzut.

2. În sensul art. 10, 34 și 49, termenul "prestații" semnifică fie ajutoare directe sub forma îngrijirii, fie ajutoare indirecte, constând într-o rambursare a cheltuielilor suportate de persoana interesată.

ARTICOLUL 2

Fiecare stat membru pentru care prezenta convenție este în vigoare va trebui:

a) să aplice:

(i) partea I;

(ii) cel puțin 3 dintre părțile II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX și X, cuprinzând cel puțin una dintre părțile IV, V, VI, IX și X;

(iii) dispozițiile corespunzătoare din părțile XI, XII și XIII;

(iv) partea XIV;

b) să specifice în actul de ratificare pentru care dintre părțile de la II la X acceptă obligațiile care decurg din prezenta convenție.

ARTICOLUL 3

1. Un stat membru a cărui economie și ale cărui facilități medicale nu sunt suficient dezvoltate poate, dacă și pentru ce perioadă autoritatea competentă consideră necesar, să se prevaleze printr-o declarație anexată la actul său de ratificare de derogările temporare prevăzute la următoarele articole: 9 lit. d), 12 paragraful 2, 15 lit. d), 18 paragraful 2, 21 lit. c), 27 lit. d), 33 lit. b), 34 paragraful 3, 41 lit. d), 48 lit. c), 55 lit. d), 61 lit. d).

2. Fiecare stat membru care a făcut o declarație în baza paragrafului 1 al prezentului articol trebuie să includă în raportul său anual cu privire la aplicarea prezentei convenții, transmis în baza art. 22 al Constituției OIM, o declarație cu privire la fiecare excepție de care se prevalează:

a) dacă motivele de derogare mai există; sau

b) dacă renunță la dreptul de a se mai prevala de derogarea respectivă, începând cu o anumită dată.

ARTICOLUL 4

1. Fiecare stat membru care a ratificat Convenția poate ulterior să notifice directorului general al Biroului Internațional al Muncii că acceptă obligațiile ce decurg din Convenție în ce privește una sau mai multe dintre părțile de la II la X, care nu au fost specificate în actul de ratificare.

2. Angajamentele prevăzute în paragraful 1 al prezentului articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării și vor produce efecte începând cu data notificării.

ARTICOLUL 5

Dacă în vederea aplicării oricăreia dintre părțile de la II la X ale prezentei convenții, care vor fi acoperite prin ratificare, un stat membru este obligat să protejeze anumite diviziuni prevăzute de persoane care formează cel puțin un procent determinat de salariați sau rezidenți, statul membru, înainte de a se angaja în aplicarea respectivei părți, trebuie să se asigure că respectivul procent este atins.

ARTICOLUL 6

În vederea aplicării părților II, III, IV, V, VIII (referitoare la îngrijirile medicale), IX sau X ale prezentei convenții, un stat membru poate lua în considerare protecția realizată prin asigurări care nu sunt obligatorii în baza legislației sau reglementărilor naționale pentru persoanele protejate, când:

a) sunt controlate de autoritățile publice sau administrate în comun, conform unor standarde prescrise, de angajați și angajatori;

b) acoperă o parte substanțială a persoanelor ale căror câștiguri nu depășesc veniturile unui muncitor calificat de sex masculin;

c) sunt conforme, împreună cu alte forme de protecție, acolo unde este cazul, cu prevederile relevante ale prezentei convenții.

PARTEA a II-a Îngrijiri medicale

ARTICOLUL 7

Fiecare stat membru pentru care prezenta parte a Convenției este în vigoare trebuie să garanteze persoanelor protejate acordarea de prestații când acestea necesită îngrijiri medicale cu caracter preventiv sau curativ, în conformitate cu articolele care urmează.

ARTICOLUL 8

Riscul social acoperit include orice stare morbidă, oricare ar fi cauza, sarcina, nașterea și consecințele acestora.

ARTICOLUL 9

Persoanele protejate sunt:

a) diviziuni prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 50% din ansamblul salariaților, precum și soțiile și copiii acestora;

b) diviziuni prevăzute ale populației active, reprezentând cel puțin 20% din ansamblul rezidenților, precum și soțiile și copiii acestora;

c) diviziuni prevăzute de rezidenți reprezentând cel puțin 50% din ansamblul rezidenților;

d) în cazul în care este în vigoare o declarație făcută în baza art. 3, diviziunile prevăzute de salariați reprezentând cel puțin 50% din ansamblul salariaților lucrând în întreprinderi industriale care folosesc cel puțin 20 de persoane, precum și soțiile și copiii acestora.

ARTICOLUL 10

1. Prestațiile trebuie să includă cel puțin:

a) în cazul stărilor morbide:

(i) îngrijirile acordate de medici generaliști, inclusiv vizite la domiciliu;

(ii) îngrijirile acordate de specialiști în spitale unor persoane spitalizate sau nu, precum și în afara spitalelor;

(iii) furnizarea de produse farmaceutice esențiale pe baza rețetelor prescrise de medici sau alți practicieni calificați;

(iv) spitalizarea, dacă este necesară; și

b) în cazul sarcinii, nașterii și consecințelor acestora:

(i) îngrijirile prenatale, în timpul nașterii și după naștere, acordate fie de un medic, fie de o moașă calificată;

(ii) spitalizarea, dacă este necesară.

2. Beneficiarul sau susținătorul familiei poate fi obligat să participe la cheltuielile privind îngrijirile medicale pe care le primește în caz de starea morbidă; regulile privind suportarea cheltuielilor vor fi stabilite astfel încât acestea să nu producă o îndatorare prea mare.

3. Prestația acordată în conformitate cu acest articol va fi furnizată pentru a păstra, restabili sau îmbunătăți sănătatea persoanei protejate, precum și capacitatea sa de a munci și de a face față nevoilor personale.

4. Departamentele guvernamentale sau instituțiile care administrează prestațiile trebuie să încurajeze persoanele protejate, prin toate mijloacele pe care le consideră necesare, pentru a recurge la serviciile generale de sănătate puse la dispoziția lor de autoritățile publice sau de alte organisme recunoscute de autoritățile publice.

ARTICOLUL 11

Prestațiile menționate la art. 10 trebuie garantate, în cadrul unui risc social acoperit, cel puțin persoanelor protejate care au îndeplinit (personal sau prin susținătorul familiei) stagiul necesar care poate fi considerat pentru a evita abuzurile.

ARTICOLUL 12

1. Prestațiile menționate la art. 10 trebuie acordate pe toată perioada riscului acoperit, cu excepția faptului că, în cazul unei stări morbide, durata de acordare a prestațiilor se poate limita la 26 de săptămâni pentru fiecare caz; cu toate acestea, prestațiile medicale nu pot fi suspendate pe durata plății unei indemnizații de boală, iar acordarea se va face în așa fel încât să permită ca limita să fie extinsă pentru bolile prevăzute de legislația națională recunoscute ca necesitând îngrijiri medicale prelungite.

2. În cazul în care este în vigoare o declarație făcută în baza art. 3, durata prestației poate fi limitată la 13 săptămâni pentru fiecare caz.

PARTEA a III-a Indemnizații de boală

ARTICOLUL 13

Fiecare stat membru pentru care prezenta parte a Convenției este în vigoare trebuie să asigure persoanelor protejate acordarea indemnizațiilor de boală, în conformitate cu articolele care urmează.

ARTICOLUL 14

Riscul social acoperit include incapacitatea de muncă, rezultând în urma unei stări morbide și antrenând suspendarea veniturilor, așa cum este definit în legislația sau reglementările naționale.

ARTICOLUL 15

Persoanele protejate sunt:

a) diviziunile prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 50% din ansamblul salariaților; sau

b) diviziunile prevăzute ale populației active, reprezentând cel puțin 20% din totalul rezidenților; sau

c) toți rezidenții ale căror resurse în timpul riscului social nu depășesc limitele prevăzute astfel încât să se conformeze prevederilor art. 67; sau

d) în cazul în care este în vigoare o declarație făcută în baza art. 3, diviziunile prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 50% din ansamblul salariaților lucrând în întreprinderi industriale care folosesc cel puțin 20 de salariați.

ARTICOLUL 16

1. În cazul diviziunilor de salariați sau al diviziunilor de populație activă, prestația va consta într-o plată periodică calculată astfel încât să respecte prevederile art. 65 sau 66.

2. În cazul în care sunt protejați toți rezidenții ale căror resurse, pe durata producerii riscului social, nu depășesc limitele prevăzute, prestația se va face sub forma unei plăți periodice calculate astfel încât să fie în conformitate cu prevederile art. 67.

ARTICOLUL 17

Prestația menționată la art. 16 trebuie asigurată, pentru riscul social acoperit, cel puțin persoanelor protejate care au efectuat stagiul considerat necesar pentru a evita abuzurile.

ARTICOLUL 18

1. Prestația menționată la art. 16 trebuie acordată pe toată durata riscului social produs, cu rezerva că se poate limita la 26 de săptămâni în cazul fiecărei boli, situație în care există posibilitatea de a nu se acorda prestația pentru primele 3 zile de suspendare a veniturilor.

2. În cazul în care este în vigoare o declarație făcută în baza art. 3, durata de acordare se poate limita:

a) la o perioadă calculată astfel încât numărul total al zilelor pentru care se acordă indemnizație de boală în decursul unui an să nu fie mai mic de 10 ori numărul mediu al persoanelor protejate în acel an; sau

b) la 13 săptămâni pentru fiecare caz de boală, situație în care există posibilitatea de a nu se acorda prestația pentru primele 3 zile de suspendare a veniturilor.

PARTEA a IV-a Prestații de șomaj

ARTICOLUL 19

Fiecare stat membru pentru care prezenta parte a Convenției este în vigoare trebuie să garanteze persoanelor protejate acordarea prestațiilor de șomaj, în conformitate cu articolele care urmează.

ARTICOLUL 20

Riscul social acoperit trebuie să includă suspendarea veniturilor, așa cum sunt definite în legislația și reglementările naționale, datorită imposibilității de a obține un loc de muncă convenabil de către o persoană protejată care este disponibilă și aptă de muncă.

ARTICOLUL 21

Persoanele protejate sunt:

a) diviziuni prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 50% din totalul salariaților; sau

b) toți rezidenții ale căror resurse în timpul producerii riscului social nu depășesc limitele prescrise pentru a se conforma cerințelor prevăzute la art. 67; sau


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...