Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996

Reviste (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 iunie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Având în vedere necesitatea imediată de a crea și consolida mecanismele de respectare a regulilor de concurență la nivel privat, prin asigurarea dreptului la despăgubiri al persoanelor vătămate prin fapte anticoncurențiale, prin intermediul instanțelor naționale, în strânsă corelare cu asigurarea respectării dispozițiilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la nivel public, care este realizată de către Comisia Europeană și autoritățile de concurență ale statelor membre, se impune adoptarea de măsuri de reglementare la nivel național.

Ordonanța de urgență a Guvernului are ca obiect transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene. Adoptarea, la nivel național, a unui act normativ privind reglementarea regimului juridic al acțiunilor în despăgubire trebuia realizată de către autoritățile române, până la data de 27 decembrie 2016, fiind necesară pentru a asigura stabilirea, în concret, a unor măsuri care să conducă la crearea unui sistem eficient și uniform de aplicare privată a regulilor de concurență pe întreg spațiul Uniunii Europene.

Astfel, aplicarea dispozițiilor de fond și de procedură referitoare la exercitarea cererilor de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de încălcarea legislației în materie de concurență nu poate face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri integrale.

Totodată, aplicarea dispozițiilor de fond și de procedură privind exercitarea cererilor de despăgubiri întemeiate pe încălcări ale art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu poate fi mai puțin favorabilă pentru părțile care pretind a fi prejudiciate decât normele care reglementează acțiuni similare în despăgubire care rezultă din încălcări ale legislației naționale.

Comisia Europeană a notificat autoritățile române, în data de 24 ianuarie 2017, cu privire la declanșarea unei acțiuni de infringement pentru constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, prin punere în întârziere pentru necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a Directivei sus-menționate, procedura care face obiectul Cauzei 2017/0189. Autoritățile române au avut la dispoziție un termen de două luni, respectiv până la data de 24 martie 2017, pentru a răspunde notificării de punere în întârziere. La solicitarea statului român, acest termen a fost prelungit cu două luni, până la data de 24 mai 2017. Este esențial ca, în cazul necomunicărilor, autoritățile române să depună toate diligențele să transpună integral Directiva 2014/104/UE și să notifice Comisiei măsurile de transpunere, înainte de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene. Comisia Europeană a atras, totodată, atenția asupra sancțiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă va fi sesizată în legătură cu neîndeplinirea de către România a obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a directivei adoptate în temeiul unei proceduri legislative. Amenda prin care se sancționează comportamentul statului pentru netranspunerea unei directive înainte de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit comunicării Comisiei [C(2016)5091], reprezintă o sumă forfetară care, în cazul României, este de minimum 1.849.000 euro.

De asemenea, transpunerea, în cel mai scurt timp, a Directivei 2014/104/UE va permite exercitarea acțiunilor în despăgubire de către persoanele prejudiciate prin încălcări ale dispozițiilor legislației în materie de concurență, asigurându-le, totodată, o protecție similară pe piața internă. Diferențele între regimurile de răspundere juridică aplicabile în statele membre pot avea efecte negative atât asupra concurenței, cât și asupra funcționării adecvate a pieței interne a Uniunii Europene, cu efecte negative la nivelul economiei României.

În acest sens, menținerea unui cadru juridic diferit în raport cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu privire la condițiile în care părțile prejudiciate își pot exercita dreptul la despăgubiri care derivă din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, afectează eficacitatea acestui drept pe teritoriul României și face mai dificilă repararea prejudiciului determinat de încălcarea normelor de concurență, afectând capacitatea economico-financiară a acestora.

Adoptarea cât mai urgentă a actului normativ care transpune Directiva 2014/104/UE este necesară atât prin prisma protejării interesului privat, asigurându-se cadrul legal de obținere a unor juste compensații de către victimele faptelor anticoncurențiale, dar și pentru ajustarea interacțiunii dintre acțiunile private în despăgubire (în instanță) și asigurarea aplicării publice a regulilor de concurență (Comisia Europeană/Consiliul Concurenței). De asemenea se creează cadrul legal național și procedura specială de soluționare a unor astfel de cauze, care să asigure o abordare unitară a cererilor de despăgubire subsecvente unei încălcări a legislației în materie de concurență.

În scopul asigurării existenței unor mecanisme și acțiuni eficace de asigurare a respectării normelor de concurență la nivel privat, a recuperării prejudiciului de către întreprinderi care au fost afectate de comportamentul anticoncurențial al altor participanți în piață, în vederea descurajării comportamentelor anticoncurențiale, se impune adoptarea unor măsuri imediate, ce nu suportă amânare.

În lipsa creării unui cadru unitar și uniform la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea și implementarea unor mecanisme de drept care să contribuie la menținerea unui mediu economic sănătos și competitiv, poate fi influențat potențialul de creștere economică a României, prin diminuarea capacității economico-financiare a întreprinderilor afectate de un comportament anticoncurențial manifestat de alte întreprinderi participante la piață, cu impact direct asupra gradului de ocupare a forței de muncă, a creșterii economice, a competitivității, a capacității de inovare, elemente ce aduc atingere interesului public, fiind elemente ce se circumscriu situației extraordinare.

Totodată, se impune modificarea și completarea dispozițiilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, având în vedere necesitatea:

a) evitării dublării anumitor dispoziții legislative și a eliminării din Legea nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, a prevederilor contrare noii reglementări;

b) asigurării instrumentelor legale necesare Consiliului Concurentei pentru îndeplinirea misiunii de protejare a consumatorului final și pentru remedierea, în timp util, a disfuncționalităților din sectorul de retail alimentar; practica autorității de concurență în acest sector relevă faptul că, în absența unei obligații legale, furnizarea de către întreprinderi, în mod benevol, a datelor solicitate de autoritatea de concurență în vederea realizării unor analize și comparații de preț nu reprezintă o alternativă funcțională;

c) explicării, în cuprinsul legii, a diferenței între noțiunea de extragere a documentației aflate pe suport electronic și conceptul de ridicare, în sens de prelevare a probelor în scopul utilizării acestora;

d) determinării veniturilor incluse baza de calcul a amenzilor pe care le poate aplica Consiliul Concurenței în privința întreprinderilor nerezidente, în materia concentrărilor economice, asigurând totodată caracterul descurajant al acestor amenzi, prin raportare la puterea economică reală pe care o au aceste întreprinderi în România;

e) asigurării unui cadru adecvat de protecție a conducătorului autorității, în considerarea asimilării funcției de președinte cu cea de ministru și a riscurilor la care este supus acesta datorită cazurilor complexe instrumentate de autoritatea de concurență, care implică aplicarea unor sancțiuni contravenționale drastice întreprinderilor ce săvârșesc fapte anticoncurențiale.

Pentru a se asigura aplicarea imediată a acestor prevederi, întrucât normele care vizează stabilirea și menținerea concurenței au o deosebită importanță și vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOLUL 1 Obiectul și domeniul de aplicare Reviste (1)

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislației în materie de concurență de către o întreprindere sau o asociație de întreprinderi de a solicita instanțelor de judecată competente despăgubirea integrală a prejudiciului suferit. Reviste (1)

(2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, încălcărilor prevederilor art. 101 sau 102 din TFUE atunci când acestea se aplică în paralel cu legislația națională în materie de concurență, precum și în cazul aplicării în mod exclusiv a legislației naționale în materie de concurență.

ARTICOLUL 2 Definiții

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) acțiune în despăgubire - formularea unei cereri de despăgubiri în fața instanței de către o parte care se pretinde a fi prejudiciată sau de către o persoană care acționează în numele uneia sau mai multor părți care se pretind a fi prejudiciate, în cazul în care legislația Uniunii Europene sau legislația națională prevede această posibilitate, ori de către o persoană fizică sau juridică ce i-a succedat în drepturi părții care a pretins a fi fost prejudiciată, inclusiv persoana care a achiziționat drepturile litigioase;

b) autoritate de concurență - Comisia Europeană, Consiliul Concurenței sau orice altă autoritate națională de concurență desemnată de un stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu art. 35 din Regulamentul(CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat ori toate, după caz;

c) autorul încălcării - o întreprindere sau o asociație de întreprinderi care a săvârșit o încălcare a legislației în materie de concurență;

d) beneficiar de imunitate - o întreprindere sau o persoană fizică căreia i s-a acordat imunitate la amendă de către o autoritate de concurență în cadrul unui program de clemență;

e) cartel - o înțelegere sau o practică concertată între doi sau mai mulți concurenți care urmărește coordonarea comportamentului concurențial al acestora pe piață sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea prețurilor de achiziție sau de vânzare sau a altor condiții comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producție sau de vânzare, împărțirea piețelor și a clienților, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricționări ale importurilor sau exporturilor sau acțiuni anticoncurențiale împotriva altor concurenți;

f) cumpărător direct - o persoană fizică sau juridică care a achiziționat direct de la autorul încălcării produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislației în materie de concurență;

g) cumpărător indirect - o persoană fizică sau juridică care a achiziționat, nu în mod direct de la autorul încălcării, ci de la un cumpărător direct sau de la un cumpărător ulterior, produse sau servicii care au făcut obiectul unei încălcări a legislației în materie de concurență sau produse sau servicii rezultând din bunurile sau serviciile respective sau conținând astfel de bunuri sau servicii;

h) declarație de clemență - informațiile sau înregistrările acestora furnizate în mod voluntar unei autorități de concurență, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia, care prezintă cunoștințele întreprinderii sau ale persoanei fizice în cauză cu privire la un cartel și propriul rol în cadrul acestuia și care au fost redactate în mod specific pentru a fi înaintate autorității de concurență în vederea obținerii imunității la amendă sau a unei reduceri a cuantumului amenzii în cadrul unui program de clemență, neincluzând informațiile preexistente;

i) decizie definitivă de constatare a unei încălcări - o decizie de constatare a unei încălcări a legislației în materie de concurență, care nu poate sau nu mai poate fi contestată prin mijloace obișnuite;

j) informații preexistente - probe care există indiferent de procedurile unei autorități de concurență ori dacă aceste informații se află sau nu în dosarul unei autorități de concurență;

k) instanță judecătorească - orice instanță dintr-un stat membru, în sensul art. 267 din TFUE, care are competență, prin căi de atac ordinare, de a exercita controlul judecătoresc asupra deciziilor unei autorități de concurență sau controlul judiciar asupra hotărârilor judecătorești privind deciziile respective, indiferent dacă instanța respectivă are competența de constatare a unei încălcări a legislației în materie de concurență;

l) încălcarea legislației în materie de concurență - o încălcare a art. 101 sau 102 din TFUE sau a legislației naționale în materie de concurență;

m) întreprindere - orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența Uniunii Europene;

n) legislația națională în materie de concurență - dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, care urmăresc predominant același obiectiv ca art. 101 și 102 din TFUE, excluzând dispozițiile de drept național care impun sancțiuni penale persoanelor fizice, cu excepția cazului în care aceste sancțiuni penale constituie mijloacele de a asigura respectarea normelor de concurență aplicabile întreprinderilor;

o) parte prejudiciată - o persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o încălcare a legislației în materie de concurență;

p) program de clemență - un program privind aplicarea art. 101 din TFUE sau a art. 5 din Legea nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, în baza căruia un participant la o înțelegere de tip cartel, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate în cartel, cooperează în cadrul unei investigații desfășurate de o autoritate de concurență, furnizând în mod voluntar informații pe care le are acesta despre cartel și rolul său în cadrul cartelului, primind în schimb, printr-o decizie sau prin întreruperea procedurilor, imunitate la amenzi sau o reducere a cuantumului amenzilor care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în cartel;

q) propunere de încheiere a unei tranzacții - informarea voluntară a unei autorități de concurență de către o întreprindere sau în numele acesteia, care cuprinde recunoașterea sau renunțarea la litigiu de către întreprinderea în cauză, cu privire la participarea sa la o încălcare a legislației în materie de concurență și asumarea răspunderii sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurență să poată aplica o procedură simplificată sau accelerată;

r) suprapreț - diferența dintre prețul plătit în realitate și prețul care ar fi prevalat în absența unei încălcări a legislației în materie de concurență;

s) soluționare alternativă a litigiului - orice mecanism prin care părțile ajung la o soluționare extrajudiciară a unui litigiu privind o cerere de despăgubire, precum și soluționarea pe calea arbitrajului.

ARTICOLUL 3 Dreptul la acțiune

(1) Orice persoană care a suferit un prejudiciu cauzat de o practică anticoncurențială interzisă potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu completările ulterioare, și/sau ale art. 101 sau 102 din TFUE poate solicita și obține repararea integrală a prejudiciului respectiv.

(2) Despăgubirile integrale repun persoanele care au suferit un prejudiciu în situația în care s-ar fi aflat dacă legislația în materie de concurență nu ar fi fost încălcată. Despăgubirea integrală include pierderea efectivă, profitul de care este lipsită persoana prejudiciată, precum și plata dobânzii aferente.

(3) Despăgubirea integrală în temeiul prezentei ordonanțe de urgență nu poate conduce la o îmbogățire fără justă cauză, indiferent dacă despăgubirea integrală se produce în urma unor despăgubiri punitive, multiple sau de altă natură.

ARTICOLUL 4 Competența instanțelor judecătorești Reviste (1)

Competența de a soluționa cererile de reparare a prejudiciului cauzat de întreprinderi ca urmare a unei încălcări a legislației în materie de concurență revine Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București, împotriva hotărârii acesteia putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

ARTICOLUL 5 Divulgarea probelor

(1) În cadrul procedurilor dintr-o acțiune în despăgubire, la cererea unui reclamant care a prezentat o justificare întemeiată conținând faptele și mijloacele de probă disponibile pentru a dovedi caracterul plauzibil al cererii sale de despăgubiri, instanța de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către pârât sau de către un terț, sub rezerva condițiilor prevăzute în prezentul articol și la art. 6-8. La cererea pârâtului, instanța de judecată poate dispune divulgarea de probe relevante de către reclamant sau de către un terț.

(2) Instanța poate dispune divulgarea unor elemente determinate de probă sau a unor categorii relevante de probe delimitate în motivare pe cât de precis și de strict posibil.

(3) Instanța limitează divulgarea probelor la ceea ce este proporțional. La stabilirea proporționalității divulgării solicitate de către o parte, instanța ia în considerare interesele legitime ale tuturor părților și terților vizați, în special:

a) măsura în care cererea sau apărarea este susținută cu fapte și probe disponibile care să justifice cererea de divulgare de probe;

b) amploarea și costul divulgării, în special pentru eventualii terți implicați, inclusiv pentru a evita căutarea de informații nespecifice, care este puțin probabil să fie relevantă pentru părțile în procedură;

c) dacă probele a căror divulgare se cere conțin informații confidențiale, în special informații privind eventuali terți, precum și ce mecanisme sunt disponibile pentru protecția unor astfel de informații confidențiale.

(4) Instanțele au competența de a dispune divulgarea de probe care conțin informații confidențiale atunci când le consideră relevante pentru acțiunile în despăgubire, cu luarea măsurilor adecvate de protecție a acestor informații.

(5) Instanța poate adopta măsuri efective de protecție a informațiilor confidențiale, precum:

a) ștergerea fragmentelor sensibile din textul documentelor;

b) desfășurarea audierilor fără prezența publicului;

c) limitarea numărului de persoane autorizate să aibă acces la probe la reprezentanții legali și avocații părților sau experților desemnați;

d) elaborarea rapoartelor de expertiză într-un mod care să asigure protecția confidențialității informațiilor;

e) orice alte măsuri prevăzute de lege pentru asigurarea confidențialității probelor divulgate.

(6) Interesul pe care întreprinderile îl au de a evita acțiunile în despăgubire ca urmare a unei încălcări a legislației în materie de concurență nu constituie un interes care să justifice acordarea de protecție.

(7) Instanța va dispune divulgarea de probe cu respectarea secretului profesional.

(8) În scopul discutării necesității de divulgare a probelor deținute de terț, instanța va dispune audierea acestuia, în camera de consiliu, cu citarea părților.

ARTICOLUL 6 Divulgarea de probe incluse în dosarul unei autorități în materie de concurență

(1) În privința solicitărilor de divulgare a unor probe incluse în dosarul unei autorități de concurență se aplică prezentul articol, în plus față de prevederile art. 5.

(2) Instanța poate solicita divulgarea probelor din dosarul unei autorități de concurență numai atunci când acestea nu pot fi obținute de la o altă parte sau de la un terț.

(3) La primirea probelor solicitate autorității de concurență conform alin. (2), instanța asigură protecția corespunzătoare a documentelor ce conțin secrete de afaceri sau informații confidențiale în sensul legislației în materie de concurență.

(4) Atunci când există o decizie a unei autorități de concurență prin care este sancționată o practică anticoncurențială, în soluționarea cererilor privind acordarea de despăgubiri, instanța va putea solicita autorității de concurență documentele din cadrul dosarului care a stat la baza emiterii deciziei. În acest scop, primind aceste documente, instanța va asigura respectarea confidențialității informațiilor reprezentând secrete de afaceri, precum și a altor informații calificate drept confidențiale.

(5) Prezentul articol nu aduce atingere normelor privind liberul acces la informațiile de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Prezentul articol nu aduce atingere normelor și practicilor care se întemeiază pe legislația Uniunii Europene sau legislația națională privind protecția documentelor interne ale autorităților de concurență și a corespondenței dintre autoritățile de concurență.

(7) La evaluarea proporționalității unei cereri de divulgare de informații, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3), instanța examinează și următoarele:

a) dacă cererea a fost formulată în mod specific în ceea ce privește natura, obiectul sau conținutul documentelor transmise autorității de concurență sau păstrate în dosarul acesteia și nu a fost o cerere nespecifică privind documente transmise autorității de concurență;

b) dacă partea care solicită divulgarea realizează acest lucru în ceea ce privește o acțiune în despăgubire în fața instanței;

c) în legătură cu alin. (2) și (8) sau la cererea autorității de concurență, în conformitate cu alin. (13), necesitatea de a garanta eficacitatea asigurării respectării legislației în materie de concurență la nivel public.

(8) Instanța poate dispune divulgarea următoarelor categorii de probe numai după ce autoritatea de concurență, prin adoptarea unei decizii sau a unui alt act administrativ, și-a încheiat procedurile:

a) informații care au fost pregătite de o persoană fizică sau juridică în mod specific în cadrul procedurilor desfășurate de Consiliul Concurenței;

b) informații pe care Consiliul Concurenței le-a redactat și le-a transmis părților în cursul procedurilor sale;

c) propunerile de încheiere a unei tranzacții care au fost retrase.

(9) În cadrul acțiunilor în despăgubire, instanța nu poate dispune, în niciun moment, ca o parte în proces sau un terț să divulge oricare dintre următoarele categorii de probe:

a) declarațiile de clemență;

b) propunerile de încheiere a unei tranzacții.

(10) Reclamanții pot prezenta o cerere motivată pentru accesul instanței la probele menționate la alin. (9) lit. a) sau b) cu scopul exclusiv de a se asigura asupra conformității conținutului lor cu definițiile prevăzute la art. 2 lit. h) și q). În cadrul acestei evaluări, instanța poate solicita asistență numai de la autoritatea de concurență competentă. Autorii probelor respective pot avea, de asemenea, posibilitatea de a fi audiați. Instanța nu oferă celorlalte părți sau unor terți accesul la probele respective.

(11) În cazul în care doar o parte din probele cerute intră sub incidența alin. (9), cealaltă parte a probelor se divulgă în conformitate cu prevederile prezentului articol, în funcție de categoria în care se încadrează.

(12) Divulgarea de probe din dosarul unei autorități de concurență, care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la alin. (8) și (9), poate fi dispusă în cadrul acțiunilor în despăgubire în orice moment, fără a aduce atingere prezentului articol.

(13) Autoritatea de concurență, din oficiu, poate înainta observații instanței cu privire la proporționalitatea cererilor de divulgare de probe ce au fost prezentate acesteia.

ARTICOLUL 7 Limitări privind utilizarea probelor obținute exclusiv prin accesul la dosarul unei autorități de concurență

(1) Probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (9), care sunt obținute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorități de concurență, nu pot fi administrate în cadrul acțiunilor în despăgubire, fiind considerate inadmisibile.

(2) Până la finalizarea procedurii autorității de concurență, prin adoptarea unei decizii sau într-un alt mod, probele din categoriile enumerate la art. 6 alin. (8) și care sunt obținute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul respectivei autorități în materie de concurență sunt considerate inadmisibile în cadrul acțiunilor în despăgubire.

(3) Probele obținute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorități de concurență și care nu intră sub incidența alin. (1) sau (2) pot fi utilizate în cadrul unei acțiuni în despăgubire numai de către persoana respectivă sau de către o persoană fizică sau juridică ce a succedat în drepturi persoanei respective, inclusiv o persoană care a achiziționat drepturile litigioase ale persoanei respective.

ARTICOLUL 8 Sancțiuni

(1) Instanța poate sancționa părțile, terții și reprezentanții legali ai acestora cu amendă judiciară între 500 și 5.000 lei pentru persoane fizice și între 0,1 și 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, pentru următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul:

a) neprezentarea unei probe față de care instanța a dispus divulgarea de către cel care o deține sau refuzul de prezentare a acesteia, la termenul fixat în acest scop de instanță;

b) distrugerea probelor relevante pentru soluționarea litigiului;

c) nerespectarea sau refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de instanță pentru a proteja informațiile confidențiale;

d) încălcarea limitărilor privind utilizarea probelor prevăzute la art. 5-7.

(2) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), amenda judiciară se stabilește în funcție de gravitatea faptei, de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta, prin încheiere executorie, pentru a fi eficientă, proporțională și cu efect de descurajare. Prevederile art. 190, 191 și 295 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...