Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO

Hotărârea privind cauza Lavric împotriva României

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

(Cererea nr. 22231/05)

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Lavric împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 decembrie 2013,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 22231/05, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Elena Lavric ("reclamanta"), a sesizat Curtea la 9 iunie 2005, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

2. Reclamanta a fost reprezentată de A. M. Lavric, avocat în Piatra-Neamț. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanta a susținut că dreptul său la protejarea bunei reputații a fost încălcat ca urmare a publicării, în luna februarie 2002, a două articole într-un ziar național, prin care au fost formulate acuzații grave cu privire la activitatea sa profesională în calitate de procuror.

4. La 27 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanta s-a născut în 1951 și locuiește în Piatra-Neamț.

1. Contextul cauzei

6. Reclamanta (numită în prezenta hotărâre și procuroarea L.), în calitatea sa de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, a început urmărirea penală împotriva lui A.B. în două ocazii. Reclamanta a întocmit un rechizitoriu prin care se dispunea trimiterea în judecată a lui A.B. în cazul ambelor seturi de procedură.

7. Primul rechizitoriu, întocmit de reclamantă la 17 ianuarie 2000, viza trimiterea în judecată a lui A.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și distrugere. La 20 septembrie 2001, Judecătoria Ploiești a declarat-o pe A.B. vinovată și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni pentru fiecare infracțiune. Hotărârea a fost menținută de Tribunalul Prahova, care a respins apelul formulat de A.B. la 7 ianuarie 2002. La 22 martie 2002, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte recursul formulat de A.B., subliniind că, în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, termenul de prescripție se împlinise.

8. Al doilea rechizitoriu din 25 iulie 2001 nu a fost aprobat de procurorul-șef, care a dispus încetarea urmăririi penale împotriva lui A.B.

9. La 7 februarie 2002, a fost inițiată procedura disciplinară împotriva reclamantei, ca urmare a unei plângeri depuse de A.B. La 6 martie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a constatat că reclamanta nu săvârșise nicio abatere disciplinară și a dispus încetarea cercetării disciplinare.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...