Consiliul Europei

Convenția europeană pentru reprimarea infracțiunilor rutiere*) - Strasbourg, 30 noiembrie 1964

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 18 noiembrie 1997

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenții,

luând în considerare sporirea circulației vehiculelor între statele europene și pericolul pe care îl constituie încălcarea regulilor care asigură securitatea participanților la traficul rutier,

considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi,

convinse de necesitatea cooperării lor în scopul de a spori eficiența reprimării infracțiunilor rutiere comise pe teritoriul lor,

au convenit următoarele:

TITLUL I Principii fundamentale

ARTICOLUL 1

1. În cazul în care o persoană care locuiește în mod obișnuit pe teritoriul unei părți contractante va comite o infracțiune rutieră pe teritoriul unei alte părți contractante, statul pe teritoriul căruia s-a comis infracțiunea va putea sau, dacă legea sa internă o impune, va trebui să solicite statului de reședință să efectueze urmărirea, dacă nu o va face el însuși sau dacă, efectuând-o el însuși, va aprecia că este imposibil să o continue până la decizia definitivă sau executarea integrală a sancțiunii.

2. Atunci când o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă, devenită executorie după ce autorul infracțiunii și-a susținut apărarea, a fost pronunțată în statul comiterii infracțiunii, acest stat va putea solicita statului de reședință să procedeze la executarea acestei hotărâri sau a acelei decizii.

3. Statul de reședință va da curs cererii de efectuare a urmăririi sau de executare în condițiile stabilite mai jos. Totuși executarea deciziilor luate în lipsă nu va fi obligatorie.

ARTICOLUL 2

1. Infracțiunea rutieră care va reprezenta motivul cererii de urmărire sau de executare prevăzută în art. 1 va trebui să fie pedepsită atât de legea statului în care a fost comisă infracțiunea, cât și de legea statului de reședință.

2. În scopurile efectuării urmăririi sau executării hotărârii va fi aplicabil dreptul statului de reședință, cu precizarea că se va ține seama numai de regulile de circulație în vigoare de la locul comiterii infracțiunii.

TITLUL II Urmărirea în statul de reședință

ARTICOLUL 3

La solicitarea statului în care a fost comisă infracțiunea, autoritățile statului de reședință vor fi competente pentru efectuarea urmăririi infracțiunilor rutiere comise pe teritoriul statului solicitant.

ARTICOLUL 4

Autoritățile competente ale statului de reședință vor examina cererea de urmărire care le-a fost adresată în conformitate cu art. 1 și 2. Ele vor determina, potrivit propriei lor legislații, modul de soluționare a cererii.

ARTICOLUL 5

1. Dacă statul în care a fost comisă infracțiunea va adresa cererea de urmărire prevăzută la art. 1, el nu va mai putea să-l urmărească pe autorul infracțiunii și nici să execute o decizie pronunțată împotriva acestuia din urmă.

2. El va putea relua urmărirea sau executarea:

a) dacă statul de reședință nu face cunoscut statului în care s-a comis infracțiunea că el nu a luat măsuri pentru executarea cererii;

b) dacă, pentru motive de care a luat cunoștință ulterior cererii, va notifica statului de reședință retragerea cererii sale înainte de începerea dezbaterilor judiciare în primă instanță sau înaintea pronunțării unei decizii administrative în statul de reședință.

ARTICOLUL 6

1. Cererea de urmărire va menționa data la care această procedură a fost solicitată de autoritatea competentă.

În statul în care s-a comis infracțiunea, prescripția dreptului la acțiune va fi întreruptă la această dată. Termenul acestei prescripții va reîncepe să curgă în întregime, începând cu data notificării prin care se precizează că nu se va da curs cererii sau că se retrage cererea prevăzută la art. 5 paragraful 2 alin. a) și b) și cel mai târziu în termen de 6 luni de la data cererii de urmărire.

2. Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în statul de reședință va curge de la data primirii cererii de urmărire.

Dacă în acest stat este necesară o plângere a victimei pentru exercitarea urmăririi, termenul pentru depunerea acestei plângeri va începe să curgă de la data primirii cererii de urmărire.

ARTICOLUL 7

Documentele întocmite de autoritățile judiciare și administrative ale statului în care s-a comis infracțiunea vor avea aceeași valoare juridică în statul de reședință ca și cele întocmite de autoritățile acestui din urmă stat și invers.

TITLUL III Executarea în statul de reședință

ARTICOLUL 8

Autoritățile statului de reședință vor fi competente să execute, la cererea statului în care s-a comis infracțiunea, deciziile prevăzute la art. 1 paragraful 2. Executarea deciziilor va avea loc conform legii statului de reședință, după verificarea autenticității cererii și a conformității sale cu condițiile fixate prin prezenta convenție. Statul de reședință va fi competent în materie de eliberare condiționată. Dreptul de grațiere va putea fi exercitat atât de statul de reședință, cât și de cel în care a fost comisă infracțiunea.

ARTICOLUL 9

1. Executarea hotărârii nu va avea loc în statul de reședință:

a) dacă autorul infracțiunii face obiectul unei decizii definitive în acest stat pentru aceleași fapte;

b) dacă prescripția pedepsei este împlinită potrivit legii statului unde s-a comis infracțiunea sau legii statului de reședință;

c) dacă autorul infracțiunii beneficiază de amnistie sau de grațiere în statul de reședință sau în statul în care s-a comis infracțiunea.

2. Statul de reședință va putea refuza punerea în executare a hotărârii:

a) dacă autoritățile competente ale acestui stat au decis să nu efectueze urmărirea sau să pună capăt urmăririi pe care ele au efectuat-o pentru aceleași fapte;

b) dacă faptele care au determinat condamnarea fac obiectul urmăririi în acest stat;

c) în măsura în care acest stat consideră această executare de natură a aduce atingere principiilor fundamentale ale ordinii sale juridice sau ca fiind incompatibilă cu principiile care guvernează aplicarea dreptului său penal, în special dacă, datorită vârstei sale, autorul infracțiunii n-ar putea fi condamnat în acest stat.

ARTICOLUL 10

Când cererea prevăzută la art. 1 paragraful 2 va avea ca obiect executarea unei pedepse, alta decât amenda, statul de reședință va înlocui, dacă va fi cazul, pedeapsa dată în statul în care s-a comis infracțiunea cu pedeapsa prevăzută de legea statului de reședință pentru o infracțiune analoagă.

Această pedeapsă va corespunde, în măsura posibilului, în privința naturii sale, celei stabilite prin decizia ce urmează a fi executată. Ea nu va putea depăși nici maximul prevăzut de legea statului de reședință și nici nu va putea agrava prin natura sau durata sa pedeapsa pronunțată în statul în care a fost comisă infracțiunea.

Stabilind sancțiunea, autoritățile competente ale statului de reședință vor putea lua în considerare în aceeași măsură și modalitățile obișnuite de executare a pedepsei în acest stat.

ARTICOLUL 11

Când cererea de executare va avea ca obiect plata unei amenzi, statul de reședință va proceda la încasarea acesteia în condițiile prevăzute de legea sa, până la concurența maximului stabilit de această lege pentru o infracțiune analoagă sau, în lipsa maximului legal, până la concurența sumei impuse în mod obișnuit ca amendă în statul de reședință pentru o asemenea infracțiune.

ARTICOLUL 12

În caz de neplată a amenzii, statul de reședință va aplica, la cererea statului în care s-a comis infracțiunea, măsurile de constrângere sau de înlocuire prevăzute de legislația sa.

Statul de reședință nu va putea executa o măsură de constrângere sau de înlocuire stabilită printr-o decizie pronunțată în statul în care s-a comis infracțiunea și care presupune o privare de libertate decât dacă statul în care s-a comis infracțiunea o cere în mod expres.

ARTICOLUL 13

Statul în care s-a comis infracțiunea nu va mai putea aplica niciuna dintre măsurile de executare solicitate, excepând cazurile în care i-a fost notificat un refuz sau o imposibilitate de executare a hotărârii de către statul de reședință. Jurisprudență (1)

TITLUL IV Dispoziții generale

ARTICOLUL 14 Jurisprudență (1)

1. Cererile prevăzute la art. 1 din prezenta convenție vor fi formulate în scris.

2. Cererea de urmărire va fi însoțită de original sau de o copie autentificată de pe toate procesele-verbale, de pe schițe, fotografii și de pe alte documente ce privesc instrucțiunea, ca și de o copie de pe dispozițiile legale aplicabile în speță în statul în care s-a comis infracțiunea. Copiile de pe cazierul judiciar, dispozițiile legale referitoare la prescripție, actele care au întrerupt-o ca și prezentarea faptelor care au întrerupt prescripția vor fi, de asemenea, anexate.

3. Cererea de executare va fi însoțită de originalul sau de o copie autentificată de pe decizia al cărei caracter executoriu va fi certificat în formele prevăzute prin legea statului în care s-a comis infracțiunea. Dacă decizia ce urmează a fi executată înlocuiește o alta, fără a reproduce expunerea faptelor, va fi anexată o copie autentificată de pe decizia care conține această expunere a faptelor.

ARTICOLUL 15

1. Cererea va fi adresată de către ministerul justiției al statului în care s-a comis infracțiunea ministerului justiției al statului de reședință. Răspunsul va fi trimis pe aceeași cale.

2. Comunicările necesare aplicării prezentei convenții vor fi transmise fie prin modalitatea indicată la paragraful 1 al prezentului articol, fie direct între autoritățile părților contractante.

3. În caz de urgență, comunicările menționate la paragraful 2 al prezentului articol vor putea fi transmise prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală (INTERPOL).

4. Fiecare parte contractantă va putea, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscut că intenționează să facă derogare de la regulile de transmitere prevăzute la paragrafele 1 și 2 ale prezentului articol.

ARTICOLUL 16

Dacă statul de reședință apreciază că informațiile furnizate de către statul în care s-a comis infracțiunea sunt insuficiente pentru a-i permite aplicarea prezentei convenții, acest stat va solicita completarea informațiilor necesare. El va putea fixa un termen pentru obținerea acestor informații.

ARTICOLUL 17

Părțile contractante vor extinde asistența judiciară, pe care și-o acordă în materie penală, asupra măsurilor necesare executării prezentei convenții, în special în ceea ce privește transmiterea actelor întocmite de autoritatea administrativă și notificarea unui ordin de plată, această ultimă măsură nefiind considerată ca o măsură de executare.

ARTICOLUL 18

Statul de reședință va informa fără întârziere statul în care a fost comisă infracțiunea în legătură cu modul de soluționare a cererii de urmărire sau de executare. El îi va întocmi, în ambele cazuri, un document certificând executarea pedepsei și, în plus, în cazul urmăririi, o copie autentificată de pe decizia definitivă.

ARTICOLUL 19

1. Traducerea cererilor de urmărire și executare și a pieselor anexate, ca și cea a oricăror alte documente referitoare la aplicarea prezentei convenții, sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 al prezentului articol, nu va fi solicitată.

2. Fiecare parte contractantă va putea, la data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aderare, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, să-și rezerve dreptul de a solicita ca cererile și piesele anexe să-i fie adresate însoțite fie de o traducere în propria limbă, fie de o traducere într-una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei sau într-una dintre limbile pe care le va indica. Celelalte părți contractante vor putea invoca lipsa de reciprocitate.

3. Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la traducerea cererilor și a pieselor anexe, conținute în acordurile sau în angajamentele în vigoare ori care vor interveni între două sau mai multe părți contractante.

ARTICOLUL 20

Piesele și documentele transmise în aplicarea prezentei convenții vor fi scutite de orice formalitate de legalizare.

ARTICOLUL 21

Sumele încasate ca amenzi în baza cererilor de urmărire sau executare vor deveni proprietatea statului de reședință, care va dispune de ele după cum va voi.

ARTICOLUL 22

Statul de reședință va fi competent să încaseze, la cererea statului în care s-a comis infracțiunea, sumele reprezentând cheltuielile de urmărire și de judecată suportate de acest stat.

Dacă va încasa aceste sume, acest stat nu va fi obligat să restituie statului în care s-a comis infracțiunea decât onorariile experților.

ARTICOLUL 23

Cheltuielile de urmărire și de executare, suportate de statul de reședință, nu vor fi restituite.

TITLUL V Dispoziții finale

ARTICOLUL 24

În scopurile prezentei convenții:

a) expresia infracțiune rutieră desemnează orice infracțiune prevăzută în lista intitulată "Fondul comun de infracțiuni rutiere", anexată la prezenta convenție;

b) expresia statul în care s-a comis infracțiunea desemnează statul parte la prezenta convenție, pe teritoriul căruia a fost comisă o infracțiune rutieră;

c) expresia statul de reședință desemnează statul parte la prezenta convenție în care locuiește în mod obișnuit autorul unei infracțiuni rutiere;

d) expresia reguli de circulație desemnează orice reglementare ce privește unul dintre obiectele menționate la pct. 4-7 din anexa nr. I la prezenta convenție, intitulată "Fondul comun de infracțiuni rutiere";

e) expresia hotărâre se aplică deciziilor pronunțate de autoritățile judiciare, inclusiv ordonanțelor penale și amenzilor de împăcare;

f) expresia decizie administrativă desemnează deciziile pronunțate în anumite state de către autoritățile administrative abilitate să pronunțe pedepsele prevăzute de lege pentru reprimarea infracțiunilor rutiere.

ARTICOLUL 25

1. Anexa nr. I la prezenta convenție, intitulată "Fondul comun de infracțiuni rutiere", este parte integrantă a acestei convenții.

2. Fiecare parte contractantă va putea, în orice moment, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscute infracțiunile în materie de circulație rutieră, care nu sunt prevăzute în anexa nr. I, pe care ea dorește să le supună aplicării prezentei convenții, sau pe cele prevăzute în anexa nr. I pe care ea dorește să le excludă de la această aplicare în raporturile sale cu alte părți contractante.

3. În cazul adăugării, de către o parte contractantă, a unor noi infracțiuni la lista conținută în anexa nr. I la prezenta convenție, celelalte părți contractante vor notifica, dacă este cazul, acordul lor secretarului general al Consiliului Europei. Aceste infracțiuni devin opozabile la 3 luni de la data notificării.

4. În cazul retragerii, de către o parte contractantă, a unor infracțiuni prevăzute în lista conținută în anexa nr. I la prezenta convenție, notificarea menționată la paragraful 2 din prezentul articol va produce efecte, dacă ea este făcută cu ocazia semnării convenției sau a depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aderare în momentul intrării în vigoare a convenției; dacă ea este făcută ulterior, notificarea va produce efecte la 3 luni de la primirea sa de către secretarul general al Consiliului Europei. Orice parte contractantă va putea invoca lipsa de reciprocitate.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...