Act Internațional

Acordul între statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor din 19.06.1951 *)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 aprilie 1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Londra, 19 iunie 1951

Statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949,

considerând că forțele unei părți pot fi trimise, pe bază de acord, în misiune pe teritoriul unei alte părți,

ținând seama că decizia de a le trimite și condițiile în care ele vor fi trimise, în măsura în care astfel de condiții nu sunt stipulate prin prezentul acord, vor continua să facă obiectul unor înțelegeri speciale între statele părți interesate,

dorind, totuși, să stabilească statutul unor astfel de forțe atunci când se află pe teritoriul unei alte părți,

au convenit următoarele:

ARTICOLUL I

1. În acest acord expresia:

a) forță înseamnă personalul care aparține trupelor de uscat, de marină și de aviație ale uneia dintre părțile contractante aflate pe teritoriul unei alte părți contractante din zona Tratatului Atlanticului de Nord în legătură cu îndatoririle lor oficiale, cu condiția că cele două părți contractante interesate ar putea conveni ca anumite persoane, unități și formațiuni să nu fie considerate ca intrând în categoria de forță sau ca făcând parte din aceasta, potrivit prevederilor prezentului acord;

b) componenta civilă înseamnă personalul civil care însoțește personalul militar al unei părți contractante, fiind angajat al forțelor armate ale acestei părți contractante și care nu sunt nici persoane fără cetățenie, nici cetățeni ai oricărui alt stat care nu este parte la Tratatul Atlanticului de Nord și nici cetățeni sau rezidenți permanenți ai statului în care forța este dislocată;

c) membru de familie înseamnă soția sau soțul unui membru al forței sau al componentei civile sau un copil aflat în întreținerea unuia dintre părinți;

d) stat trimițător înseamnă partea contractantă căreia îi aparține forța;

e) stat primitor înseamnă partea contractantă pe teritoriul căreia este dislocată forța sau componenta civilă, indiferent că staționează acolo sau că se află în tranzit;

f) autorități militare ale statului trimițător înseamnă acele autorități ale statului trimițător care sunt împuternicite prin lege să aplice legea militară a acestui stat cu privire la membrii forțelor sale sau ai componentei civile;

g) consiliul Atlanticului de Nord înseamnă consiliul stabilit prin art. 9 al Tratatului Atlanticului de Nord sau orice alte organe subordonate ale acestuia autorizate să acționeze în numele său.

2. Prezentul acord se va aplica autorităților din subdiviziunile politice ale părților contractante, în cadrul teritoriilor lor, cu privire la care acordul se aplică și se extinde în conformitate cu art. XX, în același fel și autorităților centrale ale acestor părți contractante, cu rezerva că, totuși, proprietățile deținute de subdiviziunile politice nu vor fi considerate ca proprietăți deținute de o parte contractantă, în înțelesul art. VIII.

ARTICOLUL II

Este de datoria unei forțe și a componentei sale civile, a membrilor acestora, cât și a membrilor de familie ai acestora să respecte legile statului primitor și să se abțină de la orice activitate neconformă cu spiritul prezentului acord și, în special, de la orice activitate politică în statul primitor. Este, de asemenea, de datoria statului trimițător să ia măsurile necesare în acest scop.

ARTICOLUL III

1. Respectând prevederile paragrafului 2 al acestui articol și conformându-se formalităților stabilite de statul primitor în ceea ce privește intrarea și plecarea forței militare sau a membrilor acesteia, acești membri vor fi scutiți de îndeplinirea cerințelor referitoare la inspecția efectuată de către autoritățile de frontieră, vize, la intrarea sau ieșirea în și de pe teritoriul statului primitor. Ei vor fi, de asemenea, scutiți de la aplicarea reglementărilor statului primitor referitoare la înregistrarea și controlul străinilor, dar fără ca prin aceasta să se considere că aceștia au obținut vreun drept de reședință permanentă sau de domiciliu pe teritoriul statului primitor.

2. Numai următoarele documente vor fi cerute în ceea ce privește pe membrii unei forțe; ele trebuie să fie prezentate la cerere:

a) act de identitate personal emis de statul trimițător, prevăzut cu o fotografie și care să menționeze numele și prenumele, data nașterii, gradul, numărul (dacă există) și arma;

b) ordinul de deplasare, individual sau colectiv, redactat în limba statului trimițător și în limbile engleză și franceză, emis de instituția competentă a statului trimițător sau de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și care să certifice statutul persoanei sau al grupului, ca membru sau membri ai forței militare, precum deplasarea ordonată. Statul primitor poate pretinde ca ordinul de deplasare să fie contrasemnat de către reprezentanții săi autorizați.

3. Pașapoartele membrilor unei componente civile și cele ale membrilor de familie vor preciza calitatea acestora.

4. Dacă un membru al unei forțe sau al unei componente civile părăsește serviciul statului trimițător și nu este repatriat, autoritățile statului trimițător vor informa imediat autoritățile statului primitor, cărora le va da toate informațiile care pot fi cerute. Autoritățile statului trimițător vor informa, în mod similar, autoritățile statului primitor despre orice asemenea membru care a absentat nemotivat mai mult de 21 de zile.

5. Dacă statul primitor a cerut părăsirea teritoriului său de către un membru al unei forțe sau al unei componente civile sau a emis un ordin de expulzare împotriva unui fost membru al unei forțe sau al unei componente civile sau împotriva unui membru de familie, unui membru sau fost membru, autoritățile statului trimițător au obligația să primească persoana în cauză pe propriul său teritoriu sau să o determine să părăsească teritoriul statului primitor. Acest paragraf se va aplica numai persoanelor care nu sunt cetățeni ai statului primitor și care au intrat în statul primitor ca membri ai unei forțe ori ai unei componente civile sau în scopul de a dobândi această calitate și membrilor de familie ai unor asemenea persoane.

ARTICOLUL IV

Statul primitor:

a) fie acceptă ca valabil, fără examen de conducere și taxă, permisul de conducere sau permisul militar de conducere eliberat de statul trimițător sau de către o unitate administrativă a acestuia unui membru al unei forțe sau al unei componente civile;

b) fie emite propriile permise de conducere oricărui membru al unei forțe sau al unei componente civile care deține un permis de conducere sau un permis militar de conducere eliberat de statul trimițător sau de către unitatea administrativă a acestuia, cu condiția de a nu se cere examen de conducere.

ARTICOLUL V

1. Membrii unei forțe vor purta, de regulă, uniformă, cu excepția unor aranjamente diferite între autoritățile statului trimițător și ale statului primitor; ținuta civilă va fi purtată în aceleași condiții ca și pentru membrii forțelor statului primitor. Unitățile și formațiunile unei forțe reglementar constituite vor purta uniformă la trecerea frontierei.

2. Vehiculele de serviciu ale unei forțe sau ale unei componente civile vor purta, în plus față de numărul lor de înmatriculare, un semn distinctiv al apartenenței statale.

ARTICOLUL VI

Membrii unei forțe pot poseda și purta arme, cu condiția ca ei să fi fost autorizați prin ordinul primit. Autoritățile statului trimițător vor examina cu bunăvoință cererile statului primitor în această problemă.

ARTICOLUL VII  Puneri în aplicare (1)

1. În condițiile stabilite de acest articol:

a) autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul să exercite în cadrul statului primitor jurisdicția penală și disciplinară care le este conferită de legea statului trimițător în privința persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat;

b) autoritățile statului primitor vor exercita jurisdicția asupra membrilor unei forțe sau ai unei componente civile și asupra membrilor de familie, în ceea ce privește infracțiunile comise pe teritoriul statului primitor și incriminate de legea acestui stat.

2.

a) Autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul de a exercita jurisdicția exclusivă asupra persoanelor supuse legilor militare ale acestui stat, în ceea ce privește inclusiv infracțiunile referitoare la securitatea sa, incriminate de legea statului trimițător, dar nu și de legea statului primitor;

b) autoritățile statului primitor vor avea dreptul să-și exercite jurisdicția exclusivă asupra membrilor unei forțe sau ai unei componente civile și asupra membrilor lor de familie în ceea ce privește infracțiunile, inclusiv cele referitoare la securitatea acestui stat, pedepsite de legea sa, dar nu și de legea statului trimițător;

c) pentru scopurile acestui paragraf și ale paragrafului 3 al acestui articol, o infracțiune împotriva securității statului va include:

(i) trădarea de patrie;

(ii) sabotajul, spionajul sau încălcarea oricărei legi referitoare la secretele oficiale ale acestui stat sau la secretele privind apărarea națională a acestui stat.

3. În cazul în care dreptul de a exercita jurisdicția este concurent, se vor aplica următoarele reguli:

a) autoritățile militare ale statului trimițător vor avea dreptul de exercitare, cu prioritate, a jurisdicției asupra unui membru al unei forțe sau al unei componente civile în ceea ce privește:

(i) infracțiunile îndreptate numai împotriva proprietății sau securității acestui stat sau infracțiunile îndreptate numai împotriva persoanei sau proprietății unui alt membru al forței sau componentei civile a acestui stat sau unui membru de familie;

(ii) infracțiunile care decurg din orice faptă sau omisiune produsă în îndeplinirea îndatoririlor oficiale;

b) în cazul oricărei alte infracțiuni, autoritățile statului primitor vor avea dreptul de a exercita, cu prioritate, jurisdicția;

c) dacă statul care are dreptul prioritar decide să nu își exercite jurisdicția, acesta va informa autoritățile celuilalt stat de îndată ce va fi posibil. Autoritățile statului care are dreptul prioritar de jurisdicție vor lua în considerare, cu bunăvoință, cererea de renunțare la acest drept, formulată de autoritățile celuilalt stat, în cazul în care acest alt stat consideră că o astfel de renunțare este de importanță deosebită.

4. Prevederile precedente ale acestui articol nu vor implica nici un drept pentru autoritățile militare ale statului trimițător de a-și exercita jurisdicția asupra persoanelor care sunt cetățeni ai statului primitor sau rezidenți permanenți ai acestui stat, în afara cazului când aceștia sunt membri ai forței statului trimițător.

5.

a) Autoritățile statului trimițător și ale statului primitor își vor acorda sprijin reciproc pentru arestarea membrilor unei forțe sau ai unei componente civile sau a membrilor de familie aflați pe teritoriul statului primitor și pentru predarea lor autorității care urmează să-și exercite jurisdicția în conformitate cu prevederile de mai sus;

b) autoritățile statului primitor vor notifica prompt autorităților militare ale statului trimițător despre arestarea oricărui membru al unei forțe ori al componentei civile sau a unui membru de familie;

c) În cazul în care statul primitor urmează să-și exercite jurisdicția asupra unui membru al unei forțe sau al unei componente civile, acuzat de comiterea unei infracțiuni, acesta va rămâne în custodia statului trimițător, dacă se află pe teritoriul acestuia, până în momentul în care va fi pus sub acuzație de statul primitor.

6.

a) Autoritățile statului trimițător și ale statului primitor își vor acorda sprijin reciproc pentru efectuarea tuturor investigațiilor necesare cu privire la infracțiuni, precum și în strângerea și administrarea probelor, inclusiv în sechestrarea și, atunci când este cazul, în predarea obiectelor având legătură cu infracțiunea. Predarea unor astfel de obiecte poate fi făcută cu condiția înapoierii lor într-un termen stabilit de autoritatea care le predă;

b) autoritățile părților contractante își vor notifica reciproc decizia luată în toate cazurile în care există drepturi concurente de a exercita jurisdicția.

7.

a) O sentință de condamnare la moarte nu va fi executată în statul primitor de autoritățile statului trimițător, dacă legislația statului primitor nu prevede o astfel de pedeapsă într-un caz similar;

b) autoritățile statului primitor vor examina cu bunăvoință o cerere de sprijin din partea autorităților statului trimițător pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, decisă de autoritățile statului trimițător în conformitate cu prevederile acestui articol, pe teritoriul statului primitor.

8. Atunci când un acuzat a fost judecat în conformitate cu prevederile acestui articol de către autoritățile uneia dintre părțile contractante și a fost achitat sau a fost condamnat și își execută sau și-a executat pedeapsa sau a fost grațiat, acesta nu va putea fi judecat din nou de către autoritățile unei alte părți contractante pentru aceeași infracțiune pe același teritoriu. Cu toate acestea, nimic din acest paragraf nu va împiedica autoritățile militare ale statului trimițător să judece pe un membru al forței sale pentru orice încălcare a regulilor de disciplină, decurgând dintr-o acțiune sau omisiune care a constituit o infracțiune pentru care el a fost judecat de către autoritățile unei alte părți contractante.

9. Ori de câte ori un membru al forței sau al componentei civile sau un membru al familiei este pus sub urmărire penală sub jurisdicția statului primitor, el va avea dreptul:

a) la o judecată promptă și rapidă;

b) de a fi informat, înaintea procesului, de acuzația sau de acuzațiile concrete care i se aduc;

c) de a fi confruntat cu martorii care îl acuză;

d) ca martorii care pot depune în favoarea sa să fie constrânși să se prezinte în instanță, dacă aceștia se află sub jurisdicția statului primitor;

e) să aibă un apărător desemnat de el sau un apărător care să-i acorde asistență gratuită, în condițiile legale existente la acea dată în statul primitor;

f) dacă el consideră necesar, să beneficieze de serviciile unui interpret competent; și

g) să comunice cu reprezentantul guvernului statului trimițător și, când regulile de procedură permit aceasta, să poată fi prezent la proces.

10.

a) Unitățile sau formațiunile militare ale forței, reglementar constituite, trebuie să asigure paza și ordinea în toate taberele, așezările sau alte instalații pe care le ocupă în conformitate cu acordurile încheiate cu statul primitor. Poliția militară a forței poate lua toate măsurile pe care le consideră necesare pentru menținerea ordinii și a securității în astfel de locuri;

b) în afara acestor locuri, o astfel de poliție militară trebuie folosită doar pe baza înțelegerilor cu autoritățile statului primitor și în colaborare cu acele autorități, și în măsura în care o asemenea intervenție este necesară pentru a menține disciplina și ordinea în rândul membrilor forței.

11. Fiecare parte contractantă va iniția măsurile legislative pe care le consideră necesare pentru a asigura securitatea și protecția adecvată pe teritoriul său a instalațiilor, echipamentului, proprietății, a documentelor și informațiilor oficiale ale celorlalte părți contractante, precum și pedepsirea persoanelor care pot contraveni legilor adoptate în acest scop.

ARTICOLUL VIII  Puneri în aplicare (1)

1. Fiecare parte contractantă renunță la orice pretenții împotriva oricărei alte părți contractante pentru pagube produse asupra oricărei proprietăți care îi aparține și care este folosită de forțele sale terestre, maritime sau aeriene, dacă paguba:

(i) a fost produsă de un membru sau un angajat al forțelor armate ale celeilalte părți contractante în timpul executării îndatoririlor sale decurgând din punerea în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord;

(ii) a fost produsă în urma utilizării oricărui vehicul, navă sau aeronavă aparținând celeilalte părți contractante și folosită de forțele sale armate, cu condiția ca vehiculul, nava sau aeronava care a produs paguba să fi fost utilizată în acțiuni de punere în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord sau ca paguba să fi fost provocată unei proprietăți utilizate în același scop.

Se va renunța la pretenții decurgând din operațiuni de salvare maritimă ale unei părți contractante față de o altă parte contractantă, cu condiția ca vasul sau încărcătura salvată să fi fost proprietatea uneia dintre părțile contractante și să fi fost utilizată de forțele sale armate în cadrul punerii în aplicare a Tratatului Atlanticului de Nord.

2.

a) În cazul unei pagube cauzate sau aduse, așa cum s-a prevăzut în paragraful 1, unei alte proprietăți deținute de o parte contractantă și situată pe teritoriul său, problema răspunderii celeilalte părți contractante va fi stabilită, iar mărimea pagubei va fi evaluată de către un arbitru unic stabilit potrivit subparagrafului b) al acestui paragraf, în afară de cazul când părțile contractante interesate nu vor hotărî altfel. Arbitrul va decide și în privința oricăror alte contrapretenții izvorând din același incident;

b) arbitrul, la care se face referire în subparagraful a) de mai sus, va fi ales, pe baza acordului dintre părțile contractante interesate, dintre cetățenii statului primitor care au deținut sau dețin o înaltă funcție judiciară. Dacă părțile contractante interesate nu reușesc, în termen de două luni, să cadă de acord asupra arbitrului, oricare dintre ele poate cere președintelui supleanților în Consiliul Atlanticului de Nord să desemneze o persoană care să aibă calificările menționate mai sus;

c) orice decizie luată de arbitru va fi obligatorie și definitivă pentru părțile contractante;

d) suma oricărei despăgubiri acordate de către arbitru va fi împărțită potrivit prevederilor paragrafului 5 subparagraful e) pct. (i), (ii) și (iii) din acest articol;

e) remunerarea arbitrului va fi stabilită prin înțelegere între părțile contractante interesate și va fi suportată împreună cu cheltuielile neprevăzute, necesare îndeplinirii obligațiilor sale, în proporții egale de către aceste părți;

f) cu toate acestea, fiecare parte contractantă va renunța la pretențiile sale în cazul în care paguba este mai mică de:

Belgia - 70.000 franci belgieni

Canada - 1.460 dolari canadieni

Danemarca - 9.670 coroane

Franța - 490.000 franci francezi

Islanda - 22.800 coroane

Italia - 850.000 lire

Luxemburg - 70.000 franci luxemburghezi

Olanda - 5.320 florini

Norvegia - 10.000 coroane

Portugalia - 40.250 scuzi


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...