Art 104 Procedura percheziției | Codul de Procedură Penală

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Ridicarea de obiecte și înscrisuri Efectuarea perchezițiilor - Procedura percheziției -
Art. 104.
- Jurisprudență

Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca în prealabil să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația dată de procuror. Modificări (2), Reviste (1)

Ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliară se fac în prezența persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziția, iar în lipsa acesteia, în prezența unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exercițiu. Jurisprudență

Aceste operațiuni se efectuează de organul de cercetare penală în prezența unor martori asistenți. Modificări (1), Jurisprudență

Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exercițiu. Jurisprudență

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul de Procedură Penală:
Art 94 Obiectele ca mijloc de probă
Art 95 Corpuri delicte
Art 96 Ridicarea de obiecte și înscrisuri
Art 97 Predarea obiectelor și înscrisurilor
Art 98 Reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor
Art 99 Ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri
Art 100 Percheziția
Art 101 Încuviințarea percheziției domiciliare
Art 102 Percheziția domiciliară în cursul judecății
Art 103 Timpul de efectuare a percheziției
Art 104 Procedura percheziției
Art 105 Efectuarea percheziției domiciliare
Art 106 Efectuarea percheziției corporale
Art 107 Identificarea și păstrarea obiectelor
Art 108 Procesul-verbal de percheziție și de ridicare a obiectelor și înscrisurilor
Art 109 Măsuri privind obiectele ridicate
Art 110 Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate
Art 111 Dispoziții speciale privind unitățile publice
Art 112 Folosirea unor specialiști
Art 113 Obiectul și materialul constatării tehnico-științifice
Art 114 Constatarea medico-legală
Reviste:
Respectarea dreptului la viață privată și a inviolabilității domiciliului prin prisma jurisprudenței CEDO în cauza Cacuci și S.C. VIRRA & CONT PAD S.R.L. împotriva României
;
loading ...