Saptamanalul de drept nr. 4/2016

"Reținerea la sursă" numită și "stopaj la sursă"
de Nicolae Grigorie-Lăcrița

22 februarie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Rezumat. „Reținere la sursă” care, în limbajul contribuabililor și al organelor fiscale (dar și prin unele reglementări fiscale) se mai numește și „stopaj la sursă”, înseamnă că cel care are de plătit un venit impozabil, către o persoană fizică sau juridică, are obligația legală de a nu acorda venitul respectiv fără a calcula și a reține obligațiile fiscale aferente. Printr-o Decizie a Curții Constituționale au fost declarate ca neconstituționalitatea prevederilor legale prin care se stabilesc „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, dar fără ca în prevederile legale respective să definească noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”.

*

„Stopajul la sursă”, numit și „reținere la sursă” constă în tehnica fiscală conform căreia nu se achită un venit până nu se calculează și reține (de plătitorul venitului) obligațiile fiscale. Principalele categorii de venituri pentru care există obligația legală de a se calcula și reține obligațiile fiscale prin „stopaj la sursă” sunt: veniturile din salarii; veniturile asimilate salariilor; veniturile din pensii; veniturile din dividende, din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, din veniturile zilierilor, din convenții civile, din prestări de servicii, veniturile care sunt realizate cu caracter întâmplător; veniturile din alte surse, expres prevăzute prin lege.

Principalele obligații fiscale cu „stopaj la sursă” sunt: impozitul pe veniturile din salarii; impozitul pe veniturile asimilate salariilor; impozitul pe veniturile din pensii; impozitul pe veniturile din dividende, din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, din veniturile zilierilor, din convenții civile, din prestări de servicii, din veniturile care sunt realizate cu caracter întâmplător; impozitul pe veniturile din alte surse, expres prevăzute prin lege; contribuția pentru pensie; contribuția de sănătate; contribuția pentru șomaj.

„Reținere la sursă” care, în limbajul contribuabililor și al organelor fiscale (dar și prin unele reglementări fiscale) se mai numește și „stopaj la sursă”, înseamnă că cel care are de plătit un venit impozabil, către o persoană fizică sau juridică, are obligația legală de a nu acorda venitul respectiv fără a calcula și a reține obligații fiscale aferente.

În cazul în care nu se respectă această dispoziție legală, obligațiile fiscale respective se vor suporta de către „plătitorul venitului”, adică de cel care a achitat venitul fără a calcula și a reține impozitul datorat. „Stopajul la sursă” trebuie înțeles ca stoparea, oprirea efectuării oricărei plăți „la sursa de venit”, („sursa de venit” fiind locul de unde se face plata venitului) până nu se calculează și se reține impozitul datorat. Altfel spus, „stopajul la sursă” trebuie înțeles ca fiind procedura de oprire a impozitului la locul de acordare a venitului, de cel care face plata venitului, în baza obligației legale pe care o are.

„Reținerea la sursă”, se aplică pentru acele categorii de venituri la care există posibilitatea de a se calcula și opri impozitul datorat înainte de achitarea veniturilor cuvenite persoanelor fizice și/sau juridice. Altfel spus, „reținerea la sursă”, se aplică numai în acele cazuri în care „plătitorul” venitului este diferit de „beneficiarul” venitului. Obligațiile fiscale se datorează de „beneficiarul” venitului, de cel căruia i se cuvine venitul, care este „subiect” al impozitului, dar obligația legală pentru a calcula și a reține impozitul revine „plătitorului”, adică celui care achită venitul. Este foarte important a se înțelege distincția care există între cel care are obligația de a „contribui” cu o parte din veniturile sale la constituirea fondurilor bugetare (care este cel care are dreptul de a încasa salarii, dividende, dobânzi, câștiguri, premii etc.) și cel care are obligația de a calcula, de a reține și de a „plăti” impozitul din veniturile pe care le acordă. Pentru anumite venituri cu reținerea la sursă a impozitului, un singur plătitor de venituri, persoană juridică, achită veniturile pentru numeroase persoane fizice (și mai puține juridice), care pot să fie de ordinul miilor și chiar al zecilor de mii (în special persoane fizice).

Atunci când o singură unitate (precum o societate comercială, regie autonomă, instituție de stat etc.) plătește veniturile cuvenite la un număr atât de mare de persoane, calculul, reținerea și plata impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale și a celorlalte obligații bugetare (expres prevăzute prin lege) „cu reținere la sursă” se face în mod operativ, sigur (sub aspectul respectării legalității) și cu cheltuielile cele mai mici, numai în condițiile în care plătitorul de venituri „stopează”, „oprește” impozitul, adică nu face plata integrală a veniturilor dacă nu s-a calculat și s-a reținut impozitul.

În cazul în care se achită venituri fără a se calcula și reține obligațiile bugetare „cu reținere la sursă”, așa cum dispun prevederile legale, plătitorul veniturilor respective este direct răspunzător și va suporta atât obligațiile bugetare respective, cât și celelalte consecințe ce decurg din aceasta, precum plata de majorări, de penalități, de amenzi și atragerea răspunderii penale, în cazul în care legea prevede acest lucru.

Pentru a se înțelege cât mai bine problema în discuție, să luăm ca exemplu o societate comercială care are 5.000 de salariați. Calculul și reținerea impozitului pe salarii (ca și a celorlalte obligații bugetare „cu reținere la sursă” se face, la unitățile cele mai dotate cu tehnică de calcul, chiar de către 2-3 persoane.

În plus, erorile și fenomenele de evaziune fiscală sunt excluse, iar când au loc, foarte rar, acestea sunt derizorii și din culpă, fără intenția cuiva. Ce-ar însemna dacă, pentru fiecare salariat, obligațiile bugetare „cu reținere la sursă” nu s-ar calcula și reține de unitatea la care este angajat, ci fiecare din cei 5.000 de salariați ar fi obligat, prin lege, să-și calculeze singur impozitul pe venit și cele 3 - 4 contribuții sociale ?

Aceasta ar presupune ca a) fiecare salariat, b) fiecare persoană care obține venituri asimilate salariilor, și c) fiecare persoană care obține venituri „cu reținerea la sursă” a obligațiilor bugetare (precum veniturile: din pensii, din dividende, din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, din convenții civile, din prestări de servicii, care sunt realizate cu caracter întâmplător, zilierilor etc.), să-și calculeze singură și să vireze la stat, pe destinațiile prevăzute de lege și în conturile aferente, la termenele legale de plată, toate obligațiile bugetare, precum impozitul pe venit, contribuția pentru pensie; contribuția de sănătate; contribuția pentru șomaj etc.

Altfel spus, în asemenea condiții, ar trebui ca fiecare persoană care obține un venit „cu reținerea la sursă” a obligațiilor bugetare, pe cheltuiala proprie, pentru fiecare sursă de venit:

1) să-și procure legislația în materie;

2) să se documenteze și să se pregătească, continuu, în domeniul interpretării și al aplicării corecte a prevederilor legale care reglementează calculul, reținerea și plata obligațiilor bugetare pe care le datorează;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...