Parlamentul României

Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 iulie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 5

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. - Puneri în aplicare (1)

(1) Prezenta lege stabilește regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor spontane sau cultivate, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele I, II și III din anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Substanțele prevăzute în tabelele II și III din anexă și preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în scop medical, și altor dispoziții aplicabile substanțelor și preparatelor de uz uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin prezentei legi.

Art. 2. -

Pentru aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) convenții internaționale încheiate cu privire la substanțele stupefiante și psihotrope - Convenția unică asupra substanțelor stupefiante din 1961, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973, și Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988;

b) prescripție medicală - document scris, semnat și parafat de un medic care recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat și care autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantități determinate de medicamente aflate sub controlul legislației naționale în domeniu;

c) substanță psihotropă - termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971;

d) substanță stupefiantă - termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972; Reviste (1)

e) transport - operațiune de deplasare a unor bunuri dintr-un loc în altul sau, după caz, cantitatea de plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope prevăzute în tabelele I, II și III din anexă, autorizată pentru o singură operațiune de transport;

f) transportator - persoana fizică sau juridică autorizată în scopul efectuării transportului;

g) uz medical - utilizarea pe bază de prescripție medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale;

h) plante - plantele care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, originare din România ori procurate din import;

i) preparat - o soluție sau un amestec, oricare ar fi starea sa fizică, conținând una ori mai multe substanțe stupefiante sau psihotrope; acest termen desemnează, de asemenea, una sau mai multe substanțe stupefiante sau psihotrope divizate în unități de administrare; Modificări (1)

j) abuz - consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope în afara unei prescripții medicale;

k) fabricare - toate operațiile, altele decât producția, care permit obținerea de substanțe stupefiante sau psihotrope, inclusiv purificarea și transformarea substanțelor stupefiante ori psihotrope în alte substanțe stupefiante sau psihotrope; acest termen cuprinde, de asemenea, fabricarea preparatelor, altele decât cele care sunt efectuate pe bază de prescripție medicală într-o farmacie; Modificări (1)

l) producere - operația care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului și a rășinii de canabis din plantele care le produc;

m) producător - persoana fizică sau juridică ce realizează operații de producție ori fabricație; Modificări (1)

n) canabis - vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptând semințele sau frunzele care nu sunt însoțite de vârfurile ramurilor, a cărui rășină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuințarea acestuia;

o) planta canabis - toate speciile din genul Canabis;

p) opiu brut - latexul îngroșat prin deshidratare parțială recoltat în urma incizării capsulelor verzi;

q) mac opiaceu - specia Papaver somniferum L;

r) pai sau tulpină de mac - toate părțile aeriene ale plantei, cu excepția semințelor macului opiaceu, după cosire; Modificări (1)

s) concentrat de pai sau tulpină de mac - materie obținută când tulpina de mac a suferit un tratament în vederea concentrării alcaloizilor care intră în compoziția acesteia.

Art. 3. -

Toate plantele și substanțele ce sunt prevăzute în convențiile internaționale, la care România este parte, ca stupefiante sau psihotrope, precum și preparatele lor, ce pot fi periculoase pentru sănătatea populației, din cauza efectelor pe care abuzul acestora le poate produce, sunt prevăzute în tabelele I, II și III din anexă.

Art. 4. -

Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea, importul, exportul și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelul I din anexă sunt interzise, cu excepția situațiilor prevăzute de prezenta lege.

Art. 5. -

Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul și distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea, importul, exportul și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele II și III din anexă sunt permise numai în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 6. -

(1) Preparatele ce conțin o substanță prevăzută în tabelele II și III din anexă, care nu prezintă un risc de abuz și a căror substanță nu poate fi recuperată într-o cantitate care să permită o utilizare ilegală, pot fi scutite de anumite măsuri de control, conform legislației naționale.

(2) Lista preparatelor prevăzute la alin. (1) și măsurile de control de care sunt scutite sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 7. - Puneri în aplicare (1)

(1) Orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară o operațiune cu plante, substanțe și preparate prevăzute în tabelele I, II și III din anexă se află sub controlul și supravegherea Ministerului Sănătății, prin inspecții efectuate de inspectorii farmaciști. Modificări (1)

(2) Sunt supuse controlului și supravegherii prevăzute la alin. (1) și trusele de prim ajutor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope aflate în mijloacele de transport aerian, naval și în ambulanțe.

(3) În unitățile medico-farmaceutice de producție ori în alte locuri autorizate unde se desfășoară operațiuni cu substanțe stupefiante sau psihotrope, atunci când există indicii de încălcare a activității legale cu acestea, specialiști din cadrul formațiunii specializate în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române se adresează specialiștilor din cadrul Ministerului Sănătății care exercită astfel de atribuții, potrivit legii, în vederea verificării situațiilor sesizate.

(4) Verificările se fac în comun de către reprezentanții celor două instituții.

CAPITOLUL II Clasificarea plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope

Art. 8. -

(1) Prin hotărâre a Guvernului, tabelele din anexa la prezenta lege pot fi modificate printr-o nouă înscriere, radiere sau transfer dintr-un tabel în altul, în baza modificărilor transmise de Comisia pentru Stupefiante a Organizației Națiunilor Unite, a organismelor europene competente, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Modificări (1)

(2) În hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) nu se poate înscrie o substanță aflată sub control național și internațional sub un regim mai puțin strict decât în condițiile prezentei legi și ale convențiilor internaționale. Modificări (1)

Art. 9. -

Plantele și substanțele sunt prevăzute în tabelele I, II sau III din anexă sub denumirea lor comună internațională, iar în lipsa acesteia, sub denumirea științifică ori sub numele lor comun.

Art. 10. -

(1) Preparatele sunt supuse aceluiași regim ca și substanțele pe care le conțin și, dacă ele conțin două sau mai multe substanțe, sunt supuse regimului substanței celei mai strict controlate.

(2) Lista preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Modificări (1)

CAPITOLUL III Cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope Puneri în aplicare (2)

Art. 11. -

Cultivarea fără drept a plantelor ce conțin substanțe aflate sub control național, prevăzute în tabelele I, II și III din anexă, este interzisă.

Art. 12. -

(1) Este permisă cultivarea plantelor ce conțin substanțe aflate sub controlul legislației naționale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic, în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânță și ulei, în scop medical și științific și numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București, pe baza estimărilor anuale stabilite potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din prezenta lege și a normelor metodologice de aplicare a acesteia.

(2) Cultivarea în scop industrial și/sau alimentar sau pentru producerea de sămânță a plantelor ce conțin substanțe aflate sub control național sub limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se autorizează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București. Modificări (1)

(3) Furnizorii de semințe de canabis și mac opiaceu au obligația de a livra asemenea semințe numai către deținătorii autorizației de cultivare.

(4) Cultivatorii de canabis și mac opiaceu autorizați au obligația de a însămânța terenurile deținute numai cu semințe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor și hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităților Europene, produse de unitățile autorizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin autoritățile teritoriale de control și certificare a semințelor.

Art. 13. -

(1) Proprietarul, posesorul ori deținătorul cu orice titlu al unui teren cu destinație agricolă sau cu orice altă destinație are obligația să distrugă plantele prevăzute la art. 11 care ar putea crește spontan pe terenul respectiv.

(2) Costurile distrugerii plantelor spontane și a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deținătorul terenului, după caz.

Art. 14. -

Modalitățile de aplicare a prevederilor prezentului capitol, modelul și cererea de autorizație pentru cultivarea în scop licit a plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi și conform prevederilor legale în vigoare.

CAPITOLUL IV Producerea, fabricarea și distribuția plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope Puneri în aplicare (2)

Art. 15. -

(1) Desfășurarea activităților de producere, fabricare, depozitare, comerț, deținere și distribuire a plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope este interzisă fără autorizația eliberată de Ministerul Sănătății. Modificări (1)

(2) Eliberarea autorizației pentru desfășurarea activităților prevăzute la alin. (1) se face după verificarea spațiului, personalului și mijloacelor tehnice destinate desfășurării operațiunilor solicitate, în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Autorizațiile pentru operațiunile prevăzute la alin. (1) sunt eliberate dacă utilizarea plantelor, a substanțelor și a preparatelor prevăzute în tabelele II și III din anexă este limitată în scopul utilizării în industrie sau pentru producerea de sămânță, precum și pentru uz medical, științific sau tehnic. Modificări (1)

(4) Încetarea activității, precum și orice modificare a situației care a justificat eliberarea autorizației se notifică autorității emitente, înainte de a fi efectuată, în termenul și în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Valabilitatea autorizației pentru desfășurarea activităților prevăzute la alin. (1) nu poate depăși termenul autorizației de funcționare.

Art. 16. - Modificări (1)

(1) Ministerul Sănătății aprobă pentru fiecare an cantitățile estimate din diferite substanțe și preparate pe care orice cultivator, producător, distribuitor, importator sau exportator autorizat are dreptul să le cultive, să le producă, să le fabrice, să le importe ori să le exporte. Aceste limite pot fi modificate, dacă este necesar, în cursul anului.

(2) Orice producător sau importator autorizat are dreptul să producă, să fabrice sau să importe numai cantitățile de substanțe și preparate necesare operațiunii aprobate.

Art. 17. - Modificări (1)

În vederea aprobării prevăzute la art. 16, producătorii și importatorii transmit anual Ministerului Sănătății estimările cantităților diferitelor substanțe și preparate pe care le produc, fabrică sau importă.

Art. 18. -

Modalitățile de aplicare a prezentului capitol, întocmirea dosarului ce însoțește cererea și modelul de autorizație sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

CAPITOLUL V Import/export și tranzit cu plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope Puneri în aplicare (1)

Art. 19. -

Sunt interzise importurile și exporturile în și din România cu încălcarea prevederilor prezentei legi.

Art. 20. - Modificări (1)

Operațiunile de export sau de import cu plantele, substanțele și preparatele prevăzute în tabelele I, II și III din anexă se desfășoară în baza unei autorizații de export sau import, eliberată pentru fiecare operațiune de către Ministerul Sănătății prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 21. -

Operațiunile de import/export cu plante, substanțe și preparate prevăzute în tabelele I, II și III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizației prevăzute la art. 12, 15 și 49, în limitele estimărilor anuale.

Art. 22. -

(1) Modelul cererii pentru obținerea autorizației de import sau export este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Pentru obținerea autorizației de export este necesar și un exemplar original al autorizației de import, emisă de autoritatea competentă din țara importatorului.

Art. 23. -

(1) Autorizația de import sau de export indică autoritatea care a emis-o și conține aceleași informații ca și cererea privind operațiunea prevăzută la art. 22 alin. (1).

(2) Autorizația de export cuprinde în mod obligatoriu numărul și data autorizației de import care atestă că importul substanței sau al preparatului este autorizat.

Art. 24. -

(1) Ministerul Sănătății eliberează importatorului două exemplare originale ale autorizației de import, dintre care un exemplar se anexează documentelor de transport.

(2) Ministerul Sănătății eliberează exportatorului două exemplare originale ale autorizației de export, dintre care un exemplar se anexează documentelor de transport.

Art. 25. -

În cazul în care cantitatea de plante, substanțe sau preparate efectiv exportată este mai mică decât cea indicată pe autorizația de export, Ministerul Sănătății precizează acest lucru pe autorizație și pe toate copiile sale oficiale.

Art. 26. -

Atunci când transportul a ajuns pe teritoriul României, Ministerul Sănătății restituie autorității competente din țara exportatoare autorizația de export emisă de aceasta, cu specificarea cantității efectiv importate din fiecare plantă, substanță și preparat.

Art. 27. -

Documentele comerciale, documentele de vamă sau de transport, precum și alte documente de expediere trebuie să indice numele plantelor și ale substanțelor așa cum acestea figurează în tabelele convențiilor internaționale și, după caz, denumirea comercială a preparatelor, cantităților exportate de pe teritoriul național sau care urmează a fi importate, numele și adresele exportatorului, ale importatorului și cele ale destinatarului.

Art. 28. -


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
loading ...