Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 189/2006 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 307 din 05 aprilie 2006.

În vigoare de la 05 aprilie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală în Dosarul nr. 2.541/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic, și Societatea Comercială "Eybl Textile" - S.R.L., prin avocat.

Reprezentantul autorilor excepției solicită admiterea acesteia. Se susține că art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 încalcă prevederile art. 21 și ale art. 129 din Constituție, deoarece redactarea lor ambiguă permite judecătorilor să adauge la lege. Totodată, arată că, prin posibilitatea acordată instanțelor de judecată de a interpreta în mod subiectiv textul legal criticat, partea interesată este pusă în situația de a nu putea cunoaște momentul de la care începe să curgă termenul de recurs atunci când a participat la dezbateri, dar nu a fost prezentă și la pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Reprezentantul Societății Comerciale "Eybl Textile" - S.R.L. susține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este inadmisibilă, deoarece interpretarea acestora nu este o problemă de constituționalitate, ci aparține competenței instanțelor de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, considerând că aceasta vizează aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii, iar nu de constituționalitatea textului de lege criticat.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.541/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de autorii excepției împotriva sentinței prin care s-a dispus anularea unor acte administrativ-fiscale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravin dispozițiilor art. 21, art. 24 alin. (1), art. 61 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție. Astfel, consideră că "formularea ambiguă a acestui text de lege permite judecătorilor să «legifereze», respectiv să adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, condițiilor și părților față de care termenul de recurs curge de la pronunțare, respectiv de la comunicare". Întrucât textul de lege criticat nu precizează în mod expres cazurile în care termenul legal de 15 zile de declarare a recursului curge de la pronunțare și cazurile în care termenul de declarare a recursului curge de la comunicare, instanțele de judecată îl interpretează "ca fiind o dispoziție derogatorie de la prevederile art. 301 din Codul de procedură civilă și obligatorie pentru instanță".

Dispozițiile legale criticate restrâng astfel dreptul la apărare al părților prezente la dezbateri, cărora nu li s-au comunicat hotărârea, precum și accesul liber la justiție, deoarece sunt obligate să promoveze o cale de atac fără să cunoască considerentele hotărârii pronunțate pentru a putea motiva recursul.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția este întemeiată. Se arată în motivarea acestei opinii că, întrucât textul de lege criticat nu precizează cazurile, condițiile și părțile față de care termenul de recurs curge de la pronunțare, respectiv de la comunicare, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și pe cele ale art. 129 din Constituție.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 21, 24 și 129 din Constituție. În acest sens este menționată Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare."

Critica de neconstituționalitate constă, în esență, în susținerea că redactarea imprecisă a textului legal criticat îi pune pe judecători în situația să adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, condițiilor și părților față de care termenul de recurs în care poate fi atacată hotărârea primei instanțe curge de la pronunțare, respectiv de la comunicare, contravenind astfel prevederilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, ale art. 24 alin. (1) din Constituție referitor la garantarea dreptului la apărare, ale art. 61 alin. (1) din Constituție referitor la rolul Parlamentului și celor ale art. 129 din Constituție privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 21 din Constituție, "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."

Principiul accesului liber la justiție consacrat prin textul citat din Legea fundamentală implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată.

În acest sens s-a pronunțat în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Cazul Rotaru împotriva României, 2000, a statuat că "o normă este «previzibilă» numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita", iar în Cazul Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, a decis că "[...] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă".

În cauza de față Curtea Constituțională constată că legiuitorul a prevăzut în textul de lege supus controlului că hotărârea pronunțată în primă instanță de către instanța de contencios administrativ poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare, fără să precizeze în ce condiții și pentru care participant la proces termenul de recurs se raportează la unul dintre cele două momente procesuale.

Problema nu ar putea fi rezolvată prin aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă, la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece Codul de procedură civilă face distincții clare, în sensul că termenul de recurs curge, pentru procuror, de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii, iar pentru părți, de la comunicarea hotărârii. (Art. 301 și 284 din Codul de procedură civilă). Or, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care formează obiectul excepției de neconstituționalitate, nu face nici o distincție și, datorită redactării restrictive și necondiționate ("de la pronunțare ori de la comunicare"), nici nu lasă posibilitatea aplicării normelor de diferențiere prevăzute în art. 301 și 284 din Codul de procedură civilă.

În aceste condiții judecătorul este constrâns să stabilească el însuși, pe cale jurisprudențială în afara legii, adică substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunța asupra recursului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația puterilor.

Pe de altă parte, părțile nu au un reper sigur al termenului în care pot să atace cu recurs hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ în primă instanță, ceea ce face ca accesul lor la justiție pe calea exercitării căii de atac prevăzute de lege să fie incert și aleatoriu, adică limitat.

Astfel, datorită impreciziei sale, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine și prevederilor art. 21 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală în Dosarul nr. 2.541/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
loading ...