Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 29 iunie 2013

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Având în vedere modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin Codul civil,

ținând seama de faptul că evoluția în plan legislativ menționată nu s-a reflectat într-un mod adecvat și la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflație,

pentru ca sistemul de taxare să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților pentru asigurarea unui proces echitabil, precum și acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale,

ținând cont, astfel, de necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor, dar și, pe de altă parte, a transparenței aplicării normelor în materie implicând o evidență clară asupra tuturor operațiunilor pe care le implică sistemul de taxare,

luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat față de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă, cu consecințe negative pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar și al transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru,

având în vedere că aspectele mai sus menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. -  Jurisprudență (29)

(1) Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
Jurisprudență (107)

(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Jurisprudență (5), Reviste (1)

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
Jurisprudență (2)

Art. 2. -  Jurisprudență (3), Reviste (2)

Taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

Art. 3. -  Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (20), Reviste (2)

(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:
Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (92)

a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;
Jurisprudență (8), Reviste (1)

b) între 501 lei și 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;
Jurisprudență (24)

c) între 5.001 lei și 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;
Jurisprudență (19)

d) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;
Jurisprudență (4)

e) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.105 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei;
Jurisprudență (16)

f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (31)

(2) Se taxează potrivit alin. (1) și următoarele categorii de acțiuni:
Jurisprudență (75)

a) în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea părților în situația anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie acestor cereri;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (16), Reviste (1)

b) privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

c) prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.
Jurisprudență (3)

Art. 4. -  Jurisprudență (1)

(1) În cazul acțiunilor posesorii taxa judiciară de timbru se calculează la o valoare care se stabilește la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită.

(2) Taxa judiciară de timbru pentru acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate se calculează la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituți taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituții.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

Art. 5. -  Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (2), Modele (1), Referințe în cărți (1)

(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (18)

a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii - 3% din valoarea acestora;

b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;
Jurisprudență (4)

c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună - 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;

d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

e) cererea de reducțiune a liberalităților excesive - 3% din valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților;

f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.
Jurisprudență (3)

(2) Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (10)

Art. 6. -  Jurisprudență (23), Referințe în cărți (1)

(1) Cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărții a VI-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă, se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000 lei.
Jurisprudență (51)

(2) Cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 200 lei.
Jurisprudență (80), Reviste (1)

(3) Cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul XI al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 100 lei.
Jurisprudență (1)

(4) Cererile formulate pe cale de ordonanță președințială, când sunt neevaluabile în bani, se taxează cu 20 lei. Când cererea formulată pe cale de ordonanță președințială este evaluabilă în bani, aceasta se taxează cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, dacă valoarea ei depășește 2.000 lei.
Jurisprudență (14), Reviste (1), Modele (2)

Art. 7. -  Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (2), Reviste (1)

Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.

Art. 8. -  Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(1) Se taxează cu 100 lei următoarele acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești:

a) cereri pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nepatrimonial;
Jurisprudență (16)

b) cereri în anularea sau în constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (8)

c) cereri care privesc dreptul de folosință a bunului închiriat sau arendat, dacă acestea nu privesc și plata anumitor sume de bani;
Jurisprudență (76)

d) acțiunile în grănițuire; în ipoteza în care prin aceeași cerere se revendică și o porțiune de teren, la taxa judiciară de timbru stabilită pentru acțiunea în grănițuire se adaugă și taxa corespunzătoare valorii suprafeței revendicate.

(2) Cererea privind repunerea părților în situația anterioară, când nu este accesorie acțiunii în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial se taxează cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei.
Reviste (1)

Art. 9. -  Acțiuni respinse (1), Proceduri (1), Referințe în cărți (1)

Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;
Acțiuni respinse (11), Jurisprudență (6)

b) cereri de strămutare în materie civilă - 100 lei;
Jurisprudență (37), Modele (1)

c) cereri de repunere în termen - 20 lei;
Jurisprudență (1)

d) cereri de perimare - 20 lei;
Jurisprudență (1)

e) cereri de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare și despăgubirile potrivit art. 190 din Codul de procedură civilă - 20 lei;
Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (1)

f) cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă - 20 lei;
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4)

g) cereri pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părților - 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată;
Jurisprudență (1), Modele (2)

h) cereri pentru refacerea înscrisurilor și a hotărârilor dispărute - 50 lei;

i) cereri pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanță - 0,20 lei/pagină;
Jurisprudență (1)

j) cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie - 1 leu/pagină;
Jurisprudență (1)

k) cereri pentru eliberarea oricăror altor certificate prin care se atestă fapte sau situații rezultate din evidențele instanțelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora - 1 leu/pagină;
Jurisprudență (2), Modele (2)

l) cereri pentru eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive, se taxează cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.
Modele (1)

Art. 10. -  Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (31)

(1) În materia executării silite, următoarele cereri se taxează astfel:
Jurisprudență (2), Reviste (1)

a) cereri pentru încuviințarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu - 20 lei;
Modificări (2), Jurisprudență (21)

b) cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii - 50 lei.
Jurisprudență (13), Modele (2)

(2) În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
Acțiuni respinse (5), Jurisprudență (81)

(3) În cazul în care prin contestația la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabilește potrivit art. 3 alin. (1).
Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (2)

(4) Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei.
Jurisprudență (5), Modele (1)

Art. 11. -

(1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează:
Jurisprudență (2)

a) cereri prin care părțile solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere - 20 lei; în cazurile în care înțelegerea sau acordul de mediere privește transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acțiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care înțelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5;
Jurisprudență (8)

b) cereri în legătură cu măsurile asigurătorii - 100 lei; când cererile au ca obiect instituirea de măsuri asigurătorii asupra navelor și aeronavelor se taxează cu 1.000 lei;
Modele (2)

c) contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației - 20 lei.
Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

Art. 12. -

Cererile pentru dobândirea personalității juridice, pentru autorizarea funcționării și pentru înregistrarea unor persoane juridice se taxează după cum urmează:

a) cereri privind înregistrarea partidelor politice sau pentru modificarea statutului acestora - 300 lei;
Jurisprudență (2), Reviste (1)

b) cereri pentru dobândirea personalității juridice de către organizațiile prevăzute în Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora - 200 lei;
Jurisprudență (1), Modele (2)

c) cereri pentru dobândirea personalității juridice de către asociațiile fără scop lucrativ, fundații, uniuni și federații de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și pentru modificarea actelor constitutive ale acestora - 100 lei.
Jurisprudență (9)

Art. 13. -

Acțiunile formulate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală se taxează după cum urmează:

a) pentru recunoașterea dreptului de autor și a drepturilor conexe, pentru constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor și a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum și pentru luarea oricăror măsuri în scopul prevenirii producerii unor pagube iminente, pentru asigurarea reparării acestora ori pentru restabilirea dreptului atins - 100 lei;
Jurisprudență (5)

b) pentru recunoașterea calității de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenție, din contractele de cesiune și licență, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului - 100 lei;
Jurisprudență (2)

c) cererile neevaluabile în bani privitoare la drepturile conferite de marcă, desene și modele industriale - 300 lei.

Art. 14. -  Jurisprudență (7), Modele (9)

(1) Acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 287/2004, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, se taxează cu 200 lei.
Jurisprudență (11)

(2) Cererile de competența instanțelor judecătorești având ca obiect înregistrări în registrul comerțului se taxează cu 100 lei.
Jurisprudență (2), Modele (1)

Art. 15. -  Jurisprudență (1), Proceduri (1), Referințe în cărți (2)

Taxele judiciare de timbru pentru unele acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie sunt următoarele:

a) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. a) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul civil - 200 lei;

b) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. b) și c) din Codul civil - 100 lei;

c) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil - 50 lei;

d) cererea privind acordarea despăgubirilor sau pentru stabilirea prestației compensatorii - 50 lei;

e) pentru cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divorț și care au ca obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei - 20 lei fiecare cerere;
Jurisprudență (19)

f) orice altă cerere neevaluabilă în bani - 20 lei, dacă nu sunt scutite, potrivit legii, de taxă de timbru.
Modele (4), Comentarii expert (1)


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
loading ...