Universul Juridic nr. 10/2019

Regimul matrimonial din perspectiva "celor din afară". Repere de drept internațional privat ale opozabilității regimului
de Dan Andrei Popescu

24 octombrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Regimul matrimonial. Considerații introductive

Regimul matrimonial a fost definit ca fiind un ansamblu de norme care reglementează relațiile patrimoniale dintre soți, precum și în ceea ce privește relațiile lor cu terții, ca efect al încheierii sau disoluției căsătoriei(1). Art. 3 par. 1 lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale(2) definește regimul matrimonial ca fiind:

"un set de norme privind raporturile patrimoniale dintre soți și dintre soți și terți, ca rezultat al căsătoriei sau al desfacerii acesteia".

Regulamentul amintit a fost adoptat urmând procedura cooperării consolidate. Această procedură a fost urmată și în privința Regulamentului (UE) 1259/2010 (Roma III) de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp(3) . Procedura cooperării consolidate permite statelor membre (cel puțin nouă state) care doresc să adâncească cooperarea în domenii ce nu aparțin competenței exclusive a UE să instituie o formă de integrare superioară. Așa cum s-a arătat, "imposibilitatea de a întruni unanimitatea nu este un obstacol dirimant la aplicarea actelor normative europene, direct și prioritar, în dreptul statelor membre. Este vorba despre aplicarea regulamentelor europene, în acele state care au agreat participarea la cooperarea judiciară (în formă consolidată) în materie civilă. Intenția de a aplica prevederile regulamentelor, față în față cu refuzul unor state de a accepta actele normative, se conjugă și dau naștere cooperării consolidate. Practica aplicării regulamentelor europene a validat această formă de cooperare, aflată «la jumătatea drumului». Pe de o parte, unele state doresc să intre sub incidența reglementărilor europene (și, implicit, agreează unificarea în domeniul respectiv), în timp ce alte state nu au intenția de a permite, sub suveranitatea lor, aplicarea altor dispoziții legale decât cele naționale (și, după caz, convenționale, rezultate din tratatele bilaterale sau multilaterale pe care le-au ratificat) "(4) .

2. Câteva repere despre opozabilitate, privită din perspectiva dreptului internațional privat

Problema opozabilității este una dintre cele mai delicate în dreptul internațional privat. Ea este legată de efectele unor acte încheiate într-o anume țară, dar care urmează să se producă, integral sau parțial, pe teritoriul altei țări, respectiv de situații juridice născute într-un anume loc, dar care sunt invocate, ulterior, într-un alt loc, într-o altă țară.

La modul general, opozabilitatea a fost definită ca fiind aptitudinea unui act sau a unei situații juridice determinate, de a-și produce efectele în privința terților: "aptitude d'un droit, d'un acte (convention, jugement, etc.), d'une situation de droit ou de fait à faire sentir ses effets à l'égard des tiers (c'est-à-dire ici de personnes qui ne sont ni titulaires du droit ni parties à l'acte ni ayants cause ou créanciers de ces parties ni concernées en premier par la situation) non en soumettant ces tiers aux obligations directement nées de ces éléments (ce qui constitue, dans le cas spécifiés où cela se produit, une extension de l'effect obligatoire d'un acte par exception au principe de l'effect relatif de celui-ci), mais en les forçant à reconnaître l'existence des faits, droits et actes dits opposables (s'ils sont par ailleurs légalement prouvés), à les respecter comme des éléments de l'ordre juridique et à en subir les effets, sous rèserve de leur opposition lorsque la loi leur en ouvre le droit"(5).

În dreptul internațional privat, opozabilitatea (Drittwirkung) nu poate fi gândită strict în termenii, calitățile sau parametrii actului încheiat, ci, de regulă, excedează acestuia. Înainte de a fi o calitate a actului, opozabilitatea este o "stare", un indicator al circuitului juridic național sau european, menit să confere încredere, predictibilitate și stabilitate acestuia. Ea poate fi gândită, din perspectiva titularului dreptului subiectiv, ca un instrument de eficacitate a dreptului deja dobândit potrivit legii aplicabile actului juridic aparținând altui stat (extraterritoriale Wirkung), sau, privind lucrurile din perspectiva terților, ca o formă de protecție juridică a acestora (Schützwirkung) împotriva impunerii unor efecte izvorând din acte încheiate într-o altă țară sau guvernate de o lege străină, acte de care aceștia nu puteau avea, în mod rezonabil, cunoștință. Dar, înainte de a o gândi din perspectiva actului încheiat, opozabilitatea trebuie privită, în primul rând, din perspectiva terților, pentru că interesele lor trebuie să primeze. Opozabilitatea reprezintă o stare a naționalului, a circuitului juridic național în care pătrund efectele actelor sau situațiilor juridice născute transnațional. De aceea, opozabilitatea nu poate fi gândită, în principiu, dincolo de orizontul natural al privirii ochiului terților, dincolo de frontierele naționalului. Din perspectiva opozabilității drepturilor, Europa nu este un spațiu fără frontiere!

Atunci când ne referim la acte juridice, mai ales la cele având ca obiect constituiri sau transmisiuni de drepturi in rem asupra bunurilor, opozabilitatea apare mai degrabă ca un concept național. Regimul circulației acestora, mai ales în privința imobilelor, este reglementat strict în dreptul național aparținând fiecărui stat. Și avem aici în vedere atât sfera drepturilor reale ce se pot naște asupra acestora (numerus clausus), cât și regimul circulației și al dobândirii lor, forma și publicitatea actelor, inclusiv condițiile și efectele opozabilității.

Putem conferi opozabilității și o accepțiune mai largă, incluzând aici și recunoașterea și executarea drepturilor sau situațiilor juridice conferite potrivit hotărârilor judecătorești străine. Este însă o opozabilitate atipică, deoarece ea nu vizează în principiu terții, ci părțile din acele hotărâri. Și, oricum, impactul lor asupra terților trebuie gândit diferențiat, în funcție de materia sau domeniul vizat. De exemplu, deschiderea în străinătate a unei proceduri de insolvență împotriva unei societăți de naționalitate străină, având calitatea de creditor al restului de preț (vânzător) ce i se datorează ca urmare a unei vânzări încheiate în România privind un imobil situat aici devine opozabilă cumpărătorului român, debitor al obligației de plată a restului de preț, ca efect direct al Regulamentului european al insolvenței(6). Este una dintre puținele excepții când, din rațiuni economice, opozabilitatea actelor este gândită holistic, la nivel european. Dar și aici întâlnim importante derogări și atenuări, pentru a evita impactul acestei proceduri asupra siguranței și integrității circuitului privat național. Astfel, deschiderea procedurii de insolvență nu poate afecta drepturile reale aparținând creditorilor sau terților asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile sau imobile, aflate în proprietatea debitorului și care se găsesc situate pe teritoriul unui alt stat membru decât cel al deschiderii procedurii de insolvență.

În funcție de criteriul opozabilității, putem distinge între două lumi: lumea "celor aflați înăuntru" și lumea "celor din afară". Prima este guvernată de legea actului sau faptului generator, cu rare excepții (e.g., ordinea publică internațională), în vreme ce cea din urmă rămâne, în principiu, la dispoziția normelor de protecție aparținând sistemului de drept al statului pe al cărui teritoriu se produc efectele vizate.

Ca regulă, opozabilitatea aparține legii locului producerii efectelor juridice, iar nu legii locului nașterii lor. Opozabilitatea "domiciliază" pe teritoriul statului unde aceste efecte se doresc a fi extinse. Terții, cărora se intenționează opunerea unor efecte, nu pot fi obligați să cunoască sursa acestora și nici legea aplicabilă actului sau faptului lor generator atunci când acestea s-au născut într-un alt spațiu juridic. Sunt îndreptățiți să le ignore!

Stabilitatea circuitului privat și, în egală măsură, protecția terților impun limitarea opozabilității efectelor la ceea ce, în mod rezonabil, poate fi vizualizat. Ochii terților nu pot fi obligați să privească dincolo de orizontul natural al privirii, adică dincolo de spațiul juridic aparținând locului producerii și invocării efectelor. În felul acesta, opozabilitatea intră în câmpul gravitație și reglementare al lex loci effectum, care poate fi, după caz, lex rei sitae, adică legea locului situării bunului mobil la data invocării efectelor, respectiv legea locului situării imobilului, legea locului producerii efectelor reprezentării, legea locului deschiderii procedurii de insolvență (lex concursus), legea efectelor regimului matrimonial, legea locului invocării certificatului european de moștenitor, legea aplicabilă clauzei atributive de jurisdicție etc.

* Este extras din Revista de Dreptul Familiei nr. 1-2/2019.

(1) B. Reinhartz, în: U. Bergquist, D. Damascelli, R. Frimston, P. Lagarde, B. Reinhartz, The EU Regulations on Matrimonial and Patrimonial Property, Oxford University Press, Oxford, 2019), p. 40, par. 3.02: "Matrimonial property regime means a set of rules concerning the property relationships between the spouses and in their relations with third parties, as a result of marriage or its dissolution".

(2) Publicat în JO L 183, 8 iulie 2016.

(3) Publicat în JO L 343, 29 decembrie 2010. Cu privire la acest Regulament, a se vedea: Ch. Althammer, Brüssel IIa Rom III. Kommentar zu den Verordnungen (EG) 2201/2003 und (EU) 1259/2010, Ed. C.H. Beck, München, 2014, pp. 291-391; P. Franzina, "The law applicable to divorce and legal separation under Regulation (EU) no. 1259/2010 of 20 December 2010", (2011) 2 Cuadernos de Derecho Transnacional 85, p. 87: "The unification of the rules on the law applicable to divorce and legal separation and the unification of the rules governing jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in this area pursue, in the end, a common goal, that of ensuring a high degree of legal certainty as regards transnational family relationships in Europe. As a matter of fact, the combined operation of Regulation No. 2201/2003 and Regulation No. 1259/2010 should allow the spouses to: (i) determine on objective grounds the Member State where divorce or separation proceedings may be instituted; (ii) identify in advance the substantive law governing the merits (and reasonably predict, on that basis, the outcome thereof); (iii) rely on a European-wide recognition of relevant decisions". Regulamentul este aplicabil în 14 state membre: Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Ungaria. Regulamentul nu se aplică însă divorțurilor private: cauza Sahyouni, C-372/16, 20 decembrie 2017, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că art. 1 al acestui Regulament "trebuie interpretat în sensul că un divorț care rezultă dintr-o declarație unilaterală a unuia dintre soți în fața unei instanțe religioase, precum cel în discuție în litigiul principal, nu intră în domeniul de aplicare material al acestui regulament". A se mai vedea și G. Florescu, Scurte considerații privind legea aplicabilă divorțului în dreptul internațional privat român. Analiza Regulamentului (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp, (2013) 10 Pandectele Săptămânale.

(4) C. Jugastru, Scurtă privire asupra cooperării consolidate în dreptul internațional privat al familiei, (2019) 3 Revista Universul Juridic 7, pp. 7-8. Procedura cooperării consolidate exprimă, în opinia noastră, interfața unei Europe "cu mai multe viteze". Și este normal să fie așa, cel puțin atâta vreme cât nu toate statele membre sunt decise să parcurgă, în același ritm, drumul adâncirii federalismului juridic european. Astfel că, folosind expresia distinsei noastre colege, această formă de cooperare, "aflată la jumătatea drumului", reprezintă o formă de "mai mult" pentru statele care pun pe primul plan cetățeanul european, interesele lui, în primul rând cele legate de predictibilitatea și siguranța în circuitul privat transnațional. Pe de altă parte, este adevărat că, din punct de vedere teritorial, geografic, putem vorbi despre "jumătatea drumului" [sau, după caz, despre "trei sfertul" lui, în funcție de întinderea cumulată a teritoriilor statelor membre (cel puțin nouă] care participă la respectiva cooperare consolidată), însă, din punct de vedere al efectelor, regulamentele adoptate în procedura cooperării consolidate reprezintă, indiscutabil, o formă de progres pe calea adâncirii cooperării și integrării europene.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...