Consiliul Comunităților Europene

Regulamentul nr. 3577/1992 de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim)
Număr celex: 31992R3577

Modificări (...)

În vigoare de la 12 decembrie 1992

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă
sau autentifică-te
  •  

REGULAMENTUL (CEE) nr. 3577/92 AL CONSILIULUI
din 7 decembrie 1992
de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la
transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special art. 84 alin. (2),

având în vedere propunerea modificată a Comisiei1,

având în vedere avizele Parlamentului European2,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social3,

întrucât la 12 iunie 1992 Parlamentul European a adoptat rezoluția privind liberalizarea cabotajului maritim și consecințele sale economice și sociale;

întrucât în conformitate cu art. 61 din Tratat, libera circulație a serviciilor în domeniul transportului maritim trebuie să fie reglementată de dispozițiile titlului referitor la transporturi;

întrucât eliminarea restricțiilor cu privire la furnizarea de servicii de transport maritim în interiorul statelor membre este necesară pentru crearea pieței interne; întrucât piața internă va cuprinde un spațiu în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor;

întrucât, din acest motiv, libertatea de a furniza servicii ar trebui să se aplice transporturilor maritime între statele membre;

întrucât beneficiarii acestei libertăți ar trebui să fie armatorii comunitari care operează nave înmatriculate într-un stat membru și arborează pavilionul acestui stat membru, indiferent dacă are sau nu ieșire la mare;

întrucât această libertate va fi extinsă la nave înmatriculate și în registrul Euros de îndată ce acest registru va fi aprobat;

întrucât, pentru a evita denaturarea concurenței, armatorii comunitari care exercită libertatea de a furniza servicii de cabotaj ar trebui să îndeplinească toate condițiile pentru practicarea cabotajului în statul membru în care sunt înmatriculate navele lor; întrucât armatorii comunitari care operează nave înmatriculate într-un stat membru care nu au dreptul de a practica cabotajul în acel stat ar trebui totuși să beneficieze de prezentul regulament în cursul unei perioade de tranziție;

întrucât aplicarea acestei libertăți ar trebui să fie progresivă și să nu urmeze neapărat un model uniform pentru toate serviciile în cauză, ținând cont de natura anumitor servicii specifice și de dimensiunea efortului pe care anumite economii din Comunitate care prezintă diferențe de dezvoltare va trebui să îl susțină;

întrucât introducerea noțiunii de servicii publice, aducând după sine anumite drepturi și obligații pentru armatorii respectivi, poate fi justificată de necesitatea de a asigura servicii de transport regulat adecvate spre, dinspre și între insule, cu condiția să nu existe nici o discriminare pe bază de naționalitate sau rezidență;

întrucât ar trebui adoptate dispoziții astfel încât să poată fi luate măsuri de salvgardare în ceea ce privește piețele de transport maritim afectate de o perturbare gravă sau în caz de urgență;

întrucât, în acest scop, ar trebui introduse proceduri adecvate de luare a deciziilor;

întrucât, având în vedere necesitatea de a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței interne și de a proceda la eventuale adaptări în lumina experienței, Comisia ar trebui să prezinte un raport asupra aducerii la îndeplinire a prezentului regulament și, dacă este necesar, să prezinte propuneri suplimentare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
loading ...