Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 332/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) ultima teză din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 august 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) teza ultimă din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Consiliul Local al Orașului Ocna Sibiului în Dosarul nr. 545/85/2015 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.157D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 16 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 545/85/2015, Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) teza ultimă din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Excepția a fost ridicată de Consiliul Local al Orașului Ocna Sibiului, cu ocazia soluționării cererii de chemare în judecată formulată de Prefectul județului Sibiu, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului nr. 78/2014 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al orașului Ocna Sibiului a unor imobile - teren, situate în intravilanul acestuia, ca fiind neîntemeiată și nelegală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că dispozițiile art. 136 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează, în mod expres și limitativ, care sunt bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică constituie legea organică ce stabilește, în cuprinsul anexei sale, bunurile din domeniul public exclusiv al statului și al unităților administrativ- teritoriale. De asemenea, la punctul III din anexa menționată se enumeră bunurile ce alcătuiesc domeniul public exclusiv al comunelor, orașelor și municipiilor, terenurile ce fac obiectul prevederilor de lege criticate nefiind cuprinse în aceasta. Susține că prin art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 se interzice trecerea terenurilor ce fac obiectul acestor prevederi de lege din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, astfel încât se instituie o altă categorie de bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, altele decât cele prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituție, neexistând vreo justificare pentru ca respectivele terenuri intravilane, fără o valoare publică deosebită, să fie menținute exclusiv în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

6. Susține, totodată, că art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituție consacră principiul autonomiei locale care se exercită prin autoritățile administrației publice locale și prin care se rezolvă treburile publice din orașe și comune, după cum interesele locale impun la un anumit moment. Textele de lege criticate interzic trecerea terenurilor menționate din domeniul public în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, prin aceasta, în opinia autorului excepției, îngrădindu-se dreptul și libertatea autorităților publice locale de a decide, în temeiul principiului autonomiei locale și interesului public local, asupra modului în care administrează domeniul public și privat al municipiului, orașului sau comunei.

7. Susține că dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) consacră principiul supremației Legii fundamentale și al obligativității legilor, ceea ce semnifică faptul că legile în vigoare trebuie respectate nu numai în sensul aplicării concrete a acestora, ci și cu ocazia edictării lor. Arată că, în aplicarea acestui principiu, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat că, potrivit art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginală "Evitarea paralelismelor", în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. Așadar, este inadmisibilă existența, simultan, a două acte normative, de nivel diferit, care să reglementeze în mod diferit aceleași raporturi juridice, în speță Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 213/1998. Or, prevederile art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 interzic trecerea unor terenuri intravilane din proprietatea statului în domeniul privat al unităților administrativ- teritoriale, în timp ce Legea nr. 213/1998 permite, urmând procedura reglementată de art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (2), trecerea acelorași terenuri din proprietatea statului în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale. Susține autorul că, prin aceasta, textele de lege criticate încalcă preeminența Legii nr. 24/2000, întrucât reglementează în mod diferit față de Legea nr. 213/1998 aceleași raporturi juridice.

8. Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care revine legiuitorului sarcina de a stabili modul de reglementare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Observă că, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 136 alin. (3), în categoria bunurilor ce fac obiect exclusiv al proprietății publice se regăsesc "bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică". Or, Legea nr. 18/1991 este lege organică, iar bunurile care intră sub incidența acestui act normativ fac parte din proprietatea publică a statului. Cât privește încălcarea, prin prevederile de lege criticate, a dispozițiilor constituționale ale art. 120 și art. 121, apreciază că aceasta nu poate fi reținută. În acest sens, arată că dispozițiile constituționale invocate se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ- teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Principiul autonomiei locale nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta normele cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării, recunoscând existența unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicție cu interesele naționale, în acest sens fiind dispozițiile art. 121 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe", dispozițiile constituționale ale art. 137 alin. (1) referitoare la formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale autorităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, dispozițiile art. 138 alin. (4) din Legea fundamentală, care stabilesc că "Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii.", precum și Decizia Curții nr. 743 din 16 decembrie 2014. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, observă că autorul excepției își motivează critica de neconstituționalitate prin compararea soluțiilor legislative consacrate prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 213/1998. Apreciază că aceste aspecte privesc o problemă de aplicare a legii, de competența instanței judecătorești, excedând competența instanței de contencios constituțional. Invocă deciziile Curții nr. 343 din 24 septembrie 2013 și nr. 351 din 24 iunie 2014.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții, art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) teza ultimă din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Din motivele dezvoltate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, astfel cum au fost modificate prin articolul unic din Legea nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, precum și dispozițiile art. 36 alin. (1) ultima teză din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Prevederile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 18/1991:

"

(2) Schimbarea regimului juridic al terenurilor prevăzute la alin. (1), din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale respective în proprietatea privată a acestora, este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută." Curtea reține că alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 18/1991, republicată, prevede că: " (1) Terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. În acest sens, secretarul unității administrativ-teritoriale are obligația ca, în termen de 30 de zile de la înregistrarea fiecărui deces al persoanelor respective, să comunice camerei notarilor publici competente datele prevăzute la art. 68 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, în vederea dezbaterii procedurii succesorale. Neîndeplinirea de către secretarul unității administrativ-teritoriale a obligației prevăzute în prezentul alineat se sancționează administrativ, potrivit legii.";

- Art. 36 alin. (1) ultima teză:

"

Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26."

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 120 alin. (1) care stabilește că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, art. 121 alin. (1) și (2) referitor la autoritățile comunale și orășenești și art. 136 alin. (3) care reglementează cu privire la bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost invocată într-o cauză aflată pe rolul instanței de contencios administrativ, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de prefectul județului Sibiu, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului nr. 78/2014 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al orașului Ocna Sibiului a unor imobile - teren, situate în intravilanul acestuia, ca fiind neîntemeiată și nelegală. Totodată, Curtea reține că, prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Ocna Sibiului nr. 78 din 30 septembrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, a fost atestată apartenența la domeniul privat al orașului Ocna Sibiului și în administrarea Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului a unor imobile - terenuri, situate în intravilanul orașului. Secretarul orașului a refuzat contrasemnarea Hotărârii nr. 78/2014, invocând prevederile art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Anterior, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului nr. 38 din 30 aprilie 2014, a fost atestată apartenența acelorași imobile la domeniul public al orașului Ocna Sibiului și în administrarea Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului. Terenurile în cauză fac obiectul unor drepturi de concesiune ai căror titulari sunt proprietarii caselor construite pe aceste terenuri, drepturi înscrise în cartea funciară - foaia de sarcini. Ca urmare a Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ocna Sibiului nr. 38 din 30 aprilie 2014, pentru fiecare teren concesionat s-a făcut o înscriere provizorie în cartea funciară a dreptului de proprietate, cu mențiunea "dobândit prin lege", în favoarea domeniului public al orașului Ocna Sibiului.

16. Curtea reține că, potrivit art. 36 alin. (1) din capitolul III al Legii nr. 18/1991, cu denumirea "Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale", terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, "la data prezentei legi, trec" în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, "urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".

17. Curtea observă că, din punct de vedere al structurii logico- juridice, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 este o normă de drept incompletă, lipsindu-i un element de structură, astfel încât face trimitere la articolul din aceeași lege care îl conține. Astfel, din formularea ultimei teze a art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 - "urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26" - rezultă că această normă juridică urmează a se completa, împrumutând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 din aceeași lege. Prin urmare, Curtea reține că norma juridică cuprinsă în art. 36 alin. (1) este o normă de trimitere cu privire la regimul juridic al terenurilor ce fac obiectul său de reglementare.

18. Cât privește norma completatoare, respectiv art. 26 din Legea nr. 18/1991 - astfel cum era reglementată la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 (respectiv, 20 februarie 1991) - aceasta stabilea că:

"

(1) Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social- culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24.

(2) Până la efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (1), terenurile vor fi înscrise și folosite conform destinației avute."

19. Așadar, din categoria terenurilor care rămâneau la dispoziția comisiilor de fond funciar făceau parte și terenurile agricole din intravilan aduse sau preluate în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la membrii cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori. Curtea reține că aceste terenuri treceau în domeniul privat al comunei, orașului sau al municipiului și în administrarea primăriilor, urmând a fi vândute, concesionate sau date în folosință, în condițiile legii, celor care solicitau să-și construiască locuințe și nu aveau teren, ori pentru amplasarea de obiective social- culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute de art. 24 din Legea nr. 18/1991.

20. În aceste condiții, Curtea constată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, potrivit art. 36 alin. (1) a operat o dezafectare ope legis din domeniul public al statului, prin trecerea terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care erau în administrarea primăriilor, în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau a municipiilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicitau să-și construiască locuințe și nu aveau teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24 din lege, de vreme ce aceste terenuri împrumutau regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 din lege.

21. Curtea observă că prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991 - norma completatoare - au fost modificate prin Legea nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, iar, ca urmare a modificării menționate, terenurile situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori trec în proprietatea publică a unităților administrativ- teritoriale și în administrarea consiliilor locale, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. Potrivit alin. (2) al art. 26, schimbarea regimului juridic al acestor terenuri din proprietatea publică a unităților administrativ- teritoriale în proprietatea privată a acestora este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută.

22. Cu privire la regimul juridic al moștenirilor vacante, Curtea reține că, potrivit art. 477 din Codul civil din 1864, "toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Cu privire la aceste prevederi ale Codului civil din 1864, Curtea observă că încă din perioada interbelică au fost formulate critici referitor la stabilirea apartenenței la domeniul public a averilor vacante și fără stăpân. S-a susținut că acestea nu pot intra decât în domeniul privat al statului, deoarece ele nu sunt afectate unui interes general. Numai dacă administrația le-ar afecta ulterior unui interes general ele ar intra în domeniul public al administrației. De asemenea, doctrina contemporană reține că în patrimoniul statului aceste bunuri se află în domeniul privat, iar nu în domeniul public. Ulterior, Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică a îndreptat eroarea cuprinsă în art. 477 din Codul civil din 1864, precizând în art. 25 că "În accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 din Codul civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ- teritoriale, după caz." Așadar, coroborând prevederile art. 477 din Codul civil din 1864 cu cele ale art. 25 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului se constituie și din succesiunile vacante și bunurile fără stăpân, întrucât, în absența unei prevederi legale exprese, bunurile respective aparțin statului, iar nu unei unități administrativ-teritoriale.

23. Însă Curtea reține că, potrivit art. 963 alin. (3) din noul Cod civil, "În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii." Așadar, noul Cod civil creează expres o vocație reziduală a statului, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, temeiul juridic al dobândirii de către acesta a moștenirii vacante fiind dreptul de suveranitate a statului, de vreme ce statul ia în stăpânire orice bun fără stăpân care se află pe teritoriul său. Art. 553 alin. (2) teza întâi din noul Cod civil, având denumirea marginală "Proprietatea privată", stabilește faptul că "Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară", în același sens fiind și art. 1.138 din noul Cod civil - "Moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să înlăture această regulă." În aceste condiții, Curtea observă că regimul juridic specific aplicabil dreptului de proprietate asupra moștenirilor vacante este reglementat de alin. (2) al art. 553 din actualul Cod civil într-o modalitate diferită și neechivocă față de textul art. 477 din Codul civil din 1864. Așadar, noul Cod civil inovează în materie, acordând comunei, orașului sau municipiului, după caz, în a cărui rază teritorială se află bunurile succesorale la data deschiderii moștenirii, vocație generală de a culege moștenirile vacante. Dreptul de proprietate se va dobândi fără înscriere în cartea funciară - soluție conformă art. 887 alin. (1) din noul Cod civil, potrivit căruia drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, iar moștenirea vacantă intră în domeniul privat al unuia dintre subiectele de drept menționate (comuna, orașul sau municipiul). Potrivit art. 55 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 553 alin. (2) din Codul civil se aplică numai moștenirilor deschise după intrarea în vigoare a noului Cod civil.

24. Curtea reține, de asemenea, că, potrivit art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, la data intrării în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011) se abrogă orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile art. 26 din Legea nr. 18/1991, republicată, au fost abrogate expres, indirect, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, așa încât, începând cu data de 1 octombrie 2011, regimul juridic aplicabil moștenirilor vacante este cel stabilit de Codul civil în vigoare.

25. Față de toate cele arătate, având în vedere modificarea regimului juridic aplicabil moștenirilor vacante, caracterul incomplet al normei juridice cuprinse în art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, consecințele asupra litigiului în care prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate invocate de autor privesc modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate, în raport cu prevederile noului Cod civil, de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 36 alin. (1) ultima teză din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepție ridicată de Consiliul Local al Orașului Ocna Sibiului în Dosarul nr. 545/85/2015 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 mai 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
loading ...