Pandectele Săptămânale (Rosetti) nr. 4/2016

Acțiune în revendicare. Coparticipare procesuală pasivă facultativă. Invocarea aceluiași titlu de proprietate față de toate părțile chemate în judecată. Unicitatea cauzei juridice. Extinderea efectelor hotărârii judecătorești favorabile și asupra pârâților care nu au exercitat calea de atac a apelului, Editura Rosetti
de Înalta Curte de Casație și Justiție

19 mai 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prin cererea formulată la data de 7 octombrie 2005, reclamanții A., B. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții C., D., E., F., G., H., J., I., K., L., M., N., R. și O. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3372,13 mp situat în Craiova.

Printr-o precizare de acțiune ulterioară s-a solicitat și constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise pârâților conform Legii nr. 18/1991 și deciziei nr. 81 din 8 mai 1992 a Prefecturii Dolj. De asemenea, suprafața de teren revendicată a fost precizată ca fiind de 1804 m.p., liberă construcții.

Prin sentința civilă nr. 282 din 14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj (în rejudecare, după desființarea sentinței nr. 251/2008) s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamanți.

S-a reținut că pe rolul Tribunalului Dolj se află dosarul nr. xx1/2004 care are ca obiect contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în care a fost disjunsă acțiunea în revendicare ce face obiectul analizei prezentului dosar și că dosarul ce are ca obiect contestația în baza Legii nr. 10/2001 este suspendat în baza art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea prezentei acțiuni în revendicare.

Tribunalul a constatat că excepția de inadmisibilitate este întemeiată, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 14 februarie 2001, dreptul comun a fost înlocuit cu acest act normativ, ce cuprinde norme speciale și o procedură administrativă prealabilă obligatorie.

Reclamanții au formulat cerere de completare a hotărârii, susținând că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere având ca obiect nulitatea dispoziției nr. 81/1992, emisă de Prefectura Dolj, cerere respinsă prin încheierea din 20 octombrie 2009.

Apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței și a încheierii de respingere a cererii de completare a dispozitivului acesteia a fost admis prin decizia civilă nr. 64 din 3.03.2010 a Curții de Apel Craiova, cu consecința desființării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivare, s-a reținut că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea în revendicare ca fiind inadmisibilă și astfel, nu a cercetat fondul cauzei, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I C.proc.civ.

Împotriva deciziei au formulat recurs pârâții C., D., Q., P., T., precum și pârâții J., U., N., I., H., V., respinse ca nefondate prin decizia nr. 5908 din 8 iulie 2011 a ÎCCJ, Secția I civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că cererea în revendicarea terenului în suprafață de 3.372,13 mp a fost formulată exclusiv în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, deoarece persoanele juridice au fost chemate în judecată în cererea de constatare a nulității absolute a titlurilor de proprietate emise conform Legii nr. 18/1991, precum și a deciziei nr. 81/1992 a Prefecturii județului Dolj.

S-a apreciat că cererea în revendicare formulată împotriva persoanelor fizice este admisibilă, chiar după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Aceasta, întrucât potrivit Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, nu se poate considera că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul, într-o atare acțiune, să se poată prevala, la rândul său, de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

Finalitatea unei acțiuni în revendicare fiind redobândirea posesiei, ca stare de fapt, la care reclamanții se socotesc îndreptățiți, nu poate fi ignorat că, prin parcurgerea procedurii prevăzute de legea specială, reclamanții nu ar obține însăși restituirea în natură a imobilului, ci doar măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu art. 20 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, dat fiind că imobilul a fost înstrăinat foștilor chiriași.

Ca atare, cererea în revendicare împotriva unor asemenea cumpărători ai imobilului nu este inadmisibilă, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel.

S-a arătat că o atare analiză trebuie realizată însă, în raport cu art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, așa cum rezultă din Decizia în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție și nu în condițiile art. 480 C.civ., în condițiile în care imobilul în litigiu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În acest sens, s-a dat îndrumarea ca instanța să cerceteze dacă reclamanții au un „bun" în sensul Convenției, ținând cont de jurisprudența Curții europene dezvoltată în materie și de faptul că în ce privește conținutul noțiunii de „bun", spre deosebire de jurisprudența formată pe tiparul cauzei Păduraru contra României din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele Străin și Porțeanu - în care s-a apreciat că simpla pronunțare a unei hotărâri judecătorești, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv, prin care s-a constatat nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificată de proprietate - în cauza Atanasiu și alții c. României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din 22 noiembrie 2010), se arată că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (paragrafe 140 și 143).

S-a menționat de asemenea că, dată fiind importanța deosebită a hotărârii - pilot din perspectiva procedurii declanșate în vederea schimbării esențiale a procedurii de acordare a despăgubirilor, această decizie nu poate fi ignorată de către instanțele naționale, impunându-se a fi aplicată și în cauzele pendinte, în interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Totodată, în absența unei hotărâri de restituire, nu poate fi recunoscută reclamanților decât o creanță, constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Reluând judecata, Tribunalul Dolj, Secția I civilă a pronunțat sentința nr. 150 din 11 mai 2012 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A respins excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii în revendicare. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți având ca obiect revendicare imobiliară. A obligat pe pârâți să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele suprafețe: pârâții V., H., S., T., J., I., N. și U. - suprafața de 661 mp; pârâtele P. și Q. - suprafața de 167 mp; pârâta X. - suprafața de 167 mp; pârâții C. și D. - suprafața de 167 mp; pârâta Z. - suprafața de 166 mp, toate situate în Craiova, individualizate conform raportului de expertiză. A respins cererea în revendicare față de pârâta Primăria municipiului Craiova. A respins cererea privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 81/1992 emisă de Prefectura județului Dolj.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...