Universul Juridic nr. 10/2017

Opinii privind condițiile pentru admisibilitatea ordonanței președințiale
de Marius Ionel Nicolau

11 octombrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Considerații generale

Uneori se ivesc situații când procedura parcursă într-o judecată obișnuită, prin durata mare de timp scursă până la pronunțarea unei hotărâri, poate produce anumite prejudicii ireversibile uneia dintre părțile implicate în proces. Pentru astfel de situații legiuitorul ne pune la dispoziție o procedură rapidă, cu efecte temporare, denumită ordonanță președințială.

Această procedură specială a fost introdusă în legislația noastră cu ocazia modificărilor aduse Codului de procedură civilă 1865 (1) în anul 1900(2) . Procedura a fost preluată din dreptul francez, unde ordonanța se pronunța de președinte, pe baza unui referat scris asupra piedicilor întâlnite, întocmit de organul de executare sau chiar de partea interesată, care întâmpina dificultăți în executarea silită a dreptului său înscris în titlu executoriu. Tocmai de aceea, în literatura și în practica judiciară mai veche se folosea și denumirea de "ordonanță de referee"(3) .

Potrivit art. 484 C. pr. civ. francez(4) , "L'ordonnance de référé" este o decizie provizorie, pronunțată la cererea unei părți în prezența sau cu citarea celeilalte părți, prin care judecătorul, care nu este învestit cu soluționarea pe fond a cauzei, poate ordona luarea imediată a unor măsuri absolut necesare.

Noul Cod de procedură civilă român, adoptat prin Legea nr. 134/2010(5) modificată prin Legea nr. 76/2012(6) și intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, reglementează ordonanța președințială în Cartea a VI-a, destinată procedurilor speciale, în Titlul VI, art. 997-1002.

Legiuitorul nu definește noțiunea de ordonanță președințială însă, în art. 997 C. pr. civ., stabilește condițiile de admisibilitate ale procedurii ordonanței președințiale. Astfel, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ulterior, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări(7) .

În literatura de specialitate(8) s-a arătat că termenul de ordonanță președințială este susceptibil de două accepțiuni.

Într-o primă accepțiune, ordonanța președințială este o instituție de drept, reglementată de Codul de procedură civilă în cadrul procedurilor speciale, adică un ansamblu de norme juridice.

Din această perspectivă, ordonanța președințială este procedura civilă specială "prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o aparență de drept, solicită instanței să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări. Fiind de natură contencioasă, ordonanța președințială este guvernată de principiul contradictorialității și presupune întotdeauna existența pârâtului"(9).

Într-o altă accepțiune, ordonanța președințială semnifică tocmai hotărârea judecătorească prin care instanța dispune cu privire la cererea dedusă judecății, în cadrul procedurii cu același nume(10).

II. Condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale

Pe lângă condițiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conținutul acțiunii civile - formularea unei pretenții, interesul, capacitatea și calitatea procesuală - admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea anumitor condiții speciale, care se desprind din art. 997 alin. (1) C. pr. civ.

Astfel, în mod tradițional, se consideră că, pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanță președințială, trebuie îndeplinite trei condiții, și anume: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

Dispozițiile art. 997 alin. (1) C. pr. civ., prevăd că prin ordonanța președințială se pot lua măsuri provizorii, în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara ulterior, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.

O eventuală exercitare de către pârâți a atributelor dreptului de proprietate (cultivarea terenului) nu este de natură a preveni o pagubă iminentă în patrimoniul reclamanților, ci de utilizarea economică a acestui teren. În acest sens, instanța reține că o eventuală necultivare a terenului este de natură a produce un prejudiciu în patrimoniul părților prin nefolosirea terenului respectiv prin plata unui impozit și neobținerea unor produse ce pot fi folosite din punct de vedere economic. Mai mult, o eventuală valorificare a producției de către pârâți și dobândirea ulterioară de către reclamanți a dreptului de proprietate nu conduce automat la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acestora întrucât reclamanții au deschisă calea unei acțiunii în pretenții(11).

Piedica la executare invocată de către reclamantă respectiv intervenția prescripției extinctive constituie o veritabilă apărare pe fondul contestației la executare și nu o piedică evidentă ce s-a ivit cu prilejul executării. În acest sens, instanța reține că necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite poate fi introdusă doar de creditor împotriva terților care prin acțiuni sau inacțiuni împiedică executarea silită, deoarece în raporturile cu debitorul sunt aplicabile dispozițiile speciale care reglementează executarea silită(12).

Așadar, pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții. Două condiții sunt prevăzute expres de text: urgența și caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii, și anume neprejudecarea fondului în analiza aparenței de drept pe care instanța o realizează în procedură de urgentă pentru soluționarea unei astfel de cereri.

În raport cu evocatele aspecte este de menționat că admisibilitatea ordonanței președințiale se analizează nu doar din perspectiva formală a condițiilor prevăzute de alin. (l) al art. 997 C. pr. civ., ci și din perspectiva consecințelor pe care o astfel de măsură provizorie le poate avea asupra tuturor drepturilor părților implicate în proces.

Condiția urgenței este îndeplinită, în scopul preîntâmpinării punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin sentința unei prime instanțe, în situația în care partea potrivnică a procedat, deja, la învestirea cu formulă executorie a sentinței primei instanțe întrucât prin aceasta se pot evita producerea unor consecințe deosebit de grave asupra tuturor celor implicați în litigiul dedus judecății pe fond. În această situație, caracterul vremelnic rezultă din însăși solicitarea petentei în sensul dispunerii măsurii până la soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței apelate respectiv pentru o durată determinată în timp. Condiția neprejudecării fondului este, de asemenea, îndeplinită prin însăși natura cererii care are ca obiect asigurarea desfășurării în bune condiții a activității societății, prin dispunerea măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială neaducându-se atingere aspectelor deduse judecății(13).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...