Universul Juridic nr. 6/2016

Organele societății comerciale și reprezentarea sa legală
de Bodu Sebastian

15 iunie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Organele societății și rolul lor

Conform Legii nr. 31/1990, organele societății sunt de patru feluri: (i) organul deliberativ, reprezentat de adunarea generală a asociaților; (ii) organul de supraveghere, reprezentat de consiliul de administrație al societății pe acțiuni organizată în sistem unitar care deleagă atribuțiile, respectiv de consiliul de supraveghere, în cazul societății pe acțiuni organizată în sistem dualist; (iii) organul de conducere, managerial, executiv, reprezentat de directorii executivi ai societății, în cazul societății pe acțiuni organizată în sistem unitar sau (mai rar) ai societății cu răspundere limitată, respectiv directorat, în cazul societății pe acțiuni organizată în sistem dualist, și (iv) organul de control, reprezentat de cenzorii, respectiv auditorii societății, după caz.

La societățile de mici dimensiuni, precum marea majoritate a societăților cu răspundere limitată și multe societăți pe acțiuni de tip închis, organul de supraveghere și organul executiv (managerial) sunt comasate sub forma organului de administrare format din administratori. În sensul art. 209 alin. (2) C. civ.(1) , prin "organ de administrare" se înțelege, când vorbim de o societate comercială, fie consiliul de administrație, atunci când supravegherea și managementul sunt comasate, fie doar managementul (format din directorii executivi ai societății), atunci când sunt separate, în sistemul unitar, iar în sistemul dualist, unde separația este obligatorie în toate cazurile, se înțelege directoratul(2) . Organul deliberativ nu este un "organ de administrare", în sensul Codului, ci organ de conducere [art. 212 alin. (1) C. civ.], deși această denumire nu este potrivită, cel puțin în domeniul societar, fiind apanajul managementului, executivului(3) . Voința societară supremă se formează în cadrul organului deliberativ, prin hotărâre, iar voința subordonată celei supreme se formează în organul de administrare, prin decizie, deosebirea dintre cele două forme de voință fiind aceea că prima reprezintă voința generală, care trasează liniile principale ale afacerii (multe dintre ele stabilite prin actul constitutiv), pe când cea de-a doua reprezintă voința concretă, adaptată unor situații mai mult sau mai puțin punctuale (în funcție de mărimea societății).

Prin lege sau prin actul constitutiv se stabilesc competențele fiecărui organ societar. Cu excepția situațiilor aparte prevăzute expres de legiuitor nu este obligatoriu ca organul respectiv să fie unul colegial, acesta putând să fie și unipersonal(4), adică alcătuit dintr-o singură persoană, fizică sau juridică(5). Aceste competențe (denumite și atribuții) constau inclusiv în aprobarea anumitor acte ce se vrea a fi încheiate de societate cu terții sau a unor probleme interne ale acesteia. În cazul în care aprobarea unui anumit act ori a unei anumite probleme interne este stabilită de lege exclusiv în sarcina unui anumit organ societar, este interzisă trecerea competenței în sarcina unui alt organ societar, cu excepția cazului în care însăși legea permite acest lucru(6).

Conform art. 209 alin. (1) C. civ., "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale administrative, de la data constituirii lor". Conform art. 218 alin. (1), "actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși". Deși legea vorbește despre persoana juridică și organele sale, ne aflăm în fața unei singure entități - societatea comercială - ce se exprimă prin organele sale. Distincția dintre societate și organele sale există doar când privim în interiorul societății(7) , în raporturile dintre organele societare. Când ne referim la organele persoanei juridice, nu avem în vedere un subiect distinct, ci o parte componentă a înseși persoanei juridice a cărei calitate de subiect de drept se exprimă direct prin activitatea organelor(8) . Actele juridice aprobate de un organ societar produc efecte - în principiu - doar față de societate, și nu față de persoanele fizice sau juridice care alcătuiesc, în calitate de membri, organul societar respectiv.

Pentru persoanele numite în organul de administrare (adică administratori, respectiv directori executivi sau membri ai directoratului, după caz) trebuie făcută publicitatea numirii, astfel încât existența acestora, generatoare a capacității de exercițiu societare, să fie cunoscută de terți, mai ales că aceste persoane (sau o parte dintre ele) au în plus și calitatea de reprezentanți legali, astfel încât actele acestora, încheiate în numele societății, să poată fi opuse terților. După efectuarea publicității în legătură cu aceste persoane care, în calitate de organe ale societății, sunt autorizate să decidă pentru ea și să o reprezinte legal, societatea nu mai poate opune terților nicio neregularitate cu privire la numirea lor, cu excepția cazului în care societatea face dovada că terții respectivi aveau cunoștință de această neregularitate [art. 54 alin. (1) din Legea nr. 31/1990]. Precizăm că membrii "organului de administrare", în sensul art. 209 C. civ., sunt atât geranții, cât și reprezentanții legali ai persoanei juridice. Reprezentarea este cea în temeiul căreia ia naștere actul încheiat în exterior de societate, producător de efecte juridice, însă încheierea de acte cu terții are întotdeauna la bază o decizie a unui organ societar cu atribuții de administrare sau de management. În secțiunea următoare vom analiza reprezentarea legală, pentru ca, în continuare, să analizăm deosebirea dintre organele societare și reprezentanții legali ai societății, astfel ca înțelegerea mecanismului de formare a voinței societare prin acte materiale și de transformare a acestora în acte juridice să fie deplină.

2. Reprezentarea legală a societății

La modul general, reprezentarea constă în încheierea de către o persoană, numită reprezentant, în numele și pe socoteala altei persoane, numită reprezentat, de acte juridice ale căror efecte se produc direct în persoana și patrimoniul acestuia din urmă(9) . Reprezentarea presupune intenția efectivă de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații în numele și pe seama reprezentatului (contemplatio domini), neputându-se vorbi de reprezentare atunci când "reprezentantul" se mărginește a fi doar un simplu mesager (nuncius) al "reprezentatului"(10) . Reglementând reprezentarea persoanei juridice, legiuitorul creează o ficțiune, o abstracțiune juridică prin care activitatea se realizează de către reprezentat prin reprezentant. Reprezentanții legali ai persoanei juridice sunt, în sensul art. 209 alin. (2) C. civ. raportat la art. 2009 C. civ., acele persoane fizice - și numai fizice - care, în temeiul unui mandat(11) recunoscut de lege(12) , pot angaja societatea în raporturi juridice, prin încheierea de acte civile.

Dacă reprezentarea legală a persoanelor fizice este o situație excepțională, determinată de incapacitatea reprezentatului (de exemplu minor), în cazul persoanelor juridice reprezentarea legală este regula logică(13) , acestea neavând o voință proprie în sens psihologic(14) . Desemnarea reprezentanților legali este denumită deseori și conferire a dreptului de semnătură socială(15) . Reprezentarea legală a persoanei juridice se deosebește de reprezentarea legală a persoanei fizice și prin aceea că atribuția de reprezentare este circumscrisă unui mandat limitat prin voința unui organ al reprezentatului (de lege lata limitarea fiind menționată în actul constitutiv prin precizarea obiectului de activitate), pe când limitele reprezentării legale a persoanei fizice sunt stabilite doar de lege, reprezentantul având altfel deplină autonomie în a încheia contracte producătoare de efecte în persoana reprezentatului, fără a fi îngrădită de vreun act juridic. Deși reprezentarea persoanei juridice are o natură mixtă, între reprezentarea legală - de exemplu a minorului (art. 143 și urm.) - și cea convențională (procura)(16) - reglementată la art. 1295 și urm. C. civ. -, vom folosi totuși termenul de "reprezentare legală" întrucât este unul deja consacrat. Reprezentantul legal al persoanei juridice transmite terțului cocontractant o voință proprie care însă nu rezultă din lege, precum la reprezentarea legală a persoanei fizice, ci dintr-un act juridic (hotărârea asociaților), fiind astfel limitată întocmai ca la reprezentarea convențională(17) . Deși exprimă voința reprezentatului, reprezentantul legal al persoanei juridice trebuie să fie, la rândul lui, o persoană capabilă. Pe de-o parte, reprezentantul nu este un instrument mecanic, ci un participant juridic la contract întrucât cooperează la el prin exprimarea unei voințe proprii(18) . Pe de altă parte, ar fi împotriva intereselor (economice) ale reprezentatului ca deplina capacitate să existe doar în persoana sa, astfel că ambii trebuie să aibă capacitatea legală cerută pentru încheierea prin reprezentare a actului juridic (art. 1298 C. civ.), cu mențiunea că persoana juridică cu scop lucrativ nu mai este ținută de specializarea capacității de folosință, precum se întâmpla sub imperiul fostului Decret nr. 31/1954, conform art. 206 C. civ. Având totuși în vedere că reprezentarea legală a societății este generală, nu pentru un anumit act, iar actele societății cuprind toată sfera actelor juridice permisă de lege, rezultă că reprezentantul legal trebuie să aibă deplină capacitate de exercițiu. În condițiile dispariției specializării capacității de folosință, acordarea atribuției de reprezentare legală rămâne a fi limitată doar de prevederile generale referitoare la mandat, precum și de prevederile legale specifice (de exemplu ridicarea dreptului de administrare al persoanei juridice insolvente(19) ). Dobândirea capacității depline de exercițiu a persoanei juridice are loc la momentul desemnării organelor cu atribuții de gerare și reprezentare ai căror membri trebuie să aibă, deci, la rândul lor, deplina capacitate de exercițiu. Viciile de consimțământ și buna-credință la încheierea actului cu terțul se apreciază în persoana reprezentantului [art. 1299 teza I-a și art. 1300 alin. (1) C. civ.], a cărui voință trebuie să fie liberă întocmai cum ar fi fost voința reprezentatului, dacă aceasta ar fi putut fi exprimată(20) .

Conform art. 209 alin. (1) și (2) C. civ., "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice". Aceste două aliniate au o funcție bivalentă: se referă atât la actele de gestiune făcute de organele cu atribuții de gerare, cât și la actele de reprezentare a persoanei juridice în raporturile juridice cu terții, prin aceste din urmă acte societatea, ca persoană juridică distinctă, dobândind drepturi și asumându-și obligații în raport cu terții. Societatea își exercită drepturile dobândite, respectiv răspunde pentru obligațiile asumate prin reprezentanții ei. Exercitarea atribuției de reprezentare dă dreptul reprezentatului să se îndrepte asupra terțului în baza contractului încheiat de reprezentant întrucât actul este al reprezentatului, și nu al reprezentantului(21) , la fel cum dă dreptul terțului cu care reprezentantul a contractat în limitele mandatului, de a se îndrepta în aceeași măsură asupra reprezentatului.

Reprezentarea legală se întinde și asupra actelor procesuale, reprezentanții legali putând reprezenta în instanță societatea pârâtă sau reclamantă(22) . Conform art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanții lor, la sediul lor principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor societar. Citarea se face prin indicarea denumirii persoanei juridice, nu prin indicarea numelui reprezentantului, persoana juridică fiind cea care face obiectul citării însă prezența fizică în fața instanței se face, evident, prin reprezentanții legali, oricare ar fi aceia de la data termenului. A pretinde ca persoanele fizice să fie citate pe numele lor ar însemna nu numai să se creeze o formalitate pe care legea nu o prevede, dar și să se ajungă la situația în care o persoană care nu mai este reprezentant legal la data citării să fie obligată să se prezinte în fața instanței(23) .

*Articol publicat în revista Pandectele Săptămânale nr. 3/2014 și reprodus în portalul www.universuljuridic.ro cu acordul Editurii Rosetti. Articolul face parte din lucrarea Tratat de drept societar, vol. I-III, 1750 pagini, Ed. Rosetti Internațional, București, 2014-2015, autor Sebastian Bodu.

(1) "Au calitatea de organe de administrare [...] persoanele fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice".

(2) În același sens ("atribuții de decizie și execuție"), vezi și Gh. Piperea în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil, comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 200.

(3) Vezi art. 143, respectiv art. 1531 din Legea nr. 31/1990. Pentru o opinie conform căreia prin conducere s-ar înțelege cenzorii, pe lângă administratori, plini și supleanți, directori, manageri, vezi M.-A.-G. Dima, Comentariile Codului Civil. Persoanele juridice, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 249. A considera că cenzorii sau auditorii conduc ori administrează credem că depășește cu mult sfera dispozițiilor art. 159 și urm. din Legea nr. 31/1990.

(4) Tr. Ionașcu și colab., Organizațiile socialiste ca persoane juridice în România, Ed. Academiei Române, București, 1967, p. 138.

(5) Asociatul unic, administratorul unic, cenzorul sau auditorul financiar unic și, nu în ultimul rând, managerul unic.

(6) De exemplu, delegarea unor competențe de la adunarea generală extraordinară a acționarilor către consiliul de administrație, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

(7) E. Lupan, D.A. Popescu, A. Marga, Drept civil, persoana juridică, Ed. Lumina Lex, București, 1994, p. 114.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...