Universul Juridic nr. 1/2016

Despre viciul de consimțământ al erorii
de Chelaru Eugen

18 ianuarie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

Deși reglementează consimțământul, alături de celelalte condiții esențiale ale contractului, Codul civil nu-l definește. El ne oferă însă elementele necesare pentru înțelegerea acestui concept și o face chiar în art. 1178, potrivit căruia "Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă." Consacrând astfel principiul libertății formei contractului legiuitorul ne spune, în același timp, că acest act juridic este rezultatul consimțământului la care au ajuns părțile.

Apoi art. 1.182 alin. (1) C. civ. ne spune despre contract că se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, ceea ce ne duce cu gândul la ideea că acesta este rezultatul unui acord la care părțile au ajuns cu privire la încheierea unui asemenea act juridic și a conținutului său. De altfel, alin. (2) al textului de lege citat se referă expres la "acordul" la care trebuie să ajungă părțile.

Și mai clar, art. 1.204 C. civ. se referă expres la "consimțământul părților".

Din textele de lege citate, cărora li se adaugă cele consacrate încheierii contractului (am citat numai unul dintre acestea), ajungem la concluzia că legiuitorul folosește termenul de "consimțământ" în sensul de acord de voințe, ceea ce este esența actului juridic bilateral. Acest înțeles este și cel sugerat de etiologia termenului analizat, care provine din latinescul cum sentire.

Dacă este vorba despre un acord de voințe este imperios necesar ca fiecare parte să cunoască la ce anume a consimțit cealaltă parte (care este conținutul voinței acesteia), ceea ce nu este posibil decât în cazul exteriorizării acestei voințe. Ideea expusă nu este doar implicită, ci este și menționată expres de art. 1.204 C. civ., care, reglementând condițiile consimțământului, ne spune că acesta trebuie să fie "exprimat în cunoștință de cauză".

Reținem deocamdată doar necesitatea exprimării consimțământului, ca o condiție a valabilității sale.

Aceasta este una din explicațiile afirmațiilor conform cărora consimțământul este voința manifestată în sens juridic(1), iar forma sa exterioară măsoară distanța dintre voință ca manifestare psihologică și voința exprimată juridic(2).

Dezvoltând aceste idei, unul din autorii citați susține că dreptul nu se ocupă de fenomenele psihologice, de modalitatea lor de formare, ci doar de efectele juridice ale voinței exprimate(3). Afirmația sa este însă hazardată, pentru că unul dintre principiile voinței juridice este cel al voinței interne, iar viciile de consimțământ se referă la alterarea consimțământului chiar în procesul său de formare, deci înainte de a fi exteriorizat. Desigur, consimțământul neexteriorizat nu are nicio relevanță juridică, dar odată ce a fost exteriorizat și i se pune în discuție valabilitatea, are loc un proces de reconstituire a procesului formării sale, ceea ce implică, în mod inevitabil, luarea în considerare a aspectelor psihologice relevante.

De altfel, chiar autorul citat revine asupra ideii enunțate mai sus atunci când analizează principiul în discuție și afirmă că "această voință internă este esența volitivă a convenției, căreia consimțământul ar trebui să-i confere doar înfățișarea externă."(4).

Potrivit art. 1.204 C. civ., la care ne-am mai referit, pentru a fi valabil "consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză".

Pentru studiul nostru prezintă interes ultimele două condiții, care nu sunt decât două fațete ale aceleiași realități.

Libertatea consimțământului se caracterizează prin absența oricărei constrângeri care ar putea-o determina pe o persoană să-și dea acordul la încheierea unui act juridic civil sau să consimtă la un anumit conținut al clauzelor acestuia. Per a contrario, consimțământul nu va fi liber dacă a fost smuls sau "modelat" de voința altuia, situație în care el va fi alterat de viciul violenței.

Caracterul conștient al consimțământului presupune existența unei reprezentări corecte a contextului în care urmează să fie încheiat contractul și a semnificației clauzelor acestuia. Acest caracter va fi și el alterat dacă partea care și-a dat acordul a fost în eroare asupra unor împrejurări esențiale și determinante pentru încheierea contractului sau dacă a fost indusă în eroare. în primul caz vom fi în prezența viciului de consimțământ al erorii, iar în cel de al doilea, al dolului.

Dar un consimțământ care nu este exprimat în cunoștință de cauză nu este nici liber! într-adevăr, numai un consimțământ care este rezultatul unei deliberări efectuate în cunoștință de cauză este și liber, așa că menționarea de legiuitor a caracterului conștient al consimțământului pare a fi inutilă. Menționarea în lege a caracterului conștient al consimțământului, alături de cel liber, se justifică însă pentru situațiile în care o persoană, deși capabilă, se află, fie și vremelnic, într-o stare care o pune în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale, care sunt reglementate de art. 1.205 C. civ. Este adevărat că, potrivit textului de lege citat, în aceste situații anularea actului va putea fi cerută pentru lipsa discernământului, dar nu se poate nega că un consimțământ exprimat în absența discernământului nu este nici conștient.

în același timp, reglementările din care se deduce existența principiului voinței interne (reale), mai sus citate, dar îndeosebi cele consacrate viciilor de consimțământ, ne relevă un al doilea înțeles al noțiunii de "consimțământ", și anume acela de acord dat de una dintre părți la încheierea contractului. Și mai manifest este acest înțeles în cazul actului juridic unilateral, care ia naștere doar prin voința autorului său(5). Problematica actului juridic unilateral depășește însă limitele studiului nostru.

De aceea am preferat să spunem despre consimțământ că este condiția de fond, esențială și generală a actului juridic civil, care constă în exteriorizarea hotărârii de a încheia un anumit act juridic(6).

2. Viciile de consimțământ

Viciile de consimțământ sunt acele împrejurări care afectează caracterul liber și conștient al voinței uneia din părțile contractului(7).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...