Universul Juridic nr. 5/2015

Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil. Abordare comparativă (II)
de Nicolescu Cristina-Mihaela

12 mai 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

4. Obiectul clauzei de preciput. După cum se prevede în ipoteza normativă a art. 333 alin. 1 teza I noul C. civ., pot face obiectul clauzei de preciput numai bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate(1) , iar și nu bunurile proprii ale soțului predecedat, acestea din urmă alimentând în totalitate masa succesorală(2) . Considerăm că pe cale convențională nu s-ar putea extinde obiectul clauzei de preciput dincolo de limitele trasate de lege. Art. 333 - sediul principal al materiei - este plasat în cadrul Secțiunii 1, "Dispoziții comune" - § 4. "Alegerea regimului matrimonial" din Capitolul VI, "Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților". Or, art. 312 alin. 2 din cadrul Secțiunii 1 statuează fără echivoc: "Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozițiile prezentei secțiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel." Trebuie precizat în context că la baza redactării soluțiilor normative în această materie a stat o concepție restrictivă, nefiindu-le permis soților să-și construiască propriul regim matrimonial: amenajarea regimului alternativ pentru care au optat in concreto este posibilă doar în limitele perimetrului conturat de legiuitor.

Este neîndoielnic că această clauză nu poate viza decât bunuri privite ut singuli, iar nu ut universi(3), ceea ce implică necesitatea individualizării acestor bunuri în cuprinsul convenției matrimoniale(4) sau cel puțin precizarea criteriilor generice care să permită identificarea lor(5).

Prin urmare, bunurile asupra cărora poartă clauza de preciput trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții:

- să facă parte din bunurile comune ale soților;

- să fie determinate sau cel puțin determinabile(6).

În sistemele de drept care reglementează clauza de preciput, în practică cel mai adesea obiectul ei este reprezentat de: locuința comună a soților și bunurile care o mobilează, un fond de comerț pe care aceștia îl exploatau împreună în timpul vieții, conturile bancare existente la momentul decesului sau diverse alte bunuri care de multe ori au mai degrabă o valoare sentimentală, decât una materială. De precizat că obiectul clauzei de preciput poate consta și în: uzufructul anumitor bunuri (iar nu doar dreptul de proprietate(7)), bunuri incorporale sau o cantitate de bunuri determinate generic (spre exemplu, obiecte de uz casnic sau intelectual) etc.

Se poate remarca faptul că atunci când poartă asupra locuinței, clauza de preciput oferă un grad sporit de protecție soțului supraviețuitor, prin raportare la beneficiile minimale pe care acesta le poate extrage din exercitarea dreptului de abitație consacrat de art. 973 noul C. civ.(8).

5. Beneficiarii clauzei de preciput. Cât privește beneficiarii săi, preciputul prezintă un pronunțat caracter personal, putând fi stipulat numai în favoarea soțului supraviețuitor.

Spre deosebire de dispoziția franceză în materie, reglementarea inițială a art. 333 noul C. civ. (până la modificarea expresă prin art. 52 pct. 11 din Legea nr. 71/2011) nu prevedea in terminis dacă preciputul ar putea avea și un caracter unilateral, beneficiarul său fiind doar unul dintre soți, anume desemnat (spre exemplu, preciputul instituit în favoarea soției).

În literatura de specialitate română, pornindu-se de la interpretarea dispozițiilor art. 333 alin. 4 noul C. civ., care reglementează situațiile de caducitate a clauzei de preciput, s-a apreciat că această clauză "nu va putea fi adoptată decât în mod reciproc, în lipsa unei prevederi potrivit căreia clauza de preciput să fie considerată caducă și în cazul predecesului soțului în beneficiul căruia aceasta a fost stipulată"(9) .

În opinia noastră, chiar și în absența unei prevederi exprese, intenția legiuitorului nu putea fi una restrictivă, lipsind, în situația analizată, acel interes superior (general) a cărui ocrotire să se fi urmărit prin stipularea caracterului exclusiv reciproc (bilateral) al clauzei de preciput. Este neîndoielnic că anumite circumstanțe particulare, de ordin obiectiv sau subiectiv, îi pot anima pe soți să prevadă că beneficiul rezultat din această clauză va profita numai unuia dintre ei, anume desemnat, desigur, sub condiția supraviețuirii.

Considerăm că dispozițiile art. 333 noul C. civ., chiar și înainte de modificarea expresă prin Legea nr. 71/2011, erau susceptibile de a primi o interpretare mult mai flexibilă. Astfel, legiuitorul român nu interzicea in terminis posibilitatea stipulării clauzei doar în favoarea unuia dintre soți, anume desemnat. Sintagma "soțul supraviețuitor", utilizată în ipoteza normativă a alin. 1 al art. 333, nu credem că era de natură să excludă caracterul unilateral al clauzei, ci dimpotrivă.

Argumentul principal în jurul căruia se articula opinia contrară restrictivă viza neprevederea expresă în art. 333 alin. 4 a situației de caducitate care ar rezulta în caz de predeces al soțului beneficiar al clauzei. În opinia noastră, acest eșafodaj pe care s-ar fi sprijinit caracterul exclusiv bilateral al clauzei de preciput nu era atât de solid după cum părea la prima vedere.

Astfel, în ipoteza normativă a art. 333 alin. 4 legiuitorul nu și-a propus să epuizeze situațiile de caducitate a clauzei de preciput, ci doar să le prevadă pe acelea care ar fi putut genera interpretări divergente, dacă nu ar fi fost reglementate expres. Spre exemplu, ipoteza în care bunurile ce au făcut obiectul clauzei au fost vândute la cererea creditorilor comuni; dacă nu s-ar fi prevăzut expres că această situație atrage caducitatea clauzei, se putea interpreta că preciputul stipulat inițial în natură ar fi fost convertit într-o prelevare în valoare, în temeiul alin. 5 al art. 333, care autorizează executarea clauzei și prin echivalent, atunci când executarea în natură nu este posibilă.

Această posibilă interpretare divergentă în privința beneficiarilor clauzei de preciput a fost evitată prin modificarea expresă intervenită prin art. 52 pct. 11 din Legea nr. 71/2011. Astfel, în structura normativă a alin. 1 al art. 333 a fost introdusă teza a II-a, cu următorul conținut: "Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei." De asemenea, pentru înlăturarea oricărui dubiu, în ipoteza normativă a art. 333 alin. 4 a fost inserată o nouă situație de caducitate a clauzei de preciput, constând în predecesul soțului beneficiar al clauzei.

6. Situații de ineficacitate a clauzei de preciput(10) . În condițiile în care clauza de preciput reprezintă o stipulație contractuală inserată în tiparul juridic al unei convenții matrimoniale, ipotezele care atrag nulitatea sau, după caz, caducitatea convenției matrimoniale se răsfrâng automat și asupra clauzei de preciput(11) . În privința situațiilor de ineficacitate, trebuie precizat că această clauză beneficiază de o relativă autonomie în raport cu actul juridic în care este încadrată, în ipoteza normativă a art. 333 alin. 4 noul C. civ. legiuitorul prevăzând acele cazuri speciale care atrag caducitatea clauzei de preciput, deși convenția matrimonială este validă și producătoare de efecte juridice.

Având în vedere că beneficiarul clauzei de preciput este numai soțul supraviețuitor, clauza va fi activată și preciputul va produce efecte numai în caz de încetare a căsătoriei prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți(12), eveniment care ope legis conduce la încetarea regimului matrimonial: după cum este îndeobște cunoscut, ca o consecință a caracterului său accesoriu, regimul matrimonial nu poate supraviețui căsătoriei, fiind dependent temporal de această instituție.

Prin urmare, clauza de preciput devine caducă ori de câte ori "comunitatea încetează în timpul vieții soților" (art. 333 alin. 4), prin constatarea nulității, anularea ori desfacerea căsătoriei(13) , precum și în situația în care regimul comunității convenționale își epuizează efectele în timpul căsătoriei, prin înlocuirea sa cu regimul separației de bunuri, în condițiile art. 369 noul C. civ. privind modificarea convențională(14) sau ale art. 370 vizând separația judiciară de bunuri(15) . În ceea ce privește sfera de aplicare a clauzei de preciput, am demonstrat anterior (supra, pct. 2) că această clauză este compatibilă și cu regimul separației de bunuri. În mod legitim se poate ridica întrebarea dacă încetarea separației de bunuri în timpul vieții soților reprezintă, de asemenea, un caz de caducitate a clauzei de preciput. În opinia noastră, răspunsul ar trebui să fie afirmativ, întrucât și în această ipoteză abandonarea regimului separației de bunuri în favoarea unui regim de comunitate (legală sau convențională) implică încheierea unei noi convenții matrimoniale, convenția matrimonială inițială în tiparul căreia fusese prevăzută clauza de preciput încetând să mai producă efecte juridice. Neîndoielnic însă, în funcție de interesul concret al soților raportat la noua realitate matrimonială, caducitatea ar putea fi evitată prin stipularea clauzei de preciput în cuprinsul noii convenții matrimoniale (eventual în aceeași configurație).

(1) Coproprietatea nu este incompatibilă cu regimul comunității de bunuri (legale sauconvenționale). Astfel, soții pot fi coproprietari între ei asupra anumitor bunuri (spre exemplu, dacă au aceeași profesie, bunurile afectate exercitării acelei profesii sunt deținute de soți în coproprietate, fiind exclusă apartenența lor la masa bunurilor comune în devălmășie; pentru un alt exemplu de bunuri comune aflate în coproprietatea soților, v. D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, loc. cit., p. 22). O precizare importantă se impune a fi făcută: numai bunurile proprii ale soților sunt susceptibile a fi deținute de aceștia în coproprietate.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
loading ...