Art 91 Practicile de dumping | Tratat

Acesta este un fragment din Tratatul de instituire a Comunității Europene din 25.03.1957*). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Regulile de concurență - Practicile de dumping -
Art. 91.
-

(1) Dacă în cursul perioadei de tranziție, Comisia, la cererea unui stat membru sau a oricărei părți interesate, constată practici de dumping exercitate în interiorul pieței comune, ea adresează recomandări autorului sau autorilor acestor practici, în scopul de a le pune capăt.

În cazul în care practicile de dumping continuă, Comisia autorizează statul membru lezat să ia măsuri de protecție și le definește condițiile și modalitățile de aplicare.

(2) Odată cu intrarea în vigoare a prezentului tratat, produsele provenite dintr-un stat membru sau care se află acolo în circulație liberă și care au fost exportate într-un alt stat membru, se admit la reintroducere pe teritoriul primului stat, fără a putea fi supuse vreunor drepturi vamale, restricții cantitative sau măsuri cu efect echivalent. Comisia stabilește normele adecvate pentru aplicarea prezentului paragraf.

Acesta este un fragment din Tratatul de instituire a Comunității Europene din 25.03.1957*). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Tratat:
Art 81 Transporturile
Art 82 Transporturile
Art 83 Transporturile
Art 84 Transporturile
Art 85 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 86 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 87 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 88 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 89 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 90 Normele aplicabile întreprinderilor
Art 91 Practicile de dumping
Art 92 Ajutoarele acordate de state
Art 93 Ajutoarele acordate de state
Art 94 Ajutoarele acordate de state
Art 95 Dispoziții fiscale
Art 96 Dispoziții fiscale
Art 97 Dispoziții fiscale
Art 98 Dispoziții fiscale
Art 99 Dispoziții fiscale
Art 100 Apropierea legislațiilor
Art 100A Apropierea legislațiilor
;
se încarcă...