Art 191 Dispoziții comune mai multor instituții | Tratat

Acesta este un fragment din Tratatul de instituire a Comunității Europene din 25.03.1957*). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții instituționale - Dispoziții comune mai multor instituții -
Art. 191.
-

(1) Regulamentele, directivele și deciziile adoptate conform procedurii prevăzute în articolul 189 B sînt semnate de președintele Parlamentului European și de președintele Consiliului și sînt publicate în Jurnalul Oficial al Comunității. Ele intră în vigoare la data prevăzută în textul lor, sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicarea lor.

(2) Regulamentele Consiliului și ale Comisiei, precum și directivele acestor instituții care se adresează tuturor statelor membre sînt publicate în Jurnalul Oficial al Comunității. Ele intră în vigoare la data prevăzută în textul lor, sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicarea lor.

(3) Celelalte directive, precum și deciziile sînt notificate destinatarilor lor și produc efecte de la această notificare.*)

*) Modificat prin art. G.63 TUE.

Acesta este un fragment din Tratatul de instituire a Comunității Europene din 25.03.1957*). Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Tratat:
Art 187 Curtea de Justiție
Art 188 Curtea de Justiție
Art 188A Curtea de Conturi*)
Art 188B Curtea de Conturi*)
Art 188C Curtea de Conturi*)
Art 189 Dispoziții comune mai multor instituții
Art 189A Dispoziții comune mai multor instituții
Art 189B3 Dispoziții comune mai multor instituții
Art 189C Dispoziții comune mai multor instituții
Art 190 Dispoziții comune mai multor instituții
Art 191 Dispoziții comune mai multor instituții
Art 192 Dispoziții comune mai multor instituții
Art 193 Comitetul economic și social
Art 194 Comitetul economic și social
Art 195 Comitetul economic și social
Art 196 Comitetul economic și social
Art 197 Comitetul economic și social
Art 198 Comitetul economic și social
Art 198A Comitetul regiunilor
Art 198B Comitetul regiunilor
Art 198C Comitetul regiunilor
;
se încarcă...