Act Internațional

Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883*)

Modificări (...), Referințe (1), Reviste (1), Jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 ianuarie 1969

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

*) Traducere.

Revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, la Lisabona la 31 octombrie 1958 și la Stockholm la 14 iulie 1967.

ARTICOLUL 1

1) Țările cărora li se aplică prezenta convenție sînt constituite în Uniunea pentru protecția proprietății industriale.

2) Protecția proprietății industriale are ca obiect brevetele de invenție, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerț, mărcile de serviciu, numele comercial și indicațiile de proveniență sau denumirile de origine, precum și reprimarea concurenței neloiale. Jurisprudență (2)

3) Proprietatea industrială se înțelege în sensul cel mai larg și se aplică nu numai industriei și comerțului propriu-zise, ci și domeniului industriilor agricole și extractive și tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, grăunțe, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, făină.

4) Printre brevetele de invenție se numără diferitele feluri de brevete industriale admise de legislațiile țărilor uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecționare, brevete și certificate adiționale etc.

ARTICOLUL 2

1) Cetățenii fiecărei țări a uniunii se vor bucura în toate celelalte țări ale uniunii, în ceea ce privește protecția proprietății industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor naționalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta convenție. În consecință, ei se vor bucura de aceeași protecție ca naționalii de aceleași mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor și formalităților impuse naționalilor.

2) Totuși, nici o condiție cu privire la domiciliu sau la stabilirea în țara în care este cerută protecția nu poate fi pretinsă de la cetățenii uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate industrială.

3) Sînt în mod expres rezervate dispozițiile legislative ale fiecărei țări a uniunii referitoare la procedura judiciară și administrativă și la competență, precum și cele cu privire la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi impuse de legile privind proprietatea industrială.

ARTICOLUL 3

Sînt asimilați cetățenilor țărilor uniunii cetățenii țărilor care nu fac parte din uniune care sînt domiciliați sau care au întreprinderi industriale sau comerciale reale și serioase pe teritoriul uneia dintre țările uniunii.

ARTICOLUL 4

A. -

1) Cel care a depus în condiții reglementare, într-una dintre țările uniunii, o cerere de brevet de invenție, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marcă de fabrică sau de comerț, sau succesorul său în drepturi, va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte țări, de un drept de prioritate în termenele precizate mai jos.

2) Se recunoaște ca dînd naștere dreptului de prioritate orice depozit care are valoarea unui depozit național reglementar în virtutea legislației naționale a fiecărei țări a uniunii sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între țările uniunii.

3) Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusă cererea în țara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a acestei cereri.

B. -

În consecință, depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte țări ale uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte săvîrșite între timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea invenției sau exploatarea ei, punerea în vînzare a unor exemplare ale desenului sau modelului, folosirea mărcii, și aceste fapte nu vor putea da naștere la nici un drept al terților și la nici o posesiune personală. Drepturile cîștigate de terți înainte de ziua primei cereri care servește ca bază dreptului de prioritate sînt rezervate prin efectul legislației interne a fiecărei țări a uniunii.

C. -

1) Termenele de prioritate menționate mai sus vor fi de 12 luni pentru brevetele de invenție și modelele de utilitate și de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale și pentru mărcile de fabrică sau de comerț.

2) Aceste termene încep să curgă de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen.

3) Dacă ultima zi a termenului este o sărbătoare legală sau o zi în care biroul nu este deschis pentru primirea depozitelor de cereri în țara în care se cere protecția, termenul va fi prelungit pînă în prima zi lucrătoare care urmează.

4) Va fi considerată ca primă cerere, a cărei dată de depunere va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară avînd același obiect ca o primă cerere anterioară în sensul alineatului 2 de mai sus, depusă în aceeași țară a uniunii, cu condiția ca la data depozitului cererii ulterioare această cerere anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă examenului public și fără a lăsa să subziste drepturi, și ca ea să nu fi servit încă de bază pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioară nu va mai putea servi în acest caz ca bază pentru revendicarea dreptului de prioritate.

D. -

1) Oricine va voi să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui să facă o declarație indicînd data și țara acestui depozit. Fiecare țară va stabili termenul pînă la care va trebui făcută, cel mai tîrziu, această declarație.

2) Aceste indicații vor fi menționate în publicațiile emise de administrația competentă, în special pe brevete și pe descrierile acestora.

3) Țările uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declarație de prioritate să prezinte o copie, a cererii (descriere, desene etc.) depuse anterior. Copia, certificată pentru conformitate de administrația care a primit această cerere, va fi scutită de orice formă de legalizare și va putea fi depusă în orice caz, fără nici o taxă, oricînd în cadrul termenului de 3 luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca această copie să fie însoțită de un certificat al datei depozitului, eliberat de această administrație, și de o traducere.

4) Alte formalități nu vor putea fi cerute pentru declarația de prioritate, în momentul depunerii cererii. Fiecare țară a uniunii va preciza consecințele neîndeplinirii formalităților prevăzute de prezentul articol, fără ca aceste consecințe să poată depăși pierderea dreptului de prioritate.

5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificări.

Cel care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui să indice numărul acestui depozit; această indicație va fi publicată în condițiile prevăzute la alineatul 2 de mai sus.

E. -

1) Cînd un desen sau model industrial va fi depus într-o țară în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decît cel stabilit pentru desene sau modele industriale.

2) În afară de aceasta, este îngăduit a se depune într-o țară un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, și viceversa.

F. -Nici o țară a uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul că depunătorul revendică priorități multiple, chiar dacă ele provin din țări diferite, sau pentru motivul că o cerere care revendică una sau mai multe priorități conține unu sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată, cu condiția, în ambele cazuri, să existe o unitate a invenției în sensul legii țării respective.

În ceea ce privește elementele care nu sînt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată, depozitul cererii ulterioare dă naștere unui drept de prioritate în condițiile obișnuite.

G. -

1) Dacă reiese din examinare că o cerere de brevet este complexă, solicitantul va putea să împartă cererea într-un anumit număr de cereri divizionare, păstrînd ca dată a fiecăreia dintre ele data cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.

2) Solicitantul va putea de asemenea să împartă cererea de brevet din propria lui inițiativă, păstrînd ca dată a fiecărei cereri divizionare data cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare țară a uniunii va avea facultatea să precizeze condițiile în care va fi admisă această divizare.

H. -Prioritatea nu poate fi refuzată pentru motivul că anumite elemente ale invenției pentru care se revendică prioritatea nu figurează printre revendicările formulate în cererea depusă în țara de origine, cu condiția ca din ansamblul documentației depuse odată cu cererea să reiasă în mod precis elementele respective.

I. -

1) Cererile de certificate de autor de invenție depuse într-o țară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere fie un brevet de invenție, fie un certificat de autor de invenție, vor da naștere dreptului de prioritate instituit de prezentul articol, în aceleași condiții și cu aceleași efecte ca cererile de brevete de invenție.

2) Într-o țară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere fie un brevet de invenție, fie un certificat de autor de invenție, cel care are un certificat de autor de invenție va beneficia, în conformitate cu dispozițiile prezentului articol aplicabile cererilor de brevete, de dreptul de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet de invenție, de model de utilitate sau de certificat de autor de invenție.

ARTICOLUL 4 BIS

1) Brevetele cerute în diferitele țări ale uniunii de cetățeni ai uniunii vor fi independente de brevetele obținute pentru aceeași invenție în celelalte țări, membre sau nu ale uniunii.

2) Această dispoziție trebuie înțeleasă în mod absolut, în special în sensul că brevetele cerute în cursul termenului de prioritate sînt independente atît din punct de vedere al cauzelor de nulitate și de decădere, cît și din punct de vedere al duratei lor normale.

3) Ea se aplică tuturor brevetelor care există la data intrării sale în vigoare.

4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderării unor țări noi, brevetelor care vor exista de o parte și de alta la data aderării.

5) Brevetele obținute cu beneficiul priorității se vor bucura, în diferitele țări ale uniunii, de o durată egală aceleia de care ele s-ar bucura dacă ar fi cerute sau eliberate fără beneficiul priorității.

ARTICOLUL 4 TER

Inventatorul are dreptul să fie menționat ca atare în brevet.

ARTICOLUL 4 QUATER

Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzată și un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul că vînzarea produsului brevetat sau obținut printr-un procedeu brevetat este supusă unor restricții sau îngrădiri care rezultă din legislația națională.

ARTICOLUL 5

A. -

1) Introducerea de către brevetat, în țara în care a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate în orice altă țară a uniunii, nu va avea ca urmare decăderea din drepturile conferite de brevet.

2) Fiecare țară a uniunii va putea lua măsuri legislative care să prevadă concesiunea de licențe obligatorii, pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, ca de exemplu în caz de neexploatare.

3) Decăderea din drepturile conferite de brevet nu va putea fi prevăzută decît pentru cazul în care concesiunea de licențe obligatorii s-ar fi dovedit insuficientă pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acțiune în decădere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusă înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licențe obligatorii.

4) O licență obligatorie nu va putea fi cerută din cauză de neexploatare sau de insuficientă exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet, sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expiră cel mai tîrziu fiind cel care se aplică; ea va fi refuzată dacă brevetatul îi justifică lipsa de acțiune cu motive valabile. O astfel de licență obligatorie va fi neexclusivă și ea nu va putea fi transmisă, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licență, decît împreună cu partea din întreprindere sau din fondul de comerț care exploatează licență respectivă.

5) Dispozițiile de mai sus vor fi aplicabile modelelor de utilitate sub rezerva modificărilor necesare.

B. -Protecția desenelor și modelelor industriale nu poate fi atinsă de decădere în nici un fel, nici din cauza lipsei de exploatare, nici pentru introducerea de obiecte la fel cu cele care sînt protejate.

C. -

1) Dacă, într-o țară, folosirea mărcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulată decît după un termen echitabil și numai dacă cel interesat nu justifică motivele lipsei sale de acțiune.

2) Folosirea unei mărci de fabrică sau de comerț de către proprietarul ei, sub o formă care diferă prin anumite elemente care nu modifică caracterul distinctiv al mărcii în forma sub care ea a fost înregistrată într-una dintre țările uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrării și nu va restrînge protecția acordată mărcii.

3) Folosirea simultană a aceleiași mărci pe produse identice sau similare, de către întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietare ale mărcii în baza dispozițiilor legii naționale a țării în care este cerută protecția, nu va împiedica înregistrarea și nu va reduce nicicum protecția acordată acestei mărci în oricare altă țară a uniunii, cu condiția ca această folosire să nu aibă ca efect inducerea în eroare a publicului și să nu fie contrară interesului public.

D. -Pentru recunoașterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un fel de semn sau de mențiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrării mărcii de fabrică sau de comerț, sau a depozitului desenului sau modelului industrial.

ARTICOLUL 5 BIS

1) Un termen de grație, care va trebui să fie de cel puțin 6 luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevăzute pentru menținerea drepturilor de proprietate industrială, în schimbul achitării unei taxe suplimentare, dacă aceasta este impusă de legislația națională. Jurisprudență (1)

2) Țările uniunii au dreptul să prevadă revalidarea brevetelor de invenție decăzute ca urmare a neplății taxelor.

ARTICOLUL 5 TER

În nici una dintre țările uniunii nu se va considera că se aduce vreo atingere drepturilor brevetatului prin:

1. folosirea, la bordul navelor celorlalte țări ale uniunii, a mijloacelor care formează obiectul brevetului său și anume în corpul navei, în mașini, aparate de manevră, echipament de navigație și alte accesorii, atunci cînd aceste nave vor pătrunde în mod temporar sau accidental în apele țării, cu condiția ca această folosire să fie făcută exclusiv pentru trebuințele navei;

2. folosirea mijloacelor care formează obiectul brevetului său în construcția sau funcționarea vehiculelor aeriene sau terestre aparținînd celorlalte țări ale uniunii sau a accesoriilor acestor vehicule, atunci cînd acestea vor pătrunde în mod temporar sau accidental în țara respectivă.

ARTICOLUL 5 QUATER

Atunci cînd un produs este introdus într-o țară a uniunii în care există un brevet care protejează un procedeu de fabricație a acestui produs, brevetatul va avea, față de produsul introdus, toate drepturile pe care legislația țării de import i le acordă, pe baza brevetului de procedeu, asupra produselor fabricate însăși în țară.

ARTICOLUL 5 QUINQUIES

Desenele și modelele industriale vor fi protejate în toate țările uniunii.

ARTICOLUL 6

1) Condițiile de depunere și de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerț vor fi stabilite în fiecare țară a uniunii de legislația națională.

2) Totuși, o marcă depusă de un cetățean al unei țări a uniunii într-o altă țară a uniunii nu va putea fi refuzată sau invalidată pentru motivul că ea nu ar fi fost depusă, înregistrată sau reînnoită în țară de origine.

3) O marcă înregistrată reglementar într-una dintre țările uniunii va fi considerată ca independentă de mărcile înregistrate în celelalte țări ale uniunii, inclusiv țara de origine.

ARTICOLUL 6 BIS Jurisprudență (2)

1) Țările uniunii se obligă, fie din oficiu dacă legislația țării o îngăduie, fie la cererea celui interesat, să refuze sau să invalideze înregistrarea și să interzică folosința unei mărci de fabrică sau de comerț care constituie o reproducere, imitație sau traducere putînd crea confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a țării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută ca fiind deja marca unei persoane admise să beneficieze de prezenta convenție și ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci cînd partea esențială a mărcii constituie o reproducere a unei astfel de mărci notoriu cunoscute, sau o imitație putînd fi confundată cu aceasta. Jurisprudență (1)

2) Un termen de cel puțin 5 ani de la data înregistrării va trebui acordat pentru a se cere radierea unei astfel de mărci. Țările uniunii vor putea să prevadă un termen în care să fie cerută interzicerea folosirii.

3) Nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de radiere sau de interzicere a folosirii mărcilor înregistrate sau folosite cu rea-credință.

ARTICOLUL 6 TER

1)

a) Țările uniunii convin să refuze sau să invalideze înregistrarea și să interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea, fără autorizația organelor competente, fie ca mărci de fabrică sau de comerț, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, drapelelor și altor embleme de stat ale țărilor uniunii, a semnelor și sigiliilor oficiale de control și de garanție adoptate de către ele, precum și a oricăror imitații de blazoane.

b) Dispozițiile de sub litera a de mai sus se aplică de asemenea stemelor, drapelelor și altor embleme, inițialelor sau denumirilor organizațiilor internaționale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe țări ale uniunii, cu excepția stemelor, drapelelor și altor embleme, inițiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaționale în vigoare, menite să asigure protecția lor.

c) Nici o țară a uniunii nu este obligată să aplice dispozițiile de sub litera b de mai sus în dauna titularilor de drepturi cîștigate cu bună-credință înainte de intrarea în vigoare, în țara respectivă, a prezentei convenții. Țările uniunii nu sînt obligate să aplice aceste dispoziții atunci cînd folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera a de mai sus nu este de natură să sugereze publicului existența unei legături între organizația în cauză și stemele, drapelele, emblemele, inițialele sau denumirile respective, sau dacă această folosire sau înregistrare nu este în mod vădit de natură a înșela publicul cu privire la existența unei legături între cel care le folosește și organizație.

2) Interzicerea semnelor și a sigiliilor oficiale de control și de garanție se va aplica numai în cazurile cînd mărcile în care ele vor fi cuprinse vor fi destinate să fie folosite pentru mărfuri de același fel sau de fel asemănător.

3)

a) Pentru aplicarea acestor dispoziții, țările uniunii convin să-și comunice reciproc, prin intermediul biroului internațional, lista emblemelor de stat, a semnelor și sigiliilor oficiale de control și de garanție pe care doresc sau vor dori să le pună, în măsură absolută sau în anumite limite, sub protecția prezentului articol, precum și orice modificări ulterioare ale acestei liste. Fiecare țară a uniunii va pune în timp util la dispoziția publicului listele care i-au fost notificate.

Totuși, în ceea ce privește drapelele statelor, această notificare nu este obligatorie.

b) Dispozițiile de sub litera b a alineatului 1 al prezentului articol nu sînt aplicabile decît stemelor, drapelelor și altor embleme, inițialelor sau denumirilor organizațiilor internaționale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat țărilor uniunii prin intermediul biroului internațional.

4) Orice țară a uniunii va putea, în termen de 12 luni de la primirea notificării, să transmită țării sau organizației internaționale interguvernamentale interesate eventualele sale obiecții, prin intermediul biroului internațional.

5) Pentru drapelele statelor, măsurile prevăzute la alineatul 1 de mai sus se vor aplica numai mărcilor înregistrate după 6 noiembrie 1925.

6) Pentru emblemele de stat altele decît drapelele, pentru semnele și sigiliile oficiale ale țărilor uniunii și pentru stemele, drapelele și alte embleme, inițialele sau denumirile organizațiilor internaționale interguvernamentale, aceste dispoziții nu se vor putea aplica decît mărcilor înregistrate după mai mult de 2 luni de la primirea notificării prevăzute la alineatul 3 de mai sus.

7) În caz de rea-credință, țările vor putea să radieze chiar și mărcile înregistrate înainte de 6 noiembrie 1925 și care comportă embleme de stat, semne și sigilii.

8) Cetățenii fiecărei țări care vor fi autorizați să folosească emblemele de stat, semnele și sigiliile țării lor vor putea să le folosească chiar atunci cînd există o similitudine cu cele aparținînd altei țări.

9) Țările uniunii se obligă să interzică folosirea neautorizată, în comerț, a stemelor de stat ale celorlalte țări ale uniunii, atunci cînd această folosire ar fi de natură să inducă în eroare cu privire la originea produselor.

10) Dispozițiile precedente nu constituie un obstacol pentru exercitarea dreptului pe care îl au țările de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera 13 a articolului 6 quinquies, mărcile care conțin, fără autorizație, steme, drapele și alte embleme de stat, sau semne și sigilii oficiale adoptate de o țară a uniunii, precum și semne distinctive ale organizațiilor internaționale interguvernamentale menționate la alineatul 1 de mai sus.

ARTICOLUL 6 QUATER

1) Atunci cînd, în conformitate cu legislația unei țări a uniunii, cesiunea unei mărci nu este valabilă decît dacă este efectuată în același timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerț căruia îi aparține marca, va fi suficient pentru a se admite valabilitatea cesiunii, ca partea din întreprindere sau din fondul de comerț situată în acea țară să fie transmisă cesionarului, cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în țara respectivă produsele însemnate cu marca cedată.

2) Această dispoziție nu impune țărilor uniunii obligația de a considera ca valabil transferul unei mărci a cărei folosire de către cesionar ar fi, de fapt, de natură să inducă publicul în eroare, mai ales cu privire la proveniența, la natura sau la calitățile esențiale ale produselor pe care se aplică marca.

ARTICOLUL 6 QUINQUIES

A. -

1) Orice marcă de fabrică sau de comerț înregistrată reglementar în țara de origine va fi admisă la depunere și va fi protejată, întocmai așa cum este ea, în celelalte țări ale uniunii, sub rezerva celor indicate în prezentul articol. Aceste țări vor putea să ceară, înainte de a proceda la înregistrarea definitivă, să fie prezentat certificatul de înregistrare a mărcii în țara de origine, eliberat de autoritatea competentă. Pentru acest certificat nu se va cere nici o formă de legalizare.

2) Va fi considerată ca țară de origine acea țară a uniunii în care depunătorul are o întreprindere industrială sau comercială reală și serioasă și, dacă el nu, are o astfel de întreprindere în uniune, acea țară a uniunii în care se află domiciliul său și, dacă el nu are un domiciliu în cadrul uniunii, țara naționalității sale, în cazul cînd el este cetățean al unei țări a uniunii.

B. -

Mărcile de fabrică sau de comerț la care se referă prezentul articol nu vor putea fi refuzate de la înregistrare sau invalidate decît în următoarele cazuri:

1. cînd ele sînt de natură să aducă atingere anumitor drepturi cîștigate de terți în țara în care se cere protecția;

2. cînd ele sînt lipsite de orice caracter distinctiv sau cînd sînt compuse exclusiv din semne sau indicații putînd să servească, în comerț, pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, locul de origine al produselor sau data producției, sau cînd ele au devenit uzuale în vorbirea curentă sau în practica comercială cinstită și constantă din țara în care se cere protecția;

3. cînd ele sînt contrare moralei sau ordinii publice și, mai ales, cînd sînt de natură să înșele publicul. O marcă nu va putea fi considerată ca fiind contrară ordinii publice pentru singurul motiv că ea nu este conformă cu o oarecare dispoziție a legislației cu privire la mărci, cu excepția cazului cînd această dispoziție se referă ea însăși la ordinea publică.

Aceasta nu modifică totuși aplicarea articolului 10 bis.

C. -

1) Pentru a se aprecia dacă marca este susceptibilă de protecție, va trebui să se țină seama de toate circumstanțele de fapt, mai ales de durata folosirii mărcii.

2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte țări ale uniunii mărcile de fabrică sau de comerț pentru singurul motiv că ele se deosebesc de mărcile protejate în țara de origine numai prin unele elemente, care nu alterează caracterul distinctiv și nu modifică identitatea mărcilor, în forma sub care acestea au fost înregistrate în țara de origine.

D. -Nimeni nu va putea beneficia de dispozițiile prezentului articol dacă marca pentru care se revendică protecția nu este înregistrată în țara de origine.

E. -Totuși, în nici un caz reînnoirea înregistrării unei mărci în țara de origine nu va atrage obligația de reînnoire a înregistrării în celelalte țări ale uniunii în care a fost înregistrată marca.

F. -Beneficiul priorității rămîne cîștigat pentru depozitele de mărci efectuate în termenul prevăzut la articolul 4, chiar atunci cînd înregistrarea în țara de origine nu are loc decît după expirarea acestui termen.

ARTICOLUL 6 SEXIES

Țările uniunii se obligă să protejeze mărcile de serviciu. Ele nu sînt obligate să prevadă înregistrarea acestor mărci.

ARTICOLUL 6 SEPTIES

1) Dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei mărci într-una dintre țările uniunii va cere, fără autorizația acestui titular, înregistrarea pe propriul său nume a mărcii respective în una sau mai multe din aceste țări, titularul va avea dreptul să se opună înregistrării cerute sau să reclame radierea ei sau, dacă legea țării îngăduie aceasta, să ceară transferul înregistrării în favoarea sa, afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare faptelor sale.

2) Titularul mărcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului 1 de mai sus, să se opună folosirii mărcii de către agentul sau reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această folosire.

3) Legislațiile naționale pot să prevadă un termen echitabil în care titularul unei mărci va trebui să valorifice drepturile prevăzute de prezentul articol.

ARTICOLUL 7

Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrică sau de comerț nu poate, în nici un caz, să constituie un obstacol pentru înregistrarea mărcii.

ARTICOLUL 7 BIS

1) Țările uniunii se obligă să admită la depunere și să protejeze mărcile colective aparținînd unor grupuri colective a căror existență nu este contrară legii țării de origine, chiar dacă aceste grupări colective nu posedă o întreprindere industrială sau comercială.

2) Fiecare țară va stabili condițiile speciale în care va fi protejată o marcă colectivă și va putea să refuze protecția, dacă această marcă este contrară interesului public.

3) Totuși, protecția acestor mărci nu va putea fi refuzată unei grupări colective a cărei existență nu este contrară legii țării de origine, pentru motivul că această grupare colectivă nu este stabilită în țara în care este cerută protecția, sau că nu este constituită în conformitate cu legislația acestei țări.

ARTICOLUL 8 Jurisprudență (6)

Numele comercial va fi protejat în toate țările uniunii, fără obligația de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerț.

ARTICOLUL 9

1) Orice produs care poartă în mod ilicit o marcă de fabrică sau de comerț sau un nume comercial va fi sechestrat la importul său în acele țări ale uniunii în care această marcă sau acest nume comercial are dreptul la protecția legală.

2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuată în țara în care a avut loc aplicarea ilicită, sau în țările în care a fost importat produsul.

3) Sechestrarea va fi efectuată la cererea fie a procuraturii, fie a oricărei alte autorități competente, fie a unei părți interesate, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legislația internă a fiecărei țări.

4) Autoritățile nu vor fi obligate să efectueze sechestrarea în caz de tranzit.

5) Dacă legislația unei țări nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuită cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în interior.

6) Dacă legislația unei țări nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste măsuri vor fi înlocuite pînă la modificarea corespunzătoare a legislației, cu acțiunile și mijloacele pe care legea țării respective le-ar asigura, în astfel de cazuri, cetățenilor săi.

ARTICOLUL 10

1) Dispozițiile articolului precedent vor fi aplicabile în cazul folosirii directe sau indirecte a unei indicații false cu privire la proveniența produsului sau la identitatea producătorului, a fabricantului sau a comerciantului.

2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesată, fie că este o persoană fizică sau juridică, oricare producător, fabricant sau comerciant angajat în producerea, fabricarea sau comerțul acestui produs și care este stabilit fie în localitatea fals indicată ca loc de proveniență, fie în regiunea în care este situată această localitate, fie în țara fals indicată, fie în țara în care este folosită falsa indicație de proveniență.

ARTICOLUL 10 BIS Jurisprudență (1), Reviste (1)

1) Țările uniunii sînt obligate să asigure cetățenilor uniunii o protecție efectivă împotriva concurenței neloiale.

2) Constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială. Jurisprudență (1)

3) Vor trebui să fie interzise mai ales:

1. -orice fapte care sînt de natură să creeze, prin oricare mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent; Jurisprudență (1)

2. -afirmațiile false, în exercitarea comerțului, care sînt de natură a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;

3. -indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea comerțului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor.

ARTICOLUL 10 TER

1) Țările uniunii se obligă să asigure cetățenilor celorlalte țări ale uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 și 10 bis.

2) În afară de aceasta, ele se obligă să prevadă măsuri care să permită sindicatelor și asociațiilor care reprezintă pe industriașii, producătorii sau comercianții interesați și a căror existență nu este contrară legilor țărilor lor, să acționeze în justiție sau în fața autorităților administrative, în vederea reprimării faptelor prevăzute la articolele 9, 10 și 10 bis, în măsura în care legea țării în care este cerută protecția îngăduie aceasta sindicatelor și asociațiilor din țara respectivă.

ARTICOLUL 11

1) Țările uniunii vor acorda, în conformitate cu legislația lor internă, protecția temporară invențiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum și mărcilor de fabrică sau de comerț, pentru produsele care vor figura la expozițiile internaționale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele.

2) Această protecție temporară nu va prelungi termenele prevăzute la articolul 4. Dacă, mai tîrziu, este invocat dreptul de prioritate, administrația fiecărei țări va putea stabili ca termenul să curgă de la data introducerii produsului în expoziție.

3) Fiecare țară va putea să ceară, ca dovadă a identității obiectului expus și a datei de introducere, documentele justificative pe care le va considera necesare.

ARTICOLUL 12

1) Fiecare dintre țările uniunii se obligă să stabilească un serviciu special al proprietății industriale și un birou central de primire a depozitelor, pentru comunicarea către public a brevetelor de invenție, a modelelor de utilitate, a desenelor sau modelelor industriale și a mărcilor de fabrică sau de comerț.

2) Acest serviciu va edita o publicație periodică oficială. El va publica în mod regulat:

a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurtă descriere a invențiilor brevetate;

b) reproducerea mărcilor înregistrate.

ARTICOLUL 13

1)

a) Uniunea are o adunare constituită din țările uniunii care sînt legate de articolele 13 pînă la 17.

b) Guvernul fiecărei țări este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanți, de consilieri și de experți.

c) Cheltuielile fiecărei delegații sînt suportate de guvernul care a desemnat-o.

2)

a) Adunarea:

i) se ocupă de toate problemele care se referă la menținerea și la dezvoltarea uniunii și la aplicarea prezentei convenții;

ii) dă directive Biroului internațional al proprietății intelectuale (denumit în cele ce urmează "biroul internalional"), prevăzut de convenția care instituie Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (denumită în cele ce urmează "organizația"), cu privire la pregătirea conferințelor de revizuire, acordînd cuvenita considerație observațiilor acelor țări ale uniunii care nu sînt legate de articolele 13 pînă la 17;

iii) examinează și aprobă rapoartele și activitatea directorului general al organizației referitoare la uniune și dă acestuia toate directivele utile în problemele care sînt de competența uniunii;

iv) alege membrii comitetului executiv adunării;

v) examinează și aprobă rapoartele și activitatea comitetului său executiv și dă directive acestuia;

vi) stabilește programul, adoptă bugetul trienal al uniunii și aprobă bilanțul ei;

vii) adoptă regulamentul financiar al uniunii;

viii) creează comitetele de experți și grupurile de lucru pe care ea le consideră utile pentru realizarea obiectivelor uniunii;

ix) hotărăște care sînt țările nemembre ale uniunii și care sînt organizațiile interguvernamentale și internaționale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;

x) adoptă modificările articolelor 13 pînă la 17;

xi) întreprinde orice altă acțiune potrivită pentru realizarea obiectivelor uniunii;

xii) îndeplinește orice alte sarcini pe care le implică prezenta convenție;

xiii) exercită drepturile pe care i le conferă convenția care instituie organizația, sub rezerva ca ea să le fi acceptat.

b) Asupra problemelor care interesează de asemenea și alte uniuni administrate de organizație, adunarea statuează avînd cunoștință de avizul comitetului de coordonare al organizației.

3)

a) Sub rezerva dispozițiilor subalineatului b, un delegat nu poate să reprezinte decît o singură țară.

b) Acele țări ale uniunii grupate în virtutea unui aranjament special în cadrul unui oficiu comun avînd, pentru fiecare dintre ele, caracterul serviciului național de proprietate industrială prevăzut la articolul 12, pot fi reprezentate în ansamblul lor, în cursul discuțiilor, de către una dintre ele.

4)

a) Fiecare țară membră a adunării dispune de un vot.

b) Jumătate din țările membre ale adunării constituie cvorumul.

c) Cu toate dispozițiile subalineatului b, dacă, în timpul unei sesiuni, numărul țărilor reprezentate este mai mic de jumătate dar este egal sau mai mare de o treime a țărilor membre ale adunării, aceasta poate lua hotărîri; totuși, hotărîrile adunării, cu excepția celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decît atunci cînd sînt îndeplinite condițiile care urmează. Biroul internațional comunică aceste hotărîri țărilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitîndu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele să exprime în scris votul sau abținerea lor. Dacă la expirarea acestui termen, numărul de țări care și-au exprimat astfel votul sau abținerea este cel puțin egal cu numărul de țări care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective devin executorii cu condiția ca, totodată, să fie întrunită majoritatea necesară.

d) Sub rezerva dispozițiilor articolului 17. 2, hotărîrile adunării se iau cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.

e) Abținerea nu este considerată ca vot.

5)

a) Sub rezerva subalineatului b, un delegat nu poate să voteze decît în numele unei singure țări.

b) Țările uniunii prevăzute la alineatul 3 b se străduiesc, ca regulă generală, să fie, reprezentate la sesiunile adunării de propriile lor delegații. Totuși, dacă din motive excepționale una dintre aceste țări nu poate să fie reprezentată de propria sa delegație, ea poate să dea delegației alteia dintre aceste țări împuternicirea de a vota în numele său, convenindu-se că o delegație nu poate să voteze prin mandat decît pentru o singură țară. Orice împuternicire dată în acest scop trebuie să constituie obiectul unui act semnat de conducătorul statului sau de ministrul competent.

6) Țările uniunii care nu sînt membre ale adunării sînt admise la întrunirile ei în calitate de observatori.

7)

a) Adunarea se întruneșțe o dată la fiecare 3 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general și, în afara cazurilor excepționale, în cursul aceleiași perioade și în același loc cu adunarea generală a organizației.

b) Adunarea se întrunește în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea comitetului executiv sau la aceea a unui sfert din țările membre ale adunării.

8) Adunarea adoptă regulamentul său intern.

ARTICOLUL 14

1) Adunarea are un comitet executiv.

2)

a) Comitetul executiv este constituit din țările alese de adunare dintre țările membre ale acesteia. În afară de aceasta, țara pe al cărei teritoriu se află sediul organizației dispune, din oficiu, de un loc în comitet, sub rezerva dispozițiilor articolului 16.7 b.

b) Guvernul fiecărei țări membre a comitetului executiv este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanți, de consilieri și de experți.

c) Cheltuielile fiecărei delegații sînt suportate de guvernul care a desemnat-o.

3) Numărul de țări membre ale comitetului executiv corespunde cu sfertul numărului de țări membre ale adunării. La calcularea numărului de locuri care vor trebui completate, restul care rămîne după împărțirea la patru nu este luat în considerație.

4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea ține seama de o repartiție geografică echitabilă și de necesitatea tuturor țărilor participante la aranjamentele instituite în legătură cu uniunea, de a face parte din țările care alcătuiesc comitetul executiv.

5)

a) Membrii comitetului executiv rămîn în funcțiune de la închiderea sesiunii adunării în cursul căreia ei au fost aleși, pînă la sfîrșitul următoarei sesiuni ordinare a adunării.

b) Membrii comitetului executiv pot fi realeși în limita a maximum două treimi dintre ei.

c) Adunarea reglementează modurile de alegere și eventuală realegere a membrilor comitetului executiv.

6)

a) Comitetul executiv:

i) pregătește proiectul de ordine de zi a adunării;

ii) supune adunării propuneri cu privire la proiectele de program și buget trienal ale uniunii, pregătite de directorul general;

iii) se pronunță, în limitele programului și bugetului trienal, asupra programelor și bugetelor anuale pregătite de directorul general;

iv) supune adunării, cu comentarii corespunzătoare, rapoartele periodice ale directorului general și rapoartele anuale de verificare a gestiunii;

v) ia toate măsurile utile în vederea executării de către directorul general a programului uniunii, în conformitate cu hotărîrile adunării și ținînd seama de situațiile care survin între două sesiuni ordinare ale adunării;

vi) îndeplinește orice alte sarcini care îi sînt atribuite prin prezenta convenție.

b) Asupra problemelor care interesează de asemenea și alte uniuni administrate de organizație, comitetul executiv statuează avînd cunoștință de avizul comitetului de coordonare al organizației.

7)

a) Comitetul executiv se întrunește o dată pe an în sesiune ordinară în baza convocării directorului general, pe cît posibil în aceeași perioadă și în același loc cu comitetul de coordonare al organizației.

b) Comitetul executiv se întrunește în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, fie din inițiativa lui, fie la cererea președintelui sau a unui sfert din membrii comitetului executiv.

8)

a) Fiecare membru al comitetului executiv dispune de un vot.

b) Jumătate din țările membre ale comitetului executiv constituie cvorumul.

c) Hotărîrile se iau cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.

d) Abținerea nu este considerată ca vot.

e) Un delegat nu poate să reprezinte decît o singură țară și nu poate să voteze decît în numele acesteia.

9) Țările uniunii care nu sînt membre ale comitetului executiv sînt admise la întrunirile acestuia în calitate de observatori.

10) Comitetul executiv adoptă regulamentul său intern.

ARTICOLUL 15

1)

a) Sarcinile administrative care revin uniunii sînt asigurate de biroul internațional, care succedă biroului uniunii reunit cu biroul uniunii instituit de Convenția internațională pentru protecția operelor literare și artistice.

b) Biroul internațional asigură în special secretariatul diferitelor organe ale uniunii.

c) Directorul general al organizației este cel mai înalt funcționar al uniunii, pe care o reprezintă.

2) Biroul internațional adună și publică informațiile cu privire la protecția proprietății industriale. Fiecare țară a uniunii comunică cît se poate de curînd biroului internațional textul oricărei legi noi, precum și orice texte oficiale referitoare la protecția proprietății industriale. În afară de aceasta, fiecare țară pune la dispoziția biroului internațional toate publicațiile emise de serviciile sale competente în materie de proprietate industrială și care se referă direct la protecția proprietății industriale, considerate de biroul internațional ca prezentînd interes pentru activitatea lui.

3) Biroul internațional publică un periodic lunar.

4) Biroul internațional procură oricărei țări a uniunii, la cererea ei, informații cu privire la problemele care se referă la protecția proprietății industriale.

5) Biroul internațional efectuează studii și asigură servicii menite să faciliteze protecția proprietății industriale.

6) Directorul general și oricare dintre membrii personalului desemnat de el participă, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării, ale comitetului executiv și ale oricărui alt comitet de experți sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.

7)

a) Biroul internațional pregătește, în baza directivelor adunării și în cooperare cu comitetul executiv, conferințele de revizuire a dispozițiilor convenției, altele decît cele prevăzute de articolele 13 pînă la 17.

b) Biroul internațional poate să consulte organizații interguvernamentale și internaționale neguvernamentale pentru pregătirea conferințelor de revizuire.

c) Directorul general și persoanele desemnate de el participă la discuții în aceste conferințe fără drept de vot.

d) Biroul internațional execută orice alte sarcini care îi sînt atribuite.

ARTICOLUL 16

1)

a) Uniunea are un buget.

b) Bugetul uniunii cuprinde încasările și cheltuielile proprii ale uniunii, contribuția acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum și, dacă este cazul, suma pusă la dispoziția bugetului conferinței organizației.

c) Sînt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sînt atribuite exclusiv uniunii, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizație. Partea uniunii la aceste cheltuieli comune este proporțională cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.

2) Bugetul uniunii este stabilit ținînd seama de cerințele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizație.

3) Mijloacele de finanțare ale bugetului uniunii sînt următoarele:

i) contribuțiile țărilor uniunii;

ii) taxele și sumele datorate pentru serviciile pe care le face biroul internațional în numele uniunii;

iii) produsul vînzării publicațiilor biroului internațional referitoare la uniune și drepturile aferente acestor publicații;

iv) donațiile, legatele și subvențiile;

v) chiriile, dobînzile și alte diverse venituri.

4)

a) Pentru a determina partea de contribuție la buget a unei țări, fiecare țară a uniunii este încadrată într-o clasă și ea plătește contribuțiile sale anuale în baza unui număr de unități stabilit după cum urmează:

Clasa I 25
Clasa II 20
Clasa III 15
Clasa IV 10
Clasa V 5
Clasa VI 3
Clasa VII 1

b) Dacă nu a făcut-o în prealabil, fiecare țară indică, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, clasa în care dorește să fie încadrată. Ea va putea să schimbe clasa. Dacă țara își va alege o clasă inferioară, ea va trebui să informeze adunarea despre aceasta, în cursul uneia dintre sesiunile ordinare. O astfel de schimbare își produce efectul la începutul anului calendaristic care urmează sesiunii respective.

c) Contribuția anuală a fiecărei țări este constituită dintr-o sumă al cărei raport față de suma globală a contribuțiilor anuale ale tuturor țărilor la bugetul uniunii este la fel cu raportul dintre numărul de unități al clasei în care este încadrată țara respectivă și numărul total al unităților pe ansamblul acestor țări.

d) Contribuțiile se datorează la 1 ianuarie al fiecărui an.

e) O țară care este în întîrziere cu plata contribuțiilor sale nu poate să exercite dreptul său de vot în nici unul din organele uniunii în care este membră, dacă totalul restanțelor sale este egal sau superior sumei contribuțiilor pe care ea le datorează pentru ultimii 2 ani întregi expirați. Totuși, o astfel de țară poate fi autorizată să-și păstreze exercițiul dreptului de vot în cadrul acestui organ, atît timp cît acesta apreciază că întîrzierea se datorează unor împrejurări excepționale și inevitabile.

f) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exercițiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condițiile stabilite de regulamentul financiar.

5) Cuantumul taxelor și al sumelor datorate pentru serviciile făcute de biroul internațional în numele uniunii este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în fața adunării și comitetului executiv.

6)

a) Uniunea are un fond de rulment constituit din remiterea unică a unei sume de către fiecare țară a uniunii. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăște majorarea lui.

b) Valoarea remiterii inițiale a fiecărei țări la fondul menționat, sau aceea a participării sale la majorarea acestuia, este proporțional cu contribuția acestei țări pentru anul în cursul căruia este constituit fondul sau este hotărîtă majorarea.

c) Proporția și condițiile de remitere sînt hotărîte de adunare la propunerea făcută de directorul general și cu avizul comitetului de coordonare al organizației.

7)

a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu țara pe al cărei teritoriu se află sediul organizației, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficient, această țară acordă avansuri. Cuantumul acestor avansuri și condițiile în care ele sînt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între țara respectivă și organizație. Atît timp cît ea are obligația să acorde avansuri, această țară dispune, din oficiu, de un loc în comitetul executiv.

b) Țara prevăzută la subalineatul a și organizația au dreptul, fiecare, să denunțe printr-o notificare făcută în scris înțelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunțarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost făcută notificarea.

8) Verificarea gestiunii este asigurată, în condițiile stabilite de regulamentul financiar, de una sau mai multe țări ale uniunii, sau de controlori din afară care sînt, cu consimțămîntul lor, desemnați de adunare.

ARTICOLUL 17

1) Propuneri de modificare a articolelor 13, 14, 15 și a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice țară membră a adunării, de comitetul executiv sau de directorul general. Aceste propuneri sînt comunicate de directorul general țărilor membre ale adunării cu cel puțin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.

2) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în vigoare la o lună după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din țările care erau membre ale adunării în momentul cînd a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituționale ale țărilor respective. Orice modificare a acestor articole, acceptată în acest fel, leagă toate țările care sînt membre ale adunării în momentul cînd modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară; totuși, orice modificare care mărește obligațiile financiare ale țărilor uniunii nu leagă decît pe acelea dintre ele care au notificat acceptarea modificării respective.

ARTICOLUL 18

1) Prezenta convenție va fi supusă unor revizuiri în vederea introducerii îmbunătățirilor care sînt de natură să perfecționeze sistemul uniunii.

2) În acest scop, conferințe ale delegaților acestor țări vor avea loc, succesiv, într-una dintre țările uniunii.

3) Modificările articolelor 13 pînă la 17 sînt supuse dispozițiilor articolului 17.

ARTICOLUL 19

S-a convenit ca țările uniunii să-și rezerve dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecția proprietății industriale, în măsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispozițiilor prezentei convenții.

ARTICOLUL 20

1)

a) Fiecare țară a uniunii care a semnat prezentul act poate să-l ratifice și, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el. Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun directorului general.

b) Fiecare țară a uniunii poate să declare în instrumentul său de ratificare sau de aderare că ratificarea sau aderarea sa nu se aplică:

i) articolelor 1 pînă la 12, sau

ii) articolelor 13 pînă la 17.

c) Fiecare țară a uniunii care, în conformitate cu subalineatul b, a exclus de la efectele ratificării sau aderării sale unul din cele două grupuri de articole prevăzute la subalineatul respectiv, poate să declare oricînd după aceea că ea extinde efectele ratificării sau aderării sale asupra acestui grup de articole. O astfel de declarație se depune directorului general.

2)

a) Articolele 1 pînă la 12 intră în vigoare, față de primele zece țări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declarație în sensul îngăduit de alineatul 1 b i, la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.

b) Articolele 13 pînă la 17 intră în vigoare față de primele zece țări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declarație în sensul îngăduit de alineatul 1 b ii, la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.

c) Sub rezerva intrării în vigoare inițiale, în conformitate cu dispozițiile subalineatelor a și b, a fiecăruia dintre cele două grupuri de articole prevăzute la alineatul 1 b i și ii și sub rezerva dispozițiilor alineatului 1 b, articolele 1 pînă la 17 intră în vigoare față de orice altă țară a uniunii, în afară de cele prevăzute la subalineatele a și b, care depune un instrument de ratificare sau de aderare, precum și față de orice țară a uniunii care depune o declarație în aplicarea alineatului 1 c, la 3 luni după data notificării unei astfel de depuneri de către directorul general, în afara cazului cînd în instrumentul sau în declarația depusă s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare față de țara respectivă la data astfel indicată.

3) Față de fiecare țară a uniunii care depune un instrument de ratificare sau de aderare, articolele 18 pînă la 30 intră în vigoare la prima dintre datele la care intră în vigoare față de această țară, în conformitate cu alineatul 1 a, b sau c, vreunul din grupurile de articole prevăzute la alineatul 1 b.

ARTICOLUL 21

1) Orice țară din afara uniunii poate să adere la prezentul act și să devină, prin aceasta, membră a uniunii. Instrumentele de aderare se depun directorului general.

2)

a) Față de orice țară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare cu o lună sau mai mult de o lună înainte de data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentului act, acesta intră în vigoare la data la care aceste dispoziții au intrat pentru prima oară în vigoare în aplicarea articolului 20. 2 a sau b, în afara cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară, totuși:

i) dacă articolele 1 pînă la 12 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de țară va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, și în locul lor, de articolele 1 pînă la 12 ale Actului de la Lisabona;

ii) dacă articolele 13 pînă la 17 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de țară va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, și în locul lor, de articolele 13 și 14.3, 4 și 5 ale Actului de la Lisabona.

Dacă o țară indică o dată posterioară în instrumentul său de aderare, prezentul act intră în vigoare pentru această țară la data astfel indicată.

b) Pentru orice țară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare la o dată posterioară intrării în vigoare a numai unuia din grupurile de articole prevăzute de prezentul act, sau la o dată care precede cu mai puțin de o lună această intrare în vigoare, prezentul act intră în vigoare, sub rezerva celor prevăzute la subalineatul a, la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost făcută de directorul general, în afara cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru această țară la data astfel indicată.

3) Pentru orice țară din afara uniunii, care a depus instrumentul său de aderare după data intrării în vigoare a prezentului act în întregimea lui, sau care la depus cu mai puțin de o lună înainte de această dată, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost făcută de directorul general, în afara cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru această țară la data astfel indicată.

ARTICOLUL 22

Sub rezerva excepțiilor posibile prevăzute la articolele 20.1 b și 28.2, ratificarea sau aderarea va atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor și asigurarea tuturor avantajelor stipulate de prezentul act.

ARTICOLUL 23

După intrarea în vigoare a prezentului act în întregimea lui, o țară nu va putea să adere la actele anterioare ale acestei convenții.

ARTICOLUL 24

1) Orice țară poate să declare în instrumentul său de ratificare sau de aderare, sau poate oricînd după aceasta să informeze pe directorul general că prezenta convenție se aplică totalității sau unei părți a teritoriilor sale, desemnate în declarație sau în notificare, ale căror relații externe sînt puse sub a sa răspundere.

2) Orice țară care a făcut o astfel de declarație sau o astfel de notificare poate, oricînd, să notifice directorului general că prezenta, convenție încetează a se mai aplica totalității sau unei părți a acestor teritorii.

3)

a) Orice declarație făcută în virtutea alineatului 1 produce efect la aceeași dată la care produce efect ratificarea sau aderarea al cărei instrument o include, și orice notificare efectuată în virtutea acestui alineat produce efect la 3 luni de la comunicarea ei de către directorul general.

b) Orice notificare făcută în virtutea alineatului 2 produce efect după 12 luni de la primirea ei de către directorul general.

ARTICOLUL 25

1) Orice țară parte la prezenta convenție se obligă să adopte, în conformitate cu constituția sa, măsurile necesare pentru a asigura aplicarea prezentei convenții.

2) S-a convenit că, în momentul cînd o țară va depune instrumentul său de ratificare sau de aderare, ea va fi în măsură, în conformitate cu legislația sa internă, să aplice dispozițiile prezentei convenții.

ARTICOLUL 26

1) Prezenta convenție rămîne în vigoare fără limită de durată.

2) Orice țară poate să denunțe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Această denunțare atrage și denunțarea tuturor actelor anterioare și ea nu-și produce efectul decît față de țara care a făcut-o, convenția rămînînd în vigoare și executorie față de celelalte țări ale uniunii.

3) Denunțarea produce efect la 1 an după ziua în care directorul general a primit notificarea.

4) Facultatea de denunțare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o țară înainte de expirarea unui termen de 5 ani, socotiți de la data la care ea a devenit membră a uniunii.

ARTICOLUL 27

1) Prezentul act înlocuiește, în relațiile dintre țările față de care el se aplică, și în măsura în care el se aplică, Convenția de la Paris din 20 martie 1883 și actele de revizuire care au urmat.

2)

a) Față de țările cărora nu li se aplică prezentul act, sau nu li se aplică în întregimea lui, dar cărora li se aplică Actul de la Lisabona din 31 octombrie 1958, acesta din urmă rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.

b) De asemenea, față de țările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părți ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, Actul de la Londra din 2 iunie 1934 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.

c) De asemenea, față de țările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părți ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, nici Actul de la Londra, Actul de la Haga din 6 noiembrie 1925 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.

3) Țările din afara uniunii care devin parte la prezentul act îl aplică față de orice țară a uniunii care nu este parte la acest act sau care, deși este parte la el, a făcut declarația prevăzută la articolul 20. 1 b i. Aceste țări admit ca țara respectivă a uniunii să aplice față de ele dispozițiile celui mai recent act la care ea este parte.

ARTICOLUL 28

1) Orice diferend între două sau mai multe țări ale uniunii cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenții care nu va fi soluționat pe calea negocierilor, poate fi adus în fața Curții internaționale de justiție de una dintre țările în cauză, printr-o cerere făcută în conformitate cu Statutul Curții, în afara cazului cînd țările în cauză vor conveni asupra unui alt mod de soluționare. Biroul internațional va fi informat de țara care a făcut cererea despre diferendul adus în fața Curții; el va aduce aceasta la cunoștința celorlalte țări ale uniunii.

2) Orice țară poate să declare, în momentul cînd semnează prezentul act sau cînd depune instrumentul său de ratificare sau de aderare, că ea nu se consideră legată de dispozițiile alineatului 1. În cazul unor diferende între o astfel de țară și orice altă țară a uniunii, dispozițiile alineatului 1 nu se aplică.

3) Orice țară care a făcut o declarație în conformitate cu dispozițiile alineatului 2 poate oricînd, să o retragă printr-o notificare adresată directorului general.

ARTICOLUL 29

1)

a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceză și este depus pe lîngă guvernul Suediei.

b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în limbile germană, engleză, spaniolă, italiană, portugheză și rusă și în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.

c) În caz de contestație cu privire la interpretarea diferitelor texte, textul francez este cel autentic.

2) Prezentul act rămîne deschis semnăturilor, la Stockholm, pînă la 13 ianuarie 1968.

Directorul general transmite două copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor țărilor uniunii și, la cerere, guvernului oricărei alte țări.

4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite.

5) Directorul general notifică guvernelor tuturor țărilor uniunii semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare și a declarațiilor incluse în aceste instrumente sau făcute în aplicarea articolului 20. 1 c, intrarea în vigoare a tuturor dispozițiilor prezentului act, notificările de denunțare și notificările făcute în aplicarea articolului 24.

ARTICOLUL 30

1) Pînă la intrarea în funcție a primului director general, mențiunile din prezentul act cu privire la biroul internațional al organizației sau la directorul general sînt considerate că se referă la biroul uniunii, respectiv la directorul acestuia.

2) Țările uniunii care nu sînt legate de articolele 13 pînă la 17 pot să exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenției care instituie organizația, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 13 pînă la 17 ale prezentului act, ca și cînd ele ar fi legate de aceste articole. Orice țară care va dori să exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare făcută în scris, care produce efect la data primirii ei. Țările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la expirarea perioadei respective.

3) Atît timp cît țările uniunii nu vor fi devenit toate membre ale organizației, biroul internațional al organizației funcționează de asemenea în calitate de birou al uniunii, iar directorul general în calitate de director al acestui birou.

4) Atunci cînd toate țările uniunii vor fi devenit membre ale organizației, drepturile, obligațiile și bunurile biroului uniunii trec asupra biroului internațional al organizației.

Drept care subscrișii, avînd cuvenita împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act.

Făcută la Stockholm la 14 iulie 1967.

;
se încarcă...