Art 69 Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane | Ordonanță de urgență 195/2002

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Reguli pentru circulația vehiculelor - Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane -
Art. 69.
-

Autovehiculele cu mase și/sau gabarite depășite, cele care transportă mărfuri sau produse periculoase, precum și cele de însoțire trebuie să aibă montate semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă, prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), iar conducătorii acestora trebuie să le mențină în funcțiune pe toată perioada deplasării pe drumul public.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 195/2002:
Art 59 Intersecții și obligația de a ceda trecerea
Art 60 Trecerea la nivel cu calea ferată
Art 61 Autovehicule cu regim de circulație prioritară
Art 62 Autovehicule cu regim de circulație prioritară
Art 63 Oprirea, staționarea și parcarea
Art 64 Oprirea, staționarea și parcarea
Art 65 Oprirea, staționarea și parcarea
Art 66 Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane
Art 67 Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane
Art 68 Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane
Art 69 Circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane
Art 70 Reguli pentru alți participanți la trafic
Art 71 Reguli pentru alți participanți la trafic
Art 72 Reguli pentru alți participanți la trafic
Art 73 Reguli pentru alți participanți la trafic
Art 74 Circulația pe autostrăzi
Art 75 Obligații în caz de accident
Art 76 Obligații în caz de accident
Art 77 Obligații în caz de accident
Art 78 Obligații în caz de accident
Art 79 Obligații în caz de accident
;
se încarcă...