Serviciile de consultanță | Scrisoare de acord

Acesta este un fragment din Scrisoarea de acord privind acordarea unui avans din împrumutul pentru pregătirea proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social P361-0 R0 din 30.06.1999 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

ANEXA III - ACHIZIȚII -
Secțiunea I
Serviciile de consultanță

Partea A Generalități

Serviciile de consultanță se vor achiziționa conform prevederilor menționate în cadrul Introducerii și al secțiunii IV din "Ghidul pentru selecția și angajarea consultanților de către împrumutații Băncii Mondiale", publicat de către Bancă în ianuarie 1997 și revizuit în septembrie 1997 și ianuarie 1999 (Ghidul pentru servicii de consultanță), și conform prevederilor următoare din această secțiune.

Partea B Selecționarea pe criterii calitative și de cost

Cu excepția situației în care se stabilește altfel în partea C a acestei secțiuni, serviciile de consultanță vor fi procurate în cadrul contractelor acordate în conformitate cu prevederile secțiunii II din Ghidul pentru servicii de consultanță, ale paragrafului 3 din anexele 1 și 2 la acesta și cu prevederile paragrafelor 3.13-3.18 din acesta, aplicabile selecționării consultanților pe criterii calitative și de cost.

Partea C Alte proceduri pentru selecționarea consultanților

1. Selecționarea pe criterii calitative

Serviciile pentru sarcinile care îndeplinesc cerințele stabilite în paragraful 3.2 din Ghidul pentru servicii de consultanță pot fi procurate, cu acordul inițial al Băncii, în cadrul contractelor acordate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1-3.4 din Ghidul pentru servicii de consultanță.

2. Consultanții individuali

Serviciile pentru sarcinile care îndeplinesc cerințele stabilite în paragraful 5.1 din Ghidul pentru servicii de consultanță vor fi procurate în cadrul contractelor acordate consultanților individuali, în concordanță cu prevederile paragrafelor 5.1-5.3 din Ghidul pentru servicii de consultanță.

3. Calificările consultanților

Serviciile necesare pentru a contribui la stabilirea sistemului managementului financiar al proiectului vor fi procurate pe baza procedurilor pentru selecționarea bazată pe calificările consultanților în conformitate cu prevederile paragrafului 3.7 din Ghidul pentru servicii de consultanță.

Partea D Revizuirea de către Bancă a selecționării consultanților

1. Planificarea selecției

Înainte de elaborarea cererilor de propuneri către consultanți, planul propus pentru selecționarea consultanților în cadrul proiectului va fi furnizat Băncii pentru a-l revizui și aproba, în conformitate cu prevederile paragrafului 1 din anexa 1 la Ghidul pentru servicii de consultanță. Selecționarea tuturor serviciilor consultanților va fi realizată în conformitate cu un asemenea plan de selecționare, precum a fost aprobat de către Bancă, și cu prevederile menționatului paragraf 1.

2. Revizuirea inițială

a) Referitor la fiecare contract de angajare a firmelor de consultanță, estimat la un cost echivalent a 50.000 dolari S.U.A. sau mai mult, se vor aplica procedurile stabilite în paragrafele 1, 2 [altele decât subparagraful secund al paragrafului 2 a)] și 5 din anexa 1 la Ghidul pentru servicii de consultanță.

b) Cu referire la fiecare contract de angajare a consultanților individuali, estimat la un cost echivalent a 25.000 dolari S.U.A. sau mai mult, calificările, experiența, termenii de referință și cei ai angajării consultanților se vor furniza Băncii pentru revizuire inițială și aprobare. Contractul va fi acordat numai după ce aprobarea respectivă va fi fost dată.

3. Revizuirea ulterioară

Cu referire la fiecare contract neaflat sub incidența paragrafului 2 din această parte, se vor aplica procedurile stabilite în paragraful 4 din anexa 1 la Ghidul pentru servicii de consultanță.

Acesta este un fragment din Scrisoarea de acord privind acordarea unui avans din împrumutul pentru pregătirea proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social P361-0 R0 din 30.06.1999 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Scrisoare de acord:
Serviciile de consultanță
Achiziția bunurilor
;
se încarcă...