Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 114/1999 referitoare la constituționalitatea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernulul nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 august 1999

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, cu privire la neconstituționalitatea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, de către un grup de 86 de deputați, și anume: Adrian Năstase, Miron Tudor Mitrea, Viorica Afrăsinei, Traian Dobre, Mihai Ioan Popa, Nicolae Grădinaru, Dumitru Pâslaru, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Mihail Sireteanu, Eugenia Moldoveanu, Marin Cristea, Adrian Gheorghiu, Petre Naidin, Leonard Cazan, Romulus Ion Moucha, Gheorghe Oană, George Dragu, Mihai Hlinschi, Victor Traian Mihu, Dan Nica, Ion-Florentin Sandu, Radu Liviu Bara, Vasile Stan, Ovidiu Cameliu Petrescu, Marian Ianculescu, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ionel Marineci, Marian Sârbu, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Gheorghe Ionescu, Constantin Teculescu, Gheorghe Vîlceanu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoraș, Ion Pârgaru, Alexandru Lăpușanu, Daniela Bartoș, Acsinte Gaspar, Florin Georgescu, Dorel Constantin Onaca, Viorel Hrebenciuc, Mihai Vîtcu, Ion Giurescu, Vasile Cândea, Ioan Mircea Pascu, Petru Șerban Mihăilescu, Traian Sabău, Dumitru Buzatu, Dan Ioan Popescu, Alexandru Stănescu, Vasile Panteliuc, Simion Darie, Florian Serac, Alexandru Albu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacșu, Florea Buga, Ioan Sonea, Mitică Bălăeț, Ion Duțu, Matei-Agathon Dan, Vasile Matei, Niculae Napoleon Antonescu, Daniela Buruiană Aprodu, Gheorghe Marin, Virgil Popa, Ștefan Baban, Constantin Băbălău, Nicolae Leonăchescu, Nicolae Vasilescu, Viorel Burlacu, Ion Honcescu, Anghel Stanciu, Corneliu Ciontu, Teodor Jurca, Nicu Ioniță, Constantin Eremia Cotrutz, Luca Ștefănoiu și Leonida Lari Iorga.

Sesizarea a fost trimisă Curții Constituționale prin Adresa nr. XIV/552 din 6 iulie 1999 a secretarului general al Senatului și formează obiectul Dosarului nr. 140A/1999.

Prin sesizare se solicită să se constate că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 este neconstituțională în ansambul ei și, în subsidiar, să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 123 din aceeași lege. Solicitarea se întemeiază pe următoarele considerente:

I. Prin emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 au fost încălcate prevederile art. 114 alin. din Constituție, care impun ca un astfel de act normativ să fie emis numai în cazuri excepționale.

În argumentarea acestei susțineri se evocă practica jurisdicțională în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, potrivit căreia cazul excepțional de care depinde legitimitatea constituțională a Ordonanței de urgență se justifică "pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". În acest context se arată că din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul, nu pot fi reținute "nici existența unei situații excepționale, nici necesitatea instituirii de urgență a măsurilor prevăzute în ordonanță, astfel încât să se pună în discuție evitarea unei grave atingeri aduse interesului public". Guvernul are obligația constituțională ca, în scopul realizării programului său de guvernare, să asigure reglementarea normativă de către Parlament, prin lege. Se afirmă că scopul Guvernului a fost acela de a institui o reglementare direct aplicabilă, încălcând astfel competența Parlamentului, de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzută la art. 58 din Constituție. Obiectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 a fost, așa cum rezultă din Nota de fundamentare, "îmbunătățirea și armonizarea Legii nr. 84/1995 cu prevederile Programului Guvernului României în vederea introducerii și accelerării reformei învățământului și educației". Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, s-a statuat că "modificarea sau unificarea legislației într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăși, emiterea unei ordonanțe de urgență". De altfel, urgența reglementării prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/1997 este infirmată de întârzierea discutării în Parlament a legii de aprobare, din anul 1997 până în luna iunie a anului 1999.

II. Dispozițiile art. 123, cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, sunt neconstituționale, întrucât ele încalcă prevederile art. 6 și 13 din Constituție.

II.1. Dispozițiile art. 6 din Constituția României reglementează, la alin. (1), recunoașterea și garantarea dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase. Dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol "reglementează obligativitatea ca măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale să fie conforme cu principiile egalității și nediscriminării în raport cu ceilalți cetățeni români".

II.2. Dispozițiile art. 13 din Constituție consacră limba română ca limbă oficială în România.

Raportând la aceste texte constituționale dispozițiile cuprinse în art. 123 din Legea nr. 84/1995, în redactarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, rezultă că aceste prevederi sunt neconstituționale pentru următoarele considerente:

a) Se oferă posibilitatea să se înființeze, la cerere și prin lege, instituții de învățământ superior multiculturale, în care limbile de predare vor fi stabilite în cadrul legii de înființare, ceea ce poate exclude și folosirea limbii române. Având în vedere că orice universitate este, prin menirea sa, multiculturală, sintagma "universitate multiculturală" nu este de natură să asigure prezența limbii române ca limbă de predare.

b) Prevederile legale criticate sunt în contradicție și cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare și ale Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, care recomandă să se asigure posibilitatea de instruire și de educație în limba maternă, fără a se aduce atingere învățării sau predării în limba oficială. De aceea art. 123 "excede atât prevederilor constituționale, cât și recomandărilor pe plan european în materie".

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul său de vedere, arată următoarele:

I. Cu referire la constituționalitatea invocată la pct. I al sesizării, privind încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, în sensul că nu sunt întrunite cele două caracteristici ale unei ordonanțe de urgență (caracterul de urgență și situația excepțională), se apreciază că sesizarea este neîntemeiată.

Motivele care au condus la emiterea de către Guvernul României a Ordonanței de urgență nr. 36/1997 au fost de natură a impune adoptarea unei astfel de soluții legislative. Voința Guvernului, atunci când a ales calea delegării legislative, prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituția României, și, ulterior, voința legiuitorului, prin aprobarea procedurii de urgență, au avut în vedere accelerarea reformei învățământului și educației, cu aplicare din anul școlar imediat următor, respectiv anul școlar 1997/1998. Necesitatea implementării, cât mai urgent, a măsurilor de reformă, legiferarea acestora în timp util pentru a fi aplicate în anul școlar 1997/1998, cunoscut fiind că fiecare an școlar debutează în luna septembrie, dată la care planurile, programele, manualele școlare trebuie să fie deja cunoscute de cei vizați, conduc la determinarea caracterului excepțional și de urgență al acestui act normativ. Legiferarea măsurilor de reformă preconizate pentru învățământul românesc nu poate fi asemuită cu "unificarea legislației" în domeniu sau cu "o modificare", pur și simplu, a acesteia. În momentul legiferării s-a avut în vedere îmbunătățirea prevederilor Legii nr. 84/1995, a introducerii și accelerării reformei învățământului și educației cât mai repede posibil, începând cu anul școlar și anul universitar imediat următor.

II. De asemenea, se mai arată că este neîntemeiată și critica potrivit căreia "dispozițiile art. 123 din Legea învățământului nr. 84/1995, cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995", contravin prevederilor art. 6 și 13 din Constituția României, pentru următoarele motive: În cadrul cap. XII, destinat învățământului pentru minoritățile naționale, prin dispozițiile art. 123, în noua reglementare s-au eliminat restricțiile referitoare la dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale la diferite forme și niveluri de învățământ, acces care este permis, ca regulă generală, potrivit prevederilor art. 118 din Legea nr. 84/1995, republicată, dar restricționat, mai ales cel universitar, prin art. 123, în redactarea inițială, la "grupe, secții cu predare în limba maternă, pentru pregătirea personalului necesar în activitatea didactică și cultural-artistică". Cu referire la limba română, textele art. 123 nu exclud folosirea acesteia în instituțiile de învățământ superior multiculturale. Dimpotrivă, art. 122 și alin. (1) al art. 123, în noua redactare, subliniază obligativitatea însușirii terminologiei de specialitate în limba română, iar cu privire la limbile de predare în astfel de instituții, acestea se vor stabili prin legile de înființare, care se vor adopta având în vedere și oportunitatea unor astfel de cereri.

În punctul său de vedere președintele Senatului arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

1. În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituție, ordonanța de urgență poate fi emisă în cazuri excepționale.

Aprecierea necesității și urgenței reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, aparține, în exclusivitate, inițiatorului ordonanței de urgență, deoarece este singurul în măsură să cunoască situația de fapt din domeniul în care se propune noua reglementare.

2. Argumentul potrivit căruia art. 123 din Legea nr. 84/1995, în redactarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, este neconstituțional, pentru că dă posibilitatea înființării de instituții de învățământ superior multiculturale, nu este întemeiat, deoarece legea nu precizează expres, nicăieri în conținutul său, că acest lucru ar exclude folosirea și a limbii române ca limbă de predare într-o astfel de instituție de învățământ superior.

3. Într-o asemenea interpretare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 este în concordanță cu prevederile Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România prin lege, și ale Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, cu recomandările pe plan european în materie, precum și cu prevederile legislației noastre interne.

În concluzie, se apreciază că art. 123, în redactarea de la pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, precum și legea în ansamblul ei sunt în acord cu prevederile Constituției României și se solicită respingerea obiecției de neconstituționalitate, ca nefiind întemeiată.

Guvernul, în punctul său de vedere, a susținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție nu au nici o incidență în cauza ce formează obiectul acestei sesizări, în care Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității unei legi - cea de aprobare a Ordonanței de urgență, a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituție. Invocarea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, în raport cu dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a legii prin care această ordonanță a fost aprobată, obiectul controlului de neconstituționalitate fiind reprezentat de dispozițiile legii.

În privința neconstituționalității art. 123, înscris la pct. 48 din lege, în raport cu dispozițiile art. 6 și 13 din Constituție, se arată următoarele:

a) Aceste dispoziții legale nu numai că sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 6 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase", dar ele oferă și garanția că dispozițiile constituționale sus-menționate își găsesc aplicabilitatea în mod concret și eficient. Posibilitatea organizării unor unități de învățământ superior în limba minorităților naționale, precum și a înființării unor instituții de învățământ superior multiculturale nu creează nici o discriminare în raport cu ceilalți cetățeni români, ci, dimpotrivă, este menită să asigure egalitatea cetățenilor aparținând minorităților naționale cu cei de etnie română pentru care există un cadru instituțional de învățământ corespunzător.

b) De asemenea, se mai arată că, în raport cu dispozițiile art. 13 din Constituție, potrivit cărora "În România, limba oficială este limba română", prevederile art. 123 din legea criticată sunt constituționale. Este de observat că la alin. (1) al acestui articol se prevede că în cadrul instituțiilor de învățământ universitar de stat, la grupele, secțiile, colegiile și facultățile cu predare în limba minorităților naționale "se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română". De asemenea, în ceea ce privește instituțiile de învățământ superior multiculturale, se prevede că prin legea de înființare se stabilesc și limbile de predare, ceea ce nu exclude posibilitatea ca una din acestea să fie limba română. Totodată se apreciază că art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 nu este în contradicție cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, care recomandă să se asigure posibilitatea de instruire și educație în limba maternă, fără a se aduce atingere învățării sau predării în limba oficială, întrucât, prin organizarea de grupe, secții, colegii și facultăți în cadrul instituțiilor de învățământ universitar de stat, nu se aduce atingere învățării și predării în limba oficială în celelalte facultăți din instituția respectivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constituțională a solicitat o informare din partea Ministerului Educației Naționale cu privire la poziția sa față de obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul de deputați.

În considerațiile Ministerului Educației Naționale, cuprinse în Adresa nr. 36.271 din 16 iulie 1999, se apreciază că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 este în concordanță cu prevederile Constituției României și cu normele juridice internaționale, arătându-se următoarele:

1. Există o neconcordanță între obiectul sesizării formulate și argumentele de neconstituționalitate: sesizarea are ca obiect Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în timp ce argumentul de neconstituționalitate adus la pct. 1 din sesizare are ca obiect Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/1997. Ordonanța de urgență a fost discutată în Parlamentul României, parcurgând fazele prevăzute de lege și obținând votul majorității. A fost, astfel, promovată Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995. Afirmația de la pct. 1, conform căreia s-a încălcat competența constituțională a Parlamentului, nu poate avea în vedere legea menționată.

2. Constituția României permite ca o lege organică să fie modificată printr-o ordonanță de urgență în circumstanțe excepționale, care vizează interesul public. Ministerul Educației Naționale a apreciat, în nota de fundamentare și în intervențiile reprezentanților săi, cu ocazia discutării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 în comisiile de specialitate și în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că asemenea situații sunt reprezentate de reformele de structură angajate, care cuprind:

"a) necesitatea introducerii unui nou curriculum național pentru învățământul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanțare - cea globală - în învățământul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unitățile școlare și de învățământ superior; d) descentralizarea sistemului de învățământ, creșterea autonomiei instituțiilor; e) inserția sistemului de învățământ în viața comunităților locale și construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învățământului obligatoriu, în acord cu tendințele pe plan internațional și cu necesitatea ridicării gradului de educație a populației."

3. În legătură cu susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în raport cu prevederile art. 6 și 13 din Constituție, se constată că au fost formulate două categorii de argumente:

a) Primul argument este acela că se pot înființa instituții de învățământ multiculturale în care folosirea limbii române poate fi exclusă, ceea ce încalcă dispozițiile art. 6 și 13 din Constituție. Potrivit opiniei Ministerului Educației Naționale, acest argument este neîntemeiat, deoarece:

- nu este în contradicție cu art. 6 alin. (1) din Constituție, care prevede garantarea dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale la pregătirea, dezvoltarea identității lor specifice, ci, dimpotrivă, contribuie la exprimarea acestui drept;

- nu este în contradicție cu art. 6 alin. (2), întrucât nu instituie discriminări în raport cu alți cetățeni români;

- în art. 123 alin. (3) din lege se prevede că universitățile sunt încurajate să dezvolte structuri și mecanisme multiculturale, în conformitate cu ideea, însușită de autorii sesizării, că orice universitate este prin misiunea ei multiculturală. O universitate multiculturală, în sensul dat în gândirea politică acestui termen, este o instituție în care cei care participă la ea sunt persoane cu identități culturale diferite, constituite pe temeiul apartenenței lor la grupuri naționale, etnice, rasiale sau religioase diferite, și în care: 1) cei care participă la ea beneficiază de faptul de a fi împreună; 2) sunt create mecanisme pentru promovarea instituțiilor culturale diferite;

- dispozițiile art. 123 nu vin în contradicție cu art. 13 din Constituție, care consacră limba română ca limbă oficială în România. Argumentul adus în discuție, în acest sens, de autorii, sesizării este că prin aplicarea alin. (1) este posibil ca limba română să nu fie o limbă de predare într-o universitate multiculturală. Or, alin. (1) menționează explicit că în fiecare universitate de acest fel limbile de predare sunt stabilite prin legea de înființare a universității. Ca urmare, obiecția de neconstituționalitate poate viza nu art. 123 alin. (1) din ordonanță, ci o eventuală lege viitoare de înființare a unei universități multiculturale în care folosirea limbii române ar fi exclusă.

b) A doua categorie de argumente avansate de autorii sesizării privind neconstituționalitatea art. 123 arată că acest text legal este în contradicție cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, fiind excedate recomandărilor pe plan european. În opinia Ministerului Educației Naționale, faptul că o reglementare excede unei prevederi sau unei recomandări nu atrage concluzia că aceasta este în contradicție cu respectarea prevederii sau recomandării.

În consecință, se consideră că cele două categorii de argumente nu susțin sesizarea de neconstituționalitate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere obiecția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, considerațiile Ministerului Educației Naționale și dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, raportate la prevederile Constituției și la tratatele, pactele și convențiile internaționale în domeniul învățământului, la care România este parte, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă să soluționeze obiecția de neconstituționalitate, care a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată.

Obiectul sesizării de neconstituționalitate privește două categorii de aspecte, după cum urmează:

I. Încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție, în conformitate cu care ordonanța de urgență trebuie să fie emisă numai în cazuri excepționale și cu respectarea competenței constituționale a Parlamentului, prevăzută la art. 58 din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării - în condițiile în care din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul ordonanței nu se poate reține existența unei situații excepționale și nici necesitatea instituirii de urgență a măsurilor prevăzute în aceasta, astfel încât să se pună în discuție evitarea unor grave atingeri aduse interesului public.

II. Neconstituționalitatea art. 123, înscris la pct. 48 din lege, întrucât încalcă prevederile art. 6 și 13 din Constituția României și excede "recomandărilor pe plan european în materie". Textul de lege criticat prin obiecția de neconstituționalitate are următorul conținut: "(1) În cadrul instituțiilor de învățământ universitar de stat se pot organiza, în condițiile legii, la cerere, grupe, secții, colegii și facultăți, cu predare în limbile minorităților naționale. În acest caz, se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română. La cerere și prin lege, se pot înființa instituții de învățământ superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituții se stabilesc în cadrul legii de înființare.

(2) Se recunoaște dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a înființa și administra propriile instituții de învățământ superior particulare, conform legii.

(3) Se încurajează instituțiile de învățământ superior cu structuri și activități multiculturale pentru promovarea conviețuirii interetnice armonioase și integrării la nivel național și european.

(4) La toate formele de învățământ în limba română sau în limbile minorităților naționale se poate înscrie și pregăti orice cetățean român, indiferent de limba sa maternă și de limba în care a urmat studiile anterioare". Se consideră că art. 123 din Legea învățământului nr. 84/1995, în redactarea dată prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, încalcă dispozițiile art. 6 și 13 din Constituție, întrucât se dă posibilitatea ca, la cerere și prin lege, să se înființeze instituții de învățământ superior multiculturale, în care limbile de predare să fie stabilite în cadrul legii de înființare, ceea ce exclude folosirea limbii române, respectiv nu este de natură să asigure prezența limbii române ca limbă de predare. De asemenea, se arată că art. 123 excede și este în contradicție cu recomandările Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare și ale Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, care recomandă să se asigure posibilitatea de instruire și educație în limba maternă, fără a se aduce atingere învățării sau predării în limba oficială.

Examinând aceste două categorii de critici, Curtea Constituțională constată:

I. În privința criticii referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție prin adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995:

În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".

Din acest text constituțional rezultă că ordonanța de urgență trebuie să îndeplinească două condiții: să fie emisă în "cazuri excepționale", iar măsurile adoptate să prezinte caracter de urgență. Constituția nu precizează expres conținutul noțiunii de "cazuri excepționale", astfel că este necesară interpretarea sistematică a ansamblului textelor relevante. În acest sens, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituțională a statuat că "prin cazuri excepționale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituție, se înțelege acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecință, dacă legiuitorul nu a instituit o normă specifică unei circumstanțe excepționale, ar fi contrar înseși voinței acestuia, ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepționale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituție". Prin aceeași decizie s-a mai arătat că, în considerarea unor asemenea situații extreme, intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgență, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, este justificată de interesul public legat de caracterul anormal și excesiv al cazurilor excepționale; de aceea o astfel de măsură se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Tot astfel, în Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituțională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepțional, "în sensul că existența sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanței de urgență", ci depinde de necesitatea sau de existența unor împrejurări care să justifice cazul excepțional iar urgența reglementării să rezulte din Nota de fundamentare a ordonanței de urgență ori din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență. În consecință, ordonanța de urgență a Guvernului nu este condiționată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituționale, cum ar fi adoptarea inițiativei legislative în procedura legislativă obișnuită.

În lumina acestor considerente, Curtea, examinând Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36 din 10 iulie 1997, constată că Guvernul a avut în vedere, la emiterea acestei ordonanțe, îmbunătățirea Legii învățământului nr. 84/1995 și armonizarea acesteia cu prevederile Programului Guvernului României și cu tratatele și convențiile la care România este parte, în vederea introducerii și accelerării reformei învățământului. În cadrul normelor generale ale legii, în capitolul destinat învățământului pentru minoritățile naționale au fost propuse prevederi menite să extindă accesul minorităților naționale la diferite forme și niveluri de învățământ. S-au avut în vedere și flexibilizarea admiterii în învățământul preuniversitar și superior, creșterea exigenței în etapele terminale ale acestor studii, precum și crearea cadrului legislativ pentru parteneriatul social și motivarea unor investiții în formarea profesională - toate acestea cu aplicare din anul școlar universitar 1997/1998. Tot astfel, Programul Guvernului a inclus și direcții privind reforma învățământului, ceea ce a determinat luarea, în termen cât mai scurt, de măsuri pentru îmbunătățirea prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, motiv pentru care în Nota de fundamentare a Ordonanței a Guvernului nr. 36/1997 s-a utilizat sintagma "introducerea și accelerarea reformei învățământului și educației". Ministerul Educației Naționale, prin reprezentanții săi, a arătat, cu ocazia dezbaterilor în Plenul celor două Camere ale Parlamentului a proiectului de lege privind Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, că circumstanțele excepționale ce vizează interesul public sunt reprezentate de reformele de structură angajate, care cuprind: a) necesitatea introducerii unui nou curriculum național pentru învățământul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanțare - cea globală - în învățământul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unitățile școlare și de învățământ superior; d) descentralizarea sistemului de învățământ, creșterea autonomiei instituțiilor; e) inserția sistemului de învățământ în viața comunităților locale și construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învățământului obligatoriu în acord cu tendințele pe plan internațional și cu necesitatea ridicării gradului de educație a populației.

Acest ansamblu de motive este suficient spre a reține că împrejurările concrete avute în vedere de inițiatorul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 reprezentau un caz excepțional și impuneau măsuri cu caracter de urgență, în scopul adoptării cât mai rapide a reformei învățământului, pentru a fi aplicată încă din luna septembrie a anului 1997.

Curtea Constituțională observă că aprecierea interesului public trebuie făcută în raport cu data emiterii ordonanței de urgență, iar nu cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanței de urgență ori cu data finalizării acestei dezbateri. În cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, a fost important ca măsurile privind introducerea și accelerarea reformei învățământului să intre în vigoare de îndată; or, acest rezultat nu s-ar fi putut obține, practic, în sesiune ordinară, după începerea anului școlar.

Curtea constată, de asemenea, că, prin adoptarea acestui act normativ, nu s-a încălcat competența constituțională a Parlamentului, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 nu reglementează organizarea generală a învățământului, domeniu rezervat legii organice, conform dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituție, ci reglementează alte aspecte, relative la aplicarea programului de reformă în domeniul educației naționale, cuprinzând, în esență, modalitățile în care se va efectua ameliorarea procesului educațional național. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, referitoare la constituționalitatea unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, a statuat că delegarea legislativă relativă la aplicarea programului de reformă în domeniul educației naționale, care privește alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a învățământului - cum ar fi modalitățile în care se va efectua ameliorarea procesului educațional național, în cadrul regimului general al învățământului și în conformitate cu prevederile cuprinse în legislația în vigoare - nu este de domeniul legii organice și, de aceea, poate face obiectul unei ordonanțe emise în baza legii de abilitare. În consecință, dacă o asemenea reglementare este posibilă pe calea ordonanței emise în baza unei legi de abilitare, cu atât mai mult ea va fi posibilă pe calea ordonanței de urgență. De asemenea, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Curtea Constituțională a statuat că interdicția de a emite ordonanțe în domeniul legilor organice privește exclusiv ordonanțele adoptate în temeiul unei legi de abilitare, nu și ordonanțele de urgență, deoarece "cazul excepțional", ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public, ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este împotriva finalității constituționale a instituției. S-a precizat că ordonanța de urgență nu este o varietate a ordonanței, pe baza unei legi de abilitare, ci o măsură de ordin constituțional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unui caz excepțional și care se justifică prin necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

În prezenta cauză este de observat, în plus, că Parlamentul a modificat în 79 de poziții (puncte) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, încorporând în lege și unele prevederi cu caracter de lege organică, motiv pentru care aceasta a fost votată cu respectarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituție, deci cu majoritatea constituțională prevăzută pentru adoptarea legilor organice.

În ceea ce privește argumentul din punctul de vedere al Guvernului și din considerațiile Ministerului Educației Naționale, în sensul că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție nu sunt incidente în cauza ce formează obiectul acestei sesizări, întrucât sesizarea privește neconstituționalitatea legii de aprobare a ordonanței de urgență, iar nu neconstituționalitatea acesteia din urmă, Curtea Constituțională constată că, în temeiul atribuției prevăzute la art. 144 lit a) din Constituție, are competența de a se pronunța și asupra constituționalității ordonanței de urgență a Guvernului, aprobată prin art. I din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995. Într-adevăr, dispozițiile art. 51 referitoare la supremația Constituției și cele ale art. 114 alin. (5) din Constituție împiedică Parlamentul să aprobe o ordonanță emisă în baza delegării legislative, dacă acea ordonanță fusese adoptată cu încălcarea dispozițiilor constituționale relevante. Prin aprobarea ordonanței de către Parlament, întregul său conținut devine lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanță, ale cărei dispoziții menținute prin legea de aprobare operează ca prevederi legale de la data intrării în vigoare a legii. Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens prin Decizia nr. 46 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996.

În consecință, sunt neîntemeiate criticile formulate prin obiecția de neconstituționalitate cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) și, implicit, a dispozițiilor art. 114 alin. (5) din Constituție.

II. În privința criticii conform căreia art. 123, în redactarea dată prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, încalcă dispozițiile art. 6 și 13 din Constituție și excede "reglementărilor în materie pe plan european":

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 123 din Legea învățământului nr. 84/1995, în redactarea în care acest text legal a fost adoptat inițial, și anume: "În învățământul universitar de stat se pot organiza, la cerere și în condițiile prezentei legi, grupe și secții cu predarea în limba maternă pentru pregătirea personalului necesar în activitatea didactică și cultural-artistică". Prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi legale erau constituționale.

Ulterior, pct. 37 al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/1997 a modificat art. 123 din Legea învățământului nr. 84/1995, care, astfel, a primit următoarea redactare:

"

(1) În învățământul universitar de stat se pot organiza, în condițiile legii, la cerere, grupe, secții, colegii, facultăți și instituții de învățământ cu predarea în limba maternă. În acest caz, se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română.

(2) Se încurajează instituțiile de învățământ superior cu structuri și activități multiculturale pentru promovarea conviețuirii interetnice armonioase și integrării la nivel național și european.

(3) Se încurajează, la cerere, pregătirea de specialiști români în limbile minorităților naționale".

Cu ocazia dezbaterii în Parlament a proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, redactarea art. 123 a fost din nou modificată, dobândind conținutul reprodus anterior în cuprinsul prezentei decizii și care constituie obiectul sesizării de neconstituționalitate a grupului de 86 de deputați.

Examinând art. 123 din Legea învățământului, în această din urmă redactare, Curtea Constituțională constată că textul de lege este în concordanță cu dispozițiile art. 6 și art. 13 din Constituție, a căror încălcare se susține prin obiecția de neconstituționalitate. Art. 123, în noua redactare, se află, de asemenea, în concordanță și cu pactele internaționale la care România este parte.

II.1. Potrivit art. 6 din Constituție,

"

(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.

(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români".

Curtea observă că, în raport cu reglementările legale anterioare - deopotrivă constituționale -, textul legal ce face obiectul prezentei sesizări de neconstituționalitate extinde accesul minorităților naționale la diferite forme și niveluri de învățământ. Posibilitatea organizării unor unități de învățământ superior în limbile minorităților naționale, precum și a înființării unor instituții de învățământ superior multiculturale nu creează discriminări în raport cu ceilalți cetățeni români, ci, dimpotrivă, este menită să asigure egalitatea cetățenilor aparținând minorităților naționale cu cei de etnie română, în privința existenței unui cadru instituțional de învățământ corespunzător.

În acest sens, alin. (4) al art. 123 prevede că "La toate formele de învățământ în limba română sau în limbile minorităților naționale se poate înscrie și pregăti orice cetățean român, indiferent de limba sa maternă și de limba în care a urmat studiile anterioare". Aceste prevederi sunt "conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români" [art. 6 alin. (2) din Constituție].

De asemenea, Curtea constată că textul art. 123 este în concordanță și cu dispozițiile art. 32 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege". Or, prin art. 123, astfel cum a fost modificat prin Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997, se instituie tocmai aceste modalități de exercitare a dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și a dreptului de a fi instruite în această limbă.

Nu este întemeiată nici susținerea conform căreia prin legea de înființare s-ar putea exclude folosirea limbii române ca limbă de predare, întrucât, potrivit părții finale a alin. (1) al art. 123, "Limbile de predare în aceste instituții de învățământ superior se stabilesc în cadrul legii de înființare". Din ansamblul dispozițiilor art. 123 nu rezultă existența vreunei norme care să impună excluderea limbii române, iar anticiparea unui ipotetic conținut al viitoarelor legi de înființare a instituțiilor de învățământ superior multiculturale, pe care, de fapt, se întemeiază motivarea obiecției de neconstituționalitate, reprezintă un procedeu care, în mod evident, nu poate fi utilizat în cadrul controlului de constituționalitate. De altminteri, există prezumția că orice lege viitoare se adoptă în concordanță cu Constituția, iar nu în vederea încălcării acesteia. Indiferent de aceste considerații, trebuie, însă remarcat că, potrivit alin. (1) al art. 123, în ipoteza organizării, la cerere, în cadrul instituțiilor de învățământ universitar de stat, a unor grupe, secții, colegii și facultăți cu predare în limbile minorităților naționale, "(...) se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română." Pentru identitate de rațiune și datorită necesității unei interpretări sistematice în cadrul aceluiași text legal, aceste prevederi sunt, desigur, aplicabile și în ipoteza prevăzută în finalul aceluiași alineat, referitoare la instituțiile de învățământ multiculturale, unde, de asemenea, se va asigura însușirea terminologiei de specialitate în limba română.

II.2. Prin obiecția de neconstituționalitate se mai afirmă că dispozițiile art. 123 din lege ar fi în contradicție cu prevederile art. 13 din Constituție, potrivit cărora: "În România, limba oficială este limba română", precum și cu "reglementările în materie pe plan european", cărora le-ar excede.

Curtea Constituțională constată că și această obiecție este neîntemeiată.

II.2.a. În acest sens, Curtea reține că art. 123 alin. (1) utilizează conceptul de "limbi de predare", concept diferit față de acela de "limbă oficială" la care se referă art. 13 din Constituție. Nici în art. 123 și nici în vreun alt text din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 nu se prevede că universitățile multiculturale ar fi autorizate să folosească o altă "limbă oficială" decât limba română. De aceea utilizarea "limbii de predare" se limitează la activitățile didactice, "de predare" (în cadrul cursurilor, seminariilor, al activităților științifice aferente etc.), iar celelalte activități ale instituției de învățământ superior multiculturale (de exemplu: întocmirea documentelor instituției de învățământ, inclusiv a actelor de atestare a studiilor, corespondența oficială etc.) rămân a se desfășura în "limba oficială", care, potrivit Constituției, este limba română - și anume, aceste alte activități se vor desfășura în aceleași condiții ca și la orice altă instituție de învățământ superior din România.

II.2.b. În ceea ce privește concordanța art. 123 cu "reglementările în materie pe plan european", Curtea observă că aceasta este o problemă care intră în domeniul controlului de constituționalitate numai în măsura în care sunt incidente prevederile art. 20 din Constituție, potrivit cărora:

"

(1). Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".

În acest context Curtea Constituțională nu constată încălcarea, prin conținutul art. 123, a vreunei dispoziții cuprinse în actele internaționale la care România este parte. Aceste acte internaționale reprezintă un cadru larg, pe baza căruia legiuitorul are posibilitatea de a reglementa dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și de a fi instruite în această limbă, în condițiile respectării interesului general și fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale.

Curtea constată în continuare că, întrucât Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (adoptată la Strasbourg la 22 iunie 1992 de Consiliul Europei) și Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale (adoptată la Strasbourg la 1 februarie 1995 de Consiliul Europei), invocate în mod expres în obiecția de neconstituționalitate, nu sunt ratificate de România, rezultă că aceste două acte internaționale exced controlului de constituționalitate, în lumina dispozițiilor art. 21 din Constituție. Curtea Constituțională reține totuși că textul art. 123 (care, astfel cum s-a arătat anterior, prevede "însușirea terminologiei de specialitate în limba română" și nici nu înlătură utilizarea limbii oficiale) se află în concordanță și cu aceste două acte internaționale, potrivit cărora măsurile referitoare la limbile minorităților naționale nu trebuie să fie instituite în detrimentul însușirii și al utilizării limbii oficiale (alin. 6 al preambulului Cartei și, respectiv, art. 14 din Convenția-cadru).

În concluzie, prevederile art. 123 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 sunt constituționale.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

1. Constată că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) și (5) din Constituție.

2. Constată că dispozițiile art. 123, cuprinse în art. I pct. 48 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României.

Definitivă.

Dezbaterea a avut loc la data de 20 iulie 1999 și la ea au participat: Lucian Mihai, președinte, Costică Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stângu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...