Revista de Drept social nr. 1/2011

Scurte considerații privind conflictul dintre Legea nr. 119/2010 și reglementările internaționale, Editura Rosetti
de Ciprian Diaconaru

28 ianuarie 2011

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

Prezentul material, va trata impactul pe care dispozițiile legale (Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010, H.G. nr. 737/2010) îl are asupra pensiilor de serviciu și măsura în care diminuarea acestora constituie o ingerință în dreptul de proprietate al beneficiarilor acestor pensii de serviciu.

Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a avut la bază ca justificare, necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Două dintre principiile care au stat la baza elaborării actului normativ sunt principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 119/2010, recalcularea pensiilor se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii guvernului, modul prin care se efectuează această recalculare fiind reglementat prin H.G. nr. 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, respectiv H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu.

În ceea ce privește plata pensiilor de serviciu, acestea beneficiau, până la intrarea în vigoarea a Legii nr. 119/2010, de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii deoarece, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu erau compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat iar în ceea ce privește plata pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.

Așadar, în concret, efectul imediat al recalculării pensiilor de serviciu conform algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 a fost o diminuare însemnată a drepturilor încasate de beneficiari cu titlu de pensie de serviciu, ajungându-se și la reduceri de până la 80% ale cuantumului pensiei.

Dacă din punctul de vedere al legislației naționale dispozițiile legale nu ridică nicio problemă, nici măcar de ordin constituțional (așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Deczia nr. 871/2010), urmează ca acestea să fie analizate și din perspectiva reglementărilor internaționale.

Dispoziții incidente:

Constituția României art. 20 alin. 2: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”; art. 148 alin. 2, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform alin.4 al aceluiași articol, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede la art. 1 faptul că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 17: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”

De asemenea art. 4 alin. 3 teza II-a și a III-a Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010) stipulează că: „Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.”.

Art. 6 alin. 1 teza 1 și teza 2 și alin. 3 din Versiunea Consolidată a Tratatului Privind Uniunea Europeană (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010) prevede expres că: „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor”. „Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.” „(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83 din 30 martie 2010), art. 17 alin. 1: „Dreptul de proprietate (1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.”; și art. 52 alin. 1 și 3: „(1) Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți. (3) În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă”.

• Considerații de fapt cu privire la aplicarea principiului priorității dreptului comunitar de către instanțele de judecată:

Înainte de a trece la verificarea încălcării drepturilor recunoscute de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, se impun câteva precizări cu privire la posibilitatea sa de a aplica cu prioritate reglementările internaționale, în condițiile în care constată că normele interne vin în contradicție cu acestea.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...