Revista de Drept social nr. 2/2012

Relația juridică dintre preoții ortodocși și Biserica Ortodoxă Română, Editura Rosetti
de Costel Gîlcă

07 martie 2012

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

Relația juridică dintre preoții ortodocși și Biserica Ortodoxă Română

Av. Costel GÎLCĂ[1]

Director – Revista de Drept Social

Recenta hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza 2330/09, Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României, prin care recunoaște dreptul preoților la asocierea în sindicate, aduce în prim plan discuții cu privire la raportul juridic dintre clericii și cultul religios recunoscut din care fac parte, în particula dintre preoții ortodocși și Biserica Ortodoxă Română (în continuare „BOR”).

Anumite aspecte din hotărârea CEDO ne-a determinat să cercetăm mai aprofundat relația de muncă a personalului clerical, deoarece Curtea de la Strasbourg și-a argumentat soluția pe motivarea faptului că preoții ortodocși și-ar desfășura activitatea în baza unui contract individual de muncă, iar de aici ar rezulta dreptul preoților ortodocși la sindicalizare.

În ceea ce ne privește apreciem că, pentru a se putea stabili dacă personalul clerical are dreptul de a se constitui în organizații sindicale, este fundamental să cunoaștem natura juridică a relației dintre personalul clerical și cultul religios recunoscut (cu referite în special la clerul ortodox), altfel spus dacă preoții au contract individual de muncă. De asemenea, foarte important este să vedem dacă, dincolo de existența raportului de muncă, înființarea sindicatului ar avea rațiuni din perspectiva apărării drepturilor și intereselor legitime ale membrilor săi.

În prezentul studiu am aprofundat, cu predilecție, raportul juridic al personalului clerical din Biserica Ortodoxă Română (în continuare BOR), însă facem precizarea că, excepție făcând statutul Biserica Creștine după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie care are contract individual de muncă cu personalul cultului, toate celelalte culte religioase recunoscute în România au același tip de raport juridic cu clericii săi ca și BOR.

I. Scurtă prezentare a situației organizatorice a Bisericii Ortodoxe Române

În ceea ce ne privește apreciem că nu am putea face un studiu corect al relației juridice dintre clreul ortodox și BOR, dacă nu am face o incursiune în sistemul de organizare al BOR pentru a putea înțelege cu claritate problema supusă discuției.

A. Despre scopul și organizarea BOR[2]

Manifestându-se în societate, Biserica este nevoită să îmbrace o haină lumească, instituțională. Caracterul instituțional al Bisericii este un mijloc necesar în lume, dar el nu trebuie să devină un scop în sine.

Creștinii nu se reunesc în Biserică pentru un scop lumesc, asemănător cu cel al organizațiilor constituite conform dreptului comun. Biserica nu este o asociație a credincioșilor ci este un cadru de manifestare a comuniunii credincioșilor. În cadrul asociației persoanele își afirmă propria identitate și decid conform voinței majorității.

Toate acțiunile Bisericii trebuie să aibă ca și obiectiv mântuirea credincioșilor este dată de principiul preponderenței lucrării pastoral-misionare.

Instituția sinodală și forma de conducere a Bisericii după principiul colegial-sinodal sunt proprii Bisericii care nu este nici o democrație de tip parlamentar, nici o autocrație și cu atât mai puțin o monarhie, deoarece puterea și constituția sa nu vin decât de la Hristos[3]

Biserica a fost înzestrată de Mântuitorul cu toate elementele necesare pentru a-și îndeplinii misiunea sa. Cu toate acestea, trebuie să observăm că Mântuitorul și Apostolii nu au organizat Biserica ca o instituție care să se dezvolte în paralel cu Statul. Modelul care s-a impus ca fiind corespunzător cuvântului Evangheliei și nevoilor credincioșilor, a fost acela al familiei.

După rânduielile normale ale organizării unei familii și aplicând în relațiile dintre membri ei principiile Evangheliei, comunitățile astfel alcătuite, aveau în fruntea lor cârmuitori și slujitori cărora li s-au zis Părinți, iar cei care îndeplineau sarcini în legătură cu conducerea părintească, se numeau bătrâni,chiar dacă vârsta nu îi indica pentru un astfel de nume. Membrii comunităților, descătușați de rigiditatea legilor romane, erau egali între ei și se numeau frați, iar față de părinții din fruntea comunității se numeau fii, fii întru Domnul, sau fii duhovnicești. Raporturile dintre membrii comunității între ei și între ei și societate, erau reglementate de norme religioase și morale. Normele juridice erau de prisos în niște obști familiale a căror lege supremă era dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Această organizare a Bisericii doar pe baza principiilor religioase și morale a fost în curând impregnată și de elemente juridice și de conviețuire socială ieșite din organizarea societății civile în care Biserica se manifesta.

B. Misiunea preoților[4]

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...