Pandectele Săptămânale nr. 14/2011

Aplicarea din oficiu a dreptului Uniunii Europene de către instanțele naționale, Editura Rosetti
de Yves Houyet

08 aprilie 2011

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

Aplicarea din oficiu a dreptului Uniunii Europene de către instanțele naționale*

Yves Houyet[1]

Majoritatea litigiilor care implică dreptul european sunt judecate de instanțele naționale. Dar justițiabilii nu cunosc întotdeauna drepturile pe care le au în virtutea sistemului juridic european. În ce măsură judecătorul național poate sau trebuie să aplice dreptul european din proprie inițiativă?

Introducere

1. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a definit, de mai puțin de douăzeci de ani, condițiile în care instanțele naționale sunt ținute să invoce din oficiu încălcarea dreptului european[2] în virtutea dreptului primar[3].

În lipsa dreptului derivat care să prevadă modalitățile de procedură jurisdicțională în baza cărora să fie garantată respectarea legislației europene, dreptul primar lasă statelor membre libertatea de a le defini conform principiului autonomiei procedurale[4].

2. Autonomia care este astfel acordată statelor membre, este totuși încadrată de principiile europene al cooperării, echivalenței și efectivității.

Situația în care dreptul intern oferă judecătorilor posibilitatea de a invoca din oficiu încălcarea ansamblului regulilor naționale de natură coercitivă va fi analizată mai întâi (1). Apoi,va fi analizată cea în care legislația internă limitează posibilitatea judecătorilor de a invoca din oficiu încălcarea normelor europene (2).

O jurisprudență specifică a Curții privind aplicarea din oficiu de către instanțele naționale a legislației europene referitoare la protecția consumatorilor va face obiectul unei analize (3).

Chestiunea de a ști dacă obligațiile instanțelor interne variază dacă normele Uniunii conferă drepturi sau impun restricții destinatarilor lor va fi de asemenea tratată (4).

La final vor fi examinate criticile asupra limitărilor principiului priorității dreptului european pe care le-ar permite jurisprudența Curții de Justiție (5).

1. Dreptul intern oferă instanțelor naționale posibilitatea de a invoca din oficiu încălcarea ansamblului normelor interne de natură coercitivă

A. Legislația națională oferă judecătorului facultatea de a invoca din oficiu încălcarea ansamblului regulilor interne de natură coercitivă

3. Principiul cooperării impune instanțelor naționale obligația de a garanta „protecția care decurge din dispozițiile comunitare care au efect direct”[5].

În privința acestei obligații, judecătorul căruia dreptul național îi conferă facultatea de a aplica din oficiu regulile interne de natură coercitivă nu este liber să invoce din oficiu încălcările normelor europene care au efect direct. El are această obligație, în scopul de a proteja drepturile recunoscute justițiabililor, de aceste reguli ale Uniunii[6] [7].

B. Legislația națională impune judecătorului obligația de a invoca din oficiu încălcarea ansamblului regulilor interne de natură coercitivă

4. O obligație identică incumbă judecătorului atunci când dreptul național îi impune să invoce din oficiu încălcarea normelor interne de natură coercitivă[8]. Curtea de Justiție nu evocă în hotărârile sale principiul echivalenței pentru a justifica această obligație.

Totuși, ar fi posibil ca acest principiu să fundamenteze, împreună cu principiul cooperării, o datorie a judecătorului de a invoca din oficiu încălcarea regulilor europene de natură coercitivă, care au un efect direct, dacă dreptul național impune o asemenea obligație în ceea ce privește normele interne cu o valoare echivalentă[9].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...