Pandectele Săptămânale nr. 8/2015

Abuzul de majoritate, dreptul la informare al acționarilor și probațiunea acestora, Editura Rosetti
de Dana Dumitrescu

06 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

Abuzul de majoritate, dreptul la informare al acționarilor și probațiunea acestora

Dana Dumitrescu

jurist

Articolul de față intenționează să discute diferența dintre dreptul la informare și abuzul de majoritate, încercând să contureze condițiile de existență ale acestora descrise de jurisprudență și doctrină, precum și în ce măsură interferează.

I. Abuzul de majoritate reprezintă exercitarea abuzivă a dreptului de vot al acționarilor majoritari. Deci abuzul de majoritate se manifestă prin exercitarea votului de către acționarii majoritari în cadrul adunării generale.

Astfel, în legătură cu abuzul de majoritate, s-a arătat că drepturile și interesele celorlalți acționari minoritari pretins încălcate sunt legitime în măsura în care sunt subsumate lui affectio societatis. Chiar dacă un acționar are motive să considere că interesele sale legitime au fost încălcate prin modul în care ceilalți acționari și-au exercitat drepturile societare, el nu va putea invoca art. 1361 din Legea nr. 31/1990 atâta timp cât interesele legitime ale societății nu au fost încalcate[1].

S-a precizat și că abuzul nu poate fi constatat de fiecare dată când o decizie a majorității provoacă nemulțumirea minoritatilor. Elementul intențional al acționarilor majoritari (reaua-credință), adică unicul scop al favorizării acționarilor majoritari, este singurul care permite distincția dintre exercitarea abuzivă a dreptului de vot de către acționarii majoritari și eroarea de gestiune. O hotărâre nu poate fi considerată abuzivă prin simplul fapt că aplicarea ei dezavantajează societatea sau chiar amenință prosperitatea întreprinderii. Trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotărârii acționarilor de la constatarea abuzului de majoritate, la verificarea oportunității hotărârii acționarilor sau conformității acesteia cu situația societății. În lipsa dovedirii intenției de violare a interesului comun din partea acționarilor majoritari sau minoritari, s-ar ajunge la înlocuirea guvernării societății prin organele statutare, cu o guvernare judecătorească, la inițiativa oricăruia dintre acționarii al caror interes s-ar considera lezat prin decizia organului statutar. Intenția de a dăuna celorlalți acționari, ca orice element subiectiv, implică dificultăți în ceea ce privește probațiunea[2].

Contrarietatea cu interesul societar a deciziilor luate de acționarii majoritari trebuie dovedită de acționarii minoritari care cer nulitatea, alături de elementul intențional cu care au acționat acționarii majoritari (reaua-credință), adică unicul scop al favorizarii acționarilor majoritari.

De exemplu, dacă se afirmă caracterul ruinator al hotărârilor adoptate, susținerea trebuie dovedită, nefiind suficient să se susțină că acesta ar reieși din simpla lipsă a unor note de fundamentare.

Dacă se afirmă că societatea ar fi dispus și în lipsa măsurilor luate de adunarea generală, de fondurile necesare dezvoltării unui proiect imobiliar, aceasta trebuie să se și dovedească.

Este deci vorba despre aspecte ce țin de administrarea și aprecierea probatoriului.

Mai trebuie subliniat și că abuzul de minoritate implică faptul că acționarul minoritar se opune la luarea unei decizii esențiale pentru viața societății, deturnând prerogativa de vigilență acordată de lege de la scopul pentru care a fost acordată (interesul social, care este comun tuturor asociaților)[3].

Problema ține, de asemenea, de administrarea și aprecierea probatoriului, fiind vizată importanța și finalitatea deciziei blocate de acționarul minoritar.

În doctrină se face distincție între, pe de o parte, abuzul de vot propriu-zis, exprimat prin împotrivirea la vot față de hotărârile sociale proiectate sau prin absența nejustificată la adoptarea deciziilor și, pe de altă parte, abuzul de control și supraveghere (abuzul pozitiv), exprimat prin hărțuirea sistematică și nejustificată a puterii societare, utilizarea art. 132 din Legea nr. 31/1990 fiind una dintre formele de manifestare a abuzului pozitiv. Hărțuirea judiciară destabilizează managementul, dăunează imaginii societății și poate provoca atât seisme bursiere, cât, mai ales supărătoare consecințe în termeni de politică generală și de forță de muncă[4].

Așadar, susținerile referitoare la abuzul de majoritate ori de minoritate trebuiesc probate și nu doar afirmate.

II. Lipsa informarii, luată în mod izolat, nu constituie un caz de abuz de majoritate, neputând fi sancționată ca abuz de majoritate, ci conform celor rezultate din art. 1172 alin. 1 si 3 din Legea nr. 31/1990.

Furnizarea informațiilor către acționari, pentru a cunoaște ce se se va dezbate în adunarea generală, se face de către administratori (este o obligație ce revine acestora).

În practică, în legatură cu orice problemă ce figurează în convocator și este supusă ulterior dezbaterii în adunarea generală se poate susține și invoca, într-o actiune în anulare, împrejurarea că, deși există o informare realizată, ea nu a fost suficient de bine documentată și fundamentată.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...