Pandectele Săptămânale nr. 7/2011

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale, Editura Rosetti
de Adrian Dobre

18 februarie 2011

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

I. Introducere

Geneza societății comerciale a avut drept fundament ideea de asociere. Această idee s-a bazat pe constatarea că numai prin contribuțiile a două sau mai multor persoane se poate asigura o bază materială pentru desfășurarea unei activități care să genereze profit, pe care să și-l împartă între ele.

Mai târziu, în perioada modernă, s-a constatat că asigurarea bazei materiale (capitalul social) a unei societăți comerciale se poate asigura și prin contribuția unei singure persoane. Mai mult, întreprinderea unipersonală oferă și avantajul de a elimina neînțelegerile care se ivesc uneori între asociații societății comerciale. În același timp, o atare întreprindere unipersonală permite persoanei în cauză manifestarea plenară a inițiativei și asumarea riscurilor.

În mod uzual, pentru definirea societății comerciale, se apelează la definiția dată de Codul civil contractului de societate civilă, dat fiind că, în lipsă de dispoziții exprese în legea comercială, dispozițiile Codului civil reprezintă dreptul comun (art. 1 alin. 1 C. com. român). Conform art. 1491 C. civ. în vigoare, societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce ar putea rezulta, art. 1492 C. civ. Dispunând că orice societate trebuie să aibă un obiect licit și să fie contractată spre folosul comun, al asociaților. Fiecare membru trebuie să pună în comun bani, alte lucruri sau industria sa.

Potrivit art. 1881 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[1], „Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștinte specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporțional cu participarea la distribuția beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.”

Conform art. 1882 alin. 2 din noul Cod civil, „Orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.”

Societatea comercială se constituie în scopul desfășurării unei activități comerciale pe durata de timp stabilită în actul constitutiv, prin voința asociaților, exprimată în mod liber.

Constituirea unei societăți comerciale se identifică, în finalitatea sa, cu nașterea unui subiect colectiv de drepturi și obligații, a cărui menire este să participe la viața comunității în anumite condiții, riguros reglementate prin lege și actul constitutiv. După dobândirea personalității juridice, odată cu înregistrarea sa în Registrul Comerțului, societatea comercială devine un subiect de drept autonom.

Meticulozitatea și exigența cu care legiuitorul reglementează constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale se datorează implicațiilor profunde produse de prezența societății comerciale în mediul economic, ca principal vector al vieții comerciale.

Această rigoare se justifică cu atât mai mult în situația dispariției subiectului de drept care este societatea comercială. Stingerea obligațiilor societății comerciale, disoluția patrimoniului societății, distribuția între asociați a rezultatelor lichidării și încetarea personalității juridice, efect care constituie punctul final al existenței societății comerciale, nu se pot produce haotic, la voia întâmplării, întrucât ele reprezintă operațiuni juridice are interesează nu numai pe asociați ci și pe terți, în calitate de creditori ai societății.

Ca persoană juridică, societatea comercială se află în raporturi juridice cu asociații și stabilește asemenea raporturi cu terții, astfel că încetarea existenței societății comerciale reclamă realizarea unor operații care să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalității juridice, ci și lichidarea patrimoniului societății, prin exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor sociale.

Personalitatea juridică a societății comerciale încetează prin dizolvare și lichidare.

Dizolvarea reprezintă modalitatea juridică de încetare a existenței societății comerciale. Odată cu dizolvarea, societatea încetează să mai desfășoare activitățile sale obișnuite, pregătindu-se pentru etapa lichidării patrimoniului, plata creditorilor și împărțirea între asociați.

Dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății, deoarece operațiunile care se desfășoară în cadrul acestei etape au rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței societății[2].

II. Dizolvarea societăților comerciale

1. Noțiunea de dizolvare a societăților comerciale

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...