Pandectele Saptamanale (Rosetti) nr. 29/2011

Fiducia - inovație a Noului Cod Civil. Regimul fiscal al operațiunilor fiduciare, Editura Rosetti
de Anca Jeanina Niță

22 iulie 2011

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Comentariu

Fiducia – inovație a Noului Cod Civil. Regimul fiscal al operațiunilor fiduciare

Drd. Anca-Jeanina NIȚĂ

Judecător – vicepreședinte Tribunalul Constanța

1. Considerații introductive

Noul Cod civil, devenit realitate normativă ca urmare a adoptării sale prin Legea nr. 287/2009, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 realizează o recodificare reformatoare a reglementărilor de drept privat, în consonanță cu tendințele timpului, preia – într-o concepție monistă, numeroase prevederi ale codului civil și ale codului comercial anterior, instituții juridice sau reglementări existente pe care în parte le adaptează noilor realități și valorifică legislativ unele soluții statuate în jurispudență și avansate în doctrină.

Între tradiții și modernitate, Noul Cod Civil conține și elemente de noutate, printre care regăsim și consacrarea fiduciei și a proprietății fiduciare.

Deși în peisajul juridic românesc se regăsea o reglementare a activităților fiduciare – în cuprinsul Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat fiind menționat în art. 3 alin. 1 lit. „g” că activitatea avocatului se realizează și prin activități fiduciare, ca instituție juridică cu configurație proprie, fiducia este pentru prima oară reglementată în NCC.

În Fișa tehnică a proiectului Codului civil, se justifică introducerea fiduciei cu referire la larga aplicabilitate a instituției trustului în sistemul de drept anglo saxon, și receptarea sa în dreptul continental în unele sisteme juridice naționale, precum cele din Franța, Elveția, Luxemburg.

În cadrul dezbaterilor ce au precedat adoptării NCC, s-a ridicat pe bună dreptate întrebarea dacă este cu adevărat necesară consacrarea fiduciei sau reglementarea ei apare doar ca o necesitate formală.

Întrebarea apare ca firească dacă acceptăm că, după cum spunea un economist cu preocupări în domeniul dreptului, Hernando de Soto, „o lege trebuie să fie modernă pentru a fi eficientă, dar trebuie să consacre relații sociale reale pentru a fi acceptată”.

Doar timpul va da răspuns întrebării, din perspectiva impactului în practică a acestei instituții, dar abordarea teoretică constituie deja o provocare pentru lumea juridică din țara noastră, iar pe aceste coordonate înscriu și prezentul material.

2. Originile și evoluția fiduciei. Scurtă prezentare

Deși fiducia a fost cunoscută încă din epoca romană, nu vom insista asupra veșmântului antic al instituției, căci în contra aparenței de asemănare cu fiducia antică, fiducia contemporană își are originea în dreptul medieval englez.

Fiducia antică se năștea prin juxtapunerea a două acte: actul translativ de proprietate, întocmit în forma mancipațiunii sau a lui jure cessio, urmat de o convenție prin care dobânditorul (fides) se obliga să nu conserve definitiv obiectul transmis, ci să-l retransmită celui de la care l-a primit sau unui terț desemnat de acesta.[1]

În Evul Mediu, cavalerii englezi imaginaseră un sistem ingenios pentru protejarea patrimoniului lor pe timpul absenței din cauza participării la cruciade, transferând proprietatea unei persoane de încredere căreia îi încredința distribuirea veniturilor patrimoniului până la întoarcerea lor, iar în caz de dispariție, dreptul de a transmite capitalul beneficiarilor, în special moștenitorilor.

După valul cruciadelor, sistemul trustului nu doar că nu a dispărut, ci s-a consolidat, devenind o veritabilă instituție juridică în țările anglo-saxone.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...