Garantarea libertății persoanei | Codul de Procedură Penală

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

REGULILE DE BAZĂ ȘI ACȚIUNILE ÎN PROCESUL PENAL - SCOPUL ȘI REGULILE DE BAZĂ ALE PROCESULUI PENAL -
Garantarea libertății persoanei

Art. 5. - Referințe în jurisprudență (75)

În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei. Referințe în jurisprudență (5)

Nici o persoană nu poate fi reținută sau arestată și nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertății decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4)

Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau o măsură de restrângere a libertății consideră că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului, să se adreseze instanței competente, potrivit legii. Modificări (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (2)

Orice persoană împotriva căreia s-a luat ilegal o măsură preventivă are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Referințe în jurisprudență (22)

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul de Procedură Penală:
Scopul procesului penal
Legalitatea și oficialitatea procesului penal
Aflarea adevărului
Rolul activ
Garantarea libertății persoanei
Respectarea demnității umane
Garantarea dreptului de apărare
Limba în care se desfășoară procesul penal
Folosirea limbii oficiale prin traducător
Lămurirea cauzei prin probe
Probele și aprecierea lor
Mijloacele de probă
Sarcina administrării probelor
Prezumția de nevinovăție
Concludența și utilitatea probei
;
se încarcă...