PEDEPSELE PRINCIPALE | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

PARTEA GENERALĂ - PEDEPSELE -
Capitolul III
PEDEPSELE PRINCIPALE Modificări (1)

Secțiunea I Detențiunea pe viață

Regimul detențiunii pe viață

Art. 54. - Jurisprudență, Reviste (1)

Detențiunea pe viață se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare.

Regimul executării pedepsei detențiunii pe viață este reglementat în legea privind executarea pedepselor. Reviste (1)

Neaplicarea pedepsei detențiunii pe viață

Art. 55. - Jurisprudență, Reviste (1)

Pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.

În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de60 de ani în timpul executării pedepsei, detențiunea pe viață se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani. Jurisprudență

Liberarea condiționată Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 551. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență

Cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 20 de ani de detențiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență, Reviste (1)

Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în alin. 1. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Pedeapsa se consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracțiune, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 61.

Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire

Art. 552. -

În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

Secțiunea II Închisoarea

Regimul general al executării pedepsei

Art. 56. - Jurisprudență

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă sunt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare.

Toate aceste mijloace trebuie folosite în așa fel încât să conducă la reeducarea celor condamnați. Jurisprudență

După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, condamnații nu au obligația de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admiși la muncă dacă cer aceasta.

Regimul de deținere

Art. 57. - Jurisprudență, Reviste (1)

Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deținere anume destinate. Jurisprudență

Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnații bărbați. Jurisprudență

Minorii condamnați la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor. Jurisprudență

Regimul de muncă

Art. 58. - Jurisprudență

Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care și aceste din urmă munci sunt remunerate.

Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnaților sunt cele stabilite prin lege.

Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației locului de deținere. Aceste părți, precum și modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

Liberarea condiționată Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 59. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Admis recurs în interesul legii (2), Jurisprudență, Reviste (1)

După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Respingeri de neconstituționalitate (7), Jurisprudență, Reviste (2)

În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență, Reviste (2)

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor. În aplicarea dispozițiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul. Jurisprudență

Liberarea condiționată în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 591. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență, Reviste (1)

Cel condamnat pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni din culpă poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (1)

Dispozițiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiționată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Jurisprudență, Reviste (1)

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracțiuni săvârșite din culpă și infracțiuni intenționate, se aplică dispozițiile art. 59. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Dispozițiile art. 59 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.

Liberarea condiționată în cazuri speciale Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 60. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Admis recurs în interesul legii (2), Jurisprudență, Reviste (1)

Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare. Respingeri de neconstituționalitate (4), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență

Cei condamnați în timpul minorității, când ajung la vârsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1. Respingeri de neconstituționalitate (6), Jurisprudență

Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, pot fi liberate condiționat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1. Respingeri de neconstituționalitate (2)

Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracțiuni săvârșite din culpă și infracțiuni intenționate, se aplică dispozițiile privind liberarea condiționată în cazul infracțiunilor intenționate. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În toate cazurile, la calculul fracțiunii de pedeapsă se ține seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Dispozițiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

Efectele liberării condiționate

Art. 61. - Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență, Reviste (2)

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. Jurisprudență

Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârșită este o infracțiune contra siguranței statului, o infracțiune contra păcii și omenirii, o infracțiune de omor, o infracțiune săvârșită cu intenție care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracțiune prin care s-au produs consecințe deosebit de grave. Jurisprudență

Executarea pedepsei într-o închisoare militară

Art. 62. - Jurisprudență, Reviste (1)

Executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile când instanța judecătorească, ținând seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului, dispune aceasta.

Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei și a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.

Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiționat. Jurisprudență

Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârșește din nou o infracțiune, instanța care pronunță condamnarea pentru această infracțiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 și 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deținere.

După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după grațierea totală ori după grațierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept. Jurisprudență

Dispozițiile alineatelor precedente sunt aplicabile și celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deținere.

Secțiunea III Amenda

Stabilirea amenzii

Art. 63. - Jurisprudență, Reviste (2)

Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească. Jurisprudență

Ori de câte ori legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150.000 lei, iar maximul de 10.000.000 lei. Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 250.000 lei și maximul special de 15.000.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 350.000 lei și maximul special de 30.000.000 lei. Modificări (2), Jurisprudență

În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depășească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c). Modificări (2), Jurisprudență

Amenda se stabilește ținându-se seama de dispozițiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreținerea, creșterea, învățătura și pregătirea profesională a persoanelor față de care are aceste obligații legale.

Înlocuirea pedepsei amenzii Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 631. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență

Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul Penal:
DISPOZIȚII PRELIMINARE
LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE
DISPOZIȚII GENERALE
TENTATIVA
PARTICIPAȚIA
PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
DISPOZIȚII GENERALE
CATEGORIILE ȘI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR
PEDEPSELE PRINCIPALE
PEDEPSELE COMPLIMENTARE ȘI PEDEPSELE ACCESORII
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
DISPOZIȚII GENERALE
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ
AMNISTIA ȘI GRAȚIEREA
PRESCRIPȚIA
LIPSA PLÂNGERII PREALABILE ȘI ÎMPĂCAREA PĂRȚILOR
REABILITAREA
INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII, INTEGRITĂȚII CORPORALE ȘI SĂNĂTĂȚII
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI
Reviste:
Evoluția sistemului sancționator penal în ultimii 100 de ani în România (I)
Liberarea condiționată din pedeapsa închisorii - considerații asupra condițiilor de acordare din perspectiva evoluției acestora
Aplicarea monitorizării electronice în România: Cum și în ce condiții supravegherea la distanță facilitează reintegrarea persoanei condamnate în societate?
Revista Curierul Judiciar nr. 3/2018
Recidivă postcondamnatorie. Concurs de infracțiuni. Revocarea liberării condiționate
Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
Admis recurs în interesul legii:
Decizia nr. 67/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la stabilirea momentului îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare condiționată
Decizia nr. 25/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul de calcul al fracțiunii executate din pedeapsă pentru acordarea liberării condiționate în cazul condamnaților la pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infracțiuni deosebit de periculoase săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996
Decizia nr. 25/2009 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea stabilirii fracțiilor de pedeapsă după executarea cărora poate fi liberat condiționat un condamnat care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit la muncă
Decizia nr. 50/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 631 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii
;
se încarcă...