Modul de executare | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR - Executarea pedepsei la locul de muncă -
Modul de executare

Art. 868. - Reviste (1)

Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii: Jurisprudență

a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepția sporurilor acordate pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă cu condiții vătămătoare sau periculoase, se reține o cotă de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor și cu îndatoririle condamnatului pentru întreținerea altor persoane, care se varsă la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reținerii se reduc la jumătate;

b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reținerea cotei prevăzute la lit. a);

c) durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă;

d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanței de judecată; Jurisprudență

e) condamnatul nu poate fi promovat;

f) condamnatul nu poate ocupa funcții de conducere, iar în raport cu fapta săvârșită nu poate ocupa funcții care implică exercițiul autorității de stat, funcții instructiv-educative ori de gestiune.

Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. Jurisprudență

Instanța poate dispune ca cel condamnat să respecte și una sau mai multe din obligațiile prevăzute în art. 863. Jurisprudență

Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.

Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat își desfășoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspendă.

În cazul executării pedepsei într-o altă unitate decât cea în care își desfășura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă.

Dispozițiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător și în cazul condamnatului care nu desfășoară o activitate la data aplicării pedepsei.

În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecății sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul Penal:
Revocarea în cazul neexecutării obligațiilor civile
Anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior
Reabilitarea în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei
Condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Termenul de încercare
Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Condiții de aplicare
Modul de executare
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă
Anularea executării pedepsei la locul de muncă
Încetarea executării pedepsei
Durata executării
Computarea reținerii și a arestării preventive
Computarea privațiunii de libertate executată în afara țării
Omorul
Omorul calificat
Omorul deosebit de grav
Pruncuciderea
Reviste:
Revista Curierul Judiciar nr. 5/2017
;
se încarcă...