Art 56 Regimul general al executării pedepsei | Codul Penal

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Închisoarea - Regimul general al executării pedepsei -
Art. 56.
- Jurisprudență

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă sunt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare.

Toate aceste mijloace trebuie folosite în așa fel încât să conducă la reeducarea celor condamnați. Jurisprudență

După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, condamnații nu au obligația de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admiși la muncă dacă cer aceasta.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 1968. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul Penal:
Art 48 Iresponsabilitatea
Art 49 Beția
Art 50 Minoritatea făptuitorului
Art 51 Eroarea de fapt
Art 52 Pedeapsa și scopul ei
Art 53 Felurile pedepselor
Art 54 Regimul detențiunii pe viață
Art 55 Neaplicarea pedepsei detențiunii pe viață
Art 55^1 Liberarea condiționată
Art 55^2 Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire
Art 56 Regimul general al executării pedepsei
Art 57 Regimul de deținere
Art 58 Regimul de muncă
Art 59 Liberarea condiționată
Art 59^1 Liberarea condiționată în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă
Art 60 Liberarea condiționată în cazuri speciale
Art 61 Efectele liberării condiționate
Art 62 Executarea pedepsei într-o închisoare militară
Art 63 Stabilirea amenzii
Art 63^1 Înlocuirea pedepsei amenzii
Art 64 Interzicerea unor drepturi
;
se încarcă...