Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 647/2006 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 921 din 14 noiembrie 2006.

În vigoare de la 14 noiembrie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Dorel Tarcea și Felicia Tarcea în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005) al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate ca fiind încălcate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Dorel Tarcea și Felicia Tarcea în cadrul unui proces privind contestația în anulare împotriva unei sentințe civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat "nu asigură intimatului posibilitatea de a lua cunoștință despre motivarea hotărârii de fond, despre existența recursului, despre motivele de recurs și despre termenul stabilit pentru judecarea acestuia", așa încât "nu are posibilitatea de a-și formula apărarea și de a o susține în scris sau oral în fața instanței de recurs, neexistând astfel un echilibru procesual între părți, absolut necesar pentru un proces echitabil". Se încalcă în felul acesta art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se mai susține că art. 4 alin. (3) din lege conține "cel puțin două ambiguități", în sensul că nu precizează situațiile în care termenul de recurs curge de la pronunțare sau de la comunicarea soluției instanței de fond, dispozițiile art. 238 (asigurarea dovezilor), ale art. 336 (procedurile necontencioase) și ale art. 582 (ordonanțele președințiale) din Codul de procedură civilă fiind de strictă aplicabilitate, și nici nu prevede data de la care se calculează cele 3 zile pentru judecarea recursului - data depunerii și înregistrării recursului la instanța a cărei hotărâre este atacată sau data la care dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de recurs. De asemenea, faptul că textul stabilește termene mult prea scurte, care asigură celeritatea soluționării cauzelor în detrimentul soluționării acestora printr-un proces echitabil, creează posibilitatea ca declararea, motivarea și judecarea recursului să aibă loc chiar înaintea motivării hotărârii instanței de fond care este de 10 zile, potrivit art. 17 alin. (3) din legea criticată. În sfârșit, se mai arată că citarea prin publicitate în condițiile unui termen atât de scurt "implică evident și necomunicarea motivelor de recurs către intimat" și reprezintă "doar îndeplinirea unei formalități, lipsită de orice eficacitate în asigurarea unei posibilități reale de apărare a intimatului", deoarece partea nu știe când să se intereseze dacă a fost declarat sau nu recurs, motivele acestuia și termenul fixat pentru judecarea lui. Reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduce la "încălcarea drepturilor procesuale ale părților și implicit a dreptului la un proces echitabil, celeritatea neputând fi asimilată judecării în grabă a cauzelor, cu nesocotirea dreptului la apărare".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este întemeiată "pentru că judecarea recursului cu citarea părților exclusiv prin publicitate, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 încalcă dispozițiile constituționale referitoare la un proces echitabil reglementate de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, și nu asigură părților în proces garanții procedurale suficiente pentru caracterul efectiv al căii de atac și accesul liber la justiție".

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 219 din 7 martie 2006 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că prezenta excepție este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că "dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale în ceea ce privește momentele stabilite pentru declararea și judecarea recursului împotriva hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate". În acest sens arată că prin prevederile de lege criticate "se aduce atingere substanței dreptului la un proces echitabil, lipsindu-l de efectivitate din cauza redactării imprecise a textului", iar "judecătorul este constrâns să se substituie legiuitorului și să stabilească el însuși, pe cale jurisprudențială în afara legii, regulile necesare desfășurării unui proces echitabil, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația puterilor". În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: "(3) Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare și se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părților prin publicitate."

Autorul excepției susține că aceste prevederi sunt contrare art. 21 alin. (3) din Constituție, în conformitate cu care "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum și, în temeiul art. 20 alin. (1) din aceasta, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Articolul 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dispune cu privire la termenele de declarare și soluționare a recursului formulat împotriva soluției instanței de contencios administrativ privind legalitatea unui act administrativ unilateral, datele de la care aceste termene curg, precum și cu privire la citarea părților prin publicitate. Astfel, termenul de recurs este de 48 de ore și curge de la pronunțare ori de la comunicare, iar termenul de soluționare este de 3 zile de la înregistrare.

Curtea constată că art. 4 alin. (3) din legea criticată a mai fost supus controlului de constituționalitate în cauze în care se invoca, de asemenea, și încălcarea art. 21 din Constituție, dar sub alte aspecte decât în această cauză, iar prin Decizia nr. 219 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2006, și prin Decizia nr. 377 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 25 mai 2006, respingându-se excepțiile ridicate, s-a statuat asupra conformității textului cu prevederile Constituției.

În schimb, în prezenta cauză dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt criticate sub aspectul ambiguității și impreciziei, al termenelor scurte pe care le stabilește, precum și sub aspectul modalității de citare, ceea ce, în opinia autorului excepției, încalcă art. 21 alin. (3) din Constituție și, prin raportare la art. 20 din aceasta, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând aceste susțineri, Curtea constată că ele sunt întemeiate și excepția de neconstituționalitate urmează a fi admisă. Pentru a pronunța această soluție, Curtea observă că susțineri similare au fundamentat admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 privind termenul de recurs în care poate fi atacată hotărârea primei instanțe de judecată. Nici aceste prevederi nu precizează în ce condiții și pentru care participant la proces termenul de recurs se raportează la unul dintre cele două momente procesuale - pronunțare sau comunicare. Prin urmare, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, s-a statuat că accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție "implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de judecată", în caz contrar, judecătorul fiind "constrâns să stabilească el însuși, pe cale jurisprudențială, în afara legii, adică substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunța asupra recursului cu judecarea căruia a fost învestit, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația puterilor". Prin aceeași decizie s-a mai reținut că "părțile nu au un reper sigur al termenului în care pot să atace cu recurs hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ în primă instanță, ceea ce face ca accesul lor la justiție pe calea exercitării căii de atac prevăzute de lege să fie incert și aleatoriu, adică limitat". În consecință, s-a constatat că, "datorită impreciziei sale, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine art. 21 alin. (1) și art. 129 din Constituție".

Curtea constată că cele statuate cu valoare de principiu prin decizia menționată justifică și admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2001, care datorită impreciziei și ambiguității ce rezultă din curgerea termenului de recurs de la pronunțare ori de la comunicare, a termenelor scurte de soluționare pe care le stabilește, precum și sub aspectul modalității de citare este, sub toate aspectele criticate, contrar art. 21 și 24 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 și al art. 31 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Dorel Tarcea și Felicia Tarcea în Dosarul nr. 30.815/1/2005 (4.254/2005) al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...