Înalta Curte de Casație și Justiție - ÎCCJ

Decizia nr. 16/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la problema aplicabilității dispozițiilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri- SECȚIILE UNITE -

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 ianuarie 2007

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Dosar nr. 5/2006

Sub președinția domnului profesor universitar dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la problema aplicabilității dispozițiilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind prezenți 73 de judecători din totalul de 105 în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, la examinarea aplicabilității dispozițiilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, trebuie avută în vedere pedeapsa indicată în textul de încriminare, iar nu aceea redusă în temeiul art. 16 din aceeași lege.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu dispozițiile art. 81, 861 și 867 din Codul penal, instanțele judecătorești s-au pronunțat diferit cu privire la problema dacă aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, dacă pedeapsa a fost redusă ca efect al incidenței prevederilor art. 16 din aceeași lege.

Astfel, unele instanțe, apreciind că sancțiunea stabilită ca efect al aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 constituie pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reglementate prin art. 2-10 din această lege, deoarece este rezultatul unei modalități legale de determinare a cuantumului ei, au considerat că într-un asemenea caz sunt incidente dispozițiile art. 81, 861 și 867 din Codul penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, la aplicarea dispozițiilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal trebuie avută în vedere pedeapsa stabilită în textul de lege ce încriminează fapta, iar nu aceea redusă conform art. 16 din aceeași lege.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Aplicarea dispozițiilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și la executarea pedepsei la locul de muncă constituie un atribut al instanței de judecată, pe care aceasta îl realizează în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei.

Dar, stabilirea oricăreia dintre cele trei modalități specifice de aplicare a unei pedepse care să nu fie efectiv executată este condiționată de îndeplinirea anumitor criterii indicate în cuprinsul textelor de lege care prevăd o atare posibilitate de individualizare.

Între aceste criterii este și acela prevăzut în art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 și în art. 867 alin. 3 din Codul penal, potrivit căruia suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă "în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani".

Cum în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 52 alin. 1 raportat la art. 72 alin. 1 din Codul penal, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege o măsură de constrângere în limitele fixate prin textul încriminator din Codul penal sau din legea specială aplicabilă, este evident că prin dispoziția art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la cazul în care inculpatul beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu a fost instituit un alt cuantum legal de pedeapsă.

În adevăr, prin art. 16 din Legea nr. 143/2000, se prevede că "persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

În acest fel, din însăși formularea că persoana care a avut atitudinea menționată "beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege" rezultă voința neîndoielnică a legiuitorului de a stabili că un asemenea caz constituie doar o împrejurare ce impune reducerea obligatorie a pedepsei, iar nu de natură a determina încadrarea faptei în alte limite de pedeapsă.

Ca urmare, textul art. 16 din Legea nr. 143/2000, nestabilind limitele speciale ale pedepselor pentru infracțiunile la care se referă, ci un caz de modificare a limitelor pedepsei în eventualitatea când inculpatul, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, nu constituie o dispoziție de stabilire de noi limite, speciale, ale pedepsei pentru infracțiunile respective.

Or, câtă vreme în art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 și în art. 867 alin. 3 din Codul penal este reglementată interzicerea suspendării condiționate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a dispunerii executării pedepsei la locul de muncă "în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani", nu ar fi posibil să se procedeze astfel și atunci când maximul pedepsei este mai mare de 15 ani închisoare și reducerea lui până la acest cuantum ar fi rezultatul aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000.

A considera altfel ar însemna să se îngăduie instanței de judecată să se substituie legiuitorului și să stabilească ea însăși alte limite de pedeapsă decât cele prevăzute în textul de încriminare a faptei, prin luarea în calcul a circumstanțelor agravante sau atenuante legale, ceea ce nu ar fi admisibil.

Așa fiind, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută de lege este aceea stabilită în textul de încriminare, iar nu aceea rezultată în urma reducerii la jumătate a limitelor acesteia în conformitate cu art. 16 din aceeași lege.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, la aplicarea prevederilor art. 81, 861 și 867 din Codul penal trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă determinate prin textul de încriminare, iar nu cele rezultate în urma reducerii efectuate conform art. 16 din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La aplicarea art. 81, 861 și 867 din Codul penal, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, va fi avută în vedere pedeapsa stabilită în textul de încriminare, iar nu cea redusă conform art. 16 din aceeași lege.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2006.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...