Ministerul Justiției - MJ

Codul de Procedură Civilă din 1865

Modificări (...), Referințe (1), Jurisprudență relevantă, Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 30 septembrie 1979 până la 25 iulie 1993, fiind înlocuit prin Codul de Procedură Civilă 1865;

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CARTEA I COMPETENȚA ORGANELOR JUDECĂTOREȘTI

TITLUL I COMPETENȚA DUPĂ MATERIE

Art. 1. -

Judecătoriile judecă:

1. în primă instanță, toate cererile în afară de cele date de lege în competența altor instanțe judecătorești sau altor organe de jurisdicție;

2. plîngerile împotriva hotărîrilor organelor administrative sau obștești cu activitate jurisdicțională, în cazurile prevăzute prin lege;

3. în orice alte materii date prin lege în competența lor. (D. nr. 52/1969 - B. Of. 16-31.I.1969)

Art. 2. -

Tribunalul municipiului București și tribunalele județene judecă:

1. în primă instanță:

a) abrogat;

b) abrogat;

c) cererile pentru repararea pagubelor în cazul condamnării sau arestării pe nedrept;

d) cererile privitoare la nulitatea căsătoriei;

e) cererile pentru încuviințarea executării silite a hotărîrilor judecătorești date în țări străine;

f) în orice alte materii date prin lege în competența lor;

2. recursurile împotriva hotărîrilor date de judecătorii, precum și recursurile în alte materii pe care legea le dă în competența lor;

3. recursurile extraordinare împotriva hotărîrilor date de judecătorii în ultimă instanță;

(D. nr. 52/1969 - B. Of. 16-31.I.1969; D. nr. 78/1972 - B. Of. 28-8.III.1972; D. nr. 365/1976 - B. Of. 92-3.XI.1976).

Art. 3. -

Abrogat prin D. 132-3.19.VI.1952.

Art. 4. -

Tribunalul Suprem judecă:

1. recursurile împotriva hotărîrilor date, în primă instanță, de Tribunalul municipiului București și tribunalele județene, precum și de secția civilă a Tribunalului Suprem;

2. recursurile extraordinare împotriva hotărîrilor definitive ale instanțelor judecătorești, altele decît cele prevăzute la pct. 3 al art. 2;

3. în orice alte materii date prin lege în competența sa.

(D. nr. 52/1969 - B. Of. 16-31.I.1969).

TITLUL II COMPETENȚA TERITORIALĂ

Art. 5. -

Cererea se face la instanța domiciliului pîrîtului. Dacă pîrîtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului.

Art. 6. -

Cînd pîrîtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe așezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face și la instanța locului acelor așezări sau îndeletniciri, pentru obligațiile patrimoniale și care sînt născute sau care urmează să se execute în acel loc.

Art. 7. -

Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.

Cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvîrșite de acesta.

Cererea împotriva unei asociații sau societăți fără personalitate juridică se face la instanța domiciliului persoanei căreia, potrivit înțelegerii dintre asociați, i s-a încredințat președinția sau direcția asociației ori societății, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanța domiciliului oricăruia dintre asociați. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanței numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaților.

Art. 8. -

Cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale, se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul.

Cînd mai multe judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal sînt deopotrivă competente, cererile în care figurează statul sau vreuna din persoanele arătate mai sus se fac numai la judecătoria urbană sau, în lipsă, la cea mixtă din capitala județului, iar cînd sînt mai multe judecătorii urbane competente, la judecătoria I urbană, iar, în capitala țării, la judecătoria a IV-a urbană*).

*) NOTĂ: Potrivit art. XIV din D. nr. 135 - 17 februarie 1968 pentru modificarea legii de organizare judecătorească, se va citi în toate textele următoare ale Codului de procedură civilă:

- Judecătorie, în loc de tribunal popular;

- Tribunalul municipiului București, în loc de Tribunalul Capitalei;

- tribunal județean, în loc de tribunal regional.

Art. 9. -

Cererea îndreptată împotriva mai multor pîrîți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei; în caz cînd printre pîrîți sînt și obligați accesorii, cererea se face la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Art. 10. -

În afară de instanța domiciliului pîrîtului, mai sînt competente următoarele instanțe:

1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii;

2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui nemișcător, în acțiunile în justificare sau în prestațiune tabulară, instanța locului unde se află nemișcătorul;

3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanța locului de plată;

4. în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății;

5. în cererile izvorîte dintr-un contract de transport, instanța locului de plecare sau de sosire;

6. în cererile împotriva unei femei căsătorite*) care are reședința obișnuită deosebită de aceea a soțului, instanța reședinței femeii;

7. în cererile făcute de ascendenți sau descendenți pentru pensie alimentară, instanța domiciliului reclamantului;

8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvîrșit acel fapt.

*) Acest text trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituțional al egalității sexelor.

Art. 11. -

În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află:

1. domiciliul asiguratului;

2. bunurile asigurate;

3. locul unde s-a produs accidentul.

Alegerea competenței prin convenție este nulă dacă a fost făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire.

Dispozițiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime și fluviale.

Art. 12. -

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Art. 13. -

Cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele.

Cînd nemișcătorul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pîrîtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare din instanțele în circumscripțiile cărora se află nemișcătorul.

Art. 14. -

În materie de moștenire, sînt de competența instanței celui din urmă domiciliu al mortului:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreunuia din moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Art. 15. -

Cererile în materie de societate, pînă la sfîrșitul lichidării în fapt, sînt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal.

Art. 16. -

Cererile în materie de faliment sînt de competența instanței în circumscripția căreia comerciantul își are principala așezare comercială.

TITLUL III DISPOZIȚII SPECIALE

Art. 17. -

Cererile accesorii și incidentale sînt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Art. 18. -

În cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței vreunui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile avînd de obiect executarea prestațiunii.

Art. 19. -

Părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decît acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16.

(D. nr. 649/1967 - B. Of. 60-5.VII.1967).

TITLUL IV CONFLICTELE DE COMPETENȚĂ

Art. 20. -

Există conflict de competență:

1. cînd două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină;

2. cînd două sau mai multe instanțe, prin hotărîri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Art. 21. -

Instanța, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului.

Art. 22. -

Conflictul ivit între două judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal se judecă de acel tribunal.

Dacă cele două judecătorii nu țin de același tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie și un tribunal, sau între două tribunale, competentă este Curtea respectivă.

Dacă cele două instanțe în conflict nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți, precum și conflictul între două Curți, se judecă de Curtea de Casație.

Instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de chibzuire, fără citarea părților, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare*).

*) Denumirea instanțelor și competența de soluționare a conflictelor de competență, prevăzute în art. 22 alin. 1-3 C. pr. civ. nu corespund, în totalitate, Legii nr. 58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecătorească. În sensul acestei legi, primele trei aliniate ale art. 22 C. pr. civ. trebuie înțelese astfel:

Conflictul de competență ivit între două judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal județean (sau a Tribunalului municipiului București) se judecă de acel tribunal; dacă cele două judecătorii nu sînt în circumscripția aceluiași tribunal județean (sau a Tribunalului municipiului București) sau dacă conflictul s-a ivit între o judecătorie și un tribunal județean (sau Tribunalul municipiului București) ori între două tribunale județene (sau între un tribunal județean și Tribunalul municipiului București) instanța competentă de a rezolva conflictul este Tribunalul Suprem.

Art. 221. -

Există conflict de competență în sensul art. 20 și în cazul în care el se ivește între instanțe judecătorești și organe obștești cu activitate jurisdicțională. În acest caz, conflictul de competență se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict, dispozițiile art. 21 și ale art. 22 alineat final fiind aplicabile.

(Introdus prin D. nr. 649/1967 - B. Of. 60-5.VII.1967).

Art. 23. -

Cînd, din pricina unor împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcționeze, Tribunalul Suprem, la cererea părții interesate, va desemna o altă instanță de același grad care să judece pricina.

TITLUL V INCOMPATIBILITATEA, ABȚINEREA ȘI RECUZAREA JUDECĂTORILOR

Art. 24. -

Judecătorul care a pronunțat o hotărîre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel*) sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

De asemenea nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru**) în aceeași pricină.

*) Apelul a fost desființat prin decretul nr. 132 din 19 iunie 1952 pentru modificarea codurilor de procedură civilă, procedură penală și procedură fiscală, în legătură cu restructurarea organizării judecătorești. Potrivit art. III al acestui decret, ori de cîte ori Codul de procedură civilă, cît și orice alte legi, prevăd calea de atac a apelului, părțile au deschisă numai calea recursului.

**) A se vedea nota la Cartea a IV-a.

Art. 25. -

Judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să înștiințeze pe șeful lui și să se abțină de la judecarea pricinii.

Art. 26. -

Abținerea se propune de judecător și se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 și 32.

Art. 27. -

Judecătorul poate fi recuzat:

1. cînd el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor, au vreun interes în judecarea pricinii sau cînd este soț, rudă sau afin, pînă la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părți;

2. cînd se află în vreunul din cazurile prevăzute de art. 100 din legea de organizare judecătorească*);

*) Textul se referă la art. 100 al legii de organizare judecătorească nr. 341 din 5 decembrie 1947, pe atunci în vigoare cu următorul cuprins: "Magistratul care este soț, rudă sau aliat în linie directă sau în linie colaterală, pînă la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părți, sau care este căsătorit cu fratele sau sora soțului uneia din aceste persoane, nu are dreptul să judece sau să instrumenteze în cauzele privitoare la acea parte."

Legea nr. 341 din 5 decembrie 1947 a fost abrogată. Întrucît art. 100, citat mai sus, a fost inclus în Codul de procedură civilă prin referirea ce se face în art. 27 pct. 2, textul trebuie socotit ca fiind încă în vigoare, cu atît mai mult, cu cît legile de organizare judecătorească ulterioare nu au atins această problemă.

3. cînd soțul în viață și nedespărțit este rudă sau afin a uneia din părți pînă la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viață ori despărțit, au rămas copii;

4. dacă el, soțul sau rudele lor pînă la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanța unde una din părți este judecător;

5. dacă între aceleași persoane și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar*) al uneia din părți;

7. dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;

8. dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale pînă la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora pînă la gradul al treilea inclusiv.

Art. 28. -

Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar*) sau director al unei instituții publice sau societăți comerciale, cînd aceștia nu au interes personal în judecarea pricinii.

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită abrogată implicit, deoarece Codul familiei nu a mai menținut această instituție.

Art. 29. -

Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte și înainte de începerea oricărei dezbateri.

Cînd motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sînt cunoscute.

Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abține.

Art. 30. -

Recuzarea judecătorului se hotărăște de instanța respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.

În cazul cînd din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum și în cazul cînd recuzarea privește pe toți judecătorii unei instanțe, aceasta se judecă de instanța la care se îndreaptă calea de atac respectivă.

Recuzarea tuturor membrilor unei secțiuni a Tribunalului Suprem se judecă de cealaltă secțiune a Tribunalului Suprem.

Art. 31. -

Instanța decide asupra recuzării, în camera de chibzuire, fără prezența părților și ascultînd pe judecătorul recuzat numai dacă găsește de cuviință.

Nu se admite interogatoriul sau jurămîntul*) ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură.

*) Jurămîntul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul ~nr. 208~ din 12 august 1950.

Art. 32. -

Încheierea asupra recuzării se citește în ședință publică.

Dacă recuzarea s-a primit, judecătorul se retrage și nu poate să stea față la chibzuirea asupra pricinii.

Încheierea prin care s-a hotărît recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.

Art. 33. -

Instanța superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanță de același grad, în cazul cînd găsește că cererea de recuzare este întemeiată.

Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanței inferioare.

Art. 34. -

Încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

Cînd instanța superioară de fond**) constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță.

**) Instanța superioară de fond este instanța de apel, care nu mai există astăzi (a se vedea nota la art. 24).

Art. 35. -

Cînd cererea de recuzare a fost făcută cu rea-credință, instanța va condamna pe cel care a făcut-o la o amendă de la 250 la 1000 lei și la despăgubirea părții vătămate.

Art. 36. -

Dispozițiile prezentului titlu, în afară de art. 24 și 27 pct. 7, se aplică și procurorilor, magistraților asistenți***) și grefierilor.

***) Legea pentru organizarea judecătorească nu mai folosește termenul de magistrat ci de judecător.

TITLUL VI STRĂMUTAREA PRICINILOR

Art. 37. -

Cînd una din părți are două rude sau afini pînă la gradul al patrulea inclusiv printre magistrații sau asesorii populari ai instanței, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinii la o altă instanță de același grad.

Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică. Bănuiala se socotește legitimă de cîte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor pricinii, calității părților ori vrăjmășiilor locale.

Art. 38. -

Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri; cea întemeiată pe bănuiala legitimă sau siguranță publică se poate cere în orice stare a pricinii.

Strămutarea pentru siguranță publică se poate cere numai de procurorul de pe lîngă Tribunalul Suprem*).

*) A se vedea prima notă de la art. 508.

Art. 39. -

Cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanța imediat superioară.

Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Tribunalul Suprem.

Art. 40. -

Cererea de strămutare se judecă în camera de chibzuire.

Președintele instanței va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea judecării pricinii, comunicînd de urgență această măsură instanței respective.

În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanțe de același grad.

Hotărîrea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate.

Dispozițiile art. 35 se aplică prin asemănare.

Art. 401. -

Abrogat prin Decretul ~nr. 471/1957~ din 30.IX.1957.

CARTEA II PROCEDURA CONTENCIOASĂ

TITLUL I PĂRȚILE

CAPITOLUL I Folosința și exercițiul drepturilor procedurale

Art. 41. -

Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pîrîte, dacă au organe proprii de conducere.

Art. 42. -

Persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decît dacă sînt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rînduiesc capacitatea sau organizarea lor.

Art. 43. -

Lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exercițiul drepturilor procedurale sînt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar*) va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte.

*) A se vedea nota de la art. 28.

Art. 44. -

Dacă incapabilul nu are reprezentant legal și există urgență, la cererea părții interesate, instanța va putea numi un curator special, care să-l reprezinte pînă la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemenea, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și reprezentat sau cînd o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.

Numirea acestor curatori*) se va face de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

*) Numirea tutorelui și a curatorului se face, potrivit art. 152 din Codul familiei de către autoritatea tutelară, astfel încît instanțele nu mai pot numi direct pe curatori, ci sînt obligate să ceară autorității tutelare numirea acestora.

Art. 45. -

Procurorul poate să pornească orice acțiune, în afară de cele strict personale și să participe la orice proces, în oricare fază a acestuia, dacă socotește că aceasta este necesar pentru apărarea intereselor statului, ale organizațiilor obștești sau ale oamenilor muncii.

În cazul în care procurorul a pornit acțiunea, titularul dreptului la care se referă acțiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi, dacă va fi cazul, de dispozițiile prevăzute în art. 246 și urm. și în art. 271 și urm. din prezentul cod.

Procurorul poate, în condițiile legii, să exercite căile de atac și să ceară punerea în executare a hotărîrii.

(D. nr. 38 - 16.II.1958).

Art. 46. -

Abrogat prin Decretul ~nr. 38~ din 16.II.1959.

CAPITOLUL II Persoanele care sînt împreună reclamante sau pîrîte

Art. 47. -

Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pîrîte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Art. 48. -

Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pîrîți nu pot folosi nici păgubi celorlalți.

Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărîrii se întind asupra tuturor reclamanților sau pîrîților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți. Cînd actele de procedură ale unora sînt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de actele cele mai favorabile. Reclamanții sau pîrîții care nu s-au înfățișat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați.

CAPITOLUL III Alte persoane care pot lua parte la judecată

SECȚIUNEA I Intervenția

Art. 49. -

Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.

Intervenția este în interes propriu cînd cel care intervine invocă un drept al său.

Ea este în interesul uneia din părți cînd sprijină numai apărarea acesteia.

Art. 50. -

Cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.

Ea se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor.

Cu învoirea părților, intervenția în interes propriu se poate face și în instanța de apel*).

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 51. -

Cererea de intervenție în interesul uneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs.

Art. 52. -

După ascultarea părților și a celui care intervine, instanța va hotărî asupra încuviințării în principiu a intervenției.

Încheierea nu se poate ataca decît o dată cu fondul.

După încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea intervenției și, în cazurile în care întîmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusă.

Art. 53. -

Cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției; actele de procedură următoare se vor îndeplini și față de cel care intervine.

Art. 54. -

În intervenția făcută în interesul uneia din părți, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părții în folosul căreia intervine.

Art. 55. -

Intervenția se judecă o dată cu cererea principală. Cînd însă judecarea cererii ar fi întîrziată prin intervenția în interes propriu, instanța poate hotărî despărțirea ei spre a fi judecată deosebit.

Art. 56. -

Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel*) sau recurs.

*) A se vedea nota la art. 24.

SECȚIUNEA II Chemarea în judecată a altor persoane

Art. 57. -

Oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

Cererea făcută de pîrît se depune o dată cu întîmpinarea. Cînd întîmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare.

Cererea făcută de reclamant se depune cel mai tîrziu pînă la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.

Cererea va fi motivată și se va comunica atît celui chemat, cît și părții potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întîmpinare și de pe înscrisurile de la dosar.

Art. 58. -

Cel chemat în judecată dobîndește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărîrea îi va fi opozabilă

Art. 59. -

În cazul prevăzut de art. 58, cînd pîrîtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaște datoria și declară că voiește să o execute față de cel care își va stabili judecătorește dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată.

În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamantă și cel chemat în judecată.

SECȚIUNEA III Chemarea în garanție

Art. 60. -

Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul cînd ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

În aceleași condiții, cel chemat în garanție poate, la rîndul său, să cheme în garanție o altă persoană.

Art. 61. -

Cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pîrît se va depune o dată cu întîmpinarea; cînd întîmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare.

Cererea de chemare în garanție făcută de reclamant se poate depune, pînă la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanțe.

Art. 62. -

Instanța va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanție și, dacă întîmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanție.

Art. 63. -

Cererea de chemare în garanție se judecă o dată cu cererea principală.

Cînd judecarea cererii principale ar fi întîrziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate deosebit.

SECȚIUNEA IV Arătarea titularului dreptului

Art. 64. -

Pîrîtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

Art. 65. -

Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată și se va depune o dată cu întîmpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare.

Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citația, copiile de pe cerere și înscrisurile de la dosar.

Art. 66. -

Dacă cel arătat ca titular recunoaște susținerile pîrîtului și reclamantul consimte, el va lua locul pîrîtului, care va fi scos din judecată.

Cînd cel chemat nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pîrîtului, se vor aplica dispozițiile art. 58.

CAPITOLUL IV Reprezentarea părților în judecată

Art. 67. -

Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.

Art. 68. -

Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul cînd procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.*)

Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință.

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință; el poate fi însă restrîns numai la anumite acte sau pentru anumită instanță.

Dacă mandatul este dat unei alte persoane decît unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decît prin avocat.

Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licențiaților în drept cînd ei sînt mandatari în pricinile soțului sau rudelor pînă la al patrulea grad inclusiv.

De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la tribunalele populare cînd partea este reprezentată prin soț sau rudă pînă la al patrulea grad inclusiv.

*) Potrivit art. 30 din Decretul nr. 281 din 21 iulie 1954, pentru organizarea și exercitarea avocaturii, modificat prin Decretul nr. 102 din 6 martie 1958 și republicat, pe baza art. III din acest decret, la aceeași dată " Activitatea avocaților se va desfășura pe baza delegației scrise, semnată de directorul sau responsabilul biroului colectiv de asistență juridică.

În baza delegației, avocatul va fi îndreptățit să acorde asistență juridică, în condițiile admise de lege".

Iar art. 35 alin. 2 din acest decret prevede: "Pentru fiecare act de asistență juridică, solicitat biroului colectiv, se va întocmi un angajament pe o fișă semnată de directorul sau responsabilul colectivului, de avocatul căruia i s-a repartizat lucrarea și de partea care a solicitat asistența juridică".

Art. 69. -

Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decît în temeiul unei procuri speciale.

Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărîrii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși.

Art. 70. -

Cînd dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau dintr-o dispoziție judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.

Art. 71. -

Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește pînă la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Art. 72. -

Renunțarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părți decît de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședință în prezența părții.

Mandatarul care renunță la împuternicire este ținut să înștiințeze atît pe cel care i-a dat mandatul cît și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de înfățișare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.

Art. 73. -

Obștiile de moșneni ori răzeși și composesoratele vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleși sau numiți din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.

Cînd toți membrii unei asemenea colectivități se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la tribunalul popular în circumscripția căreia se află comuna în care domiciliază majoritatea devălmașilor.

În lipsa unei asemenea învoieli, cei interesați vor cere tribunalului popular competent să proceadă la desemnarea mandatarilor.

În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmași prin notarul comunei*), să se adune de preferință într-o zi de sărbătoare, la primăria*) comunei prevăzute la alineatul 2, pentru a alege pe mandatari.

Vestirea, semnată de judecător, se va afișa prin îngrijirea notarului*), la ușa primăriei*) comunelor în cuprinsul cărora se află nemișcătoarele devălmașe cu cel puțin 15 zile înainte de ziua alegerii. În același termen, vestirea se va face și verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarnă, sau alte mijloace de publicitate obișnuite în localitate.

Îndeplinirea acestor formalități se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate notarului comunei*) unde urmează să se adune devălmașii.

La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunați, însemnînd pe o listă pe cei prezenți și partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmașe.

În cazurile cînd se contestă drepturile vreunui devălmaș, judecătorul va putea să nu-l înscrie, dacă contestația i se va părea întemeiată; neînscrierea dreptului nu împiedică invocarea lui pe calea dreptului comun. În niciun caz judecătorul nu va amîna alegerea din cauza contestațiilor.

Judecătorul va culege declarațiile verbale ce fiecare din cei înscriși în listă va face în privința acelora pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari. Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenți, socotită atît asupra numărului celor de față, cît și asupra drepturilor devălmașe.

Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele două majorități arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivității.

Cele săvîrșite înaintea judecătorului vor fi constatate printr-o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.

Orice viciu de procedură săvîrșit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor va trebui propus la prima zi de înfățișare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanța va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.

Mandatul dat prin alegere sau din oficiu este obligator pentru mandatar, în tot cursul judecății. Pentru motive legitime instanța va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s-a dat.

Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea-credință.

Mandatul pentru stingerea pricinii prin tranzacție va putea fi dat numai cu majoritate de două treimi, socotite atît asupra numărului celor de față, cît și asupra drepturilor devălmașe.

Dacă sînt mai mulți mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.

În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rînduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului.

*) Termenii corespunzătorii sînt astăzi "secretarul biroului executiv al consiliului popular comunal" și "consiliul popular comunal".

CAPITOLUL V Asistența judiciară

Art. 74. -

Cel care nu e în stare să facă față cheltuielilor unei judecăți, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate cere asistență judiciară.

Art. 75. -

Asistența judiciară cuprinde:

1.

*) Textul punctului 1 a fost abrogat prin art. 9 din Legea ~nr. 8~ din 1 ianuarie 1949 pentru unele măsuri financiare și pentru desființarea unor impozite și taxe.

2. Apărarea și asistența gratuită**) printr-un avocat delegat de colegiul avocaților.

Asistența judiciară poate fi încuviințată oricînd în cursul judecății, în totul sau numai în parte.

*) Potrivit pct. 1 al art. 75, instanța putea să acorde scutirea vremelnică de impozite, taxe și timbru pentru toate actele de procedură. Desființîndu-se acest drept al instanței, art. 9 din Legea nr. 6 din 1 ianuarie 1949 pentru taxele și impozitele de timbru dădea dreptul Ministerului Finanțelor de a acorda scutiri sau reduceri de timbru persoanelor sărace.

În prezent, Legea nr. 6/1949 fiind abrogată, noua lege a timbrului, Decretul nr. 199 din 5 iunie 1955 asupra taxelor de timbru, dă, în art. 4, dreptul Ministerului Finanțelor să acorde și alte scutiri de taxe de timbru, în afara celor prevăzute la art. 3 din același decret, precum și să acorde eșalonarea sau amînarea de plată a taxelor de timbru.

**) În prezent, asistența juridică gratuită, este reglementată prin art. 36-38 din Decretul nr. 281 din 21 iulie 1954, pentru organizarea și exercitarea avocaturii, modificat prin Decretul nr. 102 din 6 martie 1958 și republicat, pe baza art. III din acest decret, la aceeași dată.

Art. 76. -

Cererea de asistență judiciară va fi făcută în scris instanței de judecată.

Art. 77. -

Cererea trebuie să arate pricina la care se referă și starea materială a părții. Ea va fi însoțită de dovezi scrise, privitoare la veniturile și sarcinile acesteia.

Art. 78. -

Instanța va cerceta cererea, putînd cere lămuriri și dovezi părților sau informații autorităților locale, apoi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de chibzuire.

Partea potrivnică poate oricînd să înfățișeze instanței dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviințat cererea; asistența nu se suspendă în cursul noilor cercetări.

Încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă niciunei căi de atac.

Art. 79. -

Dacă instanța constată că cererea de asistență a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenței încuviințate, să condamne partea la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită.

Art. 80. -

Dreptul la asistență se stinge prin moartea părții sau prin îmbunătățirea stării sale materiale.

Art. 81. -

Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviințarea asistenței judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, și vor fi urmărite potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Dispozitivul hotărîrii se va comunica din oficiu organelor fiscale, prin îngrijirea grefierului.

Avocații numiți apărători din oficiu au dreptul să ceară instanței de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale.

TITLUL II DISPOZIȚII GENERALE DE PROCEDURĂ

CAPITOLUL I Cererile

Art. 82. -

Orice cerere îndreptată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele, domiciliul sau reședința părților și ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar*), obiectul cererii și semnătura.

Cererile celor domiciliați în comunele rurale, care sînt de competența tribunalelor populare de raion, se pot face și verbal. În acest caz arătările părții pot fi trecute într-un proces-verbal, semnat de judecător, grefier și parte, care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal (Textul alineatului 2 a fost modificat prin Decretul ~nr. 208~ din 12.VIII.1950).

Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna vor fi semnate prin punere de deget în fața președintelui instanței sau înlocuitorului său, iar în comunele rurale și în fața notarului**); cererea va fi mai întîi citită părții, făcîndu-se arătarea despre aceasta pe cerere.

În cazurile prevăzute de alineatele 2 și 3, se va face arătarea de chipul cum s-a stabilit identitatea părții.

*) A se vedea nota de la art. 28.

**) A se vedea nota de la art. 73.

Art. 83. -

Cînd cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

Mandatarul avocat certifică el însuși copia de pe procura sa.

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*), va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.

Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor arăta Monitorul Oficial în care este publicată împuternicirea lor**).

*) A se vedea nota de la art. 28.

**) Monitorul Oficial a fost desființat, iar în Buletinul Oficial nu se publică asemenea împuterniciri. Dovada calității de reprezentant al oricărei persoane juridice se va face deci prin împuternicirea scrisă, eliberată în conformitate cu statutul persoanei juridice și cu dispozițiile legale în vigoare.

Art. 84. -

Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

CAPITOLUL II Citațiile și comunicarea actelor de procedură

Art. 85. -

Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Art. 86. -

Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, prin poștă, prin corpul portăreilor*) sau prin orice angajat al instanței respective.

(Modificat prin Decretul nr. 208 din 12.VIII.1950).

*) A se vedea nota de la art. 239.

Art. 87. -

Vor fi citați:

1. statul, județul, comuna și celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației*);

*) Terminologia folosită nu mai corespunde noilor instituții de drept.

2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal al administrației sau la cel al sucursalei din circumscripția instanței;

3. asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administrației lor;

4. obștiile de moșneni sau de răzeși și composesoratele, prin mandatarii lor;

5. masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic;

6. incapabilii, prin reprezentanții lor legali.

În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;

7. personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Socialiste România, cetățenii români trimiși ca funcționari la organizații internaționale, precum și membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflați în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe.

Cetățenii români, alții decît cei prevăzuți în alineatul precedent, aflați în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;

8. în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care este parte Republica Socialistă România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate avînd domiciliul sau reședința cunoscută, printr-o citație trimisă cu scrisoare recomandată, recipisa de predare a scrisorii, în cuprinsul căreia se va menționa ce acte se expediază, ținînd loc de dovadă.

Dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sînt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95.

În toate cazurile, dacă cei aflați în străinătate au mandatar cunoscut în țară, va fi citat și acesta;

9. cei cu domiciliul sau reședința necunoscută, potrivit art. 95;

(Pct. 7 și 8 introduse prin Decretul nr. 649/1967 - B.Of. 6-5.VII.1967).

10. moștenitorii, pînă la intervenirea lor în proces, printr-un curator special, numit de instanță.

(Textul punctului 10 a fost introdus prin Decretul ~nr. 208~ din 12.VIII.1950).

Art. 88. -

Citația va cuprinde:

1. numărul și data emiterii, precum și numărul dosarului;

2. arătarea anului, lunii, zilei și orei de înfățișare;

3. arătarea instanței și sediul ei;

4. numele, domiciliul și calitatea celui citat;

5. numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii;

6. parafa șefului instanței și semnătura grefierului.

Arătările de la punctele 2, 3, 4 și 6 sînt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Art. 89. -

Citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmînată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței.

Înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amînarea dacă nu-i s-a înmînat citația în termen.

Art. 90. -

Înmînarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Cînd acesta are o așezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmînarea se poate face și la locul acestor așezări.

Înmînarea se poate face oriunde, cînd cel citat primește citația.

(Textul alin. 3 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

Pentru cei ce se găsesc sub arme, citația se înmînează la comandamentul superior cel mai apropiat.

Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerț, înmînarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde se găsește înregistrat vasul.

Pentru deținuți, înmînarea se face la administrația închisorii.

Pentru bolnavii aflați în spitale, ospicii ori sanatorii, la direcția așezămîntului.

Art. 91. -

Înmînarea citațiilor și tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87, pct. 1, 2, 3, 5 și 7, precum și în cele prevăzute de art. 90 alineatele 4, 5, 6 și 7, sau atunci cînd actul urmează să fie înmînat unui avocat sau notar public*) se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada.

*) Notariatul public care a existat în trecut în unele regiuni ale țării a fost desființat în decembrie 1951, prin extinderea pe întregul teritoriu al R.S.R a Notariatului de Stat, înființat prin Decretul ~nr. 79~ din 31 martie 1950.

Art. 92. -

Înmînarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmînarea certificînd identitatea și semnătura acestuia.

Dacă cel citat, aflîndu-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mîna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.

Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmîna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dînsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificîndu-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate.

Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsînd citația în mîna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sînt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Înmînarea citației nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniți sau unei persoane lipsită de judecată. Puterea de judecată este presupusă pînă la dovada contrarie.

Dispozițiile prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

Art. 93. -

În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.

Art. 94. -

Cînd comunicarea actelor de procedură nu se poate face din pricină că s-a dărîmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanței, care va înștiința din timp partea despre această împrejurare.

Art. 95. -

Cînd reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pîrîtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate.

Citarea prin publicitate se face afișîndu-se citația la ușa instanței. Citația se publică și în Buletinul Oficial al R.S. România sau într-un ziar mai răspîndit, în cazurile în care președintele tribunalului sau completul de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară.

Afișarea, precum și publicarea citației în Buletinul Oficial sau într-un ziar mai răspîndit se fac cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată.

În cazurile urgente, președintele tribunalului sau completului de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile.

Dacă pîrîtul se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea-credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amendă de la 50 de lei la 500 lei și la despăgubirea părții vătămate.

(Modificat prin Decretul nr. 649 din 05.VII.1967).

Art. 96. -

Partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în ședință. În acest caz, instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a lua cunoștință de acte.

Art. 97. -

Nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviințarea președintelui.

Art. 98. -

Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Art. 99. -

Cei însărcinați de lege cu îndeplinirea actelor de procedură, din a căror vină s-a pricinuit amînarea judecății, vor fi condamnați de instanță, printr-o încheiere executorie, la o amendă de la 25 la 250 lei și la despăgubirea părții vătămate.

Cel condamnat poate să prezinte instanței o petiție motivată pentru scutirea sau micșorarea amenzii ori despăgubirii.

El va fi citat de urgență, împreună cu partea vătămată, căreia i s-a încuviințat despăgubirea, în camera de chibzuire și instanța va hotărî prin încheiere irevocabilă*). Citarea se va face prin grefă și este scutită de timbru și taxe.

*) A se vedea nota de la art. 322.

Art. 100. -

Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmînarea actului de procedură trebuie să cuprindă:

1. anul, luna și ziua cînd a fost încheiat;

2. numele celui care l-a încheiat;

3. funcțiunea acestuia;

4. numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel și dacă actul de procedură a fost înmînat la locuința sa, ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe; (Textul pct. 5 a fost modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952);

5. arătarea instanței de la care pornește actul de procedură și identificarea lui, iar pentru citații și a termenului de înfățișare.

6. arătarea înscrisurilor comunicate;

7. numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmînarea sau locul unde s-a făcut afișarea;

8. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal. (Textul pct. 8 a fost modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952);

Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot să facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.

Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 și 8 sînt prevăzute sub pedeapsa nulității.

Procesul-verbal face dovadă pînă la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

CAPITOLUL III Termenele

Art. 101. -

Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrînd în socoteală nici ziua cînd a început, nici ziua cînd s-a sfîrșit termenul.

Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare.

Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămîni se sfîrșesc în ziua anului, lunii sau săptămînii corespunzătoare zilei de plecare.

Termenul care, începînd la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfîrșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.

Termenul care se sfîrșește într-o zi de sărbătoare legală, sau cînd serviciul este suspendat, se va prelungi pînă la sfîrșitul primei zile de lucru următoare.

Art. 102. -

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel.

Termenele încep să curgă și împotriva părții care a cerut comunicarea, de la data cînd a cerut-o.

Art. 103. -

Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul cînd legea dispune altfel sau cînd partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Art. 104. -

Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

CAPITOLUL IV Nulitatea actelor de procedură

Art. 105. -

Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sînt nule.

Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decît prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune pînă la dovada contrarie.

Art. 106. -

Anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

Judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităților săvîrșite cu privire la actele de procedură.

Art. 107. -

Președintele va amîna judecarea pricinii ori de cîte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Art. 108. -

Nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.

Celelalte nulități se declară numai după cererea părții care are interes să o invoce.

Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.

Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

TITLUL III PROCEDURA ÎNAINTEA PRIMEI INSTANȚE

CAPITOLUL I Procedura înainte de judecată

SECȚIUNEA I Dispoziții generale

Art. 109. -

Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.

Art. 1091. -

În pricinile pentru care legea prevede o procedură obligatorie de împăciuire prealabilă la comisia de judecată, cererea de chemare în judecată la instanța judecătorească va fi primită numai dacă reclamantul prezintă dovada că nu s-a ajuns la împăcare, iar părțile nu au convenit ca pricina să fie soluționată de acea comisie sau că procedura de împăciuire nu s-a îndeplinit în termenul stabilit de lege.

(Introdus prin Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

Art. 110. -

Cererea pentru predarea unui nemișcător, la împlinirea termenului de locațiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.

Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice.

Președintele mai poate încuviința în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de cîte ori va socoti că cererile sînt îndreptățite pentru a preîntîmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.

Art. 111. -

Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

SECȚIUNEA II Chemarea în judecată

Art. 112. -

Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

1. numele, domiciliul sau reședința părților;

2. calitatea juridică în care părțile stau în judecată, atunci cînd nu stau în numele lor propriu;

3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci cînd prețuirea este cu putință.

Pentru identificarea nemișcătoarelor se va arăta comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, cînd nemișcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic;

4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;

5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Cînd dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atîtea copii cîți pîrîți sînt, mai mult cîte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanță; copiile vor fi certificate de reclamant că sînt la fel cu originalul.

Se va putea depune și numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămînînd ca instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime.

Dacă înscrisurile sînt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Cînd reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurămîntul*) pîrîtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia.

Cînd se va cere dovada cu martori, se va arăta numele și locuința martorilor;

6. Semnătura.

*) A se vedea nota de la art. 31.

Art. 113. -

La cererea de chemare în judecată se vor alătura atîtea copii de pe cerere cîți pîrîți sînt.

Dacă mai mulți pîrîți au un singur reprezentant sau dacă pîrîtul are mai multe calități juridice, se va comunica o singură copie de pe acțiune și de pe înscrisuri și se va înmîna o singură citație.

Art. 114. -

Președintele, îndată ce primește cererea de chemare în judecată și constată plata timbrului, a taxei de procedură și a impozitului proporțional, va soroci ziua înfățișării și va cita părțile înaintea instanței, în ședință. Președintele va putea soroci o anumită oră pentru judecarea pricinii.

Cînd reclamantul este de față la fixarea termenului, el ia termenul în cunoștință; președintele îi va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecată, spre a le întregi înainte de comunicare.

Președintele va dispune în același timp să se comunice pîrîtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și înscrisuri, punîndu-i-se în vedere să depună la dosar întîmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată.

O dată cu sorocirea termenului, președintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pîrîtului la interogator sau jurămînt*), sub rezerva dezbaterii la termenul de înfățișare. Sub aceeași rezervă se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile rînduielilor pentru dovezi.

Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citației, pîrîtul să aibă cel puțin 30 zile pentru depunerea întîmpinării, iar în pricinile urgente, cel puțin 5 zile.

Dacă pîrîtul locuiește în străinătate, președintele va putea soroci un termen mai îndelungat.

*) A se vedea nota de la art. 31.

SECȚIUNEA III Întîmpinarea

Art. 115. -

Întîmpinarea va cuprinde:

1. excepțiile de procedură ce pîrîtul ridică la cererea reclamantului;

2. răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii;

3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; cînd va cere dovada cu martori, pîrîtul va arăta numele și locuința lor;

4. Semnătura.

Art. 116. -

La întîmpinare se vor alătura atîtea copii de pe întîmpinare cîți reclamanți sînt; de asemenea se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rînd de copii pentru instanță.

Dacă mai mulți reclamanți au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în mai multe calități juridice, se va depune la dosar pentru aceste părți cîte o singură copie.

Art. 117. -

Cînd sînt mai mulți pîrîți, ei pot răspunde toți împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întîmpinare.

Art. 118. -

Depunerea întîmpinării nu este obligatorie. În cazul în care nu s-a depus întîmpinare, președintele îi va pune în vedere pîrîtului, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de ședință.

(Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

SECȚIUNEA IV Cererea reconvențională

Art. 119. -

Dacă pîrîtul are pretenții în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională.

Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

Cererea reconvențională se depune o dată cu întîmpinarea sau, dacă pîrîtul nu este obligat la întîmpinare, cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare.

Cînd reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se va depune cel mai tîrziu pînă la termenul ce se va încuviința pîrîtului, spre acest sfîrșit.

Art. 120. -

Cererea reconvențională se judecă o dată cu cererea principală.

Cînd însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit.

SECȚIUNEA V Plîngerea

(Secțiune introdusă prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

Art. 1201. -

În cazurile în care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desființarea de către instanțele judecătorești a unei decizii sau dispoziții date de un organ al administrației de stat, persoanele interesate vor putea face plîngere la tribunalul popular în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei sau dispoziției.

Hotărîrile privitoare la plîngere sînt supuse recursului.

Art. 1202. -

Plîngerea se va depune la tribunalul popular în circumscripția căruia domiciliază reclamantul.

Ea va cuprinde:

1. numele, prenumele, profesiunea și adresa reclamantului;

2. indicarea deciziei sau dispoziției și a organului de la care emană;

3. motivele plîngerii;

4. probele invocate în sprijinul plîngerii.

Decizia administrativă și toate actele de care se servește reclamantul vor fi depuse în copii certificate o dată cu plîngerea.

Instanța, o dată cu fixarea termenului, va cere, din oficiu, organului administrativ care a dat decizia sau dispoziția, înaintarea actelor necesare rezolvării plîngerii.

După primirea plîngerii, instanța va putea suspenda, cu sau fără cauțiune, executarea deciziei sau dispoziției.

Judecarea plîngerii se va face cu citarea părților.

Cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată se vor comunica organului administrației de stat plîngerea și actele anexate.

Depunerea întîmpinării nu este obligatorie*).

*) Dispozițiile art. 1201 și 1202 din C. pr. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/1967 - publicată în B.Of. nr. 67 din 26.VII.1967, au rămas aplicabile numai în materie locativă, în cazurile prevăzute de art. 18 din această lege.

CAPITOLUL II Ședințele și poliția lor

Art. 121. -

Ședințele vor fi publice, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.

Instanța poate să dispună ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părți. În acest caz, părțile vor putea fi însoțite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.

Hotărîrea se pronunță întotdeauna în ședință publică.

Art. 122. -

Președintele exercită poliția ședinței, putînd lua măsuri pentru păstrarea ordinii și bunei-cuviințe.

Dacă nu mai este loc în sala de ședință, președintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai tîrziu sau pe cei ce depășesc numărul locurilor.

Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de ședință, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplinește în fața instanței.

Acei care iau parte la ședință sînt obligați să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbește instanței trebuie să stea în picioare. Președintele poate încuviința excepțiuni de la această îndatorire.i.nd,aco

Pot fi îndepărtați din sală cei nevîrstnici și persoanele care s-ar înfățișa într-o ținută necuviincioasă.

Președintele poate chema la ordine orice persoană care tulbură mersul dezbaterilor. Dacă această chemare rămîne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător să părăsească sala și la nevoie va da ordin să fie scos din sală.

Președintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sală, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.

Art. 123. -

Dacă printre cei îndepărtați din sală ar fi vreuna din părți, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală și, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie petrecute în lipsa sa, precum și declarațiile celor ascultați.

Dispoziția de mai sus nu se aplică în cazul cînd partea îndepărtată din ședință a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sală.

Art. 124. -

Dispozițiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sînt chemați să-și îndeplinească funcțiunile lor.

CAPITOLUL III Judecata

SECȚIUNEA I Înfățișări și dezbateri

Art. 125. -

Președintele va dispune să se întocmească pentru fiecare ședință o listă de pricinile sorocite să se judece în acea zi și care va fi afișată la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea ședinței.

Pricinile declarate urgente și cele rămase în divergență se vor judeca înaintea celorlalte.

Părțile pot cere schimbarea rîndului, dacă împricinații avînd pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.

Art. 126. -

Părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amînarea pricinilor care nu sînt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Această amînare se poate face și de un singur judecător.

Art. 127. -

Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 128. -

Președintele deschide, suspendă și ridică ședința.

Președintele va da cuvîntul mai întîi reclamantului și în urmă pîrîtului.

În caz de trebuință, președintele poate da cuvîntul de mai multe ori, putîndu-l mărgini în timp de fiecare dată.

Art. 129. -

Președintele este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sînt cuprinse în cerere sau întîmpinare.

El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Art. 130. -

Judecătorii sau părțile pot pune întrebări martorilor sau experților numai prin mijlocirea președintelui, care poate însă încuviința ca aceștia să pună întrebările direct.

Judecătorii sînt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor; ei vor da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Art. 131. -

La tribunalele populare de raion judecătorul, înainte de intrarea în dezbateri, va încerca împăcarea părților.

Dacă părțile se împacă, judecătorul va constata condițiile împăcării în cuprinsul hotărîrii pe care o va da.

Art. 132. -

La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amînarea pricinii și comunicarea cererii modificate pîrîtului, în vederea facerii întîmpinării.

Cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță:

1. cînd se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;

2. cînd reclamantul mărește sau micșorează cîtimea obiectului cererii;

3. cînd cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. cînd înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.

Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întîmpinare la cererea reconvențională și a propune dovezile în apărare.

Art. 133. -

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pîrîtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pîrîtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare următoare, iar cînd este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

Art. 134. -

Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

Art. 135. -

Cererea reconvențională și introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul cînd amîndouă părțile consimt să se judece împreună.

Art. 136. -

Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică.

Art. 137. -

Instanța se va pronunța mai întîi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decît dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Art. 138. -

Dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112, 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței, afară de cazurile:

1. (textul pct. 1 a fost abrogat prin Decretul ~nr. 208~ din 12.VIII.1950);

2. cînd nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și partea nu o putea prevedea;

3. cînd administrarea dovezii nu pricinuiește amînarea judecății;

4. cînd dovada nu a fost cerută în condițiile articolelor mai sus-arătate din pricina neștiinței și lipsei de pregătire a părții.

În cazul amînării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.

Art. 139. -

Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.

Dacă partea potrivnică nu poate să-și dea seama de exactitatea copiei față cu originalul înfățișat în ședință, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligînd partea să depună originalul în păstrarea grefei.

Art. 140. -

Înscrisurile depuse de părți rămîn dobîndite judecății și nu se mai pot retrage fără învoirea părții potrivnice.

Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decît după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanței, la care s-a făcut depunerea.

Art. 141. -

Cînd se tăgăduiește exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanța poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți.

Pîrîtul va face această cerere prin întîmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfățișare.

Art. 142. -

Dacă partea sau martorul nu cunoaște limba română, se va folosi un traducător autorizat*) sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți.

Judecătorul poate îndeplini funcțiunea de traducător fără a depune jurămînt.

*) Potrivit art. 8 din Legea nr. 58 pentru organizare judecătorească publicată în B.Of. 169 din 27.XII.1968.

" În desfășurarea procesului se folosește limba română. În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de altă naționalitate decît cea română se asigură folosirea limbii materne a acelei populații.

Părților care nu vorbesc limba în care se desfășoară procedura judiciară li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință de piesele dosarului, precum și dreptul de a vorbi în instanță și a pune concluzii prin interpret."

Art. 143. -

Cînd cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd și nu poate fi înțeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu știe să scrie, se va folosi un tălmaci, aplicîndu-se dispozițiile privitoare la experți.

Art. 144. -

Cînd cel obligat să semneze declarațiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătarea în actul de procedură.

Art. 1441. -

În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanța de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de chibzuire. Dacă, față de împrejurările cauzei, instanța găsește potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părțile sau alte persoane să fie de față (introdus prin Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

Art. 145. -

Dezbaterile în continuare vor fi sorocite în ședințe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.

Art. 146. -

Părțile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susținerilor lor verbale. Părțile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

Art. 147. -

Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefier.

Art. 148. -

La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de ședință, de pe hotărîre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărîri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toți judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriți ca falsificatori.

În cazul cînd dezbaterile s-au urmat în ședință secretă, alte persoane decît părțile nu pot dobîndi copii de pe încheieri, expertize sau declarații de martori decît cu încuviințarea președintelui.

Art. 149. -

Instanța va încuviința stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părții. În acest caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți.

Art. 150. -

Cînd instanța se va socoti lămurită, președintele va declara dezbaterile închise.

Art. 151. -

Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri.

Art. 152. -

Dacă, la orice termen sorocit pentru judecată, se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putînd primi excepțiile și apărările părții care lipsește.

Art. 153. -

Partea care a fost prezentă la înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul instanței, fiind presupusă că cunoaște termenele următoare.

Această dispoziție nu se aplică:

1. în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată sau amînată fără termen;

2. în cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurămînt*);

3. în cazul cînd pricina se repune pe rol.

Termenul luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi preschimbat, decît după citarea părților și pentru motive temeinice.

Cererea se judecă în camera de chibzuire.

*) A se vedea nota de la art. 31.

Art. 154. -

Partea care în orice chip a pricinuit amînarea judecății va fi obligată, la cererea părții potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amînare.

Instanța hotărăște, după ascultarea părților, printr-o încheiere irevocabilă.

Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobîndit-o cade în pretențiile sale.

Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecății, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ținută în seamă la pronunțarea hotărîrii.

Art. 155. -

Amînarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decît o singură dată în cursul instanței.

După o asemenea amînare, judecata, dacă părțile nu stăruiesc, va fi suspendată și nu va fi redeschisă decît după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.

Instanța este obligată să cerceteze dacă amînarea cerută de amîndouă părțile pentru un motiv anumit nu tinde la o amînare prin învoiala părților; este socotită ca atare cererea de amînare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.

Art. 156. -

Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Cînd instanța refuză amînarea judecății pentru acest motiv, va amîna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Art. 157. -

Pricinile în care procedura este îndeplinită și care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amînate, la cererea uneia din părți, la un termen scurt pentru cînd părțile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.

SECȚIUNEA II Excepțiile de procedură și excepția puterii de lucru judecat

Art. 158. -

Cînd în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putînd să facă recurs după darea hotărîrii asupra fondului.

Dacă instanța se declară necompetentă, ea va trimite dosarul instanței competente, sau, după caz, unui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărîrea a devenit definitivă. Termenul pentru exercitarea recursului curge de la pronunțare.

Trimiterea dosarului, după caz, instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, nu este împiedicată de exercitarea căii de atac de către partea care a obținut declararea necompetenței.

Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

(Decret nr. 649/1967 - B.Of. 60 - 5.VII.1967).

Art. 159. -

Necompetența este de ordine publică:

1. cînd pricina nu este de competența instanțelor judecătorești;

2. cînd pricina este de competența unei instanțe de alt grad;

3. cînd pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

(Decret nr. 649/1967 - B.Of. 60 - 5.VII.1967).

Art. 160. -

În cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămîn cîștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor decît pentru motive temeinice.

Art. 161. -

Cînd instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau cînd reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.

Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Art. 162. -

Excepțiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai cînd nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.

Art. 163. -

Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond.

Dacă excepția este primită, dosarul se va trimite instanței care a fost mai întîi învestită, iar în cazul cînd pricinile se află în judecata unor instanțe de grade deosebite, la instanța cu grad mai înalt.

Art. 164. -

Părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sînt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dînsele o strînsă legătură.

Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o.

Dosarul va fi trimis instanței mai întîi învestită, afară numai dacă amîndouă părțile cer trimiterea lui la una din celelalte instanțe.

Cînd una din pricini este de competența unei instanțe, și părțile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanță.

Art. 165. -

În orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată.

Art. 166. -

Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

SECȚIUNEA III Administrarea dovezilor

§

1. Dispoziții generale

Art. 167. -

Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul cînd ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întîrziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada și dovada contrarie vor fi administrate pe cît cu putință în același timp.

Cînd dovada cu martori a fost încuviințată în condițiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeași ședință, dacă amîndouă părțile sînt de față.

Partea lipsă la încuviințarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi cînd se înfățișează.

Art. 168. -

Încheierea prin care se încuviințează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum și mijloacele de dovadă încuviințate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanță.

Cînd o parte renunță la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să și le însușească.

Art. 169. -

Administrarea dovezilor se face în fața instanței de judecată.

(Alineatele 2 și 3 au fost abrogate prin Decretul ~nr. 38~ din 16.II.1969)

Cînd administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegație, de către o instanță de același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de același grad. Dacă felul dovezii îngăduie și părțile se învoiesc, instanța care administrează dovada poate fi scutită de citarea părților.

Art. 170. -

Cînd s-a încuviințat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare, să depună suma statornicită de instanță pentru cheltuielile de cercetare, drumul și despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanței.

Cînd s-au încuviințat părților dovezi potrivit dispozițiilor art. 138 pct. 2 și 4, termenul de mai sus poate fi prelungit pînă la 15 zile.

Neîndeplinirea acestor obligații atrage decăderea, pentru acea instanță, din dovada încuviințată.

Depunerea sumei se va putea însă face și după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amînă judecata.

Art. 171. -

Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuși să se apere, discutînd în fapt, și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

§

2. Dovada cu înscrisuri

Art. 172. -

Cînd partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui.

Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul.

Art. 173. -

Instanța va respinge cererea de înfățișare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:

1. cînd cuprinsul înscrisului privește chestiuni cu totul personale;

2. cînd înfățișarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul;

3. cînd înfățișarea ar atrage urmărirea penală împotriva părții sau a unei alte persoane, ori ar expune-o disprețului public.

Art. 174. -

Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.

(Decretul ~nr. 38~ - 16.II.1959).

Art. 175. -

Dacă înscrisul se găsește în păstrarea unei autorități, instanța va lua măsuri pentru aducerea lui, putînd pronunța împotriva șefului autorității, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întîrziere.

Dacă înscrisul este deținut de o altă persoană, aceasta va putea fi citată ca martor, punîndu-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanță, sub pedeapsa plății de despăgubiri pentru fiecare zi de întîrziere. Aceasta este îndreptățită să refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173.

Înfățișarea și aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părții care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheiere irevocabilă.

Art. 176. -

Instanța nu va putea cere trimiterea cărților funciare și a planurilor, a registrelor autorităților, precum și a înscrisurilor originale depuse la instanțe sau notari publici*).

Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părților, de un magistrat**) delegat sau, dacă înscrisul se găsește în altă localitate, prin delegație, de către instanța respectivă.

*) A se vedea nota de la art. 91.

**) A se vedea nota de la art. 36.

§

3. Verificarea de scripte

Art. 177. -

Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.

Moștenitorii sau urmașii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.

Art. 178. -

Cînd una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului.

Spre acest sfîrșit, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți din înscris.

Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a scrisului.

Art. 179. -

Dacă instanța, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligînd părțile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.

Se primesc ca atare:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile private, netăgăduite de părți;

3. partea din înscris netăgăduită;

4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanței.

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.

Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.

Art. 180. -

Dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, cînd partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare.

Părțile pot fi reprezentate și prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.

Art. 181. -

Președintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare și-l va încredința grefei, după ce va fi semnat de grefier și de părți.

Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.

Art. 182. -

La ziua sorocită, președintele întreabă partea care a înfățișat înscrisul dacă înțelege să se folosească de el.

Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat.

Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.

Art. 183. -

Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintînd înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.

Art. 184. -

Cînd nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Art. 185. -

Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amendă de 25 pînă la 500 lei și la despăgubiri, dacă se dovedește că înscrisul a fost scris de el.

§

4. Dovada cu martori

Art. 186. -

Cînd instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuși prin cerere și întîmpinare.

În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 și 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare.

Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decît în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul și sub pedeapsa mai sus-arătate.

Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul sorocit pentru ascultarea lor.

Art. 187. -

Instanța va putea mărgini numărul martorilor propuși.

Art. 188. -

Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța va da mandat de aducere, putînd aplica, prin încheiere executorie, și o amendă de la 25 la 250 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice.

În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.

Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfățișează, instanța va putea păși la judecată.

Instanța poate încuviința ascultarea martorului la locuința sa, cînd acesta este împiedicat de a veni în instanță.

Art. 189. -

Nu pot fi ascultați ca martori:

1. rudele și afinii pînă la gradul al treilea inclusiv;

2. soțul, chiar despărțit;

3. interzișii și cei declarați de lege incapabili de a mărturisi;

4. cei condamnați pentru jurămînt sau mărturie mincinoasă.

Art. 190. -

În pricinile privitoare la starea civilă sau despărțenie se vor putea asculta rudele și afinii mai sus-arătați, în afară de descendenți.

Art. 191. -

Sînt scutiți de a fi martori:

1. slujitorii cultelor, medicii, moașele, farmaciștii, avocații, notarii publici*) și orice alți muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredințate lor în exercițiul îndeletnicirii;

2. funcționarii publici și foștii funcționari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate;

3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înșiși sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 și 2 la o pedeapsă penală sau la disprețul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurămînt**).

Persoanele arătate la punctele 1 și 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligați să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.

*) A se vedea nota de la art. 91.

**) A se vedea nota de la art. 31.

Art. 192. -

Președintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate:

1. numele, îndeletnicirea, locuința și vîrsta;

2. dacă este rudă sau afin cu una din părți și în ce grad;

3. dacă se află în serviciul uneia din părți;

4. dacă este în judecată, în dușmănie sau în legături de interes cu vreuna din părți.

Art. 193. -

Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu".

După depunerea jurămîntului, președintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvîrșește infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenția să spună adevărul.

(Reintrodus prin Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969. Anterior textul a fost abrogat prin Decretul ~nr. 38~ - 16.II.1959).

Art. 194. -

Martorul care fără motiv întemeiat refuză să depună mărturia va fi sancționat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 25 la 250 lei, putînd fi obligat și la despăgubiri față de partea vătămată.

(Alin. 2 și 3 abrogate prin Decretul nr. 52 din 31.I.1969).

Art. 195. -

Copilul mai mic de 14 ani și persoanele care din pricina debilității mintale sau în mod vremelnic sînt lipsite de discernămînt, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziției, instanța va ține seama de situația specială a martorului.

(Decretul nr. 38 - 16.II.1959; Decretul nr. 52 - 31.I.1969).

Art. 196. -

Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultați neputînd fi de față.

Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de președinte, ținînd seama și de cererea părților.

După ascultare, martorul rămîne în sala de ședință pînă la sfîrșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviințarea președintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.

Art. 197. -

Martorii pot fi din nou întrebați, dacă instanța găsește de cuviință.

Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebați, fiind puși față.

Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviința. Instanța, la cererea părții, va trece în încheierea de ședință atît întrebarea cît și motivul pentru care s-a înlăturat.

Art. 198. -

Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfîrșitul ei de judecător, grefier și de martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul nu voiește sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.

Orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de judecător, de grefier și martor, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă.

Locurile nescrise din declarație trebuie împlinite cu linii, astfel încît să nu se poată adăuga nimic.

Art. 199. -

Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanța va încheia proces-verbal și va trimite pe martor în fața autorităților penale.

Art. 200. -

Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum și să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa și potrivit cu depărtarea domiciliului și timpul pierdut.

Încheierea instanței sau a judecătorului delegat este executorie.

§

5. Expertiza

Art. 201. -

Cînd pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor specialiști, va numi unul sau trei experți, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe.

Art. 202. -

Experții se vor numi de către instanță, dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici și plata cuvenită experților.

Art. 203. -

Nu vor fi numiți experți:

1. minorii și interzișii;

2. faliții;

3. cei condamnați pentru crimă sau pentru delict de fals, furt, înșelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracțiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, speculă ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influență, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranței interioare și exterioare a statului, calomnie sau denunțare calomnioasă.

Art. 204. -

Experții se pot recuza pentru aceleași motive ca și judecătorii.

Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data cînd s-a ivit motivul de recuzare.

Recuzările se judecă în ședință publică, cu citarea părților și a expertului.

Art. 205. -

Dispozițiile privitoare la citare, aducerea cu mandat și sancționarea martorilor care lipsesc sînt deopotrivă aplicabile experților.

Dacă expertul nu se înfățișează, instanța poate dispune înlocuirea lui.

Expertul care refuză, fără motiv întemeiat, să îndeplinească sarcina care i s-a încredințat, va fi sancționat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 25 la 250 lei și obligat la despăgubiri față de partea vătămată.

(Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

Art. 206. -

Abrogat prin Decretul ~nr. 38/1959~.

Art. 207. -

Dacă experții pot să-și dea de îndată părerea, vor fi ascultați chiar în ședință, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198.

Art. 208. -

Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decît după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătînd zilele și orele cînd începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.

Părțile sînt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.

Art. 209. -

Expertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată.

Nedepunerea lucrării în termen va fi sancționată cu amendă de la 25 la 250 lei.

(Decretul nr. 52/1969 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decît pentru motive întemeiate.

Art. 210. -

Cînd sînt mai mulți experți cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.

Art. 211. -

Experții sînt datori să se înfățișeze înaintea instanței spre a da deslușiri ori de cîte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Cînd nu se înfățișează, li se va aplica amenda prevăzută la art. 205.

Art. 212. -

Dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

Art. 213. -

Experții care vor cere sau vor primi mai mult decît plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.

La cererea experților, ținîndu-se seama de lucrare, instanța le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților.

Art. 214. -

Dacă expertiza se face de o altă instanță prin delegație, numirea experților și statornicirea plății ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanțe.

§

6. Cercetarea la fața locului

Art. 215. -

În cazul cînd instanța va socoti de trebuință, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistrați*) să meargă la fața locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.

*) A se vedea nota de la art. 36.

Art. 216. -

Cercetarea la fața locului se va face cu citarea părților, putîndu-se asculta martorii și experții pricinii.

Despre cele urmate la fața locului se va încheia proces-verbal.

Art. 217. -

Cînd instanța merge la fața locului, va fi însoțită de procuror, în cazurile în care prezența acestuia este cerută de lege.

§

7. Interogatorul

Art. 218. -

Se va putea încuviința chemarea la interogator, cînd este privitor la fapte personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.

Art. 219. -

Cel chemat va fi întrebat de către președinte asupra fiecărui fapt în parte.

Cu încuviințarea președintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum și partea potrivnică pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogator.

Partea nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.

Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.

Art. 220. -

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*) pot fi chemați personal la interogator pentru actele încheiate și faptele săvîrșite de ei în această calitate.

*) A se vedea nota de la art. 28.

Art. 221. -

Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeași foaie cu întrebările. Interogatorul va fi semnat pe fiecare pagină de președinte, grefier, de cel care l-a propus, precum și de partea care a răspuns după ce a luat cunoștință de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ștersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă.

Dacă părțile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului.

Art. 222. -

Statul și celelalte persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica.

Se exceptează societățile comerciale de persoane, ai căror asociați cu drept de reprezentare vor fi citați personal la interogator.

Art. 223. -

Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată.

În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părții dat în cuprinsul unei procuri speciale și autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare.

Art. 224. -

Instanța poate încuviința luarea interogatorului la locuință, dacă partea este împiedicată de a veni în fața instanței.

Art. 225. -

Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogator sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice*).

*) În ce privește efectul mărturisirii judiciare, a se vedea art. 1206 din Codul civil, astfel cum a fost modificat prin Decretul ~nr. 205~ din 12 august 1950.

§

8. Jurămîntul

Textele art. 226 - 234 inclusiv au fost abrogate prin Decretul ~nr. 208~ din 12 august 1950.

§

9. Asigurarea dovezilor

Art. 235. -

Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mișcătoare sau nemișcătoare, sau să dobîndească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întîrziere, în cazul cînd pîrîtul își dă învoirea.

Art. 236. -

Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la tribunalul popular în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă pricina.

Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voiește să dovedească, precum și primejdia întîrzierii sau învoirea pîrîtului.

Pîrîtul nu este obligat să depună întîmpinare. Instanța va hotărî prin încheiere dată în camera de chibzuire.

În caz de primejdie în întîrziere, instanța va putea încuviința cererea și fără citarea părților.

Art. 237. -

Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va soroci.

Art. 238. -

Încheierea instanței este executorie și poate fi atacată cu apel*) în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decît odată cu fondul.

*) A se vedea nota de la art. 24.

Art. 239. -

Oricine are interes să constate de urgență o anumită stare de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe pînă la administrarea dovezilor, va putea cere instanței în circumscripția căreia urmează să se facă constatarea și pe lîngă care funcționează portărei*), să delege un portărel*) care să constate la fața locului această stare de fapt.

Președintele poate încuviința facerea constatării fără înștiințarea aceluia împotriva căruia se cere.

Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față.

El va face dovada pînă la dovada contrarie.

Art. 240. -

În caz de primejdie în întîrziere, administrarea dovezii și constatarea prin portărei*) se vor putea face și în zilele de sărbătoare și chiar și în afara orelor legale, cu încuviințarea anume a magistratului**).

*) În noua noastră organizare judecătorească nu mai există portărei. Organul de executare în materie civilă este executorul judecătoresc.

**) A se vedea nota de la art. 36.

Art. 241. -

Dovezile administrate în condițiile mai sus prevăzute pot să fie folosite și de partea care nu a cerut administrarea lor.

Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ținute în seamă de instanța care judecă pricina în fond.

SECȚIUNEA IV Suspendarea judecății

Art. 242. -

Instanța va suspenda judecata:

1. cînd amîndouă părțile o cer;

2. dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.

Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pîrîtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Art. 243. -

Judecata pricinilor se suspendă de drept:

1. prin moartea uneia din părți, afară de cazul cînd partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor;

2. prin interdicție, punere sub curatelă sau consiliu judiciar*) a unei părți pînă la numirea tutorului, curatorului sau consiliului judiciar*);

3. prin moartea mandatarului uneia din părți, întîmplată cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării;

4. prin încetarea funcțiunii tutorului, curatorului sau consiliului judiciar*);

5. prin declararea în stare de faliment a uneia din părți, cînd falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic.

Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunțarea hotărîrii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.

*) A se vedea nota de la art. 28.

Art. 244. -

Instanța poate suspenda judecata:

1. cînd dezlegarea pricinii atîrnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;

2. cînd se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrîurire hotărîtoare asupra hotărîrii ce urmează să se dea.

Suspendarea va dăinui pînă cînd hotărîrea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.

Art. 245. -

Judecata reîncepe:

1. prin cerere de redeschidere făcută de una din părți, cînd ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor;

2. prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorului, consiliului judiciar*), a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.

*) A se vedea nota de la art. 28.

SECȚIUNEA V Renunțarea la judecată și renunțarea la drept

Art. 246. -

Reclamantul poate să renunțe oricînd la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel*).

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pîrîtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Cînd părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decît cu învoirea celeilalte părți.

*) A se vedea nota de la art. 24.

Art. 247. -

În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărîre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.

Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atît în prima instanță cît și în apel*).

Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic.

Hotărîrea se dă fără drept de apel*).

Cînd renunțarea este făcută în instanță de apel*), hotărîrea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării.

*) A se vedea nota de la art. 24.

SECȚIUNEA VI Perimarea

Art. 248. -

Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel*), recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor**) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, cînd actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul perimării nu curge cît timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate soroci termen de judecată.

În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

*) A se vedea nota de la art. 24.

**) Codul familiei, Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1954, modificată și completată prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 și republicată în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956 folosește termenul de "cei lipsiți de capacitate" în loc de incapabili.

Art. 249. -

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii.

Art. 250. -

Cursul perimării este suspendat cît timp dăinuiește suspendarea judecării pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244.

În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data cînd s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.

Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cît partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Art. 251. -

În cazul cînd sînt mai mulți reclamanți sau pîrîți împreună, cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de perimare al unuia folosește și celorlalți.

Art. 252. -

Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Hotărîrea este supusă recursului; termenul curge de la pronunțare.

Art. 253. -

Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție. În acest caz hotărîrea care pronunță perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai o dată cu fondul pricinii.

Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată în instanța de apel*).

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 254. -

Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele.

Cînd, însă, se face o nouă cerere de chemare în judecată, părțile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanță socotește că nu este de trebuință refacerea lor.

CAPITOLUL IV Hotărîrile

SECȚIUNEA I Dispoziții generale

Art. 255. -

Hotărîrile prin care instanțele rezolvă fondul cauzei se numesc "sentințe", iar hotărîrile prin care instanțele se pronunță asupra recursului sau asupra recursului în supraveghere ori rezolvă, în ultimă instanță, fondul după casare se numesc "decizii".

Toate celelalte hotărîri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri".

(Modificat prin Decretul nr. 471 din 30 septembrie 1957).

Art. 256. -

După sfîrșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în camera de chibzuire.

După chibzuire, președintele adună părerile judecătorilor, începînd cu cel mai nou în funcțiune sau cu cel mai tînăr dintre asesorii populari, el pronunțîndu-se cel din urmă.

Art. 257.*) -

Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergență, în aceeași zi sau în cel mult 5 zile.

La instanțele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, afară de cazul cînd judecata se face chiar în ziua cînd s-a ivit divergența.

Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergență; dacă, după judecarea divergenței, vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sînt datori să se unească într-o singură părere.

Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența.

După judecarea punctelor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii.

Dispozițiile alin. 3 se aplică prin asemănare și în cazurile în care completele de judecată sînt alcătuite în număr fără soț.

*) A se vedea și art. 16, 23 alin. 1 și 26 alin. final din Legea nr. 58 pentru organizarea judecătorească publicată în B.Of. nr. 169 din 27.XII.1968, cu modificările ulterioare).

Art. 258. -

După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărîrii, care se semnează sub pedeapsa nulității, de judecători și grefier, și care va arăta deopotrivă și părerile judecătorilor rămași în minoritate.

El se pronunță de președinte, în ședință, chiar în lipsa părților.

După pronunțarea hotărîrii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Art. 259. -

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952

Art. 260. -

Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amîna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile.

Magistratul*) care a luat parte la judecată este competent să se pronunțe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanței afară de cazul cînd a încetat de a mai fi magistrat.

Asesorii populari ale căror funcțiuni au încetat se pot pronunța înăuntrul termenului sorocit de lege pentru pronunțare.

În caz de împiedicare a unuia dintre judecători, hotărîrea se va semna de către președintele instanței sau de președintele completului, iar în caz de împiedicare a grefierului, ea va fi semnată de grefierul șef sau de grefierul principal, făcîndu-se mențiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze. (Textul alineatului ultim a fost introdus prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952).

*) A se vedea nota la art. 36.

Art. 261. -

Hotărîrea se dă în numele legii*) și va cuprinde:

1. arătarea instanței care a pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecată;

2. numele, domiciliul sau reședința părților, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanților legali și al avocaților;

3. obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor;

4. arătarea concluziilor procurorului;

5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

6. dispozitivul;

7. calea de atac și termenul în care se poate exercita;

8. arătarea că pronunțarea s-a făcut în ședință, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului.

Dacă, după pronunțarea hotărîrii, unul din judecători este împiedicat de a semna, președintele instanței va face arătare despre aceasta.

Părerea judecătorilor rămași în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărîrii.

*) A se vedea și art. 11 din Legea nr. 58 pentru organizarea judecătorească publicată în B.Of. nr. 169 din 27.XII.1968.

Art. 262. -

În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărîrii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărîrea care dezleagă pricina, arătînd și motivele pentru care au încuviințat termenul.

Art. 263. -

Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s-a dat, dacă bunurile lui se vînd după cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobște cunoscută sau dacă prin fapta sa a micșorat garanțiile ce a dat prin contract creditorului său, sau dacă nu a dat garanțiile făgăduite.

Art. 264. -

Cînd motivarea hotărîrii nu se poate face pînă la data pronunțării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare. Dacă instanța a fost alcătuită din mai mulți magistrați*), președintele va putea însărcina pe unul din ei cu redactarea hotărîrii.

Părerea judecătorilor rămași în minoritate va trebui redactată în același timp cu hotărîrea.

*) A se vedea nota la art. 36.

Art. 265. -

Adăugirile, ștersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărîrii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă.

Art. 266. -

Hotărîrea se va face în două exemplare originale, din care unul va fi alăturat la dosarul pricinii, iar celălalt va fi trecut într-un registru sau va sluji la întocmirea unui dosar special.

Pentru tribunalele populare, președintele va putea încuviința ca în locul celui de-al doilea exemplar al cărții de judecată*) să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul și grefierul care au luat parte la judecată.

Hotărîrea se va comunica părților, în copie, în cazul cînd aceasta este necesar pentru curgerea unui termen de exercitarea unei căi ordinare de atac.

*) Art. 255 C. proc. civ., modificat inițial prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952, iar ulterior prin Decretul nr. 471 din 30 septembrie 1957, prevede că hotărîrile date asupra fondului se numesc sentințe, astfel încît termenul de carte de judecată nu mai poate fi folosit.

Art. 267. -

După pronunțarea hotărîrii, partea poate renunța în instanță la calea de atac, făcîndu-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de președinte și de grefier.

Renunțările se pot face și în urmă, prin înfățișarea părții înaintea președintelui sau prin înscris autentic.

Art. 268. -

Încheierile premergătoare vor fi date cu același număr de voturi ca și hotărîrile.

Judecătorii nu sînt legați prin aceste încheieri.

Ei sînt legați de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.

Orice dispoziție luată de instanță prin încheiere va fi motivată.

Art. 269. -

Hotărîrile vor fi învestite cu formula executorie, în chipul următor:

"

Noi, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România"*)

(Aici urmează cuprinsul hotărîrii).

"

Dăm putere și poruncim agenților administrativi să execute această (hotărîre); procurorilor să stăruiască pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credință, prezenta hotărîre s-a semnat de .................. (Urmează semnătura președintelui și a grefierului)".

Hotărîrea învestită se va da numai părții care a cîștigat sau reprezentantului ei.

Art. 2691. -

În procesele în care s-a acordat statului direct sau organelor puterii ori administrației de stat sau oricărei alte instituții bugetare de stat o sumă de bani cu orice titlu, instanța care a dat hotărîrea executorie este obligată să comunice dispozitivul acesteia secțiunii financiare a comitetului executiv al sfatului popular al localității în care domiciliază debitorul, în vederea executării*).

În adresa către aceeași secțiune financiară se vor putea comunica dispozitivele din mai multe hotărîri.

În cazul în care s-au acordat ori recunoscut prin hotărîri alte drepturi, dispozitivul se comunică, în vederea executării, executorului judecătoresc sau, după caz, altor organe prevăzute de lege, din raza în care domiciliază partea obligată.

Dacă creditorul este o întreprindere sau organizație economică socialistă de stat, o organizație cooperatistă sau orice organizație obștească, instanța care a dat hotărîrea executorie va comunica executorului judecătoresc dispozitivul hotărîrii. În cazul în care unitatea are organe proprii de executare, comunicarea se va face direct acelei unități.

Adresa instanței cuprinzînd comunicarea dispozitivului constituie titlu executor.

În cazurile arătate în alin. 3 și 4, executarea se face la stăruința unității păgubite, aceasta fiind obligată a urmări să se facă executarea.

Organele administrației de stat pot cere luarea de măsuri asiguratorii sau suspendări de executare fără a depune cauțiune.

(Introdus prin Decretul nr. 471 din 30.IX.1957).

*) Art. 2691 este implicit abrogat prin art. 20 și art. 57 din Decretul nr. 221/1960, republicat în B.Of. nr. 144 din 25 decembrie 1969.

SECȚIUNEA II Hotărîrile parțiale

Art. 270. -

Dacă pîrîtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va da o hotărîre parțială în măsura recunoașterii.

SECȚIUNEA III Hotărîrile care consfințesc învoiala părților

Art. 271. -

Părțile se pot înfățișa oricînd în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărîre care să consfințească învoiala lor.

Dacă părțile se înfățișează la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărîrii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmînd ca hotărîrea să fie dată de instanță în ședință.

Dacă ele se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărîrea în camera de chibzuire.

Art. 272. -

Învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărîrii.

La tribunalele populare de raion învoiala va putea fi înfățișată și verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispozițiilor prevăzute de art. 82 alineatul 2, și care va fi trecut în dispozitivul hotărîrii ce se va da.

Art. 273. -

Hotărîrea care consfințește învoiala părților se dă fără drept de apel*).

*) A se vedea nota la art. 24.

SECȚIUNEA IV Cheltuielile de judecată

Art. 274. -

Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a cîștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cîte ori vor constata motivat că sînt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Jurisprudență

Art. 275. -

Pîrîtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întîrziere înainte de chemarea în judecată.

Art. 276. -

Cînd pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putînd face compensarea lor.

Art. 277. -

Dacă sînt mai mulți reclamanți sau mai mulți pîrîți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.

SECȚIUNEA V Execuția vremelnică

Art. 278. -

Hotărîrile primei instanțe sînt executorii de drept cînd au ca obiect:

1. plata salariilor;

2. despăgubiri pentru accidente de muncă;

3. rente sau pensii alimentare;

4. reparații grabnice;

5. punerea sau ridicarea peceților ori facerea inventarului;

6. pricini privitoare la posesiune, numai în ce privește posesiunea;

7. în cazul prevăzut de art. 270;

8. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărîrea este executorie.

Art. 279. -

Instanța poate încuviința execuția vremelnică a hotărîrilor privitoare la bunuri ori de cîte ori va găsi de cuviință că măsura este de trebuință față cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întîrziere; în acest caz instanța va putea obliga la darea unei cauțiuni.

Execuția vremelnică nu se poate încuviința:

1. în materie de strămutare de hotare sau desființare de construcții;

2. cînd prin hotărîre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

Cererea de execuție vremelnică se va putea face și verbal în instanță pînă la închiderea dezbaterilor.

Dacă cererea a fost respinsă de prima instanță, ea poate fi făcută din nou în apel*).

Art. 280. -

Cererea pentru suspendarea execuției vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul*) fie deosebit în tot cursul instanței de apel*).

Cererea se va depune la prima instanță sau instanța de apel*), în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărîrii.

Cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel*).

Suspendarea va putea fi încuviințată cu sau fără cauțiune.

Pînă la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului.

*) A se vedea nota la art. 24.

SECȚIUNEA VI Îndreptarea hotărîrilor

Art. 281. -

Greșelile asupra numelui, calității, și susținerilor părților sau cele de socoteli, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărîre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.

Instanța poate cita părțile, cînd găsește de cuviință pentru unele lămuriri.

Îndreptarea se va face în amîndouă exemplare ale hotărîrii.

Termenul de apel*) împotriva încheierii date asupra îndreptării curge de la pronunțare, în cazul cînd părțile au fost citate.

Dispozițiile de mai sus se aplică, prin asemănare, și greșelilor strecurate într-o încheiere.

*) A se vedea nota la art. 24.

TITLUL IV CĂILE ORDINARE DE ATAC

CAPITOLUL I

"Apelul" cuprinzînd art. 282-298 inclusiv, a fost
abrogat prin Decretul
nr. 132 din 19 iunie 1952.

CAPITOLUL II Recursul

SECȚIUNEA I Termenul și formele recursului

Art. 299. -

Hotărîrile date de tribunalele populare în primă instanță pot fi atacate cu recurs, la Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România sau la tribunalul regional, după caz*).

Hotărîrile date în primă instanță de Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România sau de tribunalele regionale pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Suprem**).

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decît o dată cu fondul, în afară de cazul cînd prin ele s-a întrerupt ori suspendat cursul judecății.

(Decret nr. 649 din 5.VII.1967).

Recursul făcut împotriva hotărîrii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

*) A se vedea modificările aduse prin art. 24, 25 și 26 din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească.

**) A se vedea modificările intervenite prin art. 35 din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească.

Art. 300. -

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 VI 1952.

Art. 301. -

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărîrii, chiar dacă prin legi speciale s-ar fi dispus altfel.

Termenul, de recurs curge chiar dacă comunicarea hotărîrii a fost făcută o dată cu somația de executare.

Dacă o parte face recurs înainte de comunicarea hotărîrii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs.

Termenul de recurs se întrerupe prin moartea părții care are interes să facă recurs. În acest caz, se face din nou o singură comunicare a hotărîrii, la cel din urmă domiciliu al părții, pe numele moștenirii, fără să se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor.

Termenul de recurs va începe să curgă din nou de la data acestei comunicări. Pentru moștenitorii incapabili, cei cu capacitatea restrînsă sau dispăruți, ori în caz de moștenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorul, curatorul, consiliul judiciar*) sau administratorul provizoriu.

Recursul nu constituie prin el însuși un act de primire a moștenirii.

Termenul de recurs se mai întrerupe prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părții, la domiciliul ei, iar termenul de recurs va începe să curgă din nou de la această dată.

Pentru procuror, termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărîrii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea pricinii, cînd termenul curge de la comunicarea hotărîrii. (Alineatul ultim a fost introdus prin Decretul nr. 52 - B.Of. 16 - 31.I.1969).

*) A se vedea nota la art. 28.

Art. 302. -

Recursul se depune la instanța a cărei hotărîre se atacă, sub pedeapsa nulității.

Art. 303. -

Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărîrii, atît pentru părți cît și pentru procuror, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltare a lor în parte.

În recursurile care se judecă la Tribunalul Suprem se va depune o copie mai mult de pe motivele de casare pentru procuror în pricinile în care acesta este chemat, potrivit legii, să pună concluzii.

Președintele instanței care primește cererea de recurs, va putea să o înapoieze părții prezente, dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.

În termen de 15 zile de la comunicarea recursului motivat, intimatul va depune întîmpinare la instanța unde s-a depus recursul.

După împlinirea termenului de mai sus, instanța de fond va înainta instanței de recurs dosarul împreună cu dovezile de comunicarea hotărîrii atacate, ori cu arătarea motivului necomunicării ei.

Art. 304. -

Casarea unei hotărîri se poate cere:

1. cînd instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale sau cînd hotărîrea s-a dat de alți judecători, decît acei care au judecat fondul pricinii;

2. cînd instanța a depășit competența sa;

3. cînd prin hotărîrea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;

4. cînd a încălcat sau aplicat greșit legea;

5. cînd hotărîrea este neîntemeiată;

Hotărîrea este neîntemeiată:

1. cînd este în contradicție cu faptele stabilite de instanță;

2. cînd instanța nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut trage o concluzie justă cu privire la raporturile și drepturile reciproce ale părților;

3. cînd instanța a declarat ca stabilite anumite fapte fără a avea dovezi suficiente sau, deși existau dovezi suficiente, a considerat ca nefiind stabilite anumite fapte.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952)

Art. 305. -

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952.

Art. 306. -

Instanța de recurs nu este limitată la cercetarea motivelor arătate în cerere. Ea este obligată să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia hotărîrii cu privire la oricare din motivele prevăzute în art. 304. Motivele de recurs pe care instanța le ridică din oficiu vor trebui puse de aceasta în prealabil în discuția părților.

(Textul alineatului 1 a fost modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

În instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor. Cu toate acestea, în cazul în care recursul este susținut pe lipsa de temeinicie a hotărîrii atacate, legată de necesitatea administrării de probe, acestea vor fi indicate, arătîndu-se și mijloacele de probațiune cu ajutorul cărora pot fi administrate.

(Textul alineatului 2 a fost modificat prin Decretul nr. 471 din 30.IX.1957).

Art. 307. -

Avocații stagiari nu pot să redacteze motivele de casare și nici să pledeze înaintea instanțelor de recurs*).

*) În legătură cu aceasta, Decretul nr. 281 din 21.VII.1954 pentru organizarea și exercitatea avocaturii în R.S.R. (care a înlocuit Decretul nr. 39/1950), modificat prin Decretul nr. 102 din 6 martie 1958 și republicat pe baza art. III din acest decret, la aceeași dată prevede în art. 311: "Avocații stagiari pot pune concluzii numai la tribunalele populare de raion, oraș și raion de oraș".

Art. 308. -

Termenul de judecată se va soroci numai după ce hotărîrea atacată cu recurs a fost comunicată.

Președintele, sorocind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unei dări de seamă asupra recursului.

La Tribunalul Suprem, darea de seamă este obligatorie și se va întocmi de un consilier*) sau de un magistrat**) asistent.

Darea de seamă va cuprinde pe scurt arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, dezlegarea dată pricinii de ultima instanță, precum și faptele constatate de aceasta, în măsura în care este nevoie pentru dezlegarea recursului.

Magistratul, fără să-și arate părerea, va da deslușiri în cuprinsul dării de seamă:

1. asupra cerințelor de formă;

2. asupra motivelor pe care se sprijină hotărîrea atacată și dacă dezlegarea dată prin hotărîre se potrivește cu jurisprudența Tribunalului Suprem, sau cu doctrina.

Darea de seamă va trebui depusă cu cel puțin 5 zile înainte de ziua înfățișării.

*) Potrivit Legii nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească Tribunalul Suprem este compus din judecători, astfel încît termenul de consilier nu poate fi folosit astăzi.

**) A se vedea nota la art. 36.

SECȚIUNEA II Judecarea recursului și efectele casării

Art. 309. -

Președintele va da cuvîntul părților după citirea dării de seamă.

Procurorul vorbește cel din urmă, afară de cazul cînd este parte principală.

Art. 310. -

Dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.

Art. 311. -

Hotărîrea casată nu are nici o putere.

Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărîri sînt desființate de drept.

Art. 312. -

Instanța judecînd în recurs:

1. respinge recursul și menține hotărîrea atacată, dacă aceasta este legală și temeinică;

2. admite recursul dacă hotărîrea atacată este nelegală sau netemeinică și:

a) modifică hotărîrea atacată în cazul cînd, deși faptele au fost bine stabilite, s-a făcut o aplicare greșită a legii sau cînd soluția este în contrazicere cu faptele stabilite și, în ambele cazuri, nu este necesară administrarea de probe noi;

b) în celelalte cazuri casează hotărîrea atacată în întregul ei sau în parte și rejudecă ea însăși fondul;

Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată la administrarea probelor și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărîrea casată sau altei instanțe de același grad. În cazul casării pentru lipsă de competență, cauza se trimite spre rejudecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii.

Tribunalul Suprem, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărîrea casată ori altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, cînd trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii.

(Decret nr. 649 din 5.VII.1967).

Art. 313. -

În cazul prevăzut de art. 312 pct. 2 lit. c instanța de recurs se va pronunța și asupra probelor ce urmează a fi administrate, va da termen pentru rejudecare, dispunînd citarea celor ce nu au cunoștință de termen*).

(Introdus prin Decretul nr. 471 din 30.IX.1957).

*) Textul art. 312 pct. 2 lit. b, în actuala redactare primită prin Decretul nr. 649/1967, a preluat fosta dispoziție de la pct. 2 lit. c al aceluiași articol ca urmare a abrogării soluției încetării procesului, prevăzută sub punctul 2 lit. a. Prin urmare art. 313 trebuie interpretat ca referindu-se la soluția prevăzută de art. 312 pct. 2 lit. b, casarea cu reținere.

Art. 314. -

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952.

Art. 315. -

În caz de casare, hotărîrile instanței de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sînt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În caz de casare pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.

După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținînd seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărîre a fost casată.

Art. 316. -

Dispozițiile de procedură prevăzute pentru instanța de fond se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sînt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

TITLUL V CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

CAPITOLUL I Contestația în anulare

Art. 317. -

Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:

1. cînd procedura de chemare a părții, pentru ziua cînd s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. cînd hotărîrea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul cînd aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318. -

Hotărîrile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, cînd dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau cînd instanța, respingînd recursul sau admițîndu-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care tribunalul popular, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanță.

(Introdus prin Decretul nr. 649 - B.Of. 60 - 5.VII.1967).

Art. 319. -

Contestația se introduce la instanța a cărei hotărîre se atacă.

Ea se poate face înainte de începerea executării și în tot timpul ei, pînă la săvîrșirea ultimului act de executare. Împotriva hotărîrilor definitive care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data cînd contestatorul a luat cunoștință de hotărîre, dar nu mai tîrziu de un an de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă. (Decret nr. 649/1967).

Art. 320. -

Contestația se judecă de urgență și cu precădere.

Întîmpinarea nu este obligatorie.

Hotărîrea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărîrea atacată.

Art. 321. -

Nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintîi.

CAPITOLUL II Revizuirea hotărîrilor

Art. 322. -

Revizuirea unei hotărîri rămase desăvîrșită*) în instanța de apel sau prin neapelare**), precum și a unei hotărîri dată de o instanță de recurs atunci cînd evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărîrii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărîrea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, sau dacă partea care a jurat***) a fost condamnată irevocabil pentru fals;

5. dacă, după darea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărîrea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliul judiciar****) nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere;

7. dacă există hotărîri desăvîrșite*****) potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, avînd aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul cînd hotărîrile potrivnice sînt date de instanțe de recurs. În cazul cînd una dintre instanțe este Tribunalul Suprem, cererea de revizuire se va judeca de această instanță;

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

*) În urma modificării aduse art. 377 C. proc. civ. prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952 nu mai există hotărîri desăvîrșite sau irevocabile, ci numai hotărîri definitive.

**) A se vedea nota la art. 24.

***) A se vedea nota la art. 31.

****) A se vedea a doua notă la art. 28.

*****) A se vedea prima notă la art. 322 alin. 1.

Art. 323. -

Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărîrea rămasă desăvîrșită*) și a cărei revizuire se cere.

În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărîrile potrivnice. Cînd cele două instanțe care au dat hotărîrile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărîre.

*) A se vedea prima notă la art. 322 alin. 1.

Art. 324. -

Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:

1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 al. 1, de la comunicarea hotărîrilor desăvîrșite*), iar cînd hotărîrile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărîrile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunțarea ultimei hotărîri;

2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare;

3. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărîrea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului, sau părții care a jurat**) sau de hotărîrea care a declarat falsitatea înscrisurilor;

4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul;

5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărîrii desăvîrșite*) făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobîndirea capacității; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării.

*) A se vedea prima notă la art. 322 alin. 1.

**) A se vedea nota la art. 31.

Art. 325. -

Instanța poate suspenda executarea hotărîrii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni.

Art. 326. -

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

Întîmpinarea nu este obligatorie.

Art. 327. -

Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărîrea atacată, iar în cazul hotărîrilor desăvîrșite*) potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărîre.

Se va face arătare de hotărîrea dată în revizuire, în josul originalului hotărîrii revizuite.

*) A se vedea prima notă la art. 322 alin. 1.

Art. 328. -

Hotărîrea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărîrea revizuită.

Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărîri potrivnice calea de atac este recursul.

CAPITOLUL III Recursul extraordinar

Art. 329. -

Procurorul general al Republicii Socialiste România poate declara recurs extraordinar împotriva hotărîrilor judecătorești definitive cînd socotește că prin aceste hotărîri s-a adus o încălcare esențială legii sau că ele sînt vădit netemeinice.

Recursul extraordinar poate fi introdus într-un termen ce nu poate depăși un an de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă. Cu toate acestea, o dată cu atacarea acestei hotărîri, recursul extraordinar poate fi îndreptat și împotriva unor hotărîri anterioare pronunțate în aceeași pricină, de la a căror rămînere definitivă a trecut mai mult de un an, dacă între acestea și hotărîrea atacată există o legătură atît de strînsă încît fără desființarea lor nu s-ar ajunge la o soluție legală și temeinică a pricinii.

(Decret nr. 52 - B.Of. 16 - 31.I.1969; Decret nr. 83 B.Of. nr. 20 - 28.II.1973).

Art. 3291. -

La Tribunalul Suprem recursurile extraordinare se judecă de secția civilă.

Recursurile extraordinare privitoare la hotărîrile secției civile a Tribunalului Suprem se judecă de un complet al acestui tribunal constituit potrivit legii de organizare judecătorească, iar cele privind hotărîrile acestui complet, de plenul Tribunalului Suprem. (D. nr. 52 - 31.I.1969).

Art. 3292. -

Procurorul General al Republicii Socialiste România, poate dispune suspendarea executării hotărîrii judecătorești înainte de introducerea recursului extraordinar.

După introducerea recursului extraordinar, instanța sesizată poate să dispună suspendarea executării hotărîrii sau să revină asupra suspendării acordate. (Decret nr. 83 din 27.II.1973).

Art. 330. -

Judecata recursului extraordinar se face cu participarea procurorului, care va expune motivele acestui recurs și va pune concluzii.

La judecarea și soluționarea recursului extraordinar se aplică dispozițiile referitoare la recurs, care se completează cu prevederile din prezentul capitol. (Decret nr. 52 din 31.I.1969).

CARTEA III DISPOZIȚII GENERALE PRIVITOARE LA PROCEDURILE NECONTENCIOASE

Art. 331. -

Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sînt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sînt supuse dispozițiilor de procedură mai jos arătate.

Art. 332. -

Cererile necontencioase care sînt în legătură cu o lucrare sau o pricină în curs la o instanță sau pe care aceasta a dezlegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe, se vor îndrepta la acea instanță.

Art. 333. -

Cererea va cuprinde numele și domiciliul celui care o face și ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanței, precum și arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii și semnătura.

Ea va fi însoțită de înscrisurile pe care se sprijină.

Art. 334. -

Instanța își verifică competența din oficiu, putînd cere părții lămuririle necesare.

Dacă instanța se declară necompetentă va trimite dosarul instanței în drept să hotărască.

Art. 335. -

Dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.

Art. 336. -

Încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie.

Ea este supusă apelului*).

Termenul de apel*) va curge de la pronunțare, pentru cei care au fost de față, și de la comunicare, pentru cei care au lipsit.

Apelul*) poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii.

Apelul*) se face într-un singur exemplar, neînsoțit de copii.

Executarea încheierii poate fi suspendată de instanța de apel*) cu sau fără cauțiune.

Apelul*) și recursul se judecă în camera de chibzuire.

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 337. -

Încheierile nu au puterea lucrului judecat.

Art. 338. -

Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sînt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămîn supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărții de față.

Art. 339. -

Procedura necontencioasă se aplică și în cazurile în care legea dă în căderea președintelui instanței luarea unor măsuri cu caracter necontencios.

În aceste cazuri, președintele este ținut să pronunțe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la primirea cererii.

Apelul împotriva încheierii date de judecătorul de la judecătorie se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de președintele tribunalului sau Curții se judecă de completul instanței respective*).

*) A se vedea nota la art. 24.

CARTEA IV DESPRE ARBITRI*)

*) Instituția arbitrajului particular nu mai este practic folosită în prezent, cetățenii adresîndu-se exclusiv instanțelor judecătorești sau altor organe de stat sau obștești cu atribuții jurisdicționale pentru rezolvarea litigiilor lor.

CAPITOLUL I Numirea arbitrilor

Art. 340. -

Persoanele care au liberul exercițiu al drepturilor lor vor putea să reguleze prin arbitri judecata pricinilor lor.

Art. 341. -

Nu vor putea fi supuse la arbitri chestiunile de stare civilă, despărțeniile și toate drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.

Art. 342. -

Arbitrii se vor numi de către părți prin act în scris autentificat de tribunalul popular.

Pot fi arbitri orice persoane capabile, de orice naționalitate.

Art. 343. -

Compromisul sau actul prin care se numesc arbitrii va arăta, sub pedeapsă de nulitate, numele arbitrilor și contestațiile născute sau ce s-ar putea naște și pe care arbitrii au a le judeca.

Art. 344. -

Judecata arbitrilor se va termina la epoca arătată în compromis; iar dacă acesta nu cuprinde nici un termen sau dacă termenul nu s-a prelungit printr-un act iscălit de părți și încunoștințat tribunalului popular, însărcinarea arbitrilor nu va ține mai mult de cinci luni de la data constituirii tribunalului de arbitri.

Art. 345. -

Părțile vor putea să renunțe la apel*) prin compromis.

*) A se vedea nota la art. 24.

Dacă însă arbitrii sînt chemați a judeca o pricină care este în cercetarea unui tribunal regional, judecata lor va fi totdeauna definitivă.

Art. 346. -

Arbitrii se pot recuza pentru cauze ivite în urma numirii lor și atunci ei se pot recuza pentru aceleași cauze ca și judecătorii.

Recuzarea se va judeca, în caz de neînțelegere, de tribunalul popular care a autentificat compromisul.

Art. 347. -

În timpul funcționării lor, arbitrii nu se pot revoca decît prin consimțămîntul tuturor părților.

Art. 348. -

Dacă numărul arbitrilor este cu soț și voturile se împart, pentru darea hotărîrii ei vor numi un supraarbitru, dacă sînt îndreptățiți la aceasta.

Dacă n-au dreptul de a numi un superarbitru, sau, avînd acest drept, nu se înțeleg asupra numirii lui, el se va numi de președintele tribunalului popular care a autentificat compromisul sau de președintele tribunalului regional, dacă arbitrii judecă o pricină ce era la acel tribunal regional.

CAPITOLUL II Cercetarea pricinii înaintea arbitrilor

Art. 349. -

Fiecare din părți va da arbitrilor actele, documentele și memoriile ce va fi avînd în termenul arătat în compromis, sau, în lipsa unei asemenea cauze, în termenul însemnat de arbitri.

O dată ce acest termen a expirat, arbitrii vor judeca după actele și memoriile ce vor fi avînd.

Art. 350. -

Părțile vor avea dreptul a se apăra prin grai înaintea arbitrilor, prin ele însele sau prin procuratori, în termenul însemnat de arbitri.

Art. 351. -

Arbitrii vor putea încuviința interogatorul părților și orice măsuri pregătitoare, care se pot face și de judecători.

Art. 352. -

Jurămîntul*) înaintea arbitrilor se va săvîrși potrivit art. 230 și următoarele din acest cod.

*) A se vedea nota la art. 31.

CAPITOLUL III Hotărîrea arbitrilor

Art. 353. -

Arbitrii vor da hotărîrea cu majoritate de voturi.

Art. 354. -

În caz de împărțeală a părerilor, superarbitrul se va pronunța după ce va fi ascultat pe părți sau va fi citit numai actele lor, dacă nu s-a făcut și apărarea prin grai. Superarbitrul se va uni cu una din părerile arbitrilor sau va putea face a se schimba în tot sau în parte părerea cu care se unește.

Părțile vor putea, prin bună înțelegere, să îndrituiască pe superarbitru să ia parte la cercetarea pricinii împreună cu arbitrii și să dea hotărîrea o dată cu ei.

Această îndrituire va trebui să fie arătată în chiar actul de compromis.

Art. 355. -

Superarbitrul va avea totdeauna 8 zile de la numirea sa spre a-și da hotărîrea, chiar dacă termenul compromisului s-a sfîrșit.

Art. 356. -

Arbitrii vor da hotărîrea lor întemeindu-se pe lege, afară numai cînd, prin actul de compromis, vor fi îndrituiți a judeca numai după cugetul și chibzuirea lor.

Această hotărîre se va alcătui ca și aceea a judecătorilor.

Art. 357. -

Hotărîrea arbitrilor, împreună cu actul de compromis și actele de cercetare, se vor înainta în 3 zile de la data hotărîrii, la grefa tribunalului popular care a autentificat actul de compromis.

Actele de cercetare se vor putea reproduce în practicaua hotărîrii, în care caz nu vor mai trebui alăturate la hotărîre.

Art. 358. -

Hotărîrea arbitrilor se va comunica prigonitoarelor părți după cererea celui interesat, potrivit art. 266 din acest cod.

Art. 359. -

Hotărîrea arbitrilor se va învesti cu titlul executor, dacă părțile au renunțat la dreptul de apel*), prin compromis, în virtutea unei încheieri a tribunalului popular la care s-a depus hotărîrea.

*) A se vedea nota la art. 24.

Încheierea se va trece în josul originalului.

Titlul executor se va pune pe copia hotărîrii arbitrilor și se va da părții cîștigătoare.

Art. 360. -

Înaintarea hotărîrii arbitrilor (art. 357), comunicarea copiilor către părți (art. 358), învestirea cu titlul executor (art. 359), se vor face la secțiunea*) respectivă a tribunalului regional, cînd pricina ce s-a judecat de arbitri fusese înaintea tribunalului regional.

*) A se vedea nota la art. 158 alin. ultim.

Art. 361. -

Hotărîrea arbitrilor, învestită cu titlul executor, are efectele hotărîrilor judecătorești și se execută în același chip.

Art. 362. -

Hotărîrile arbitrilor se dau fără drept de opoziție.

Art. 363. -

Ele nu sînt supuse la apel**) dacă pricina este de natură a fi judecată în cea din urmă instanță de către tribunalul popular.

Art. 364. -

În celelalte cazuri, hotărîrea arbitrilor este supusă la apel*), dacă părțile n-au renunțat la acest drept prin compromis sau prin act formal posterior.

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 365. -

Apelul*) în contra hotărîrilor arbitrilor se va da în forma și termenii hotărîți pentru hotărîrile tribunalelor populare.

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 366. -

Recursurile împotriva desăvîrșitelor*), hotărîri date de arbitri după lege, precum și cele împotriva hotărîrilor judecătorești ce au intervenit în materie de judecată arbitrală se judecă de Tribunalul Suprem.

*) A se vedea nota la art. 322.

Art. 367. -

Hotărîrea arbitrilor va fi supusă la contestație și revizuire în cazurile și modurile prevăzute de lege.

Contestațiile și cererile de revizuire se vor judeca de instanța care a pus titlul executor sau de tribunalul regional la care fusese pendinte pricina supusă arbitrilor.

Art. 368. -

Se va putea cere nulitatea hotărîrii arbitrilor la instanța care a autentificat compromisul:

1. dacă acei ce au dat-o n-au primit o asemenea însărcinare de la părți;

2. dacă arbitrii s-au pronunțat după sfîrșirea termenului arbitrajului;

3. dacă hotărîrea s-a dat asupra unor chestiuni care nu fuseseră supuse arbitrilor;

4. dacă pretinsa hotărîre s-a dat de unii arbitri neîndrituiți să judece în lipsa celorlalți;

5. dacă este vorba de cazuri pe care legea oprește a se judeca de arbitri.

Art. 369. -

Însărcinarea arbitrilor încetează prin pronunțarea hotărîrii lor.

Art. 370. -

Arbitrajul mai încetează încă afară de altă învoire:

1. prin sfîrșirea termenului însemnat în compromis sau prelungit de părți ori prin sfîrșirea termenului prevăzut la art. 344 din acest cod, cînd nu a fost alt termen învoit;

2. prin revocarea arbitrilor cu consimțămîntul tuturor părților;

3. prin moartea, recuzarea ori demisia unuia din arbitri;

4. prin moartea uneia din părți, cînd moștenitorii săi vîrstnici și capabili nu voiesc să se mai judece cu arbitrii.

Art. 371. -

Arbitrii care, după ce au primit, se lasă fără cauză binecuvîntată sau nu voiesc să judece pot fi dați judecății pentru tăgadă de dreptate și condamnați și la despăgubiri către părți.

CARTEA V DESPRE EXECUTAREA SILITĂ

CAPITOLUL I Dispoziții generale

SECȚIUNEA I Titlurile cerute pentru executarea silită

Art. 372. -

Executarea silită se va urmări:

a) în virtutea unei hotărîri judecătorești;

b) în virtutea unui titlu executoriu.

Art. 373. -

Hotărîrile se vor executa prin mijlocirea primei instanțe.

Cererea de executare se va face:

a) în cazul hotărîrilor rămase definitive și irevocabile*), la prima instanță;

b) în celelalte cazuri, la instanța care a pronunțat ultima hotărîre asupra fondului, aceasta va trimite titlul pentru executarea la prima instanță.

Executarea se îndeplinește prin corpul de portărei**).

Ea se mai face în comunele urbane prin circumscripțiile de miliție, iar în cele rurale prin judecătorul popular, judecătorul ajutor***), ori prin personalul judecătoresc îndeplinind funcțiuni de grefă, în baza unei delegații date în acest scop de judecătorul popular sau de judecătorul ajutor***).

*) A se vedea prima notă de la art. 322 alin. 1.

**) A se vedea nota de la art. 239.

***) Funcția de judecător ajutor nu mai există în organizarea judecătorească stabilită prin Legea 5/1952 și prin legile ulterioare de organizare judecătorească, inclusiv prin Legea 58/1968.

Art. 374. -

Nici o hotărîre nu se va putea executa de nu va fi învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269, afară de hotărîrile pregătitoare, hotărîrile executorii provizoriu și acele prevăzute de art. 2691*) care se execută și fără formulă executorie. (D. nr. 38/1959).

Învestirea hotărîrilor rămase definitive și irevocabile cu formula executorie se face de prima instanță. (Textul alin. 2 a fost introdus prin Decretul ~nr. 208~ din 12.VIII.1950).

*) A se vedea prima notă de la art. 322 alin. 1.

Art. 375. -

Hotărîrile judecătorești date în țări străine nu se vor putea executa în Republica Socialistă România, decît după ce Tribunalul municipiului București sau tribunalul județean în a cărui rază teritorială vor avea a se executa, va încuviința printr-o hotărîre dată cu citarea părților, învestirea acelor hotărîri cu formulă executorie.

Această cerere nu se va putea încuviința decît dacă aceste hotărîri sînt date de tribunalele competente și sînt rămase definitive, dacă nu se calcă legile de ordine publică ale Republicii Socialiste România și dacă între amîndouă statele este reciprocitate de executare.

Art. 376. -

Formula executorie se pune pe hotărîrile care au rămas definitive ori pe înscrisurile autentificate, precum și pe orice alte hotărîri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Actele autentificate de o reprezentantă diplomatică sau consulară a Republicii Socialiste România se vor putea învesti cu formula executorie de tribunalul popular al domiciliului unei din părțile părtașe la actul autentic.

Dacă nici una din părți nu are domiciliul cunoscut în țară, învestirea cu formula executorie se face de Tribunalul popular al sectorului III din Capitala Republicii Socialiste România.

(Decretul nr. 52 din 31.I.1969).

Art. 377. -

Sînt hotărîri definitive, dacă au fost date după chemarea părților:

1. hotărîrile instanței de fond care nu au fost atacate cu recurs, sau chiar atacate cu recurs, dacă judecata acestuia s-a perimat sau recursul s-a respins;

2. hotărîrile date de instanța de recurs prin care aceasta rezolvă fondul pricinii.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952).

Art. 378. -

Pe cînd o hotărîre definitivă se află în curs de a se rejudeca în contestație sau în urma cererii de revizuire ea are încă puterea lucrului judecat pînă ce se va înlocui printr-o altă hotărîre.

Art. 379. -

Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decît în virtutea unui titlu executor, sau a unei hotărîri date cu execuție provizorie și pentru o datorie certă și lichidă.

Dacă datoria consistă în sumă nelămurită, urmăririle se vor amîna pînă mai întîi se va face lichidarea.

Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dînsul.

Creanța este lichidă atunci cînd cîtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau cînd este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanînd de la debitor, fie recunoscute de dînsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.

SECȚIUNEA II Persoanele și bunurile supuse executării silite

Art. 380. -

Executarea silită se întinde asupra tuturor bunurilor mișcătoare și nemișcătoare ale datornicului, afară de excepțiile admise de lege.

SECȚIUNEA III Cînd se poate exercita executarea silită

Art. 381. -

Cînd printr-o hotărîre s-a dat un termen de plată, executarea nu se poate face pînă la sosirea acelui termen.

Art. 382. -

Cu toate acestea, partea care a cîștigat va putea și înaintea sosirii termenului să ceară executarea hotărîrii:

a) dacă datornicul a fugit;

b) dacă datornicul risipește averea sa mișcătoare și nemișcătoare;

c) dacă alți creditori execută alte hotărîri asupra averii sale;

d) dacă prin fapta sa el a micșorat asigurările date creditorului său, sau n-a dat asigurările promise ori încuviințate sau este în stare de insolvabilitate de obște cunoscută.

Art. 383. -

În cazurile arătate în articolele de mai sus, instanța care a investit hotărîrea cu formula executorie va hotărî de urgență, după ce va cita pe părți în termen scurt.

În cazul cînd datornicul a fugit, citația i se va da la ultimul domiciliu.

Art. 384. -

Hotărîrile ce au să se execute provizoriu cu dare de cauțiune nu se vor executa mai înainte de a se da cauțiunea.

Art. 385. -

Nici o executare nu se va putea face înainte de ora opt dimineața și după ora șase seara.

Executarea începută va putea continua în acea zi sau în zilele următoare.

Art. 386. -

Executarea silită nu se va putea face duminicile și sărbătorile legale sau naționale prevăzute de legea vacanțelor*), afară de cazuri urgente, după o anume încuviințare a președintelui tribunalului popular sau a tribunalului regional care a dat ordinul de executare.

*) Zilele nelucrătoare, în afară de duminici se stabilesc în prezent prin hotărîrea Consiliului de Miniștri.

Art. 387. -

Nici o hotărîre sau titlu executor nu se va putea executa decît numai după ce va fi încunoștiințat datornicul odată cu somația sau comandamentul.

Art. 388. -

Cu cel puțin o zi înainte de orice executare, agentul*) ce are să execute va face o somație datornicului la care se va alătura și copia titlului ce se execută.

*) Ori de cîte ori este folosit termenul de "agent" sau "agent judecătoresc" în cuprinsul textelor referitoare la executarea silită, trebuie înțeles executorul judecătoresc sau cei cărora legislația în vigoare le conferă dreptul de a duce la îndeplinire operațiunile de executare silită în materie civilă.

Art. 389. -

Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.

Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întîi, o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.

Art. 390. -

Cele două articole de mai sus nu se aplică în cazurile cînd legea încuviințează executarea fără somație.

Asemenea nu se va notifica datornicului nici somația, nici hotărîrea sau titlul, cînd executarea se face potrivit art. 382 din acest cod.

Art. 391. -

Călcarea art. 384, 385, 387, 388 și 389 aduce anularea executării.

SECȚIUNEA IV Pentru primirea cauțiunii

Art. 392. -

Hotărîrea care obligă pe o parte ca să dea o cauțiune sau un garant va arăta și termenul cînd să se aducă acea cauțiune, sau să se înfățișeze acel garant.

Art. 393. -

Garantul se va înfățișa înaintea judecății în ședință publică, față cu toate părțile sau în lipsa lor, dacă au fost chemate formal.

Judecata va primi pe garant dacă solvabilitatea sa va fi de obște cunoscută, sau dacă se va dovedi cu acte.

Art. 394. -

Partea potrivnică va putea să conteste solvabilitatea garantului și judecata va aprețui de urgență.

Art. 395. -

Dacă se primește cauțiunea sau garantul, actul care le primește va fi executor, cu tot dreptul de apel*).

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 396. -

Garantul fiind primit, va face înaintea judecății declarația că primește a garanta.

Această declarație se va trece în procesul-verbal al ședinței.

Din momentul acestei declarații, el va fi supus la toate consecințele ce aduce garanția sa.

SECȚIUNEA V Executarea în contra moștenitorilor

Art. 397. -

Cînd datornicul a murit, lăsînd numai moștenitori vîrstnici, executarea începută asupra bunurilor sale se va continua în contra lor 8 zile după ce printr-o notificare au fost înștiințați în mod colectiv la ultimul domiciliu al defunctului.

Cînd între moștenitori sînt nevîrstnici, executarea începută se va suspenda pînă la alcătuirea reprezentanței lor legale, care se va face prin mijlocirea tribunalului popular cît se poate de grabnic*).

*) A se vedea Legea nr. 58 din 27 dec. 1968 privind organizarea judecătorească.

Art. 398. -

Dacă execuția nu începuse încă la moartea datornicului, hotărîrile și titlurile executorii nu se vor putea executa în contra moștenitorilor, sub pedeapsă de nulitate, decît 8 zile după ce li s-a făcut o încunoștințare colectivă a acestor titluri sau hotărîri la domiciliul deschiderii succesiunii pe numele moștenirii, fără a se arăta numele și calitatea fiecărui moștenitor.

SECȚIUNEA VI Contestații asupra executării silite

Art. 399. -

Orice executare silită se poate contesta de cei interesați sau vătămați prin executare.

Art. 400. -

Cererile incidente și toate contestațiile care s-ar ridica asupra executării silite sau între părți sau de către cei de-al treilea interesați, privitoare la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărîrii ce se execută, se vor îndrepta la instanța care a încuviințat titlul executor.

Toate celelalte incidente sau contestații ce s-ar ridica asupra urmăririi însăși se vor îndrepta la instanța care execută hotărîrea.

Cererile arătate în acest articol vor cuprinde pe larg motivele plîngerii, iar actele pricinii se vor depune deodată cu cererea la grefa instanței respective potrivit art. 112 din acest cod.

Părțile se vor chema în termen scurt și judecata asupra contestației sau incidentelor se va urma de urgență, cu precădere asupra tuturor celorlalte pricini.

Art. 4001. -

Împărțirea bunurilor comune, potrivit art. 33 alin. 2 din Codul familiei, poate fi cerută și în cadrul judecării contestației la executarea silită.

(Introdus prin Decretul nr. 52 din 31.I.1969).

Art. 401. -

Judecata va putea după înfățișare să suspende sau să lase executarea cu sau fără cauțiune față de instanța judecătorească. Executarea se va putea suspenda în cazuri urgente chiar și înainte de orice înfățișare.

Art. 402. -

Termenul de apel*) și cel de recurs, în contra hotărîrilor date în asemenea contestații sau incidente va fi de 15 zile de la data comunicării hotărîrilor.

*) A se vedea nota la art. 395.

Art. 403. -

Contestațiile în materie de executări silite se vor putea face în tot timpul cît va ține executarea.

Odată ce, cel din urmă act al executării s-a săvîrșit, nu se va mai primi nici o contestație asupra executării.

Cel din urmă act de executare este încheierea pe care instanța va trebui să o facă, fără citarea părților, îndată ce va primi procesul-verbal de executare, constatînd săvîrșirea executării.

Art. 404*). -

O hotărîre judecătorească care nu s-a executat în timp de 30 de ani de la data sa nu se va mai putea executa și va pierde puterea lucrului judecat.

*) În legătură cu acest articol a se vedea și Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripția extinctivă.

Art. 405. -

Partea care va cădea în contestația sa asupra executării va fi supusă la despăgubiri ce va fi pricinuit prin împiedicarea executării și la plata unei amenzi de la 25 pînă la 500 lei în cazuri de vădită rea-credință.

CAPITOLUL II Executarea silită asupra bunurilor mișcătoare

SECȚIUNEA I Bunurile mișcătoare care nu se pot urmări

Art. 406. -

Nu se vor putea urmări și vinde pentru orice fel de datorie:

1. lucrurile trebuincioase pentru culcatul datornicului și familiei sale care trăiește cu dînsul în casă;

2. veșmintele cu care sînt acoperiți sau care le slujesc la trebuința de fiecare zi;

3. armele, echipamentul și îmbrăcămintea ofițerilor;

4. icoanele și portretele de familie.

Art. 407. -

Nu se vor putea urmări și vinde, decît numai în lipsă de alte bunuri și numai pentru datorii de alimente, de chirii, arenzi sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor următoarele obiecte:

1. instrumentele de arat;

2. animalele, semințele și îngrășămîntul destinat pentru cultura pămîntului;

3. făina, mălaiul și alte mici producte trebuitoare pentru hrana datornicului și a familiei sale în timp de o lună;

4. o vacă, sau doi boi, sau cinci capre, sau patru rîmători, sau zece oi, după cum va alege datornicul;

5. tot nutrețul trebuitor în timp de o lună pentru hrana animalelor ce nu s-au urmărit;

6. uneltele lucrătorilor și meșterilor;

7. mașinile în lucrare și instrumentele trebuincioase pentru exploatarea unei fabrici sau industrii;

8. carul sau căruța, sacaua și alte asemenea unelte de muncă;

9. stupii cu miere, gîndacii de mătase, frunzele de duzi, pe timpul creșterii lor;

10. instrumentele sau cărțile trebuincioase pentru știința, arta sau profesia ce practică sau exercită datornicul.

Art. 408. -

Nu se vor putea urmări și sechestra, decît numai pentru datorii de alimente, de chirii sau alte creanțe privilegiate asupra mișcătoarelor, următoarele:

1. sumele sau pensiile care s-au dat de judecată sau care s-au dăruit, ori s-au legat datornicului sub titlu de pensie alimentară;

2. rentele viagere care s-au dăruit datornicului sub condiție de a nu se putea urmări.

Cînd acestea se vor urmări și sechestra, la cazurile excepționale arătate mai sus, judecătorii pot să fixeze ce parte dintr-însele cată să urmărească sau să se sechestreze.

Art. 409. -

Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite angajaților de orice fel pot fi urmărite:

a) pînă la 1/2 din salariul tarifar lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere;

b) pînă la 1/3 din salariul tarifar lunar net, pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății socialiste;

c) pînă la 1/5 din salariul tarifar lunar net, pentru orice alte datorii.

În cazul mai multor urmăriri asupra aceluiași salariu, acestea pot fi acoperite toate numai pînă la o sumă ce nu depășește 1/2 din salariul lunar net și cu respectarea următoarei ordine de preferință:

a) obligațiunile de întreținere;

b) plata despăgubirilor pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale;

c) plata datoriilor către stat izvorîte din impozite și taxe;

d) plata despăgubirilor pentru repararea pagubelor pricinuite proprietății socialiste;

e) toate celelalte datorii.

Dispozițiunile prezentului articol se aplică și sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, inventator sau inovator, remunerației cuvenite membrilor cooperativelor meșteșugărești, precum și pensiilor de orice fel.

Nu pot fi urmărite decît pentru sume datorate cu titlu de obligații de întreținere, ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă din cauză de boală sau accident pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății, care se plătesc de către organele de asigurări sociale, de casele de asigurări sociale din cooperația meșteșugărească, precum și membrilor gospodăriilor agricole colective și compensația acordată angajaților în caz de desfacere a contractului de muncă pe baza oricăror dispoziții legale.

Urmărirea drepturilor menționate în alineatul precedent se va putea face pînă la limita prevăzută de lit. a din alin. 1 al acestui articol.

Nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii, ajutoarele acordate în caz de deces, pentru sarcină și lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă pînă la doi ani, diurnele și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, precum și bursele de studii.

(Decretul nr. 38 din 16.II.1959).

Art. 410. -

Este nulă orice urmărire sau cesiune făcută în contra prescripțiilor de față.

SECȚIUNEA II Urmărirea bunurilor mișcătoare ce se află în posesia datornicului

Art. 411. -

Urmărirea bunurilor mișcătoare, corporale sau necorporale, care se află în posesia datornicului se va face prin agenții ce sînt alipiți pe lîngă autoritățile judecătorești, fiecare în ocolul său și după orînduielile stabilite pentru aceasta de către președinte.

Art. 412. -

Prezența unui comisar de poliție sau ajutor al său, și, în lipsa lor, a primarului sau a ajutorului său, va fi necesară sub pedeapsă de nulitate*):

1. dacă ușile datornicului sînt închise și nu voiește a le deschide;

2. dacă nu voiește a deschide camerele sau mobilele;

3. dacă debitorul lipsește și nu este, spre a-l reprezenta nici o rudă locuind cu dînsul.

*) Termenii folosiți în text nu mai corespund noii terminologii administrative cu privire la organele miliției, ale comitetelor executive, ale consiliilor populare precum și ale justiției. A se vedea notele la art. 373.

Art. 413. -

În aceste cazuri, odată ce casele sau mobilele s-au deschis de către debitor sau, nevoind el, ori în lipsa lui de către agent*), prezența comisarului*) sau a primarului*) se va putea suplini prin doi martori majori.

*) A se vedea nota la art. 412.

Art. 414. -

Camerele și mobilele se vor deschide treptat, pe cît se va face și înscrierea lor în procesul-verbal.

Art. 415. -

Creditorul va putea să nu fie de față la lucrarea urmăririi.

Art. 416. -

Agentul judecătoresc*), singur sau față cu persoanele însemnate în art. 412 și 413, va forma, îndată un proces-verbal care va cuprinde:

1. enunțarea titlului executor în virtutea căruia se face execuțiunea;

2. arătarea creditorului pentru lucrările ce au cerut a se urmări, dacă asemenea cerere s-a făcut;

3. numele, prenumele și domiciliul părților, al agentului, precum și al altor persoane care vor fi fost față la urmărire;

4. somația verbală făcută debitorului ca să plătească, precum și răspunsul lui dacă a fost față;

5. descrierea obiectelor urmărite și arătarea numărului și calității lor, pe cît se va putea;

6. arătarea locului, zilei și orei cînd s-a făcut urmărirea.

*) A se vedea nota la art. 412.

Art. 417. -

Acest proces-verbal se va subscrie de agent*) și de toate persoanele ce au fost față la urmărire.

*) A se vedea nota la art. 412.

Art. 418. -

Îndată ce procesul-verbal se va termina, obiectele descrise într-însul se vor pecetlui sau se va pune un custode pentru paza lor, și se va face mențiune despre aceasta în procesele-verbale.

Art. 419. -

Custodele așezat pentru pază cată să fie vîrstnic; el nu va putea fi însuși datornicul, vreun servitor al său sau rudă sau cuscru al său pînă la a patra spiță inclusiv, decît atunci cînd însuși creditorul va consimți la aceasta.

Art. 420. -

Nu se vor putea așeza custozi decît persoane solvabile, care se vor putea supune și la dare de cauțiune, dîndu-se precădere totdeauna acelor care se vor arăta de creditor.

Obiectele sechestrate nu se vor putea strămuta din locul unde s-au urmărit decît cu voia judecătorului care a încuviințat urmărirea.

Art. 421. -

Custodele va avea drept la o plată ce se va fixa de autoritatea judecătorească.

Această plată se va lua cu precădere din prețul lucrurilor urmărite.

Art. 422. -

Custodele va fi răspunzător de orice pagubă ce va aduce creditorului din cauza neglijenței sale, putînd fi, după împrejurări, supus și la pedeapsa arătată de legea penală pentru abuz de încredere.

Art. 423. -

Cînd lucrurile urmărite au fost puse sub peceți, aceste peceți se vor pune de agentul judecătoresc și de persoanele arătate în art. 412 din acest cod.

Art. 424. -

Acela care, fără drept, va rupe sau va strica aceste peceți, se va pedepsi potrivit legii penale, afară de alte despăgubiri la care se poate condamna.

Art. 425. -

Îndată după punerea peceților sau așezarea custodelui, agentul judecătoresc va lăsa o copie de pe procesul verbal în mîna datornicului sau la domiciliul său, precum și o listă de obiecte urmărite în mîna custodelui, dacă asemenea custode există. Custodele va iscăli de primirea listei.

Originalul se va depune la grefa autorității a cărei hotărîre se execută.

Art. 426. -

Agentul care, prezentîndu-se la locuința datornicului, va găsi o altă urmărire făcută și averea mișcătoare sub peceți sau sub pază de custode, după ce va lua copie de pe procesul-verbal aflat în mîna custodelui sau în mîna datornicului, ori la domiciliul său, va face un proces-verbal arătînd toate aceste împrejurări, precum și numele agentului care a urmărit, va declara urmărită această avere și de dînsul și va putea urmări și altă avere care nu ar fi deja urmărită.

Art. 427. -

Orice agent judecătoresc va fi dator, sub pedeapsă disciplinară și de despăgubiri, ca, în 24 ore după întoarcerea sa, să depună la grefă procesul-verbal încheiat de dînsul la fața locului.

Art. 428. -

Datornicul nu va putea să se împotrivească la o urmărire ce i se face decît depunînd valoarea ce i se cere la Casa de Depuneri sau la administrația financiară a județului*).

Totodată el va fi dator a da în mîna agentului judecătoresc, pe lîngă recipisa de depunere, și petiția către autoritatea judecătorească respectivă, în care să arate cuvintele pentru care el cere încetarea sau suspendarea executării.

Judecata va hotărî de urgență, potrivit cu cele zise la art. 400 și următoarele din acest cod.

*) Astăzi la noi nu mai există administrații financiare județene sau percepții. Potrivit noii organizări administrative, organele financiare locale sunt secțiunile financiare de pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare.

Art. 429. -

În orice alt caz, urmărirea se va termina, rămînînd ca acela în contra căruia ea s-a făcut să reclame autorității competente, potrivit celor zise la art. 399 pînă la 405.

Art. 430. -

Creditorii datornicului urmărit nu vor putea să se împotrivească la executarea urmăririi, nici la vînzarea obiectelor. Ei vor fi numai în drept a se opune, pînă la regularea pretenției lor, la distribuirea sumelor provenite din vînzarea obiectelor.

Această opunere a creditorilor se va face către autoritatea judecătorească prin care s-a operat vînzarea.

SECȚIUNEA III Vînzarea sau licitația bunurilor mișcătoare urmărite

Art. 431. -

În 36 ore cel mult după depunerea procesului-verbal al executorului judecătoresc la grefa respectivă, judecătorul, în camera de chibzuire, va însemna ziua și locul unde are să se facă vînzarea obiectelor urmărite.

Art. 432. -

Această vînzare se va face înaintea judecătoriei sau la fața locului sau în locurile obișnuite pentru vînzări publice după împrejurări.

Art. 433. -

Ziua vînzării se va încunoștința formal datornicului în persoană sau la domiciliu.

Art. 434. -

Vînzarea nu se va putea face în mai puțin de două săptămîni, nici în mai mult de o lună de la data procesului-verbal.

Art. 435. -

Cînd însă atît creditorul cît și datornicul vor cere, termenul vînzării se va putea scurta sau prelungi.

Art. 436. -

Asemenea, cînd obiectele vor amenința stricăciune sau pierire, autoritatea competentă va putea chiar din oficiu să scurteze termenul vînzării.

Art. 437. -

Vînzarea se va vesti cu 3 zile cel puțin mai înainte, prin anunțuri lipite pe străzi, la ușa tribunalului popular, la poarta primăriei*) sau la locul unde se va face vînzarea, precum și la alte locuri publice.

(Textul alineatului 2 a fost abrogat prin Decretul ~nr. 208~ din 12 august 1950).

Aceste anunțuri se vor face prin grija agentului ce a făcut urmărirea, sub pedeapsă, în caz de neurmare, de o amendă de lei 50 la 2000 lei și alte despăgubiri, către părțile interesate.

*) A se vedea nota la art. 412.

Art. 438. -

Dacă, din cauza unei contestații sau unei învoiri între părți, ziua vînzării s-a amînat de către autoritatea ce are a o efectua, se vor face alte anunțuri noi, potrivit articolului de mai sus, cu trei zile cel puțin înaintea vînzării.

Art. 439. -

Anunțurile vor cuprinde ziua, locul și ora vînzării, precum și natura obiectului, fără alte amănunte.

Costul acestor anunțuri se va înainta de către creditor în socoteala lucrurilor urmărite.

Art. 440. -

În ziua publicată pentru vînzare, agentul însărcinat cu urmărirea va merge la locul unde se află obiectele, împreună cu grefierul sau ajutorul său; iar dacă aceste obiecte sînt în altă localitate, cu comisarul*) sau cu primarul*) local sau cu un ajutor al lor.

*) A se vedea nota la art. 412.

Art. 441. -

Agentul*) va ridica pecețile sau va primi obiectele din mîna custodelui, dacă a fost asemenea custode.

Va verifica starea și numărul obiectelor după procesul-verbal de urmărire și va da chitanță de eliberare custodelui, iar acesta va prezenta toate obiectele ce i s-au încredințat și așa cum i s-au încredințat.

Dacă vînzarea se face în alt loc decît acela unde se găsesc obiectele, ele vor fi depuse la acel loc.

Dacă obiectele au să se vîndă chiar în locul unde se află se va face îndată vînzarea.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 442. -

Vînzarea se va face publică, cu ușile deschise și cu toba sau în gura mare.

Art. 443. -

Agentul judecătoresc*) sau un telal, în localitatea unde se află telali, vor propune fiecare obiect, arătînd prețul, și-l vor adjudeca, în aceeași zi, aceluia care la a treia strigare va da cel mai mare preț, chiar cînd, în lipsă de alți concurenți, acesta a fost singurul doritor.

Art. 444. -

Licitația se va face pe bani gata și obiectul se va da aceluia care va și număra prețul cu care i s-a adjudecat.

Dacă acela căruia i s-a adjudecat obiectul nu va număra prețul de îndată, obiectul se va vinde imediat din nou și întîiul adjudecatar va răspunde de scăderea ce va ieși la a doua vînzare, după constatarea făcută de agentul judecătoresc*).

Numărarea prețului se va face în fața locului.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 445. -

Agentul de urmărire va însemna pe o listă obiectele vîndute și prețul cu care s-au vîndut.

Art. 446. -

Îndată ce din valoarea averii vîndute se vor acoperi creanțele reclamate și celelalte cheltuieli ale agentului, ale custodelui, ale publicațiilor și altele, se va curma licitația și datornicul își va primi înapoi lucrurile rămase sau prisosul prețului, de va fi asemenea prisos.

Art. 447. -

Agentul de urmărire va face, în fiecare zi de licitație, un proces-verbal de cele urmate, și îl va iscăli atît el, cît și ceilalți reprezentanți ai autorității publice de care a fost însoțit.

Art. 448. -

Prețul ieșit din adjudecare se va încasa de agentul judecătoresc*) care va îngriji cît mai neîntîrziat să-l depună la Casa de Depuneri sau administrația financiară a județului**), înaintînd recipisa îndată cu procesul-verbal de vînzare grefei respective.

*) A se vedea nota la art. 388.

**) A se vedea nota la art. 412, 428.

Art. 449. -

Nici o cerere de nulitate sau de stricare a vînzării nu se va primi în contra celui asupra căruia s-a adjudecat lucrul și care a plătit prețul, afară numai de nu a fost vicleșug din parte-i.

Cererea părții vătămate va fi numai în contra celui ce a urmărit sau a agentului de urmărire, ori a celorlalți ofițeri publici ce au executat, după împrejurări, în caz de rea-credință sau neîndeplinirea formelor cerute de lege pentru executare.

SECȚIUNEA IV Distribuția prețului

Art. 450. -

Din sumele ieșite din vînzare se vor scădea mai întîi cheltuielile de urmărire și de vînzare și alte creanțe privilegiate ce s-ar arăta.

Restul se va da creditorului ce a urmărit.

Dacă însă au fost și alți creditori ce au făcut opunere la distribuirea prețului vînzării, și titlul lor este recunoscut, prețul se va împărți între creditorul ce a urmărit și creditorii oponenți.

Art. 451. -

Sumele realizate din urmărirea bunurilor datornicului prin vînzarea bunurilor mișcătoare sau nemișcătoare, poprire și urmărire de venituri se vor distribui între creditori, de instanța care a săvîrșit urmărirea, cu citarea părților în camera de chibzuire.

SECȚIUNEA V Urmărirea și poprirea bunurilor mișcătoare ale datornicului
care sînt în mîna celor de-al treilea

Art. 452. -

Orice creditor va putea, pe bază de titluri executorii, să urmărească și să poprească pentru sumele cuprinse în titlul său, sumele sau efectele datorate datornicului său de către un al treilea:

a) orice alt creditor, a cărui creanță e constatată prin act scris neautentic, va putea deodată cu intentarea acțiunii, să poprească sumele sau efectele datorate datornicului său de către un al treilea, putînd fi supus, după aprecierea autorității judecătorești, și la darea unei cauțiuni fixată de dînsa;

b) același drept îl vor avea și creditorii care n-au act scris, fiind însă îndatorați ca, o dată cu cererea de poprire și dovada de intentarea acțiunii, să dea și o cauțiune de jumătate din valoarea reclamației.

În cazurile prevăzute de alineatele a și b din acest articol, validarea se va face după ce reclamantul va fi obținut o sentință definitivă.

Art. 453. -

Această poprire se va face după o cerere ce creditorul va adresa la tribunalul popular al domiciliului celui de al treilea sau al datornicului.

Art. 454. -

În această cerere se va arăta cauza pe baza căreia se face poprirea și suma creanței.

Art. 455. -

Președintele*) va ordona facerea popririi prin comunicarea ei celui de al treilea și va dispune citarea acestuia și a datornicului, precum și comunicarea către aceștia a copiei de pe cererea de poprire.

(Modificat prin Decretul nr. 228 din 14 iunie 1955).

Orice parte interesată va putea face contestație la poprirea încuviințată, judecîndu-se această contestație înainte de validare, potrivit art. 400 și următoarele din acest cod.

*) A se vedea Legea nr. 58 din 27 decembrie 1968 privind organizarea judecătorească.

Art. 456. -

La ziua însemnată, cel de al doilea poprit va veni înaintea judecății în persoană sau prin procurator.

El va declara dacă dorește suma ce se poprește, cît este acea sumă, pe bază de ce titlu, dacă mai este poprită și de alții și dacă acea datorie este exigibilă.

Iar dacă s-au poprit și alte efecte, el le va arăta starea, calitatea și cu ce titlu le ține.

În fine, el va răspunde la orice alte explicații ce îi va cere președintele.

Art. 457. -

Dacă se dovedește că terțul poprit este dator, instanța va valida poprirea condamnînd pe terțul poprit să plătească suma poprită creditorului popritor.

Art. 458. -

Dacă sînt mai multe popriri, din partea mai multor creditori ai aceluiași datornic, și pe aceeași valoare a acelui de al treilea, la aceeași instanță, toate se vor judeca prin o singură hotărîre.

Art. 459. -

Orice creditor al datornicului urmărit va putea interveni la judecata de poprire prin o simplă cerere pînă ce nu s-a dat o sentință definitivă asupra validării.

Art. 460. -

Contestațiile de orice natură ce se vor face fie de cel de al treilea poprit, fie de datornicii popriți, precum și de către creditorii ce urmăresc, sau între ei sau între ei și datornici, se vor judeca de instanța învestită cu cererea de poprire, potrivit regulilor ordinare:

a) judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca valorile poprite să se depună la Casa de Consemnațiuni;

b) hotărîrea dată asupra validării este supusă apelului*) în termen de 15 zile de la comunicarea ei.

*) A se vedea nota la art. 395.

Art. 461. -

Suma poprită, datorită de cel de al treilea se va distribui, după scăderea cheltuielilor, de către tribunalul popular între creditorii ce au urmărit, în proporție și după natura creanței lor.

Acea sumă li se va plăti în modul și termenii cuprinși în titlul constitutiv al datoriei celui de al treilea.

Art. 4611. -

Pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere, cînd executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri din muncă prevăzute în art. 409, instanța care a emis titlul executor va dispune din oficiu efectuarea popririi.

În aceste cazuri poprirea este executorie, fără a mai fi supusă validării, terțul poprit fiind obligat să plătească creditorului suma reținută din salariul sau celelalte venituri din muncă ale debitorului, prevăzute în art. 409, după 5 zile de la data cînd era datorată plata lor.

Contestații la poprire se pot introduce în termen de 15 zile de la data primei plăți făcute de către terțul poprit debitorului urmărit după punerea în executare a popririi.

Poprirea înființată în condițiile prezentului articol rămîne valabilă și în cazul în care debitorul pensiei de întreținere își schimbă locul de muncă sau este pensionat. În aceste cazuri, unitatea de la care pleacă debitorul întreținerii va trimite, prin scrisoare recomandată, titlul executor unității la care s-a angajat debitorul sau, după caz, organului competent de ocrotiri sociale, care de la data primirii titlului devine terț poprit.

(Introdus: alin. 1-3 prin Decretul nr. 38 din 16.II.1959 și alin. 4 prin Decretul nr. 52 din 31.I.1969).

Art. 462. -

Dacă valorile poprite sînt efecte mobile, judecata va ordona vînzarea lor și distribuția prețului lor potrivit cu cele arătate la secțiunile III și IV ale acestui capitol.

Cel de-al treilea ce le ține va fi custodele lor, dacă judecata nu ordonă altfel.

CAPITOLUL III Executarea silită asupra veniturilor nemișcătoarelor

SECȚIUNEA I Urmărirea fructelor prinse de rădăcini

Art. 463. -

Fructele și recoltele neculese și încă prinse de rădăcini, ce sînt ale datornicului, nu se pot urmări decît pe bază de titluri executorii, ele se pot însă sechestra potrivit art. 591 și următoarele din acest cod.

Art. 464. -

Urmărirea acestor fructe nu se va putea face decît în 6 săptămîni înaintea coacerii lor și va fi precedată de o somație de plată cu două zile înaintea urmăririi. Sechestrarea însă se va putea face în orice timp.

Art. 465. -

Urmărirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui agent judecătoresc*), față cu comisarul, primarul sau unul din ajutorii săi, sau în lipsa lor, a doi martori vîrstnici**).

*) A se vedea nota la art. 388.

**) A se vedea nota la art. 412.

Art. 466. -

Agentul*) va lucra potrivit cu cele prescrise la art. 415, 416 și 417.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 467. -

El va așeza ca custode al fructelor pe un pîndar (jitar) de cîmpuri al comunei sau pe o altă persoană din comuna unde se află cele mai multe din fructele urmărite, cu precădere însă pe acela ce va fi arătat de creditor.

Art. 468. -

O copie a procesului-verbal al agentului*) se va lăsa la primarul comunei**).

Originalul se va depune la tribunalul popular.

Copia se va înmîna și datornicului.

*) A se vedea nota la art. 388.

**) A se vedea nota la art. 412.

Art. 469. -

Autoritatea judecătorească va cita pe părți înaintea sa și va hotărî sau respingerea urmăririi, sau vînzarea fructelor, așa cum sînt prinse de rădăcină, sau după ce se vor culege.

Art. 470. -

Vînzarea se va anunța înainte cu 3 zile cel puțin la comună, la domiciliul datornicului și la poarta autorității judecătorești.

Ea se va face în zilele și la ceasurile hotărîte de judecător, preferîndu-se zilele de duminici și de bîlci (iarmaroc), la fața locului, în localul tribunalului popular sau la bîlci ori tîrg.

Art. 471. -

Vînzarea se va face pe bani gata de către agentul judecătoresc*), față cu primarul comunei**) ori cu ajutorul său și cu datornicul, sau și în lipsa lui, dacă se va fi chemat formal.

*) A se vedea nota la art. 388 și 559.

**) A se vedea nota la art. 559.

Art. 472. -

Dacă datornicul urmărit nu va avea alte mijloace de viețuire, va putea căpăta de la autoritatea judecătorească a se scoate din vînzare:

a) cîtimea fructelor cîte trebuie pentru hrana lui și a familiei lui în timp de o lună;

b) cîtimea nutrețului trebuincios pe timp de o lună pentru hrana vitelor ce nu se pot urmări, potrivit art. 407;

c) semințele trebuincioase pentru semănătură.

SECȚIUNEA II Urmărirea veniturilor unui bun nemișcător

Art. 473. -

Acela care va voi să urmărească veniturile generale, precum: chiria, arenda sau alte venituri ale unui bun nemișcător al cărui proprietar sau uzufructuar este datornicul său, va urma potrivit rînduielilor de mai jos.

Art. 474. -

Veniturile ce un datornic, arendaș*) sau chiriaș are din moșia sau casa arendată sau închiriată lui se vor putea asemenea urmări, respectîndu-se privilegiul ce legea acordă proprietarului.

*) A se vedea nota la art. 559.

Art. 475. -

Creditorul va face cerere la tribunalul popular local, afară de convenții contrarii, spre a obține sechestrarea veniturilor bunului nemișcător și a cita pe datornic în judecată.

Art. 476. -

Dacă el are titlu autentic, neexecutor sau și un act privat recunoscut al datornicului, tribunalul popular pe de o parte va încuviința sechestrul pentru suma cuprinsă în titlu, putînd supune pe creditor și la darea unei cauțiuni pentru despăgubiri, iar pe de alta, va cita pe datornic în judecată.

Pentru titlurile executorii nu se va cere cauțiune.

Cînd nu există act scris, sechestrul se va putea înființa prin o hotărîre dată în urma înfățișării, însă numai sub dare de cauțiune, echivalentă cu a treia parte din suma urmărită.

Dacă există act scris, însă nerecunoscut, cauțiunea va putea fi de un sfert din suma urmărită.

Art. 477. -

Îndată ce judecătorul încuviințează sechestrul*), se va publica aceasta prin afipte la ușa instanței.

(Textul alineatului 1 a fost modificat prin Decretul ~nr. 208~ din 12 august 1950).

Tribunalul popular va aduce la cunoștința notariatului de stat în circumscripția căruia se află imobilul ale cărui venituri se urmăresc, încheierea de încuviințare a acestei urmăriri spre a fi transcrisă în registrele de mutațiuni imobiliare ținute de notariatul de stat.

(Decretul nr. 378 din 20.X.1960).

*) A se vedea Legea nr. 58 din 27 decembrie 1968 cu modificările intervenite.

Art. 478. -

Un agent judecătoresc*) va merge la fața locului și va face proces-verbal potrivit art. 416, de diferitele venituri ce au a se aduna pe seama creditorului.

Chiriașii sau arendașii**) vor fi preveniți și îndatorați a depune chiriile sau arendele datorate sau ce vor datora la judecătoria locală, potrivit hotărîrii de sechestru a judecătoriei.

*) A se vedea nota la art. 388.

**) A se vedea nota la art. 559.

Art. 479. -

Tribunalul popular va putea rîndui, după împrejurări, ca tot venitul să se adune direct la Casa de Consemnațiuni, sau va putea numi un gerant special, care să administreze bunul nemișcător și să încaseze veniturile sau chiriile ori arenzile*), pe care le va înainta Casei de Consemnațiuni, prin mijlocirea tribunalului popular.

*) A se vedea nota la art. 559.

Art. 480. -

Îndată ce ordinul de sechestru s-a transcris, s-a afișat, s-a publicat și s-a făcut cunoscut la fața locului prin agentul judecătoresc*), vor fi nule de drept, numai de la data transcrierii, orice închirieri sau arendări ce se vor face de datornic și orice plăți de chirie sau arenzi**) se vor primi de dînsul în urma datei transcrierii.

Vor fi asemenea nule tot de la data transcrierii orice plăți făcute înainte de vreme în contra clauzelor contractului de închiriere sau arendare.

*) A se vedea nota la art. 477.

**) A se vedea nota la art. 559.

Art. 481. -

Dacă datornicul ocupă el însuși, în total sau în parte, imobilul al cărui venit e sechestrat, tribunalul popular va putea, după împrejurări, să ordone ca el să deșerte, în tot sau în parte, îndată sau la termen fixat, imobilul sechestrat.

Art. 482. -

Dacă datornicul nu are alte mijloace de trai decît veniturile sechestrate, tribunalul popular va putea fixa o parte din aceste venituri ca să servească pentru întreținerea lui și a familiei lui în tot timpul cît va ține sechestrarea.

Art. 483. -

Dacă tribunalul popular va numi un administrator al bunului sechestrat, îl va supune la dare de cauțiune și va fixa tot prin acea hotărîre salariul acestui administrator, precum și felul și limitele dreptului său de administrare.

Salariul gerantului nu va trece peste maximum de 10% după împrejurări, din veniturile neto ce va încasa.

Art. 484. -

La finele fiecărui an, semestru sau trimestru, după cum judecata va hotărî, administratorul va da socoteală judecătoriei*) față cu împricinații, citați spre acest sfîrșit de veniturile și cheltuielile urmate.

*) A se vedea nota la art. 477.

Art. 485. -

Dacă gerantul administrează rău sau nu dă socotelile la termenul fixat sau trece peste atribuțiile ce i s-au dat de tribunalul popular, el va fi destituit și condamnat la despăgubiri.

Art. 486. -

Împărțeala veniturilor între creditorii sechestranți sau intervenienți se va face de către tribunalul popular în proporție cu creanța fiecăruia.

Creditorii cu dreptul de preferință se vor plăti potrivit dreptului și rangului lor.

Art. 487. -

Sechestrarea veniturilor nu va înceta decît în următoarele cazuri:

a) prin consimțămîntul creditorilor sechestranți și intervenienți;

b) prin plata creanțelor lor: capital, dobînzi și cheltuieli;

c) prin adjudecarea silită a bunului nemișcător.

CAPITOLUL IV Executarea silită asupra bunurilor nemișcătoare

SECȚIUNEA I Bunuri care pot fi urmărite

Art. 488. -

Numai bunurile nemișcătoare prin natura lor pot fi obiectul unei urmăriri imobiliare.

Art. 489. -

Urmărirea unui bun nemișcător prin natura sa va cuprinde însă ca accesorii și toate obiectele ce slujesc la exploatarea imobilului sau care sînt așezate în imobil pentru veșnicie.

Art. 490. -

Creditorii personali ai unui împreună moștenitor sau ai unui asociat nu vor putea să urmărească și să pună în vînzare partea devălmașe a datornicului lor, în imobilele moștenirii sau societății. Ei vor trebui mai întîi să ceară împărțeala sau licitația imobilelor ce se află în devălmășie.

Se poate însă vinde partea devălmașe (indiviză), dacă cîtimea ei este neîndoielnic stabilită și lămurită (lichidă).

Art. 491. -

Vînzarea silită a bunurilor nemișcătoare se va urmări la tribunalul popular unde se află așezat imobilul sau la alt tribunal popular ales de părți*).

*) Cuvintele "sau la alt tribunal popular ales de părți" trebuie considerate abrogate implicit prin art. 13 alin. 1 Cod de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 18 din 12 februarie 1948 care prevede că: "Cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele".

SECȚIUNEA II Urmărirea nemișcătoarelor bunuri

Art. 492. -

Orice urmărire a unui imobil va începe printr-un comandament făcut de către creditor datornicului și deținătorului, de va fi, prin mijlocirea unui agent judecătoresc*).

În cazurile în care legi speciale înlocuiesc comandamentul prin somații sau notificări pentru punerea în vînzare a imobilelor, acele somații încetează de a-și mai avea efectul lor, de îndată ce debitorul a achitat, înainte de licitație, toate ratele cu dobînzile și cheltuielile de orice natură exigibile în momentul plății.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 493. -

Acest comandament se va face în persoană sau la domiciliul datornicului și deținătorului.

El va cuprinde copie după titlul executor, somația de a plăti și înștiințarea că, dacă nu va plăti, se va face vînzarea cutăror sau cutăror nemișcătoare. El va fi iscălit de agent*).

Acest comandament se va transcrie de urgență în extract îndată după comunicare, după ordinea înregistrării, într-un registru special.

*) A se vedea nota la art. 28.

Art. 494. -

Agentul va încunoștința acest comandament potrivit rînduielilor arătate la art. 92 și următoarele din această legiuire.

Art. 495. -

Dacă urmărirea se face împotriva unui nevîrstnic, interzis sau pus sub consiliu judiciar*), afară de copia de comandament lăsată la tutor, curator ori consiliu judiciar**), se va mai încunoștința și procurorul tribunalului popular***), care va iscăli originalul comandamentului.

*) A se vedea nota la art. 388.

**) A se vedea nota la art. 28.

***) A se vedea nota la art. 508.

Art. 496. -

Dacă au trecut 6 luni de la ziua comunicării comandamentului, fără ca alte acte de procedură să fi urmat, comandamentul se consideră de plin drept, ca și cînd nu ar fi fost.

Art. 497. -

Rînduielile de la art. 493, 494 și 495 ale acestei legiuiri sînt sub pedeapsă de nulitate.

Art. 498. -

Dacă, după primirea comandamentului, datornicul dovedește înaintea tribunalului popular că venitul curat și liber al nemișcătoarelor sale pe timp de un an este de ajuns spre a plăti toată datoria, capete, dobînzi și cheltuieli, și dacă el oferă sau delegă aceste venituri creditorului, judecata va putea suspenda urmărirea, rămînînd a o reîncepe dacă alte piedici sau opoziții s-ar ivi.

SECȚIUNEA III Procesul verbal de situație, afiptele și publicațiile

Art. 499. -

După 30 de zile de la comunicarea comandamentului, portărelul*) se va transporta la locul situației imobilului a cărui urmărire se face și acolo va încheia un proces-verbal de situație.

Acest proces-verbal va cuprinde reproducerea în extract a titlului ce se execută și o descriere pe cît se poate mai amănunțită a imobilului.

*) A se vedea Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 privind organizarea administrativă a Republicii Socialiste România.

Art. 500. -

Afiptele și publicațiile vor cuprinde:

1. numele, prenumele, profesia și domiciliul ori reședința creditorului ce urmărește și ale datornicului urmărit;

2. titlul executor pe baza căruia se face urmărirea, în extract;

3. arătarea bunurilor nemișcătoare care se urmăresc, adică:

- dacă este o casă: comuna, strada, numărul sau localitatea unde se află acea casă;

- dacă este moșie, un pămînt sau orice avere rurală: arătarea județului, plășii*), a comunei și a unora din vecinii acelui imobil, precum și descrierea amănunțită a imobilului din procesul-verbal de situație.

*) A se vedea Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 privind organizarea administrativă a Republicii Socialiste România.

Art. 501. -

După fixarea termenului de vînzare, președintele tribunalului popular va cere notariatului de stat în raza căruia se află bunul nemișcător care se urmărește, să caute în registrul ipotecilor și să facă o listă specială de toate inscripțiile, transcripțiile de privilegii sau ipoteci, ce există asupra nemișcătorului urmărit.

Notariatul de stat este obligat să înainteze lista cerută în termen de 5 zile.

(Decretul nr. 378 din 20.X.1960).

Grefierul va înscrie pe marginea acestei liste orice cereri sau reclamații s-ar face, precum și suma fiecărei creanțe.

Art. 502. -

Afiptele și publicațiile vor mai cuprinde:

1. locul, ziua și ora cînd are să se facă vînzarea și adjudecarea bunului nemișcător;

2. prețul ce creditorul urmăritor va arăta, în cererea ce va trebui să facă tribunalului popular, înainte de plata taxelor de afipte și publicații;

3. condiții ce va fi avînd vînzarea și diferitele sarcini sau alte împrejurări ale nemișcătorului pînă atunci cunoscute;

4. somația către toți acei care ar pretinde vreun drept de chirie, privilegiu sau ipotecă, ca înaintea adjudecării să arate tribunalului popular pretențiile lor, sub pedeapsă de a nu li se mai ține în seamă.

Art. 503. -

Un judecător însărcinat de președinte va face tabloul ordinii creditorilor după care ei au a se plăti, potrivit cu titlurile lor de preferință.

Acest tablou se va face 4 săptămîni după cea dintîi publicație a urmăririi.

Oricare din creditori sau din persoanele interesate va avea dreptul să ia cunoștință sau copie de pe acest tablou al ordinii, pînă în momentul adjudecării.

Contestația asupra punctelor cuprinse în tablou se va face mai întîi înaintea judecătorului.

Acesta va căuta să împace pe părți.

Dacă nu va putea, va trimite contestația înaintea tribunalului popular spre a se judeca, potrivit articolelor 522 și următoarele din acest cod.

Art. 504. -

Afiptele se vor lipi:

1. la ușa tribunalului popular;

2. la poarta sau pe pereții casei ce are să se adjudece;

3. în comuna unde este așezat bunul rural ce are să se vîndă.

Art. 505. -

Abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

Art. 506. -

Un exemplar de pe această publicație se va încunoștința în persoană sau la domiciliul datornicului urmărit și deținătorului de va fi, precum și tuturor creditorilor care au ipotecă sau privilegiu cunoscut, pînă la emiterea publicațiilor.

Această încunoștințare se va face creditorilor ipotecari sau privilegiați, la domiciliul ales de ei cu ocazia luării inscripției, chiar dacă, de fapt, n-ar domicilia acolo.

Art. 507. -

Vînzarea nu se va face decît după 5 zile din ziua afișării ultimelor afipte, potrivit art. 504.

(Modificat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950).

Art. 508. -

O copie de pe această publicație se va depune la procurorul tribunalului popular*) ori de cîte ori se urmărește averea unui nevîrstnic, interzis sau pus sub consiliu judiciar**).

*) Procurorii nu funcționează la instanțele judecătorești, ci la unitățile Procuraturii R.S.R., ei fiind numai delegați să pună concluzii la instanțe și să exercite toate atribuțiile judiciare ale Procuraturii la acele instanțe. Textul legii trebuie deci înțeles în lumina Legii nr. 60 din 27 decembrie 1963 cu modificările intervenite.

**) A se vedea nota la art. 28.

Art. 509. -

Toate formalitățile arătate la art. 499, 500, 502, 504 și pînă la 508 inclusiv din acest cod vor fi observate sub pedeapsă de nulitate a urmăririi, afară numai de greșelile parțiale în descrierea bunurilor urmărite.

(Modificat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950).

Art. 510. -

Se va ține la grefă un dosar special pentru fiecare urmărire de bun nemișcător, în care se vor trece toate actele și incidentele privitoare la urmărire și adjudecare.

SECȚIUNEA IV Efectele urmăririi bunurilor nemișcătoare

Art. 511. -

Va fi nulă de drept orice înstrăinare a nemișcătorului urmărit făcută de datornic în urma transcrierii comandamentului.

Art. 512. -

Cu toate acestea această înstrăinare își va avea toată tăria sa dacă, înainte de adjudecare, cumpărătorul a dobîndit ratificarea creditorului sau a creditorilor ce urmăresc vînzarea sau dacă a consemnat sumele trebuincioase spre a plăti în întregul lor toate creanțele lor, capete, dobîndă și cheltuieli.

Art. 513. -

Închirierile sau arendările*) făcute de datornic după data transcrierii comandamentului vor fi anulate, dacă creditorul sau creditorii ce urmăresc vor cere aceasta.

Închirierile sau arendările*) dinainte nu vor putea fi anulate, în tot sau în parte, decît cînd vor fi fost făcute în frauda creditorilor. Nu se vor ține în seamă plățile făcute înainte de vreme împotriva tocmelilor cuprinse în contractul de închiriere sau arendare.

*) A se vedea nota la art. 559.

SECȚIUNEA V Păstrarea bunurilor nemișcătoare urmărite

Art. 514. -

De la comandament pînă ce ordonanța de adjudecare va rămîne definitivă, păstrarea bunurilor urmărite va fi încredințată datornicului urmărit.

Prin urmare, el nu va putea face nici o tăiere de lemne și nu va putea aduce nici o stricăciune imobilului, sub pedeapsă de despăgubiri și chiar de urmărire criminală*), de va fi cazul.

*) În terminologia actuală, urmărire penală.

Art. 515. -

Tribunalul popular însă va putea, după cererea unui sau mai multor din creditori, ca să încredințeze păstrarea nemișcătorului bun unui alt conservator și, după împrejurări, el va putea îndatora pe datornic să se strămute din imobilul în care va fi locuind.

Art. 516. -

Conservatorul va fi, pînă ce ordonanța va rămîne definitivă, însărcinat:

- cu paza imobilului urmărit;

- cu adunarea chiriilor, arendelor și altor venituri;

- cu recolta și cu vînzarea fructelor care se va face potrivit art. 470.

Art. 517. -

Conservatorul va fi dator să dea socoteală tribunalului popular, față cu părțile chemate în regulă, despre venituri și cheltuieli, în zece zile după adjudecare, sau la termenul fixat de tribunalul popular, sub pedeapsă, în caz de neurmare, de a fi destituit, lipsit de salariul său și condamnat la despăgubiri.

Art. 518. -

Produsul administrației conservatorului, îndată după încasare, se va depune prin tribunalul popular la Casa de Depuneri și Consemnațiuni, spre a fi împărțit creditorilor împreună cu prețul nemișcătorului.

Art. 519. -

Dacă datornicul nu are alt mijloc de viețuire decît fructele sau veniturile bunurilor urmărite, tribunalul va putea, în timpul urmăririi, să-i dea un ajutor din aceste venituri pentru viețuirea lui și a familiei lui.

SECȚIUNEA VI Concursul mai multor urmăriri imobiliare

Art. 520. -

Dacă mai mulți creditori au făcut comandament urmărind același imobil, toate urmăririle lor se vor întruni ca să se facă una singură pentru toți, după cererea lor sau chiar din oficiu.

Toți creditorii ce se vor întruni la o urmărire au un drept egal, afară numai dacă titlul sau calitatea lor le acordă un alt drept de prioritate sau precădere.

Cînd un imobil este urmărit înaintea mai multor tribunale populare, întrunirea se va face la tribunalul popular ales în prima ipotecă, iar în lipsa unei asemenea alegeri, la tribunalul popular al situației imobilului.

Retragerea unui creditor pentru orice cauză nu poate întrerupe cursul urmăririi sau al vînzării, întrucît ceilalți creditori courmăritori nu consimt la aceasta.

Art. 521. -

Cînd se fac mai multe cereri de urmărire asupra diferitelor bunuri nemișcătoare ale aceluiași datornic, tribunalul popular va putea, după cererea datornicului, să amîne cererile de urmărire de mai în urmă, dacă se va crede că din vînzarea nemișcătorului sau nemișcătoarelor urmărite de mai înainte se vor putea despăgubi și creditorii ce au urmărit mai în urmă.

SECȚIUNEA VII Opoziții și cereri incidente la o urmărire de bunuri nemișcătoare

Art. 522. -

Opozițiile ce se fac în contra unei urmăriri de nemișcătoare, sau din partea datornicului, ori a creditorilor săi, sau din partea altor al treilea care intervin, sau pentru a se anula urmărirea sau pentru revendicarea ori păstrarea unui drept de proprietate sau a oricărui alt drept asupra nemișcătoarelor urmărite, se vor face prin cerere în scris către tribunalul popular prin care s-a făcut urmărirea:

a) ele nu vor putea fi făcute decît cu cel puțin 20 zile înainte de ziua fixată pentru adjudecarea provizorie și nu vor fi primite decît după ce taxele citațiilor vor fi plătite;

b) în ce privește nulitatea actelor de procedură în tot timpul urmăririi, ea se va putea invoca chiar în ziua vînzării cu ocazia licitației, fără cerere în scris.

Art. 523. -

Aceste cereri de opoziții vor fi motivate, vor arăta actele și titlurile pe care se întemeiază și care vor trebui să fie depuse în copii, certificate pentru conformitate de reclamant, la grefa tribunalului popular odată cu cererea, sub pedeapsă de nulitate.

Ele vor fi iscălite de partea reclamantă sau de un împuternicit al său special cu procură legalizată.

Dacă în timpul judecății partea va declara că se slujește și de alte acte, instanța va chibzui, putînd acorda un nou termen de înfățișare.

Reclamantul va fi obligat ca, în cererea de opoziție, să-și aleagă un domiciliu în orașul de reședință al tribunalului popular, sub pedeapsă de nulitate.

Art. 524. -

Tribunalul popular, de îndată, va încuviința citarea atît a creditorului sau a creditorilor ce urmăresc, cît și a datornicului urmărit, comunicîndu-li-se și copie după cerere.

Art. 525. -

Tribunalul popular se va pronunța asupra tuturor opozițiilor de orice natură înaintea zilei pentru adjudecare.

SECȚIUNEA VIII Amînarea adjudecării

Art. 526. -

Dacă prin contestație se cere desființarea urmăririi pentru nulitatea titlului pe baza căruia se urmărește, tribunalul popular va judeca temeinicia acestei contestații.

Dacă contestația este bazată pe o cerere prin care însăși proprietatea nemișcătorului urmărit e reclamată, în total sau în parte, tribunalul popular, apreciind seriozitatea cererii, va putea să amîne vînzarea pînă cînd cererea de revendicare se va judeca definitiv. Tribunalul popular, în cazul revendicării numai a unei părți din imobilul sau imobilele urmărite, va putea chiar să proceadă la vînzare, scoțînd din licitație ceea ce este contestat sau să amîne pentru tot. În aceste cazuri, tribunalul popular va putea, după împrejurări, să oblige pe contestator și la darea unei cauțiuni ce o va fixa.

Art. 527. -

Cînd tribunalul popular va respinge contestația, va face de îndată vînzarea, hotărîrile date în aceste cazuri nefiind supuse decît recursului o dată cu ordonanța de adjudecare.

În caz cînd tribunalul popular admite contestația, aceste hotărîri vor fi supuse apelului, potrivit art. 402 din acest cod.

Dacă instanța de apel schimbă sentința tribunalului popular și recursul nu s-a făcut în termenul prevăzut de art. 402, ea va trimite afacerea la același tribunal popular, care va face noi publicații de vînzare în termenul arătat de art. 529 din acest cod și va continua cu urmărirea*).

*) A se vedea nota la art. 395 și Legea nr. 58/1968.

Art. 528. -

Adjudecarea se va mai amîna:

1. cînd acesta se va cere de creditorul ce urmărește și de datornic și cînd creditorii care au intervenit nu se împotrivesc;

2. cînd executarea hotărîrii sau a actului pe baza căruia se face urmărirea s-a suspendat.

Art. 529. -

În orice caz, amînarea adjudecării nu poate fi mai scurtă de 4 săptămîni.

Alte publicații și afipte noi se vor face în două săptămîni cel puțin înaintea zilei din nou hotărîtă pentru adjudecare.

Cu aceste noi publicații și afipte se va urma potrivit art. 504, 506 și 508 din acest cod.

SECȚIUNEA IX Licitația și adjudecarea bunurilor nemișcătoare urmărite

Art. 530. -

Vînzarea nemișcătoarelor urmărite se va face în ziua anunțată pentru licitare și care va fi după expirarea celor 5 zile ale afișării.

(Modificat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950).

Art. 531. -

Licitația se va începe prin citarea încunoștiințărilor și publicațiilor, a condițiilor vînzării, a sarcinilor ce există asupra nemișcătorului, a opozițiilor și a hotărîrilor care le-au judecat.

Art. 532. -

Ședința va fi publică și telalii vor anunța începutul licitației.

Art. 533. -

Strigările se vor începe numai după ce creditorul ce a urmărit ori unul din creditorii ce au intervenit va declara că voiește a face vînzarea.

În caz contrar, licitarea se închide și nu se va putea deschide decît după o nouă cerere a unuia din creditorii ce au urmărit sau care au intervenit și după noi publicații și noi termene. Termenul cel nou al adjudecării nu va putea fi mai scurt de 20 zile de la ziua publicării, nici mai lung de 60 de zile.

Cheltuielile făcute cu prima urmărire închisă vor fi în sarcina creditorului ce a urmărit.

Art. 534. -

În ziua adjudecării provizorii, strigările vor începe de la prețul indicat de creditor în afipte și publicații.

Art. 535. -

Orice persoană solvabilă și capabilă de a contracta și a dobîndi bunurile ce se vînd, va putea lua parte la licitare și da un preț mai mare.

Tribunalul popular va aprecia care dintre concurenți vor trebui să depună o garanție de a douăzecea parte a prețului fixat, potrivit art. 534 din acest cod.

Tribunalul popular, la începutul licitației, va pune în vedere concurenților, ori care ar fi, rînduielile art. 266 și 549 din Codul Penal*).

Datornicul nu va putea concura nici personal și nici prin persoană interpusă.

Solvabilitatea, capacitatea și interpoziția sînt lăsate la aprecierea sumară și imediată a tribunalului popular.

Cei ce iau parte la licitație ca mandatari vor trebui să prezinte o procură specială legalizată, care se va opri la dosarul vînzării.

*) Alineatul 3 al art. 535 trimite la art. 266 și 549 din Codul penal în vigoare pînă în 1968. Textul corespondent în noul Cod penal este 215.

Art. 536. -

Grefierul și agentul de urmărire*) vor ține liste de numele persoanelor ce au luat parte la licitație și de sumele cu care au concurat.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 537. -

Strigările se vor repeta de trei ori: între fiecare strigare va fi neapărat un interval de cinci minute cel puțin. Vorbirea despre aceasta se va face de către grefier.

Bunul se va adjudeca asupra aceluia care la cea din urmă strigare va fi dat prețul cel mai mare.

Dacă nimeni nu a dat un preț mai mare decît acela care s-a pus de creditor și cu care s-a deschis licitația, bunul se va putea adjudeca asupra acelui creditor.

În lipsă de mai mulți concurenți, se va putea adjudeca imobilul asupra acelui ce va fi oferit un preț mai mare decît cel oferit de creditor.

Art. 538. -

Adjudecatarul va iscăli lista cu prețul cu care s-a adjudecat bunul asupră-i și nu se va mai putea retrage din momentul cînd s-a pronunțat de judecător cuvîntul "adjudecat".

Art. 539. -

Tribunalul popular va încheia îndată proces-verbal despre toate și va anunța pe părțile prezente ca peste 8 zile să vină iarăși la tribunalul popular. Acest termen se va afișa la ușa instanței.

Art. 540. -

În timpul acestor 8 zile și în ziua de supralicitare, orice altă persoană capabilă va putea să supraliciteze, adică să dea un preț cu a zecea parte cel puțin mai mare peste prețul cu care s-a adjudecat bunul. Nu se va primi supralicitarea fără depunerea adaosului de a zecea parte.

Art. 541. -

Supralicitatorul va arăta adaosul prin o cerere scrisă și iscălită către tribunalul popular.

Art. 542. -

În ziua fixată pentru supralicitare, tribunalul popular va pune din nou bunul în licitare, dacă creditorul urmăritor sau intervenienții stăruiesc în vînzare, începîndu-se de la prețul dat de supralicitator.

Bunul se va adjudeca definitiv asupra aceluia care, la această a doua licitare, va da prețul cel mai mare.

Se vor observa rînduielile art. 533 din acest cod.

Art. 543. -

Dacă în timpul acelor 8 zile nu s-a ivit nici o propunere de supralicitare și, dacă la noua înfățișare din ziua a opta nu va da nimeni un preț mai mare, bunul va rămîne pe seama primului adjudecatar.

SECȚIUNEA X Consemnarea prețului adjudecării

Art. 544. -

Adjudecatarul este obligat să depună la Casa de Consemnațiuni sau administrația financiară*) de județ, prețul în numerar, taxa portăreilor*) pentru emiterea ordonanței și taxa de înregistrare, în termen de o lună de la data adjudecării definitive.

Taxa portăreilor*) pentru emiterea ordonanței și taxa de înregistrare nu intră în prețul vînzării, ci sînt în sarcina adjudecatarului.

Prețul se va putea depune și în efecte de ale statului sau garantate de stat; în acest caz, însă, se vor depune efecte cu cuponul curent și cu un adaos de zece la sută peste preț.

Efectele se vor socoti după cursul zilei de depunere.

Cînd prețul este depus în efecte, adjudecatarul va fi obligat ca în termen de 7 zile de cînd ordonanța de adjudecare va deveni executorie să depună prețul în numerar în locul efectelor cu dobînda legală din ziua depunerii efectelor.

După expirarea acestui termen, efectele depuse se vor transforma în numerar din oficiu prin mijlocirea sindicului bursei**), rămînînd adjudecatarul răspunzător de orice diferență ce s-ar ivi, precum și în drept a-și primi prisosul.

*) A se vedea nota la art. 388 și art. 428.

**) Bursa de efecte, acțiuni și schimb a fost desființată prin Decretul nr. 46 din 26 ianuarie 1953.

Art. 545. -

Dacă adjudecatarul este creditor ipotecar sau privilegiat, în rang util și necontestat, creanța sa se va putea depune drept preț.

Tribunalul popular nu se va putea pronunța decît după expirarea unui termen de 5 zile de la depunerea creanței asupra admisibilității ei drept preț.

Dacă în acest interval se ivește vreo contestație, tribunalul popular o va judeca de urgență citîndu-se părțile, fără apel*) în caz de admiterea creanței.

În caz de respingerea creanței, adjudecatarul va avea dreptul de apel*) în termen de 10 zile de la data hotărîrii prin care creanța s-a respins.

*) A se vedea nota la art. 24.

Art. 546. -

Dacă, la expirarea termenelor sus citate, adjudecatarul nu va aduce recipisa de depunerea prețului la Casa de Consemnațiuni sau administrația financiară a județului*), precum și recipisa de plata taxelor portăreilor*), și de înregistrare, tribunalul popular sau de la sine, sau după cererea uneia din părțile interesate, va pune bunul din nou în licitație în socoteala adjudecatarului.

Garanția depusă de adjudecatar nu i se va elibera, decît după ce ordonanța de adjudecare a imobilului va fi rămasă definitivă, și nu-i va fi aplicabil art. 550 de mai jos.

*) A se vedea nota la art. 428.

Art. 547. -

Această nouă licitație se va încunoștința datornicului urmărit, adjudecatarului în socoteala căruia se face vînzarea și creditorilor urmăritori și intervenienți, în persoană sau la domiciliu, și se va publica potrivit art. 504 din această legiuire.

Termenul adjudecării nu poate fi mai scurt de 20 zile, nici mai lung de 60 zile din ziua publicațiilor.

Art. 548. -

În această nouă publicație se va cuprinde pe lîngă cele arătate la art. 500 și 502, numele adjudecatarului care nu a depus prețul și suma cu care se adjudecase asupră-i.

Această sumă va sluji ca punct de plecare la noua adjudecare.

Art. 549. -

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare nimeni nu va da un preț mai mare peste vechiul adjudecatar și dacă acesta va depune în acea zi prețul adjudecării sale, cu dobînda legală din ziua cînd trebuia să depună prețul și cheltuielile ce au ocazionat noua adjudecare, el va fi menținut în calitatea sa de adjudecatar.

Art. 550. -

Dacă, din contră, el nu va depune acest preț, bunul se va adjudeca pe seama aceluia care va da un preț fie și mai mic; iar fostul adjudecatar va fi condamnat a plăti diferența pînă la prețul primei adjudecări cu dobînda legală și cheltuielile ocazionate cu noua adjudecare, prin sentința de adjudecare în cont.

Această sentință va fi fără apel*).

*) A se vedea nota la art. 24.

SECȚIUNEA XI Actele de adjudecare și recursul în contra lor

Art. 551. -

Îndată după sfîrșitul adjudecării și depunerea prețului, potrivit art. 544 sau 545 din acest cod, tribunalul va da adjudecatarului ordonanța de adjudecarea nemișcătorului.

Ordonanța va cuprinde, pe scurt, jurnalul de adjudecare desăvîrșită, individualizarea nemișcătorului adjudecat, numele fostului proprietar și al adjudecatarului și arătarea plății prețului, în întregime, a taxelor de portărei*), timbrul și impozitul proporțional.

Completul tribunalului popular va semna atît originalul ordonanței ce se va preda părții, cît și acel ce va rămîne la dosar.

Această ordonanță se va transcrie în registrele de mutații ținute de notariatul de stat care funcționează în circumscripția tribunalului popular care a săvîrșit urmărirea.

(Decretul nr. 378 din 20.X.1960).

Recursul împotriva ordonanței de adjudecare este de competența tribunalului regional respectiv.

*) A se vedea nota la art. 239.

Art. 552. -

În termen de 40 de zile de la data transcrierii ordonanței de adjudecare în registrele tribunalului popular de urmărire, datornicul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată vor avea dreptul să facă recurs în contra ordonanței de adjudecare.

Art. 553. -

Acest recurs se va judeca de urgență; el va fi suspensiv de executare.

Art. 554. -

În curgerea acestor 40 zile, prețul adjudecării se va păstra la Casa de Consemnațiuni și nemișcătorul nu se va da în posesia adjudecatarului, urmînd a fi conservat potrivit rînduielilor arătate în art. 514 pînă la 519 din această legiuire.

Art. 555. -

Ordonanța de adjudecare se va putea casa în cazurile următoare:

1. cînd s-a călcat vreo rînduială a legii prescrisă sub pedeapsă de nulitate, potrivit articolelor de mai sus și art. 105 din acest cod;

2. pentru cauză de incompetență, exces de putere și omisiune esențială*).

*) În prezent, motivele de casare sînt cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., modificat prin Decretul nr. 132/1952.

Art. 556. -

Dacă ordonanța se casează, tribunalul popular care a făcut urmărirea va continua procedura și actele urmăririi de la actul casat.

Sumele consemnate se vor restitui adjudecatarului.

Art. 557. -

Cînd cele 40 zile s-au sfîrșit, fără să se facă cerere în casare sau cînd cererea aceasta s-a respins și s-au îndeplinit dispozițiile art. 544 din acest cod, ordonanța de adjudecare se va executa, de va fi loc, și prețul se va urmări între creditori.

Nefacerea recursului se va dovedi de partea interesată printr-un certificat de la primul grefier al Tribunalului Suprem*).

*) Potrivit art. 302 C. proc. civ. recursul se depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărîre se atacă.

SECȚIUNEA XII Efectele adjudecării

Art. 558. -

Ordonanța de adjudecare, rămasă definitivă și executată, trece adjudecatarului dreptul ce avea și urmăritul asupra bunului vîndut; imobilul însă rămîne liber de orice privilegiu sau ipotecă la care era supus.

Art. 559. -

În privința contractelor de închiriere sau arendare*) ale bunului adjudecat, se va urma potrivit rînduielilor codicelui civil. Iar în privința plăților făcute înainte de către chiriaș sau arendaș se va urma potrivit art. 513 alin. 2 din această legiuire.

*) Arendarea terenurilor cultivabile a fost interzisă prin Decizia Ministerului Agriculturii nr. 1204 din 3 septembrie 1947, iar cît privește închirierile, dispozițiile Codului civil sînt completate prin cele ale Legii nr. 5 din 31 martie 1973. A se vedea și Decretul nr. 115/1959 privind lichidarea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură.

Art. 560. -

Ordonanța de adjudecare are puterea unui titlul executor, observîndu-se însă dispozițiile art. 557 din acest cod.

În privința transmiterii dreptului de proprietate și folosință asupra persoanei adjudecatarului, această ordonanță are efect retroactiv din momentul chiar al depunerii prețului.

Art. 561. -

Orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, a bunului adjudecat, se va prescrie în termen de 5 ani, din momentul executării ordonanței de adjudecare.

Această prescripție va curge și contra absenților, nevîrstnicilor, interzișilor și celor puși sub consiliu judiciar*).

Dacă cererea de evicțiune se va face înainte de împărțeala prețului adjudecării, tribunalul popular va putea, după cererea adjudecatarului, găsind cererea de evicțiune serioasă, să suspende, cu sau fără cauțiune, împărțeala prețului pînă la judecata definitivă a cererii în revendicare.

Cînd cererea în revendicare va fi făcută după împărțeala prețului adjudecării, se va urma după dreptul comun.

Prescripțiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.

Cu toate acestea, prescripțiile începute mai înainte de punerea în aplicare a acestui cod și pentru a căror împlinire ar trebui să treacă mai mult de 5 ani, se vor împlini după trecere de 5 ani, cu începere de la data punerii în executare a legii de față.

*) A se vedea nota la art. 28.

CAPITOLUL V Tablou de împărțeală a prețului nemișcătoarelor

SECȚIUNEA I Deschiderea distribuției și înfățișarea titlurilor

Art. 562. -

Îndată ce ordonanța de adjudecare a devenit executorie, creditorii vor depune titlurile creanței lor pentru facerea tabloului de împărțeală.

Acest tablou va cuprinde:

1. diferite cheltuieli ale urmăririi și plățile agenților urmăritori;

2. creanțele fiecărui creditor privilegiat sau ipotecar, după rangul privilegiului sau ipotecii sale;

3. creanțele simple sau chirografare.

SECȚIUNEA II Închiderea distribuției și plata creanțelor

Art. 563. -

Titlurile creanțelor ce s-au plătit integral se vor depune la grefă spre a se da datornicului urmărit.

Dacă o creanță se va plăti numai în parte, judecătorul va însemna pe dînsa partea ce se plătește și titlurile se înapoiază tot creditorului.

Art. 564. -

Tribunalul popular, pe baza tabloului de împărțeală a creanțelor, așa precum definitiv sînt înscrise în tablou, va încheia proces-verbal despre creanțele ce au a se plăti îndată și va da fiecărei părți un mandat de plată cuvenită, din prețul adjudecării asupra Casei de Depuneri și Consemnațiuni*).

Va mai trimite către această Casă și un extract de pe tabloul de împărțeală.

*) În denumirea actuală, Casa de Economii și Consemnațiuni.

Art. 565. -

Această Casă va plăti fiecărei părți după mandatul său.

Fiecare parte va iscăli de primirea plății, atît pe mandatul de plată, cît și pe marginea extractului din tablou.

Îndată ce toate plățile s-au făcut, Casa de Consemnațiuni va înapoia tribunalului popular extractul de tablou care cuprinde chitanțele de plățile făcute.

Grefierul va așeza acest extract în dosarul adjudecării.

Art. 566. -

O dată ce tabloul de împărțeală s-a închis, prin încheierea procesului-verbal al tribunalului popular și trimiterea extractului de tablou la Casa de Consemnațiuni, nici un creditor nu se mai poate primi a produce titluri de creanțe sau a contesta creanțe înscrise în tabloul de împărțeală.

Se vor putea însă primi contestații asupra greșelilor de socoteală ce s-au putut face în tabloul de împărțeală.

SECȚIUNEA III Regularea unor creanțe speciale

Art. 567. -

Creanțele condiționate se vor așeza la rîndul lor ca și cum ar fi creanțe simple.

Art. 568. -

Dacă condiția va fi rezolutorie, nu se va putea libera creditorului suma cuvenită, decît dacă acel creditor va da cauțiune sau o ipotecă către aceia care ar trebui să se folosească de acea sumă, în caz de împlinirea condiției.

Art. 569. -

Cînd condiția va fi suspensivă, suma cuvenită creditorului condițional se va da creditorilor ce vin după dînsul, dacă însă aceștia vor da acelui creditor condițional o cauțiune sau ipotecă că îi vor întoarce suma ce au primit în caz de împlinirea condiției.

Art. 570. -

Dacă în cazurile arătate prin cele două articole de mai sus, creditorii nu vor, ori nu pot să dea o cauțiune ori o ipotecă, suma va rămîne depusă la Casa de Consemnațiuni pînă la împlinirea condiției rezolutorii sau suspensive.

Art. 571. -

Dacă creanța este cu termen, se va înscrie la rîndul ei, și se va plăti îndată, deși termenul nu e ajuns. Dacă însă acea creanță e fără dobîndă, plata înainte de vreme nu se va face decît scăzîndu-se dobînda cuvenită pînă la împlinirea termenului. Nevoind creditorul să facă scăderea, partea sa se va păstra la Casa de Consemnațiuni spre a i se libera la termen.

CAPITOLUL VI Predarea silită a mișcătoarelor și nemișcătoarelor

Art. 572. -

Dacă partea condamnată a restitui niște lucruri mișcătoare nu voiește a le da în termenul prescris de judecată, nici a doua zi după somația ce i se face prin un agent judecătoresc*) predarea acestor obiecte către proprietarul lor se va face prin puterea și autoritatea publică.

*) A se vedea nota la art. 388 și 412.

Art. 573. -

Se vor observa pentru predarea silită a acestor obiecte formalitățile prescrise pentru urmărirea mișcătoarelor de la art. 411 pînă la art. 430 din acest cod, afară de cele ce se orînduiește de aceste articole în privința custodelui sau punerii peceților.

Art. 574. -

Pe lîngă procesul-verbal ce agentul judecătoresc*) va încheia pentru luarea obiectului din mîna datornicului, el va face un alt proces-verbal care va constata că ele s-au predat proprietarului.

Acesta va iscăli acest din urmă proces-verbal, care se va depune la grefa instanței respective.

*) A se vedea nota la art. 388 și 412.

Art. 575. -

Dacă partea condamnată a ieșit dintr-un nemișcător sau a lăsa posesia unui nemișcător sau a-l preda proprietarului nu voiește a lăsa imobilul în termenul însemnat de judecată, nici 8 zile după somația ce i se va face, ea va fi gonită cu puterea și autoritatea publică și nemișcătorul se va preda proprietarului său.

Art. 576. -

Spre acest sfîrșit, acela care va avea titlu executor de punere în posesie se va îndrepta la tribunalul popular al locului unde este așezat imobilul și tribunalul popular va însărcina pe un agent de urmărire*), ca singur sau însoțit de un judecător, să meargă la fața locului spre a executa predarea nemișcătorului.

Agentul*) va putea lua cu sine și agenții polițienești*) după trebuință.

*) A se vedea notele la art. 388 și 412.

Art. 577. -

Agentul*) va soma pe parte a ieși de îndată din imobil și, nevoind, va încheia proces-verbal de împotrivirea sa, procedînd în urmă cu ajutorul forței publice la depărtarea lui din imobil și va declara pus în posesia bunului pe cel în drept.

Dacă partea lipsește de acasă sau nu voiește a deschide ușile, agentul judecătoresc*) se va însoți în toate cazurile, de un comisar de poliție*) ori un ajutor al său, acolo unde sînt; de primar*) sau ajutorul său, acolo unde nu sînt comisari de poliție*).

Art. 578. -

Dacă mobilele persoanei condamnate nu sînt urmărite pentru datorii, agentul*) va proceda la scoaterea mobilelor pe stradă sau pe calea publică. Și dacă partea condamnată lipsește de acasă și nu e de nimeni reprezentată, se va pune un custode la aceste mobile, cu plata de la proprietarul lor.

Numirea custodelui și predarea mobilelor în paza lui se va face potrivit art. 418 și următoarele din acest cod.

*) A se vedea notele la art. 388 și 412.

Art. 579. -

Se va face un proces-verbal despre toate operațiile din fața locului, precum și despre predarea imobilului în posesia proprietarului său.

O copie de pe acest proces-verbal se va lăsa atît la partea izgonită din imobil cît și la proprietarul pus în posesie.

El se va iscăli de toate persoanele ce au luat parte la executare, precum și de părți.

Dacă acestea nu vor voi, sau nu vor putea să iscălească se va face vorbire în procesul-verbal.

Originalul acestui proces-verbal se va depuse la tribunalul popular prin care s-a încuviințat executarea și care va trebui de îndată la primirea procesului-verbal să îndeplinească cele orînduite de art. 403 din acest cod.

Art. 580. -

Toate cheltuielile de executare arătate în acest titlu vor fi în sarcina deposedatului.

CARTEA VI PROCEDURI DIVERSE

CAPITOLUL I Ordonanțe președințiale

Art. 581. -

Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întîrziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci cînd există judecată asupra fondului dreptului.

Ordonanța este vremelnică și executorie. Instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

Art. 582. -

Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanța de recurs poate suspenda executarea pînă la judecarea recursului, numai dacă partea depune cauțiunea fixată de instanță.

Recursul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților.

Împotriva executării ordonanțelor președințiale se poate face contestație.

(Modificat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952).

CAPITOLUL II Refacerea înscrisurilor și hotărîrilor dispărute

Art. 583. -

Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăși instanța învestită cu judecarea pricinii.

Spre acest sfîrșit, instanța va soroci termen, chiar din oficiu, citînd părțile, martorii și experții; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorități și de care părțile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de părți, dispunînd totodată să se scoată din registrele instanței toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.

Copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se află în stăpînirea părților, ori altor persoane sau autorităților pot folosi la refacerea dosarului.

Încheierea de refacere nu se va putea ataca decît o dată cu fondul.

Înscrisurile astfel refăcute țin locul originalelor, pînă la găsirea acestora.

Art. 584. -

Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunțase o hotărîre de către prima instanță și împotriva căreia se făcuse apel*), această hotărîre se va reface după cel de al doilea exemplar al hotărîrii păstrat de prima instanță; iar dacă și acel exemplar ar fi dispărut, vor putea folosi la refacere copiile legalizate de pe hotărîre, ce s-au încredințat părților sau altor persoane.

În acest scop, instanța va putea dispune să se facă, din oficiu, publicații într-un ziar mai răspîndit, cu arătarea ca orice posesor al unei copii de pe hotărîre să o depună la grefa instanței care a ordonat publicația. (Textul alineatului 2 a fost modificat prin Decretul nr. 208 din 12.VII.1950).

Dacă hotărîrea nu se poate reface pe calea arătată mai sus, ori dacă părțile tăgăduiesc ființa sau cuprinsul înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotărîrea, se va păși la refacerea lor de către instanța de apel**) potrivit cu dispozițiile arătate în articolul de mai sus.

Dacă nici pe această cale dosarul nu se poate reface, instanța de apel*) judecă din nou pricina în fond.

*) A se vedea nota la art. 24.

**) Instanța de apel, ca a doua instanță de fond, fiind desființată, reconstituirea hotărîrii se va face în toate cazurile de judecătorie, potrivit dispozițiilor art. 585 C. proc. civ.

Art. 585. -

Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunțase o hotărîre rămasă desăvîrșită*), acea hotărîre se va reface de instanța de fond, după procedura prevăzută de art. 350 și 351**).

*) A se vedea prima notă la art. 322.

**) Trimiterea la art. 350 și 351 este o greșeală de tipar în ediția din 1948, în realitate textele citate sînt art. 583 și 584.

CAPITOLUL III Despre oferte de plată și consemnații

Art. 586. -

Cînd datornicul va voi să plătească aceea ce e dator și creditorul nu va voi să primească plata, datornicul e în drept a face ofertă reală și a consemna ce e dator.

Art. 587. -

Spre acest sfîrșit el va face creditorului, prin mijlocirea unui agent de lîngă instanța domiciliului acestuia sau a domiciliului ales, o somație, ca să primească valoarea datorată.

În acea somație se va arăta ziua, ora și locul, cînd și unde suma sau obiectul oferit are să-i fie predat.

Art. 588. -

Dacă creditorul nu voiește să se prezinte sau să primească suma sau obiectul oferit, agentul judecătoresc va încheia proces-verbal și va arăta dacă creditorul a iscălit ori n-a putut sau n-a voit să iscălească.

Datornicul, în acest caz, va putea, spre a se libera, să consemneze suma sau lucrul oferit la Casa de Depuneri sau administrația financiară a județului respectiv, iar recipisa se va depune la Corpul portăreilor instanței domiciliului creditorului*).

*) A se vedea notele la art. 239 și 428.

Art. 589. -

Cererea ce s-ar putea face înaintea tribunalului popular, sau pentru ca să se întărească, sau pentru ca să se anuleze aceste oferte și consemnații, se va face prin osebită petiție, după regulile stabilite pentru cererea principală.

Art. 590. -

Se vor aplica celelalte rînduieli ale Codului civil, privitoare la ofertele de plată și la consemnații, cuprinse în art. 1114-1121 inclusiv, afară de alin. 8 din art. 1115 și alin. 3 și 4 din art. 1116.

CAPITOLUL IV Sechestrul asigurător și judiciar

Art. 591. -

Proprietarii, principalii chiriași sau arendașii vor putea, pentru arenzile*) sau chiriile neplătite și datorate, să sechestreze, printr-o simplă petiție, dată către autoritatea judecătorească locală, lucrurile și fructele care se vor afla în casă, moșie sau pămîntul închiriat ori arendat.

Ei vor putea să sechestreze și averea mișcătoare care se află în casă sau pe moșia lor, dar care s-a transportat în alt loc fără consimțămîntul proprietarului, și proprietarul păstrează privilegiul său pe această avere, întrucît timp a revendicat-o, potrivit art. 1730 din Codul civil.

Același drept îl au proprietarii, principalii chiriași și arendașii care nu au contract scris; sînt însă îndatorați ca, o dată cu cererea de sechestru, să prezinte dovada de chemare în judecată și să dea o cauțiune fixată de autoritatea judecătorească.

*) A se vedea nota la art. 559.

Art. 592. -

Lucrurile subchiriașilor și subarendașilor care se vor afla în locurile ocupate de dînșii și fructele pămîntului ce li s-au subarendat se vor putea sechestra pentru plata chiriei sau arenzii ce datorește chiriașul sau arendașul principal. Li se vor ține însă în seamă chiriile sau arenzile ce ei au plătit de bună credință pentru termenii trecuți, nu însă și plățile ce vor fi făcut înainte de vreme.

Art. 593. -

Aceste sechestrări se vor face prin un agent*) al instanței unde este așezat nemișcătorul, cu aceleași forme cu care se fac și urmăririle pentru vînzarea silită a mișcătoarelor.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 594. -

Orice alt creditor, a cărui creanță este constatată printr-un act scris și este ajunsă la termen va putea, deodată cu chemarea în judecată pentru plata creanței sale, să pună un sechestru asigurător pe mobilele datornicului său.

Același drept îl vor avea și creditorii care n-au act scris; sînt însă îndatorați ca, odată cu cererea de sechestru, să dea o cauțiune de a treia parte din valoarea reclamată.

Art. 595. -

Acest sechestru se va pune cu încuviințarea instanței domiciliului datornicului și creditorul va putea fi supus la o cauțiune.

Art. 596. -

Ori de cîte ori există un proces asupra proprietății sau posesiei unui lucru mișcător sau nemișcător, sau asupra administrației sau folosinței unui lucru comun, judecata va putea, după cererea celui interesat și citarea părților, să încuviințeze sechestrul bunului sau al lucrului comun, a cărui proprietate, posesie, administrație sau folosință se discută, putînd să oblige pe reclamant a da o cauțiune ce va fi fixată de judecată.

Paza bunului sechestrat poate fi încredințată sau deținătorului acelui bun sau unei a treia persoane, numită de judecător, în caz de neînțelegere între părți.

Sechestrul va putea face toate actele de conservare și administrație. Va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, numai cu o prealabilă îndrituire a autorității care l-a numit.

Sechestrul judiciar va încasa orice venituri și sume datorate, va putea plăti datorii cu caracter curent precum și cele constatate prin titlul executor.

Plata sechestrului se va fixa de judecata care l-a înființat. În nici un caz ea nu va putea depăși, pe fiecare an, de zece la sută din venitul net anual al bunului apreciat de instanță.

Art. 597. -

Tribunalul popular va putea încă să încuviințeze a se sechestra în mîinile datornicului averea sa mișcătoare, pentru creanțele arătate la art. 594, chiar cînd nu sînt ajunse la termen, în cazurile următoare:

1. cînd datornicul a micșorat prin fapta sa asigurările ce dăduse sau nu a dat asigurările promise;

2. cînd e pericol ca datornicul să fugă sau să-și ascundă ori să-și risipească averea sa.

În ambele aceste cazuri, sechestrul nu se va putea încuviința decît cu dare de cauțiune care va fi fixată de autoritatea judecătorească.

Art. 598. -

Dacă datornicul va da, în toate cazurile, garanție îndestulătoare, tribunalul popular va putea ridica sechestrul de asigurare.

Art. 599. -

Sechestrul de asigurare se va pune prin agenții de urmărire, după aceleași forme ca și cele cerute pentru urmărirea mișcătoarelor și numai pe averea mișcătoare ce se poate urmări.

Art. 600. -

În toate cazurile arătate în acest capitol, autoritatea judecătorească va putea, după trebuințe și în cazurile urgente, să dea autorității locale ordin în scris ca chiar înaintea mergerii agentului să se oprească datornicul a scoate sau a da de o parte vreun lucru din cele a căror sechestrare se cere.

Art. 601. -

În toate cazurile arătate în acest capitol, vînzarea silită a mobilelor nu se va putea face decît după ce creditorul va fi dobîndit un titlu executor.

CAPITOLUL V Deliberările consiliului de familie

Art. 602-606 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.01.1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

CAPITOLUL VI Despărțenia

Art. 607. -

Cererea de despărțenie este de competența tribunalului popular în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția tribunalului popular în care se află cel din urmă domiciliu comun, tribunalul popular competent este acela în circumscripția căreia își are domiciliul pîrîtul, iar cînd pîrîtul nu are domiciliu în țară, este competent tribunalul popular în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul.

Art. 608. -

Soțul pîrît poate să facă și el cerere de despărțenie, cel mai tîrziu pînă la prima zi de înfățișare, în ședință publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pîrîtul va putea face cerere pînă la începerea dezbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului.

Cererea pîrîtului se va face la aceeași instanță și se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

Art. 609. -

În cazul cînd motivele despărțeniei s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanță și în timp ce judecata primei cereri se află în apel*), cererea pîrîtului va fi făcută direct la secțiunea tribunalului popular învestită cu judecarea apelului*).

*) Ipoteza prevăzută de art. 609 nu mai poate avea aplicațiune practică, ea fiind anume prevăzută pentru judecata în apel care nu mai există. (A se vedea nota la art. 24).

Art. 610. -

Neintroducerea cererii în termenele arătate în articole de mai sus trage decăderea pentru soțul pîrît din dreptul de a cere despărțenia, afară de cazul cînd cererea reclamantului a fost respinsă și motivele despărțeniei s-au ivit în urmă.

Art. 611. -

Cererea de pensie alimentară*) se va face la tribunalul popular învestit cu cererea de despărțenie, chiar dacă între timp s-au ivit schimbări cu privire la domiciliul părților.

*) În terminologia Codului familiei (Legea nr. 4/1954, modificată și completată prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 și republicată în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956) pensie de întreținere.

Art. 612. -

Cererea de despărțenie va cuprinde, pe lîngă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori născuți din căsătorie sau care se bucură de starea legală de copii legitimi*) față de amîndoi soți, precum și a copiilor recunoscuți de aceștia.

Dacă nu sînt copii minori, se va face arătare despre aceasta.

La cerere, se va alătura un extract de căsătorie și cîte un extract de naștere al copiilor minori.

Cererea de divorț, împreună cu înscrisurile doveditoare, se va prezenta personal de către reclamant președintelui tribunalului**).

Pîrîtul nu este ținut să facă întîmpinare.

Interogatorul și jurămîntul***) nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despărțenie.

*) În terminologia Codului familiei, copii născuți din căsătorie.

**) Introdus prin Decretul nr. 779 din 6.X.1966.

***) A se vedea nota la art. 31.

Art. 613. -

Președintele instanței, primind cererea de divorț, va da reclamantului sfaturi de împăcare și va fixa un termen la care ambii soți să se prezinte în camera de consiliu.

La termenul prevăzut în alineatul precedent președintele va stărui pentru împăcarea soților. Dacă soții nu se împacă ori soțul pîrît nu se prezintă, iar din căsătorie au rezultat copii care sînt minori, președintele instanței le va stabili un termen de gîndire de cel puțin 3 luni și cel mult 6 luni. După împlinirea acestui termen președintele, la cererea reclamantului, va cita părțile și, dacă ele nu s-au împăcat ori soțul pîrît nu se înfățișează, va fixa termen pentru judecarea cererii. Dacă din căsătorie nu au rezultat copii, președintele instanței va fixa termen pentru judecarea cauzei. (Alin. 1 și 2 modificate prin Decretul nr. 475/1977).

Dacă la oricare dintre termenele prevăzute de alin. 1 și 2 reclamantul nu se înfățișează, procesul se suspendă.

Dispozițiile art. 614 sînt aplicabile și pentru procedura prevăzută în articolul de față. (Decretul nr. 174 - B.Of. 108 - 1.VIII.1974).

Art. 6131. -

Președintele instanței, primind cererea de divorț, va fixa de îndată termen de judecată în ședință publică în cazurile în care divorțul este cerut pentru motivul că soțul pîrît:

a) suferă de alienație mintală cronică sau de debilitate mintală cronică;

b) este declarat dispărut prin hotărîre judecătorească definitivă;

c) și-a părăsit soțul, stabilindu-se în străinătate. (Decretul nr. 312 B.Of. nr. 96 - 31.VIII.1977).

Președintele instanței, după ce a dat reclamantului sfaturi de împăcare, va fixa termen în vederea împăcării în camera de consiliu, iar dacă soții nu se împacă ori pîrîtul nu se înfățișează, va fixa termenul de judecată, fără a mai acorda termenele de gîndire prevăzute de art. 613 alin. 2, în cazurile în care divorțul este cerut pentru că:

a) soțul pîrît a fost condamnat pentru tentativă sau complicitate la tentativă de omor împotriva soțului reclamant, instigare la omor împotriva acestuia, vătămarea corporală gravă a soțului reclamant, nedenunțarea acestor fapte ori favorizarea acelora care le-au săvîrșit sau a fost condamnat pentru săvîrșirea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală;

b) soțul pîrît a fost condamnat pentru una sau mai multe infracțiuni săvîrșite cu intenție, altele decît cel prevăzute la lit. a), să execute pedeapsa închisorii de cel puțin 3 ani, dacă cererea de divorț s-a introdus în timpul executării pedepsei. Aceste dispoziții nu sînt aplicabile dacă, prin hotărîre judecătorească definitivă, soțul reclamant a fost condamnat ca participant la comiterea vreuneia dintre infracțiunile săvîrșite de pîrît sau a fost obligat să răspundă pentru foloasele ce a tras de pe urma vreuneia dintre aceste infracțiuni. (Decretul nr. 174 - B.Of. 108 - 1.VIII.1974).

Art. 6132. -

Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței. (Decretul nr. 174 - B.Of. 108 - 1.VIII.1974).

Art. 614. -

În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar.

Art. 615. -

Cererea de divorț se judecă în ședință publică. Instanța va putea să dispună însă judecarea în camera de consiliu, dacă va aprecia că prin aceasta s-ar asigura o mai bună judecare sau administrare a probelor.

În toate cazurile hotărîrea se pronunță în ședință publică.

Art. 616. -

Dacă la termenul de judecată se înfățișează numai pîrîtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută.

La primul termen, instanța va stărui pentru împăcarea soților. Dacă aceștia nu se împacă, instanța va fixa un termen pentru a se pronunța cu privire la probele propuse de reclamant prin cererea de divorț, precum și pentru dovedire, a faptelor intervenite ulterior, pe care le invocă în sprijinul cererii. Totodată instanța se va pronunța și asupra probelor propuse de pîrît.

Probele nu se vor putea administra la același termen cînd au fost încuviințate.

În cazurile prevăzute de art. 6131 alin. 1 lit. a), b) și c), instanța, pe baza probelor, va putea pronunța divorțul chiar la prima zi de înfățișare. (Decretul nr. 312 - B.Of. 96 - 31.VIII.1977).

Art. 6161. -

Dacă la termenele fixate pentru împăcarea soților sau la cele fixate pentru ședința de judecată, procedura de chemare a soțului pîrît a fost îndeplinită prin afișare, iar aceasta nu s-a înfățișat la nici unul dintre aceste termene, instanța va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pîrîtul își are domiciliul la locul indicat în cerere și, dacă constată că nu domiciliază acolo, va dispune citarea lui la domiciliul său, precum și, dacă este cazul, la locul său de muncă.

Art. 617. -

Instanța poate să pronunțe despărțenia împotriva ambilor soți, chiar atunci cînd numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrative reiese vina amîndorura.

Art. 618. -

Reclamantul poate renunța la cerere în tot cursul judecății înaintea instanțelor de fond, chiar dacă pîrîtul se împotrivește. Renunțarea reclamantului nu are nici o înrîurire asupra cererii făcute de pîrît.

Acțiunea de divorț se va stinge prin împăcarea soților în orice fază a procesului, chiar dacă intervine în instanța de recurs iar recursul nu este timbrat conform legii.

Reclamantul însă va putea porni o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare, și în acest caz el se va putea folosi și de faptele vechi.

Art. 619. -

Termenul de recurs este de 30 zile și, cu excepția cazului prevăzut în alineatul final al art. 301, curge numai de la comunicarea hotărîrii. Părțile nu pot renunța la acest termen.

Recursul reclamantului împotriva sentinței prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusținut, dacă la judecată se prezintă numai pîrîtul.

Recursul pîrîtului va fi judecat chiar dacă se înfățișează numai reclamantul.

Hotărîrea dată în materie de divorț nu este supusă revizuirii.

NOTĂ:

Art. III din Decretul nr. 779 din 8.X.1966 modificat prin Decretul nr. 680 din 7.X.1969:

Taxa de timbru pentru cererea de divorț este de 2.000 pînă la 4.000 lei, ea stabilindu-se de președintele instanței în raport cu venitul net lunar al reclamantului.

În cazurile în care cererea de divorț se întemeiază pe motivele prevăzute în art. 6131 din Codul de procedură civilă, taxa de timbru este de 200 lei.

Recursul introdus împotriva sentinței de admitere a cererii de divorț este scutit de taxa de timbru, dacă prin recurs se cere menținerea căsătoriei.

În cazul împăcării soților sau al retragerii cererii de divorț în tot cursul judecății, precum și în cazul în care soțul care a obținut divorțul nu cere înscrierea mențiunii desfacerii căsătoriei în condițiile prevăzute de art. 39 din Codul familiei, se va restitui jumătate din taxa de timbru la cererea celui care a plătit-o. Dreptul la restituire se stinge dacă nu a fost exercitat în termen de un an de la data cînd s-a născut acest drept.

Dispozițiile alineatului precedent nu sînt aplicabile în cazurile cînd taxa de timbru a fost plătită potrivit prevederilor alin. 2.

Soțul vinovat de desfacerea căsătoriei va fi obligat de instanță ca, pe lîngă taxa de timbru, să restituie celuilalt soț și toate cheltuielile suportate de acesta din cauza procesului de divorț.

(Alin. 1 modificat prin Decretul nr. 475 - B.Of. 137 - 24.XII.1977).

CAPITOLUL VII Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni

Art. 620 - 642 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială.

SECȚIUNEA IV Vînzarea mișcătoarelor unei moșteniri

Art. 643. -

Cînd vînzarea mișcătoarelor unei moșteniri se va face în baza art. 730 alin. 1 din Codul civil, această vînzare se va executa potrivit rînduielilor arătate pentru vînzarea silită a mișcătoarelor, prin art. 437, 438, 439, 440, 443, 444 și 455 din acest cod.

Art. 644. -

Partea interesată se va adresa la tribunalul popular local, alegînd și un domiciliu în acel loc, dacă locuiește în altă parte.

Art. 645. -

Se va face inventarul obiectelor de vîndut, după ce se va chema atît cel ce a făcut cererea, cît și alte persoane interesate cunoscute.

Art. 646. -

Vînzarea publică se va face la locul însemnat de tribunalul popular potrivit art. 432 din această legiuire.

SECȚIUNEA V Vînzarea bunurilor nemișcătoare ale nevîrstnicilor*)

*) Procedura vînzării bunurilor nemișcătoare ale nevîrstnicilor din Codul de procedură civilă își avea rostul într-un sistem în care funcțiunile autorității tutelare erau exercitate de instanța judecătorească, ajutată de consiliul de familie. Astăzi, când noua legislație în materie de ocrotire a celor lipsiți de capacitate (Codul familiei) a învestit cu puteri de autoritate tutelară organele executive și de dispoziție ale consiliilor populare, a desființat consiliul de familie și nu a lăsat instanțelor judecătorești atribuții de autoritate tutelară, articolele 647 - 656 inclusiv din Codul de procedură civilă, în principiu, nu mai au contingență cu sistemul general al ocrotirii minorilor.

Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice - modificat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 - care în art. 49 a abrogat o serie de dispoziții din Codul civil și ~Codul~ de procedură civilă, contrarii noului sistem creat prin cele două legi pe care le pune în aplicare, nu a abrogat totuși art. 647 - 656 C. proc. civ. Astfel, în eventualitatea în care autoritatea tutelară ar decide ca bunurile nemișcătoare ale minorilor să fie vîndute pe cale de licitație publică, dispozițiile textelor sus-arătate, aplicate în lumina Codului familiei, pot folosi totuși drept cadru procedural pentru o asemenea operațiune.

Art. 647. -

Vînzarea bunurilor nemișcătoare ale nevîrstnicilor nu va putea fi încuviințată decît după un aviz al rudelor, arătător de natura bunurilor și de valoarea lor aproximativă.

Acest aviz nu va fi necesar dacă bunurile vor fi totodată și ale vîrstnicilor și dacă vînzarea este cerută de dînșii. Se va urma atunci potrivit rînduielilor din secția următoare.

Art. 648. -

Cînd tribunalul popular va întări acest aviz, va declara tot în hotărîrea sa că vînzarea se va face în ființa tutorelui înaintea tribunalului popular.

Art. 649. -

Încheierea care va încuviința vînzarea va însemna și prețul cu care are a se începe și condițiile ei.

Art. 650. -

Această prețuire va fi regulată sau după avizul rudelor sau după titlurile proprietății, sau după contractele autentice sau iscălite cu dată certă și, de nu sînt contracte, după rolul contribuției funciare.

Cu toate astea, tribunalul popular va putea, după împrejurări, să facă prețuire totală sau parțială a nemișcătoarelor.

Prețuirea aceasta se face, după importanța și natura bunurilor, prin unul sau trei experți, numiți de tribunalul popular spre acest sfîrșit.

Art. 651. -

Dacă prețuirea a fost ordonată, expertul sau experții, după ce vor jura înaintea judecătorului, vor face raportul lor, care va arăta în scurt bazele prețuirii, fără de a intra în amănunte de descriere a bunurilor de vînzare.

Acest raport se va depune la grefa tribunalului popular și se va da o copie de pe dînsul la cei ce o vor cere.

Art. 652. -

Se va forma apoi un act de publicație care va cuprinde:

1. arătarea hotărîrii care încuviințează vînzarea;

2. numele, prenumele nevîrstnicului și al tutorelui său;

3. arătarea nemișcătoarelor ce se vînd și un extract din condițiile vînzării cuprinse mai pe larg în hotărîrea vînzării;

4. prețul cu care are să înceapă licitația;

5. ziua, locul și ora cînd are să se facă vînzarea.

Art. 653. -

Acest act se va afișa, timp de 30 de zile cel puțin, atît la ușa tribunalului popular sau la locul unde are să se facă vînzarea, cît și la ușa sfatului popular unde se află bunurile.

(Modificat prin Decretul nr. 208 din 12.VIII.1950)

Art. 654. -

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare nu iese un preț nici măcar egal cu prețul însemnat de tribunalul popular și publicat, tribunalul popular va putea, după împrejurări, sau să aprobe prețul ieșit sau să amîne vînzarea pentru alt termen, care se va publica tot în chipul arătat în articolul de mai sus.

Art. 655. -

Sînt declarate comune acestei secțiuni articolele 531, 532, 535, 536, 537, 538, 539, 544, 545, 546, 547, 548, 549 și 550 din acest cod.

Art. 656. -

În cele 8 zile care vor urma după adjudecare, oricine va putea să supraliciteze cu o a zecea parte mai mult peste prețul ieșit, conformîndu-se și cu cele arătate la art. 541, 542, 543 și 654 din acest cod.

SECȚIUNEA VI Împărțiri și licitații*)

*) Această secțiune este în cea mai mare parte modificată prin Legea nr. 603/1943. Textele art. 657 - 667 au fost reproduse întocmai, întrucît ele nu au fost expres modificate sau abrogate. Dispozițiile lor trebuie însă întregite cu cele ale Legii nr. 603/1943.

Art. 657. -

Împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin tribunalul popular dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere.

Art. 658. -

În cazurile arătate de art. 733 și 747 din codicele civil, împărțirea se va face după cererea părții celei mai stăruitoare.

Art. 659. -

Numirea de tutore pentru nevîrstnici, care într-o împărțeală au interese contrarii, se va face de către tribunalul popular, după avizul consiliului de familie*).

*) A se vedea notele la art. 44 și 647.

Art. 660. -

În urma raportului judecătorului numit pentru operațiile împărțelii, potrivit art. 733 din codicele civil, tribunalul popular va hotărî a se face împărțeala în natură și, de va fi trebuință, va hotărî vînzarea unora sau mai multor nemișcătoare.

Această vînzare se va face prin licitație înaintea tribunalului popular unde se află așezat nemișcătorul, cu expertiză sau fără expertiză, după împrejurări.

Art. 661. -

Dacă tribunalul popular va hotărî a se face expertiza, el va putea numi unul sau trei experți, care, după ce vor jura, vor face la fața locului raportul lor după bazele prețuirii, fără să intre în amănuntele de descriere a obiectelor de împărțit.

Art. 662. -

Vînzarea obiectelor se va face potrivit cu cele ce s-a zis pentru vînzarea bunurilor nemișcătoare ale nevîrstnicilor.

Pînă la vînzare, părțile vor putea împărți între ele veniturile bunului mișcător sau nemișcător, potrivit cu partea ce fiecare are stabilit judecătorește sau recunoscut de toți, în bunul ce se vinde.

Art. 663. -

Dacă în ziua însemnată pentru adjudecare prețul ieșit nu va fi egal cu prețul pus de tribunalul popular se va urma cum s-a zis în art. 654 din acest cod.

Art. 664. -

În cele opt zile după adjudecare, oricine va putea să supraliciteze cu o a zecea parte mai mult peste prețul adjudecării, potrivit cu cele zise la art. 656 din acest cod.

Art. 665. -

Cînd situația nemișcătorului va cere mai multe expertize deosebite și se va constata că fiecare bun nu se poate împărți, vînzarea prin licitație nu se mai face dacă, din apropierea raporturilor, rezultă că totalitatea nemișcătoarelor poate a se împărți în natură.

Art. 666. -

Dacă cererea este ca nemișcătoarele să se împartă în mai multe părți în natură, după ce vor face prețuirea, vor însemna cum trebuie să se compună fiecare lot sau partea a se da.

Raportul experților fiind aprobat de tribunalul popular, loturile sau părticelele vor fi trase la sorți, față cu părțile, înaintea tribunalului popular.

Art. 667. -

În celelalte cazuri se va urma potrivit cu art. 737 pînă la 750 din codicele civil.

SECȚIUNEA VII Beneficiul de inventar

Art. 668. -

Dacă moștenitorul beneficiar voiește, înainte de a se declara moștenitor, ca, potrivit cu codicele civil, să se autorize a vinde bunurile mișcătoare ale moștenirii, el va prezenta, spre acest sfîrșit, o petiție la tribunalul popular al locului unde s-a deschis moștenirea.

Vînzarea se va face înaintea unui agent judecătoresc*), conform art. 432, 437, 438, 439, 440, 442, 443, 444 și 445.

*) A se vedea nota la art. 388.

Art. 669. -

Dacă cererea este de a se vinde bunuri nemișcătoare de ale succesiunii, moștenitorul beneficiar va prezenta tribunalului popular locului unde e deschisă succesiunea o petiție în care se arată necesitatea acestei vînzări și nemișcătoarele de vîndut.

Judecătorul va comunica cererea procurorului și va hotărî de trebuie a se face vînzarea și de trebuie sau nu a se face prețuirea de experți.

Art. 670. -

Se va procede la vînzarea după formalitățile prescrise pentru vinderea nemișcătoarelor unui nevîrstnic.

Art. 671. -

Moștenitorul beneficiar se va socoti moștenitor pur și simplu dacă a vîndut nemișcătoare fără a urma potrivit rînduielilor prescrise mai sus.

Art. 672. -

Acțiunile ce moștenitorul beneficiar are a intenta în contra moștenirii, le va intenta în contra celorlalți moștenitori, dacă sînt; în cazul contrar, el le va intenta în contra unui curator ce se va numi după formele cum se numesc curatorii la moștenirile vacante.

Art. 673. -

Moștenitorul beneficiar va fi obligat a da socoteală despre administrația sa și va fi răspunzător de actele gestiunii sale.

CAPITOLUL VIII Cererile privitoare la posesiune

Art. 674. -

Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:

1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare;

2. reclamantul dovedește că, înainte de această dată, el a posedat cel puțin un an;

3. posesiunea lui întrunește condițiile cerute de art. 1846 și 1847 din Codul civil.

În cazul cînd deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violență, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 și 3 din acest articol.

Cererile posesorii se judecă de urgență și cu precădere.

Întîmpinarea nu este obligatorie.

Art. 675. -

Asemenea cereri se pot face și pentru ocrotirea servituților continue și aparente.

Art. 676. -

Cererile posesorii pot fi făcute și de cel care deține lucrul în interesul său propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă tulburătorul este cel pentru care el deține.

CAPITOLUL IX Despărțirea averilor dintre bărbați și femei

Art. 677-686 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

CAPITOLUL X Despre interdicție*)

*) Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954, modificat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956, cuprinde în art. 30 - 35 inclusiv procedura interdicției.

Art. 687-691 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

CAPITOLUL XI Cesiunea bunurilor

Art. 692. -

Datornicii, care vor fi în poziție de a reclama cesiunea judiciară acordată de art. 1126 al codicelui civil, vor fi ținuți a depune la grefa tribunalului popular, unde această cerere va fi făcută, bilanțul lor, registrele lor, dacă au, și titlurile lor active.

Art. 693. -

Cererea datornicului se va îndrepta la tribunalul popular domiciliului său.

Art. 694. -

Această cerere va fi comunicată procurorului. Ea nu va suspenda efectul nici unei urmăriri, afară numai dacă judecătorii, chemînd și pe părți, vor ordona ca să se suspende această execuție, provizoriu.

Art. 695. -

Datornicul admis la beneficiul de cesiune va fi dator să declare în persoană, chemîndu-se creditorii în ședință publică a tribunalului popular, că voiește a ceda bunurile sale.

Tribunalul popular va încheia proces-verbal de pe această declarare.

Art. 696. -

Hotărîrea care va admite cesiunea bunurilor dă putere creditorilor a vinde bunurile mișcătoare sau nemișcătoare ale datornicului și se va proceda la această vînzare în formele prescrise pentru moștenitori sub beneficiu de inventar.

Art. 697. -

Nu pot fi admiși la beneficiu de cesiune: stelionarii, bancruții frauduloși, persoanele condamnate pentru furt sau înșelăciune (escrocherie); nici contabilii, tutorii, administratorii sau depozitarii.

CAPITOLUL XII Convențiile matrimoniale

Art. 698-709 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 32 din 31.1.1954.

CAPITOLUL XIII Transcrierea actelor de strămutare și urmărirea proprietății și despre
inscripția privilegiilor, ipotecilor și amanetelor*)

*) Efectuarea lucrărilor de publicitate imobiliară, de publicitate mobiliară în cazurile prevăzute de lege, precum și a celor privind cărțile funciare sunt de competența Notariatului de Stat. (Art. 4 lit. m din Decretul nr. 377/1960).

Art. 710. -

Se va ține la fiecare tribunal popular un registru de transcrierea, de mutație sau strămutarea proprietăților, un alt registru de inscripția privilegiilor și ipotecilor, un alt registru pentru transcrierea comandamentelor și o mapă în care se va păstra un exemplar al actelor de amanet.

Art. 711. -

Se vor transcrie în registrul de transcriere al tribunalului popular unde este așezat bunul nemișcător:

1. toate actele de înstrăinare a proprietăților nemișcătoare sau a drepturilor reale ce se pot ipoteca;

2. toate actele prin care se renunță la aceste drepturi;

3. toate actele prin care se constituie o servitute, un drept de uzufruct, de uz sau de locuință;

4. toate actele prin care se renunță la aceste drepturi;

5. tranzacțiile asupra drepturilor reale;

6. ordonanțele de adjudecare;

7. hotărîrile date în materie de expropriere pentru utilitate publică*);

8. cesiunile pe venituri pe un timp mai mare de doi ani;

9. extract de pe contractele de arendă sau închiriere pe un timp mai lung de trei ani.

La actele arătate în alin. 1, 2, 3 și 4, de vor fi autentificate tot la tribunalul popular*) a situației nemișcătorului, transcrierea se va face numai în extras.

*) Legea cu privire la exproprierea pentru utilitate publică.

Art. 712. -

Pînă la transcriere, drepturile rezultînd din actele menționate în articolul de mai sus nu se vor opune celor de al treilea, care au drepturi asupra bunului nemișcător chiar dacă au cunoștință de existența actelor de mai sus.

Se exceptează bineînțeles cazurile de viclenie.

Art. 713. -

Se vor transcrie în extract în registrul de urmăriri:

1. comandamentele prealabile;

2. urmăririle de venituri.

Art. 714. -

Cererile de transcriere se vor face la grefa tribunalului popular de partea interesată, chiar pe baza unor titluri sub semnătură privată.

Art. 715. -

Înscrierea privilegiilor și ipotecilor se va face în registrul tribunalului popular unde se află situat bunul nemișcător, potrivit rînduielilor arătate în codicele civil.

În caz cînd actul a cărui înscriere se cere este autentificat tot la tribunalul popular a situației nemișcătorului, se va înscrie în registru numai ordonanța de înscriere.

Art. 716. -

Cînd se va încuviința înscrierea actului de privilegiu sau ipotecă, se va face cercetare în registrul de înscriere, transcriere și urmăriri, de un judecător, asistat de grefier, spre a se vedea dacă există diferite alte sarcini sau drepturi asupra acelui bun.

Vorbire despre aceste cercetări se va face în actul de înscrierea ipotecii sau privilegiului.

Părțile pot renunța la cercetarea în registre.

Art. 717. -

Pe actul original, pe lîngă certificarea datei și numărului de ordine cerute de art. 1782 din codicele civil, se va transcrie și ordonanța de înscriere, așa cum s-a trecut în registrul de înscriere.

Art. 718. -

Aceleași formalități de înscriere se vor urma cînd pe baza art. 1814 din codicele civil o ipotecă se va muta de pe un bun pe altul.

Vorbire despre această mutare se va face pe marginea primei inscripții.

Art. 719. -

În mapa prevăzută de art. 711 se va păstra cîte un exemplar de pe toate actele prin care se constituie un amanet, potrivit art. 1685 și următoarele din Codul civil, după cererea părții interesate.

Art. 720. -

Toate exemplarele actelor juridice depuse și strînse în mape se vor lega în fiecare an în volum.

CARTEA VII DISPOZIȚII FINALE

Art. 721. -

Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială*); ele se aplică și în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

*) Trebuie menționat că astăzi în principiu, litigiile patrimoniale dintre instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile economice de stat ori cooperatiste sau alte organizații obștești se rezolvă de Arbitrajul de Stat. (A se vedea Legea nr. 5 din 5 august 1954 pentru organizarea și funcționarea Arbitrajul de Stat.

Art. 722. -

Îndeplinirea actelor de procedură și comunicarea lor prin poștă, portărei*) sau organe administrative se face în mod gratuit.

Pentru urmăriri, executări sau îndeplinire de acte care trebuie făcute de înșiși portăreii, părțile vor suporta cheltuielile de transport ale acestora în condițiile de mai jos.

Ministerul Justiției va stabili prin decizie, la propunerea președintelui tribunalului popular și în limitele fixate prin decizia Consiliului de Miniștri, potrivit art. 33 din Legea pentru Statutul funcționarilor publici**) un tarif***) pentru deplasările portăreilor*) la reședință sau în afara comunei de reședință.

(Modificat prin Decretul nr. 422 din 31.XII.1948)

*) A se vedea nota la art. 239.

**) Statutul funcționarilor publici (Legea nr. 746 din 22 septembrie 1946) a fost abrogat prin Decretul nr. 418 din 16 noiembrie 1949.

***) Tariful pentru acoperirea acestor cheltuieli a fost stabilit prin decizia Ministerului Justiției.

Art. 723. -

Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.

Art. 724.*) -

Pricinile în curs de judecată la data punerii în aplicare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanțele învestite.

De asemenea rămîn în competența tribunalelor cererile care au fost făcute înainte de publicarea legii de față, pe temeiul dispozițiilor prevăzute în cuprinsul cărților V și VI din Codul de procedură civilă.

În cazul cînd instanța este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii de față.

Hotărîrile pronunțate înainte de punerea în aplicare a legii de față rămîn supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Art. 725.*) -

Actele de procedură îndeplinite înainte de punerea în aplicare a prezentei legi rămîn valabile.

Art. 726.*) -

Dispozițiile privitoare la perimare intră în vigoare după 6 luni de la punerea în aplicare a prezentei legi.

Art. 727.*) -

Ori de cîte ori legile fac trimitere la dispoziții abrogate în temeiul prezentei legi, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din cuprinsul legii de față.

Art. 728.*) -

Înscrierea în registrul stării civile a hotărîrii de despărțenie, dată înainte de punerea în aplicare a legii de față, și care rămîne irevocabilă este supusă dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării ei, dispoziții care vor hotărî deopotrivă și efectele despărțeniei cu privire la drepturile copiilor și soțului condamnat.

*) Dispozițiile art. 724, 725, 726, 737, 728 C. proc, civ., precum și ale art. IV, VI și VIII din Legea nr. 18 din 12 februarie 1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă, au caracterul unor dispoziții tranzitorii, primele în funcție de data punerii în aplicare a Codului de procedură civilă, iar celelalte în funcție de data modificării Codului de procedură civilă în 1948.

Art. 729.**) -

Soțul despărțit nu va putea opune altor persoane încetarea regimului matrimonial cînd nu s-a făcut mențiune despre hotărîrea de despărțenie în registrul stării civile, afară de cazul cînd aceștia au avut cunoștință despre despărțenie.

**) Acest text trebuie înțeles în lumina noilor dispoziții cu privire la drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților cuprinse în Codul familiei.

Art. 730.*) -

Actele autentificate de judecătorii, care după legi sînt supuse formalității transcripțiunii sau inscripțiunii, se vor înainta de urgență de judecătorie tribunalului respectiv, pentru a fi transcrise sau înscrise în registrele tribunalului. După transcriere sau înscriere, tribunalul le va înapoia judecătoriei pentru a le înmîna părților în drept.

*) Art. 730 nu mai poate fi aplicat astăzi, trebuind să fie considerat neavenit, fiind valabil pînă la introducerea în întreaga țară a Notariatului de Stat.

Art. 731. -

Administrarea tutelelor este de competența tribunalelor populare**).

**) A se vedea nota la art. 647.

Art. 732. -

Sumele statornicite de tribunalele populare cu titlul de cauțiuni, onorar de expert sau alte asemenea se pot depune și la percepția***) respectivă.

***) A se vedea nota la art. 428.

Art. 733. -

Amenzile pronunțate în temeiul rînduielilor codului de față se vor executa potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală.

Art. 734. -

Dispozițiile legii nr. 609 din 1 iulie 1941 pentru măsuri excepționale în timpul cît armata se află în stare de război, rămîn în vigoare****).

****) Legea nr. 609 din 1 iulie 1941 nu mai este în vigoare.

Art. 735. -

Legea nr. 389 din 22 iunie 1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpați, rămîne în vigoare.

Recursurile în materie de carte funciară, de măsuri de asigurare și de executare silită asupra nemișcătoarelor sau uzufructului lor sînt de competența curților.

NOTĂ

Dispozițiile art. III, VI și VIII din Legea nr. 18, publicată în Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă, au următorul cuprins:

Art. III.*****) - Aplicarea dispozițiilor prevăzute în cuprinsul cărților V și VI din Codul de procedură civilă trece în competența judecătoriilor, în afară de dispozițiile mai jos arătate, care rămîn în competența tribunalelor:

1. executarea silită asupra bunurilor nemișcătoare și vînzarea de bună voie prin licitație a acestor bunuri;

2. măsurile asigurătoare asupra bunurilor nemișcătoare luate în cursul executării silite;

3. despărțirea averilor dintre soți;

4. interdicția;

5. cesiunea bunurilor;

6. convențiile matrimoniale;

7. transcrierea actelor de strămutare și urmărirea proprietăților și inscripția privilegiilor, ipotecilor și a amanetelor.

În materiile trecute în competența judecătoriilor prin prezenta lege, dispozițiile privitoare la tribunal se vor socoti că se referă la judecătorii.

*****) A se vedea nota la art. 724.

Art. VI.*) - Pe data punerii în aplicare a prezentei legi se abrogă:

1. Legea pentru Curtea de Casație și Justiție;

2. Legea judecătoriilor de ocoale;

3. Legea nr. 394 din 23 iunie 1943 pentru accelerarea judecătoriilor în materie civilă și comercială;

4. Legea nr. 661 din 4 octombrie 1943 pentru reglementarea regimului fiscal al unor acțiuni în justiție;

5. articolele 234, 241, 242, 246-248, 251-276 și 285 din Codul civil;

6. articolele 452-454, 578-583 și 722 pct. 7 din Codul de procedură civilă*).

*) Este vorba despre Codul de procedură civilă ce era în vigoare în momentul modificării intervenite prin Legea nr. 18 din 12 februarie 1948.

Art. VIII.**) - Prezenta lege intră în vigoare pe data de 1 martie 1948.

**) A se vedea nota la art. 724.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...