Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 893/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 februarie 2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Viorel Cotigă, Marian Liviu Lazăr, Florin Cojocaru, Marian Frâncu și Petrică Noghe în Dosarul nr. 1.861/228/2014 al Judecătoriei Făurei și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 879D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât, în ipoteza în care între momentul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției și cel al sesizării instanței intervine împăcarea părților, instanța de judecată are posibilitatea de a dispune respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției și trimiterea cauzei la procuror pentru a dispune soluția de clasare. Aceasta este, de altfel, soluția și în ipotezele în care ar interveni prescripția sau decesul făptuitorului.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința penală nr. 42 din 15 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.861/228/2014, Judecătoria Făurei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Viorel Cotigă, Marian Liviu Lazăr, Florin Cojocaru, Marian Frâncu și Petrică Noghe într-o cauză penală având ca obiect acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei cu autorii excepției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată că au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, potrivit art. 478 și următoarele din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea de furt calificat. Susțin că, dacă ar interveni împăcarea părților, instanța sesizată cu soluționarea acordului de recunoaștere nu ar putea aplica, potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, decât soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (2) - (4), nu și soluția prevăzută în alin. (6) al acestui din urmă articol, respectiv încetarea procesului penal, din această perspectivă creându-se o inegalitate între inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu și inculpații în privința cărora acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis. Susțin că neconstituționalitatea textului de lege criticat derivă și din faptul că, în ipoteza încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

6. Judecătoria Făurei opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile de lege criticate nefiind contrare prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece tratamentul juridic diferit, din anumite perspective, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, comparativ cu alte proceduri de judecată, este justificat, obiectiv și rezonabil, de diferențele existente între aceste tipuri de proceduri, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și al efectelor. În acest sens face referire la Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens face referire la Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care s-a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială, "un element de justiție negociată", inculpatul având oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluționarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu. De asemenea, inculpatul are posibilitatea de a opta pentru încheierea unui acord cu procurorul sau de a nu încheia acest acord, renunțând astfel la beneficiul negocierii pedepsei, urmând a se întocmi rechizitoriul și a se dispune trimiterea în judecată, când va putea beneficia de dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. De asemenea arată că, potrivit Expunerii de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică și activitatea din cadrul urmăririi penale, asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfășurării procedurilor judiciare. Având în vedere cele expuse, Avocatul Poporului apreciază că inculpatul care este trimis în judecată prin admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției nu se află în aceeași situație juridică cu inculpatul care este trimis în judecată prin rechizitoriu. De asemenea opinează că prevederile de lege criticate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: " (1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2) - (4), care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;".

12. Autorii excepției susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că motivele de neconstituționalitate invocate de autori, în prezenta cauză, privesc, pe de o parte, faptul că inculpații care au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției nu beneficiază de scăderea limitelor de pedeapsă - potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală - similar inculpaților care își recunosc învinuirea direct în fața instanței de judecată, fapt ce determină o inegalitate de tratament între aceștia. Pe de altă parte, se susține că inegalitatea de tratament între inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu și inculpații în privința cărora acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis derivă și din faptul că instanța sesizată cu soluționarea acordului de recunoaștere nu poate aplica, potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), decât soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2) - (4), nu și soluția prevăzută în alin. (6) al acestui din urmă articol.

14. Cu privire la prima critică de neconstituționalitate, Curtea reține că, similar judecății în cazul recunoașterii învinuirii, acordul de recunoaștere a vinovăției este o formă simplificată a judecății, care se desfășoară doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Scopul acestor proceduri abreviate este, așa cum reiese și din "Expunerea de motive la proiectul de act normativ al Codului de procedură penală", acela de a responsabiliza părțile din proces, de a degreva instanțele de judecată, de a contribui la înlăturarea unor proceduri greoaie și deseori inutile pentru stabilirea adevărului judiciar, scurtând astfel durata desfășurării procedurilor judiciare. Ambele proceduri se întemeiază pe atitudinea inculpatului, care recunoaște faptele și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale. În ambele cazuri, argumentele determinante pentru inculpat sunt reprezentate de posibilitatea obținerii unei sancțiuni mai blânde, de scurtarea prezenței sale în fața organelor judiciare, a duratei procesului penal și, implicit, a cheltuielilor generate de desfășurarea procesului penal.

15. Procedura în cazul recunoașterii învinuirii este reglementată de art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377, art. 395 alin. (2) și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, toate aceste dispoziții regăsindu-se în Partea specială, titlul III, cap. II "Judecata în primă instanță". Acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat în art. 478-488 din Codul de procedură penală, în Partea specială, titlul IV, intitulat "Proceduri speciale". Curtea reține că recunoașterea învinuirii intervine în faza judecății, după sesizarea instanței prin rechizitoriu și după parcurgerea etapei camerei preliminare, de verificare a legalității actului de sesizare, a actelor de urmărire penală și a legalității probelor administrate în cursul urmăririi penale.

16. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o procedură specială, în cadrul căreia se disting două etape: prima implică manifestarea de voință a inculpatului și a procurorului, care trebuie să intervină în faza de urmărire penală, în urma căreia se încheie un acord între procuror și inculpat, ce constituie o veritabilă "convenție de drept penal". Cea de-a doua etapă se desfășoară în fața instanței de judecată, fără întocmirea rechizitoriului și fără parcurgerea camerei preliminare.

17. Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în cursul urmăririi penale este un "element de justiție negociată", căci felul, cuantumul și modul de executare a pedepsei se stabilesc prin negociere între procuror și inculpat, instanța neputând, cu ocazia verificării acordului, să aplice o sancțiune mai grea. Instanța verifică acordul de recunoaștere încheiat între procuror și inculpat și, în cazul în care acordul îndeplinește condițiile de legalitate, iar soluția propusă prin acord nu este prea blândă, admite acordul și pronunță o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, fără să poată crea o situație mai grea inculpatului decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. În caz contrar, respinge acordul și trimite cauza în vederea continuării urmăririi penale. În acest fel, inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluționarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu.

18. Or, o atare negociere nu are loc în procedura recunoașterii învinuirii, când beneficiul constă doar în reducerea limitelor de pedeapsă, în temeiul art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, sancțiunea fiind stabilită de instanță între aceste limite, cu excluderea oricărei forme de negociere. În acest caz, previzibilitatea pedepsei ce urmează a fi aplicată este mult mai redusă decât în cazul parcurgerii procedurii speciale a acordului de vinovăție, când inculpatul știe că nu poate primi o sancțiune mai grea decât cea negociată.

19. Cât privește incidența celor două proceduri, Curtea constată că posibilitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției este exclusă în cazul minorilor, fiind prevăzută doar pentru infracțiunile pedepsite cu amenda penală sau cu pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani - ceea ce evidențiază voința legiuitorului de a o limita la infracțiuni cu un grad de pericol social mai redus, pe când recunoașterea învinuirii privește o sferă mai largă de infracțiuni, fiind exceptate, potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, doar cele pedepsite cu detențiunea pe viață.

20. Potrivit art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice. În cazul recunoașterii învinuirii, potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, se prevede doar condiția recunoașterii faptelor, schimbarea încadrării juridice fiind posibilă potrivit art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală.

21. În concluzie, Curtea constată că acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat printr-o procedură specială, de strictă interpretare, și nu prevede o cauză de reducere a pedepsei similară celei reglementate de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că, în mod obligatoriu, cuantumul negociat al pedepsei trebuie să se circumscrie limitelor speciale ale acesteia. Acest beneficiu este prevăzut doar în cazul recunoașterii învinuirii care este reglementată printr-o procedură distinctă și poate fi aplicat doar de instanța de judecată, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală stabilind, expres și limitativ, patru situații în care pot fi reduse limitele de pedeapsă, toate acestea referindu-se la judecarea cauzei conform procedurii simplificate.

22. În continuare, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reține că dispozițiile Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 prevedeau în mod expres în art. 480 alin. (3) că "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii." De asemenea, în forma anterioară, art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevedea că instanța, în urma admiterii acordului încheiat, "dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost reduse conform art. 480 alin. (3). " Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, art. 480 alin. (3) a fost abrogat prin art. 102 pct. 288 din lege, iar art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a fost modificat corespunzător prin art. 102 pct. 290 din aceeași lege. În consecință, prin voința legiuitorului, nu este posibilă reducerea limitelor de pedeapsă nici cu ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției între procuror și inculpat, dar nici cu ocazia verificării acordului de către instanță. De altfel, această soluție se prefigura și anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Codul de procedură penală care, reglementând aducerea la cunoștință a drepturilor procesual penale dobândite de inculpat ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale, prevede în mod diferențiat că "Organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii."

23. Curtea reține, astfel, că legiuitorul a înțeles să nu acorde un dublu beneficiu inculpatului, respectiv să aibă posibilitatea de a negocia pedeapsa prin încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției și, în același timp, să se bucure de diminuarea limitelor de pedeapsă. Abrogarea dispozițiilor legale menționate reflectă faptul că voința legiuitorului a fost aceea de a nu le acorda acest din urmă beneficiu inculpaților care încheie, în faza de urmărire penală, un acord de recunoaștere a vinovăției, ci doar pe acela de a le oferi oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului și, astfel, de a participa la procesul de luare a deciziei în cadrul stabilirii pedepsei, de a le asigura previzibilitatea cuantumului pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

24. În ceea ce privește principiul egalității cetățenilor, Curtea reține că, în mod constant, în jurisprudența sa, a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații identice sau comparabile, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. Așadar, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

25. Or, față de cele anterior arătate, Curtea constată că cele două proceduri - acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat expres de legiuitor în faza de urmărire penală, respectiv procedura recunoașterii învinuirii reglementată în faza de judecată - sunt diferite atât prin conținut, condiții de aplicare, cât și prin efecte. De asemenea, în cauză, motivul obiectiv și rezonabil care justifică opțiunea legiuitorului de a nu reglementa o cauză specială de reducere a pedepsei similară celei prevăzute în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției constă în faptul că, prin acordarea, în cadrul acestei proceduri, atât a posibilității de a negocia pedeapsa, cât și a beneficiului scăderii limitelor de pedeapsă, s-ar da o dublă valență juridică unei singure situații de fapt, respectiv atitudinii sincere de recunoaștere a faptei și vinovăției. Or, în această etapă a procesului penal - urmărirea penală - ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpatul poate beneficia doar de reducerea prezenței sale în fața organelor judiciare și de reducerea duratei procesului penal, pedeapsa ce-i va fi aplicabilă fiind previzibilă ca efect al parcurgerii procedurii speciale reglementate de art. 480 și următoarele din Codul de procedură penală.

26. Așadar, Curtea constată că este lipsită de temei critica privind încălcarea prevederilor constituționale ce consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza infracțiunilor care îndeplinesc condițiile legale pentru a putea face atât obiectul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, cât și al procedurii recunoașterii învinuirii în fața instanței, inculpatul are posibilitatea de a opta pentru încheierea unui acord cu procurorul sau de a nu încheia acest acord, renunțând astfel la beneficiul negocierii pedepsei, urmând a se întocmi rechizitoriul și a se dispune trimiterea în judecată, când, în funcție de aprecierea instanței, va putea beneficia de dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală privind reducerea limitelor de pedeapsă.

27. De altfel, Curtea reține că, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, s-a stabilit că "procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, să rețină dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită".

28. Cu privire la critica potrivit căreia, "dacă ar interveni împăcarea părților, instanța sesizată cu soluționarea acordului de recunoaștere nu ar putea aplica, potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), decât soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2) - (4), nu și soluția prevăzută în alin. (6) al acestui din urmă articol, respectiv încetarea procesului penal, din această perspectivă creându-se o inegalitate între inculpații trimiși în judecată prin rechizitoriu și inculpații în privința cărora acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis", Curtea reține că aceasta nu poate fi primită.

29. Curtea constată că interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, analizat din perspectiva acestor din urmă critici, ar consta în pronunțarea de către instanță a unei soluții de încetare a procesului penal pentru cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, respectiv împăcarea părților. Curtea observă însă că, în cuprinsul Încheierii din 2 aprilie 2015, Judecătoria Făurei a reținut că, "la interpelarea instanței, apărătorul ales al inculpaților arată că renunță la cererea privind emiterea unei adrese către partea civilă, vizavi de o posibilă împăcare cu inculpații". Prin urmare, în prezenta cauză, nu a intervenit împăcarea părților, potrivit art. 231 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 159 din același cod. În aceste condiții, în care nu a existat nicio manifestare de voință din partea autorilor excepției de a se împăca cu persoana vătămată, Curtea constată că aceștia nu au un interes procesual în invocarea acestor din urmă critici de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

30. Mai mult, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care reglementează soluția de admitere a acordului de recunoaștere ce poate fi pronunțată de instanță în urma analizei acordului, de vreme ce o eventuală soluție de încetare a procesului penal pronunțată de către instanță în cazul împăcării părților ar putea fi pronunțată doar ca urmare a respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției [art. 485 alin. (1) lit. b) din cod], iar nu ca urmare a admiterii acestuia.

31. Curtea reține că instanța de judecată poate pronunța încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) -j) din același cod, respectiv: e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. Așa încât, în ipoteza în care, ulterior încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, ar interveni oricare dintre cazurile enumerate în art. 16 alin. (1) lit. e) -j) din Codul de procedură penală, instanța ar trebui să poată pronunța soluția de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției și de încetare a procesului penal. Art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală prevede însă doar două ipoteze în care instanța, în urma analizei acordului de recunoaștere a vinovăției, poate pronunța soluția de respingere a acordului, respectiv când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, și când apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns prin încheierea acordului este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. Așadar, Curtea reține că respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției și pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) -j) din Codul de procedură penală nu se regăsesc în cuprinsul art. 485 alin. (1) lit. b) din același cod, din această perspectivă norma procesual penală fiind lacunară.

32. În aceste condiții, având în vedere toate cele menționate, criticile de neconstituționalitate invocate ar putea fi analizate de Curte prin raportare la dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, text de lege care însă nu are incidență în soluționarea prezentei cauze, iar nu prin raportare la prevederile art. 485 alin. (1) lit. a) din același cod, ce fac obiect al prezentei excepții.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Cotigă, Marian Liviu Lazăr, Florin Cojocaru, Marian Frâncu și Petrică Noghe în Dosarul nr. 1.861/228/2014 al Judecătoriei Făurei și constată că dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Făurei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...