Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 103/1995 privind soluționarea recursului împotriva Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 22 decembrie 1995

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Ioan Muraru - președinte
Costică Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Radu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeș Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Mușat Mariana împotriva Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995, pronunțată de Curtea Constituțională în Dosarul nr. 87C/1994.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 17 octombrie 1995, în prezența părților și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 24 octombrie 1995 și apoi pentru 31 octombrie 1995.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 1995, care face obiectul recursului de față, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeș Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Mușat Mariana, inculpați, în Dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanța - Secția maritimă și fluvială.

În sprijinul excepției de neconstituționalitate a fost invocată Decizia Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994, prin care s-a statuat că prevederile din art. 248 alin. 1 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Pornind de la această decizie a Curții Constituționale, autorii excepției au susținut că trebuie să fie considerate ca abrogate și dispozițiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal, care se referă în esență tot la avutul obștesc. Pe de altă parte - au susținut, de asemenea, inculpații noțiunea de economie națională, prevăzută în alin. 2 al art. 248 din Codul penal, este în totală contradicție cu dispozițiile constituționale, în special cu dispoziția din art. 134 alin. (1) din Constituție care prevede că "Economia României este economie de piață".

Respingând excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 15/1995, Curtea Constituțională arată, mai întâi, că, prin practica sa constantă, a stabilit sensul ce trebuie acordat, în actualul stadiu de evoluție a economiei românești, termenului de avut obștesc, care trebuie înțeles ca referindu-se exclusiv la bunuri ce formează obiectul proprietății publice. În acest sens trebuie să fie interpretată și dispoziția din art. 248 alin. 1 din Codul penal în ce privește condiția producerii unei pagube avutului obștesc. Această interpretare nu se referă însă și la dispoziția din alin. 2 al art. 248 din Codul penal, care nu prevede condiția producerii unei pagube avutului obștesc, ci pe aceea a producerii unei pagube importante economiei naționale, cele două noțiuni neputând fi confundate. Economia națională a României nu este un concept legat de regimul colectivist, așa cum afirmă autorii excepției de neconstituționalitate, ci o realitate obiectivă complexă, caracterizată prin coexistența celor două forme de proprietate, publică și privată. De aceea prejudicierea economiei naționale poate avea loc nu numai prin lezarea bunurilor proprietate publică, ci și a celorlalte bunuri din domeniul public sau privat al statului, ca și a celor ce formează obiectul proprietății private. În concluzie, se arată în decizie, dispozițiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal nu sunt cu nimic afectate de restrângerea sferei bunurilor apărate prin incriminarea faptelor care aduc atingere avutului obștesc, ele nefiind în contradicție cu nici un text din Constituția României.

Împotriva acestei decizii a Curții Constituționale, inculpații au declarat recursul de față, invocând următoarele motive:

- Prin respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituțională a adoptat o soluție care vine în contradicție cu alte decizii ale sale (Decizia nr. 11 din 8 martie 1994 și Decizia ~nr. 52~ din 18 mai 1994). Or, întrucât completul de judecată "s-a îndepărtat de interpretarea juridică conținută într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet", el avea obligația, potrivit dispozițiilor din art. 26 alin. 2 din ~Regulamentul~ de organizare și funcționare a Curții Constituționale, să se adreseze plenului pentru a cunoaște interpretarea pe care acesta o va da chestiunii deduse judecății. Nefăcând acest lucru, completul a pronunțat o decizie nelegală.

- Prin dispozițiile art. 248 din Codul penal au fost incriminate fapte îndreptate împotriva unui anumit tip de relații sociale, care constituie obiectul juridic comun al celor două variante ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești, al variantei simple sau tip, prevăzute în alin. 1, cât și al variantei agravate, prevăzute în alin. 2 al aceluiași articol. Așa fiind, întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a constatat abrogarea parțială a dispozițiilor din art. 248 alin. 1 din Codul penal, aceeași soluție se impune și cu privire la varianta agravată prevăzută în alin. 2 al aceluiași articol.

- Noțiunea de economie națională este o categorie depășită, legată de regimul totalitar și echivalentă cu aceea de avut obștesc și că, în orice caz, această noțiune nu poate fi echivalentă cu aceea de proprietate în formele prevăzute de Constituție. Autorii excepției susțin că admiterea noțiunilor de economie națională și de pagubă importantă adusă economiei naționale ar avea consecințe negative asupra raporturilor de comerț exterior ale țării noastre.

- Între cele două variante ale infracțiunii de abuz în serviciu, cea prevăzută în alin. 1 și cea prevăzută în alin. 2 ale art. 248 din Codul penal, nu este decât o deosebire cantitativă, astfel încât dispozițiile menționate, în ansamblul lor, trebuie să fie considerate ca abrogate parțial conform dispoziției din art. 150 alin. (1) din Constituție.

- Decizia Curții Constituționale poate produce "grave disfuncționalități" pe planul tratamentului sancționator penal, prin practica diferențiată pe care o creează în raport cu infracțiunile de serviciu, pe de o parte, și cele contra patrimoniului, pe de altă parte. Ca urmare a acestui tratament diferențiat, s-ar putea ajunge la sancționarea mai severă a unei infracțiuni de serviciu în comparație cu cele contra patrimoniului.

C U R T E A,

examinând decizia atacată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, motivele invocate de recurenți, dispozițiile penale atacate, prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, constată că recursul nu este întemeiat.

Primul motiv de recurs, privind o pretinsă încălcare a dispoziției din art. 26 alin. 2 al Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, nu este întemeiat, deoarece prin soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate completul nu s-a îndepărtat de la interpretarea conținută în vreuna dintre deciziile anterioare ale Curții Constituționale. Referirile pe care recurenții le fac la deciziile Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994 și nr. 52 din 18 mai 1994 sunt nepertinente, deoarece aceste decizii nu privesc dispoziția legală în discuție. Astfel, prin Decizia nr. 11/1994 s-a constatat că dispozițiile art. 248 din Codul penal "referitoare la paguba adusă avutului obștesc" sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Este vorba de abuzul în serviciu contra intereselor obștești, în varianta simplă prevăzută în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, și numai de acea modalitate a acesteia, condiționată de producerea, de către făptuitor, prin încălcarea îndatoririlor sale de serviciu, a unei pagube avutului obștesc. În mod corespunzător, prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constituțională a constatat același lucru cu privire la dispozițiile din art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc prin neglijență în serviciu. Și în acest caz este vorba nu de toate dispozițiile din art. 249 din Codul penal, ci numai de cele privind varianta simplă a infracțiunii de neglijență în serviciu și numai de acea modalitate a acesteia, care este condiționată de producerea unei pagube avutului obștesc.

În nici una dintre aceste decizii Curtea Constituțională nu se referă la variantele agravate ale infracțiunilor de abuz și de neglijență în serviciu, prevăzute în alin. 2 al art. 248 din Codul penal și, respectiv, în alin. 2 al art. 249 din Codul penal.

Al doilea motiv de recurs, prin care se susține că, întrucât ambele variante ale infracțiunii prevăzute în art. 248 din Codul penal au un obiect juridic comun, nu există deosebiri calitative între ele, apare, de asemenea, ca neîntemeiat, fiindcă se bazează pe o înțelegere greșită a structurii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești. Această formă a abuzului în serviciu a fost incriminată în două variante normative, în funcție de gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă: o variantă simplă sau tipică, în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, și o variantă agravată, în alin. 2 al aceluiași articol. Între cele două variante ale infracțiunii este o deosebire calitativă, care explică sancțiunile penale diferite prevăzute de lege pentru fiecare dintre ele.

În varianta agravată, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, abuzul în serviciu contra intereselor obștești se poate săvârși, potrivit legii, atunci când, prin neîndeplinirea cu știință sau prin îndeplinirea defectuoasă de către un funcționar a îndatoririlor sale de serviciu, s-a produs: fie o perturbare deosebit de gravă a activității unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, fie o pagubă importantă economiei naționale. Prin perturbare deosebit de gravă a activității se înțelege o astfel de tulburare a bunului mers al activității care a condus la paralizarea totală ori la încetarea activității unui organ al administrației de stat, vizând deci însăși existența respectivului organ, cu consecințe negative însemnate asupra vieții sociale, în funcție și de natura și însemnătatea acestuia. Între tulburarea însemnată a bunului mers al unei organizații, care poate caracteriza abuzul în serviciu contra intereselor obștești, în varianta tipică, și perturbarea deosebit de gravă, caracteristică variantei agravate, este o deosebire calitativă, aceasta din urmă prezentând un grad sporit de pericol social, care justifică pedeapsa mai grea pe care o poate atrage.

În ce privește paguba importantă adusă economiei naționale, aceasta este înțeleasă ca prejudiciu economic general, adus nu unei anumite unități (agent economic, autoritate sau instituție publică), ci unei ramuri a economiei naționale, mai multor ramuri ori economiei naționale în ansamblul ei.

Cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la caracterul anacronic și desuet al conceptului de economie națională, propriu economiei socialiste, nu poate fi nici el primit.

Conceptul de economie națională este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale și umane, de activități productive, de schimb și de servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe un anumit teritoriu național, ca rezultat al dezvoltării forțelor de producție și al diviziunii sociale a muncii, în cadrul granițelor unei țări.

Economia națională a unei țări este influențată de sistemul relațiilor de proprietate și de modul de funcționare a diferitelor ramuri care o compun. Este cunoscut că, până la Revoluția din decembrie 1989, economia națională a României se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activității economice, prin proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămânerea în urmă a dezvoltării acesteia. Tocmai de aceea, în urma răsturnării regimului comunist, s-a impus, ca o necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia națională. A fost desființată proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca regii autonome și societăți comerciale, funcționând după principiile economiei de piață. Totodată, s-a dat curs liber inițiativei private în economie, ceea ce a determinat apariția unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia românească, aceasta devenind astfel o economie de piață.

Concluzia ce se impune este aceea că economia națională a României este o realitate obiectivă aflată în plin proces de transformare și ea se înscrie printre valorile fundamentale care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală. Posibilitatea prejudicierii intereselor economice naționale și a producerii unei pagube importante economiei naționale constituie, de asemenea, realități obiective. De altfel, art. 134 din Constituție, caracterizând economia României ca o economie de piață, are în vedere economia națională.

Ținându-se seama de astfel de realități, prin dispozițiile art. 258 alin. 1 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 65/1992, s-a prevăzut că dispozițiile privitoare la infracțiunile de serviciu, deci și cele din art. 248 din Codul penal, se aplică și altor salariați din cadrul organizațiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora.

Cel de-al patrulea motiv de recurs, prin care se susține că între cele două variante ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești nu este decât o deosebire cantitativă, apare ca vădit lipsit de fundament, așa cum rezultă din cele ce precedă.

În fine, motivul privitor la presupusele disfuncționalități pe care le-ar determina menținerea în vigoare a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal nu are nici un suport real.

De altfel, Curtea Constituțională a mai fost sesizată și s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994. Prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată în Dosarul nr. 2.539 al Tribunalului Municipiului București, Secția I penală. În considerentele acestei decizii sunt examinate, sub aspectul constituționalității lor, ambele modalități normative în care se poate săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești, în varianta agravată prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal. Curtea constată că nu există similitudine între noțiunile de pagubă adusă avutului obștesc și pagubă adusă economiei naționale, așa încât practica jurisdicțională a Curții Constituționale referitoare la conceptul de pagubă adusă avutului obștesc nu este aplicabilă conceptului de păgubire a economiei naționale.

În Decizia nr. 108 din 9 noiembrie 1994, prin care s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituțională subliniază din nou că varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, nu este neconstituțională, deoarece nu contravine nici unei prevederi exprese a Constituției. Mai mult, apărarea penală a intereselor naționale în activitatea economică se întemeiază pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeș Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Mușat Mariana împotriva Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995, pronunțată de Curtea Constituțională în Dosarul nr. 87C/1994.

Definitivă.

Pronunțată la 31 octombrie 1995.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Gabriela Radu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...